Ce contează o literă? Îți tai capu mă ereticule!


sursa:http://www.centerforinquiry.net/blogs/entry/4_23_13/

După ce creștinismul a fost legalizat în Imperiul Roman creștinii au început să-și taie capetele pentru o literă. Vezi afacerea cu homoousios. De aceea nu mă mai mir că de-a lungul timpului s-au lichidat pe subiecte ca: botez, mîntuire, iad, purgatoriu, predestinare, Duhul Sfînt, cina Domnului, bărbi, celibat, post, liturghie, canon, monahism, capul bisericii pe pămînt, separarea bisericii de stat și alte cîteva sute de subiecte.

De ce m-aș mira că acum ne zburăm capetele, e drept mai mult metaforic, pe bănuieli, pe interpretări ale unor versete, ne ce am gîndit sau nu am gîndit, dar puteam gîndi. Suntem în mare parte tributari literei. Albului și negrului. Istoriei. Dogmaticii. Bănuielilor. Trădărilor. Dezertărilor și revenirilor. Rugurilor și bibliotecilor dacă nu incendiate, cel puțin încuiate. Al acuzațiilor de tot felul și al liderilor de tot felul. De la papi și anti-papi, de la episcopi, diaconi, diaconițe și prezbiteri, la comitete și sinoade mai mult sau mai puțin ecumenice.

Ne-am luat titluri, ne-am asumat roluri, ne-am desemnat responsabilități. Cine cui? L-am lăsat pe Dumnezeu pe tușă după ce i-am arătat cartonașul galben. Nu s-a potolit și la al doilea l-a văzut pe cel roșu. Cel ca sîngele lui Hristos. Dar oare acum nu jucăm cu un Jucător în minus pe teren? Sau pe Terra…

Oare cel ce era declarat eretic sau apostat nu gîndea despre cei ce l-au categorisit că aceștia erau de fapt adevărații eretici? Ca urmare toți creștinii erau eretici. Așa cum Noll parcă îi declară catolici pe luterani și devianți pe catolici. Și rînd pe rînd cei ce au ieșit dintr-o comunitate sau alta au fost declarați rătăciți, îndrăciți, nebuni, și așa mai departe. După cum și cei ce au rămas au fost etichetați pe măsură de cei ce au plecat. Unde-o fi adevărul? Adevărul e doar unul, așa că e greu de afirmat fără să o iei pe cocoașă!

În prezent e mult mai comod să ne scoatem ochii unii altora. Să ne învinețim fluierele picioarelor. Sau să ne scuipăm. Sau să ne urechiăm. De ce nu? În ziua de azi doar islamiștii și ucrainienii rusofoni impun adevărul cu acaemul. La nevoie cu legea lui Putin și cu sharia. Începe să conteze din nou o literă. Începe să conteze dacă ești eretic sau apostat. Se închide cercul sau doar se întunecă mintea? Mintea cui?

Dar pentru noi, de fapt pentru unii dintre noi, cei aleși, e mult mai benefic, mai fin și mai manierat să facem ceea ce numim politică bisericească. Adică să ne punem în practică planurile de parc-am fi Dumnezeu. Cum care Dumnezeu? De data asta e ceva fără echivoc: nu vorbim de Allah frate! E ăsta, al nostru. E politică cu p mare! E masculină, e duhovnicească pînă-n prăsele. E pusă deoparte. E ceva sfînt. Intangibil. Ca și cei ce o practică.

Aveți grijă!

Odă liderilor leneşi


Călin Vălean

Textul acesta a fost publicat aici iar eu l-am preluat cu permisiunea proprietarului blogului.

No, treaba stă cam aşa, sînt sigur că s-au scris multe sute de metri cubi de cărţi despre liderşip şi despre ce să faci şi cum să dregi să devii un lider de succes. Una dintre calităţi care se cere este implicarea sau proactivitatea care sînt, evident, stric legate de hărnicie. Am auzit multe poveşti de prin firme mici şi multinaţionale în care oamenii de la nivele de începători dădeau din coate  într-un anume fel ca să priceapă şefii cît sînt ei de harnici. Cum rămîne cu oamenii care sînt mai timizi dar la care în schimb le merge mintea la soluţii de a economisi timp, energie şi nu în ultimul rînd bani? Ce şansă au aceşti oameni într-o cultură care încurajează agitaţia cu mai mult sau puţin folos? Nu prea mare, doar dacă se întîlnesc…

Vezi articolul original 433 de cuvinte mai mult

La Caracal unde s-a răsturnat carul cu proști…


sursa: http://demotivational.in/stupidity/

Nu știu unde, poate într-un Magazin Istoric, nu știu cînd, poate pe vremea lui Ceaușescu, am citit o explicație a expresiei „La Caracal, unde s-a răsturnat carul cu proști…”

Spunea autorul că de fapt nu era vorba de proști, ci de ploști. Și nu era vorba de români sau olteni, ci de niscaiva ruși voluntari în trupele lui Tudor Vladimirescu. Carul de aprovizionare era plin de ploști, nu cu proști (cine ar fi crezut așa ceva!!!) și la Caracal, la o manevră hazardată la o curbă mai strînsă, gata, s-a răsturnat. Rușii raportară mai sus că s-a răsturnat un car cu proști în loc de ploști. Expresia a prins (chiar mă mir de ce, că se știe, oltenii sunt foarte isteți) și a dat de înțeles cînd era rostită că acolo, ca la Caracal, e o puzderie de proști. Asta e! Istoria nu iartă. Rostită în alt context transmite că și în locul respectiv s-ar găsi destui indivizi –  poți să umpli un car – care sunt declarați, parafați și răsturnați, deci proști. Nasol!

Probabil că prima întrebare s-ar pune cam așa: s-ar mai fi răsturnat carul cu proști la Caracal într-o societate dominată de islamiști? Oricum turcii erau prin țară… dar într-o societate creștină?

Mă uitam ieri și alaltăieri la un serial documentar pe TVR 2: ceva despre islamiști și islam. Intervievații erau din state islamice, din Europa, etc. Unul era fratele fondatorului Frăției musulmane din Egipt. Altul un filosof din Iran. Acesta din urmă spunea că islamul nu-i interesează pe tineri care-și dau seama de înapoierea și întunerecul în care te ține islamul. Egipteanul povestea despre coabitarea dintre puterea militară și islamiști pînă islamiștii denunță dictatura militarilor și intră în conflict cu ea.

S-a mai spus cîte ceva despre mitul salvatorului, a lui Mahdi, conducătorul trimis de Allah ce va salva națiunea. Și de greșelile Occidentului în relațiile cu statele islamice, impactul lui Khomeini, ura femeilor musulmane față de conducerea clerului islamic. Un tip foarte interesant a spus ceva ce contravenea politicii islamice a țării sale la o conferință în Berlin, apoi la întoarcere în Iran a fost arestat, întemnițat și dat afară din clerul islamic.

În documentarul de pe Youtube ni se spune de ce islamiștii urăsc democrația: a face parte dintr-un parlament și a face legi contravine islamului: toate legile au fost făcute de Allah, enunțate de Muhamad, așa că ele există, nu mai trebuie altele. Islamiștii urăsc democrația pentru că ea contravine islamului. De aceea orice musulman ales într-un  parlament dintr-o țară ne-islamică nu mai este musulman.

Unul dintre intervievați mai spunea că este ciudat să trăiești în secolul 21 după interpretarea Coranului ce a fost făcut în cele trei secole după moartea lui Muhamad. Ei știu mai bine și aici înclin să-i dau dreptate. Cu toate că și creștinii vor să revină la punerea literală în practică a Bibliei.

În documentarul Islam vs Islamists apare un musulman canadian moderat Tarek Fatah, ce-i combate pe islamiști, el însuși pus pe o listă de 4 personaje anti-islamice, fiind singurul musulman de pe listă. Iată că sunt buni moderații. Mă bucur că invitatul său, un imam din Trinidad-Tobago a folosit o expresie ce am folosit-o și eu jihad împotriva jihadului.

Mi se pare extraordinară ideea să fii musulman și să faci un documentar, ba chiar două undercover și să-l faci public. Ce ziceți? Ia uitați și ceva despre afacerea caricaturilor din Danemarca și de minciunile vehiculate de clerici. Clericii ăștia!

La 1,2 miliarde de musulmani, unii extremiști înfocați, vor să lichideze democrația, așa cum e ea, să impună islamul ca să-i protejeze pe toți pămîntenii și să omoare pe oricine se opune planului lor. For zeă pis of maind.

Dar mă gîndesc că și noi avem extremiștii noștri ce seamănă în esență cu extremiștii musulmani. Nu vor să discute, vor să impună. Dacă s-ar putea ar și lichida. Pentru ei nimic din ce gîndesc alții nu poate fii bun pentru că nu este ceea ce gîndesc ei. E limpede ca lacrima: cine nu-i cu ei este împotriva lor! Orice vorbă diferită de a lor merită pedepsită. Dar nu numai ideile, că alea nu țipă de durere, ci cei ce le enunță. Ne mîndrim cu extremiști pentru că nu vrem să ne folosim creierele. Îi blestemăm pe cei ce le folosesc pentru că, chipurile, încalcă legea Domnului. Sau interpretarea ei. Ce fac pe deștepții? Se cred mai cu moț? Mai buni ca noi?

Extremiștilor sunt triști că inchiziția nu mai există. Le pare și mai rău că n-au o inchiziție personală. Fac valuri și se mîndresc cu îngustimea lor. Îngustime demnă de un car ce trece pe la Caracal. Precis o să se răstoarne. Așa cum s-a răsturnat acolo carul cu proști.

 

De vorbă cu mine


Scriem cum ne taie. Vorba vine… Sau ce ne trece prin minte. Scrisul e o prelungire a eului. Chiar dacă suntem ermetici.

Sunt bloguri unde nu dai peste sentimente. Că nu există? Nu că nu există. Doar nu se văd.

Or fi bloguri reci? Or fi bloguri moarte? Cine știe?

Cîteodată mă întreb dacă merită. Dacă mai merită. Mă întreb. O fii o zi mai mohorîtă.

Ca azi. Poate ca mîine…

Pendula bate la fără cinci. Nu contează ce cred eu. Sau dacă cred. Pendula bate-ntotdeauna.

Spațiul a încremenit. În trei sau mai multe dimensiuni. Nu și timpul.

În trei dimensiuni. Trecut. Prezent. Și viitor.

Un șoricel albastru-mi traversează creierul. Nu. S-a oprit. O să-l pape motanul…

Lectură interzisă.

De ce scriu așa cum scriu? D-aia!


sursa: http://www.le-tatouage.com/recherche/tatouages/ecriture/

Sau d-asta:

Îmi spunea cineva că de la un timp, scriu așa, mai ne-academic, mai pentru mase. Nici nu mi-am dat seama. Dar e adevărat. Și o să vă explic de ce.

Nu mă interesează prea mult cei doldora de carte pentru că ei doar analizează pro sau contra, dar nu schimbă nimic. Ei nu se schimbă pentru că și-au raționalizat modul de-a fi, inclusiv greșelile. Greșelile lor, succesele lor. Normal. Le faci și beneficiezi de ele doar la nivelul 10+. La nivelul ăsta ai acumulat zece vieți și un credit nelimitat! Așa că bagi mare!

Apoi scriu mai șocsi pentru că nu mai am răbdare. La 60+ mai ai răbdare doar cu nepoții. În caz că-i ai. Eu n-am.

Și lastbatnotlist, masele contează, chiar dacă principiul este să investești într-un mic număr de oameni. Adică fac ceva invers. Oricum există o droaie de lideri pre-fabricați care investesc în mase și pre-fabrică lideri. Merită să investesc în mase pentru deconstrucția liderilor de carton, a celor pre-fabricați. Conștienți de forța misiei lor liderii pre-fabricați distrug un principiu. Acela pus în practică de Isus. Eu încerc să distrug aberațiile lor. Ofer o alternativă.

Lor le este frică de așa ceva. Nu sunt capabili să facă altceva. Pentru că nu vor. Nu le place. N-au chef.

Dar îmi place că ei nu pot face ce fac eu. Eu sunt liber, ei nu. Am plătit un preț, dar merită. Toți banii.

 

Întrebări de criză: ce faceți dacă vă atacă teroriștii?


sursa: http://tribune.com.pk/story/607734/fifteen-dead-in-suicide-attack-outside-peshawar-church/

Trăiți într-o zonă cu mari riscuri și sunteți creștin.

Extremiști atacă, vă iau familia, dar cumva scăpați. O să vă înrolați, o să-i atacați și o să vă eliberați familia, sau ce a mai rămas din ea?

Ce faceți după ce ați omorît 10-20 de extremiști? O să dați interviuri la posturile tv, o să cereți consiliere psihologică pentru stres post-traumatic sau o să vă trăiți viața cu bucurie ca după o mare victorie?

Nu o să atacați pe nimeni, sunteți convins că ei sunt în mîna Domnului și că indiferent ce se întîmplă este pentru bine lor și a dumneavoastră.

Încă înainte de a porni atacul ați urmat cursuri de auto-apărare, ați cumpărat arme și sunteți gata să vă apărați cu prețul vieții familia.

Sau plătiți guvernului sau unei agenții ce survoleavă zona cu drone ce pot lovi instantaneu.

Sau pur și simplu treceți la religia extremiștilor, atîta vreme cît aveți timp…

 

Versete tăcute…


sursa: http://year27.com/silent-sunday-30/

Majoritatea am citit Aventurile lui Tom Sawyer. Și aventura sa cu biserica a fost foarte hazlie. Tom a făcut schimb de diverse obiecte pentru bilețelele ce confirmau memorarea unor versete. Îi lipsea doar unul ca să ia premiul cel mare și să devină faimos. N-a lipsit mult. Nu am găsit ce fel de biserică frecventa Tom, dar sigur era una evanghelică.

În două dintre bisericile pe care le frecventasem se obișnuia să se citească întreaga Biblie cu toată biserica. Înainte ca pastorul să predice punea cîteva întrebări stil ghicitoare ca să sondeze interesul pentru text. Era interesant. În a doua biserică, la toate întrebările o soră era atît de aprigă în răspunsuri de parcă viața ei depindea de rapiditatea cu care răspundea. Nici n-apucai să deschizi gura că ea turuia răspunsul. Mitralieră nemțească. Păcat că nu se dădeau premii… Le-ar fi cîștigat pe toate. Era îndreptățită. Cel puțin în teorie!

Am trecut și eu prin practica memorării de versete. Am avut și eu cărți de vizită cu versete pe care le repetam te miri unde. Mi-au prins bine. Le-am dat mai departe.

Dincolo de versete mai vin cîteodată întrebări la care nu găsești răspuns stil hokus-pokus. Întrebări fără răspuns direct din versete. Atunci răspunsurile vin din altceva. De altundeva. Din meditații lungi și chinuitoare. Din frămîntări nespuse și neliniști interioare. La astfel de întrebări rar răspunde cineva. E drept, unii au răspuns la orice. Sau sar direct cu bocancii. Alții cu sabia. Și cu versetul. Doar că nu are efect. Rămîne răbdarea, mîna pusă pe umăr, îmbrățișarea, prezența tăcută. Dragostea ce nu pretinde nimic. Ce nu se pune pe locul întîi.

Ceea ce e rar. Poate foarte rar. De aceea e mai prețioasă.

Există momente cînd un moment de tăcere face mai mult decît o mie de cuvinte. Un gest, mai mult decît o mie de versete. Un fel de verset tăcut…

Modelul lui Moghaddam și terorismul


sursa: Wikipedia

Modelul din 2005 a lui Fathali M. Moghaddam din lucrarea „The Staircase to Terrorism.

Ground floor

The ground floor is inhabited by all members of society. All members of society evaluate their living conditions in terms of fairness. People will remain on the ground floor as long as they consider their living conditions to be fair. Those who perceive injustice move onto the first floor.

First floor

On the first floor, people consider their options for improving their situation. People who find options to improve their individual situation and influence decision-makers leave the staircase at this floor in order to pursue non-violent paths. People who are unsatisfied with their available options move onto the second floor.

Second floor

It is here that feelings of both anger and frustration over not being able to improve the situation instigate a search for a target to blame. This target can either be a direct opponent, such as a government, or a third party to whom aggression is displaced, such as an ethnic or religious group. People who are persuaded that they have an enemy toward whom they can direct their aggression, will proceed to the third floor.

Third floor

People who arrive here have already developed a readiness towards violence. These feelings can be capitalised on by a violent organisation that is offering a sense of ‘moral engagement’ to potential recruits. Within these organisations violent actions against a perceived enemy are regarded as acceptable or even as one’s duty. Potential recruits are offered a new social identity as members of a selective ingroup who aim to bring justice to the world. People who find this offer appealing will move on to the fourth floor.

Fourth floor

It is here that thinking such as ‘us’ versus ‘them’ is promoted. Recruits are isolated from friends and family, strict secrecy is imposed and the legitimacy of the organisation is emphasised. People who reach this floor will rarely withdraw and exit the staircase alive. They will move onto the fifth floor if an opportunity to do so presents.[1][3]

Fifth floor

It is here that the violent act is carried out. In order to be as effective as possible, any inhibition about killing innocent people must be overcome. This is done via two means. Categorisation stresses the differentiation between ingroup and out group, and distancing exaggerates the differences between the ingroup and the perceived enemy.

Implications

Moghaddam states the model is not a formal one, but rather a metaphor for the purpose of providing general framework in order to organise current psychological knowledge regarding terrorism.[2] Nevertheless the model is cited as useful for conceptualising the process that results in only a small number of individuals from a large group of disgruntled people will commit acts of violence against the innocent.[3] Moghaddam states that it is not enough to simply try and identify and stop potential terrorists, as this will only make room for new people to step forward, and instead proposes that the only way to end terrorism is by reforming the condition on the ground floor so that it is no longer perceived as unjust and hopeless by a large portion of society.

The empirical basis of the model has been evaluated[2] by an article in the Scandinavian Journal of Psychology. The findings state that whilst most of the processes in the model are supported by empirical evidence, the quantity and quality of said evidence varies.[4] Whilst praising Moghaddam’s model for emphasising potential mechanisms for future study, the review concludes that the staircase model may not be the right metaphor for summarising the phenomena of terrorism, citing a lack of evidence for transition between the floors, and the possibility that some floors and corresponding processes from the model could be removed entirely due to a lack of empirical evidence.

 

Întrebări de criză: sunt ortodocșii mîntuiți?


sursa: https://www.flickr.com/photos/dorinfather/453811340/

 

Start greșit.  Era mai bine „De ce…” sau „Nu…” și toată lumea ar fi fost mulțumită. Și ei și noi. Sau și noi și ei. Sau nimeni. O variantă foarte plauzibilă.

De cînd cu discuția despre islamul lui Miroslav Volf am băgat de seama că cine strigă mai tare se aude și pentru că se aude mai atrage alți strigători. Parcă-am participa la dansuri populare cu strigături. Unii mai interiorizați nu strigă deloc, chiar dacă au dreptate. Mai bine tac. Ca mielul dus la tăiere. Acum ați face bine să puneți napoi piedica la revolver, ciomag și alte obiecte contondente de tip blog, feisbuc sau tuiter. Calmați-vă, pentru numele lui Dumnezeu. Am pus doar o întrebare! Dar ce-ntrebare!!!

Ei, cum știți că sunt puțin cam istoric din fire, mai țineți minte că problema asta s-a pus de mult. La început a fost Arie. Apoi Apolinarie. Apoi Eutih. Apoi alții. Să nu uităm nici de donatiști. Ereticii nu puteau fii mîntuiți. De peste o mie de ani.

Ortodocșii și catolicii s-au tot întrebat unii pe alții sau retoric: Sunt ăialalți mîntuiți? Și ca să fie siguri că ei sunt, au scos la iveală motivele pentru care ceilalți nu-s! Cei mai harnici contabilizau acum un secol cam 1000 de motive de tot soiul. Ăia mai leneși ziceau că doar unul. Cei ce spunea că și ceilalți sunt mîntuiți erau așa de puțini și lipsiți de hang că nu-i auzea nimeni.

Și-au început să se omoare. Să existe o certitudine. Cine învingea era mîntuit. Stranie concluzie. Eu aș zice că mai degrabă ăla era condamnat pe viață!

Mai țineți minte cine era Anticristul pe vremea lui Luther? Papa. Și pentru catolici? Luther. Apoi au apărut alții. Pe anabaptiști nu i-a întrecut nimeni: numai ei erau mîntuiți. Așa că toți ceilalți i-au omorît.

La vremea căderii Constantinopolului se spunea, zic unii istorici, și susțin unii talibani, că era de preferat semiluna crucii latine. Un pic mai devreme intraseră latinii în Constantinopol și-l jefuiseră după care puseseră un patriarh latin. Mîntuire pe limba latină.

Și-au venit și turcii. Apoi prin țările ortodoxe au venit (cu excepția Greciei) comuniștii. Cum putea dovedi un ortodox că e mîntuit? Simplu: aducea o dovadă scrisă de la paroh. Se numea certificat de botez. Se certifică botezul făcut în prezența nașilor. Și gata. Numa să aibă curaj.

Valabil și la alte denominații. Iar încep unii cu teoria: botezul nu mîntuie. Bine, da ce face? Dă cu presupusu despre credința individului. Păi și dacă spui vreo două fraze pădărost că ai fost cercetat și că vrei să te botezi asta e dovadă? Eventual pe termen scurt. Deci sunt ortodocșii mîntuiți? Păi dacă ei cred, io zic că da. Că și la alții e pe bază de credință. Dacă ei cred că botezul e sacrament, taină, cine sunt eu care nu cred așa să zic că credința lor e mai mică ca a mea? Sau că credința mea e mai mare ca a lor?

Și ortodocșii n-ajung în iad? Nu. Dar ei nu știu. Ca s-o moiăm un pic, să nu începeți s-adunați vreascuri. Atenție: am mobil și sun la pompieri! Ce, nu știți de glumă?

Serioșilor!

Multiculturalism in the blink of an eye


sursa: http://www.dingtwist.com/blink-of-an-eye/

Cultură (DEX): Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.

După Multiculturalismul, rața de pe varza noastră… este normal să urmeze, o chestie de genul acesta. Cît ai clipi din ochi, fără să stai pe gînduri, ca un pistolar la colțul străzii sau ca tunarul Serioja în al său T 34 față-n față cu un Leopard ce-și răsucește tunul de 88 spre burta sa. Este proba sub presiune după care cîntăm imnul național sau mergem la cimitir. Cei slabi de inimă să facă un pas în spate, cei inconștienți să ni se alăture. Surzii, muții, orbii și paraliticii să fie gata să audă, să vorbească, să ne vază sau să o ia la sănătoasa dacă observă vreo scurgere de gaze periculoase. Mi se pare normal!

Am plecat de la niște premise generale la care mai trebuie adăugat că de multe ori în istorie, dar mai ales după secolul al III-lea, biserica s-a tot standardizat, restrîngîndu-și opțiunile. De fapt unele opțiuni. Cel puțin pînă la Reformă. Să nu uităm că după sinodul de la Chalcedon biserica nu a mai avut parte de unitate. Cam repede. Apoi să nu uităm de opțiunea culturală sau anti-culturală a monasticismului. Un fel de revoluție culturală înainte de cea făcută de Mao în China comunistă. Divers sau standardizat, creștinismul a oferit un evantai larg (acum poate prea larg) de opțiuni. Am ajuns la cîteva mii de denominații și unii încă nu au ajuns în pană de imaginație. Cum ar trebui să gîndim și să acționăm în contextul globalizării, noi creștinii secolului XXI? Să ne izolăm? Să nu ne izolăm? Să trecem în defensivă sau să trecem la ofensivă? Ar trebui să trăim acceptînd cultura sau melanjul de culturi ce ne înconjoară? Dacă este de luptat, cum vom lupta împotriva lor? Cine ne va învăța? Cine ne va antrena?

Ce spun liderii? Ce spun teologii? Ce spune Biblia? Sau în ordine inversă…

Îmi cer scuze public că nu sunt în stare să dau un răspuns scurt, clar și răspicat. Așa m-a făcut mama. Cine vrea răspunsuri 2/2 sau din cele monosilabice să treacă la testul grilă Multiculturalism multivitamine 2.0. Cîte două pe zi, dimineața și seara. Pe nemîncate!

Aș vrea să adaug că relația cu o societate multiculturală (probabil multi-rasială, multi-religioasă) ține de mentalitate. Cu o mentalitate sub asediu, în defensivă negativă nu vom avea nimic de cîștigat. Cine se va alia cu noi? Dorim oare să promovăm o mentalitate de cetate asediată, de biserică cetate cu podul mobil ridicat, cu șanțurile de apărare plin cu apă, cu focul arzînd sub căldările de ulei gata să se reverse în capul presupușilor sau substanțialilor atacatori? Cum vom recunoaște prieteni și dușmanii în contextul în care nu numai că nu există conlucrarea între cele mai multe denominații creștine, ci există o distanțare clară, o delimitare teoretică și practică (în vorbe și fapte) față de acestea, mergînd pînă la absurd. (Da, știu, nu e ceva nou, cam toate denominațiile preferau să se alieze cu alte religii, decît cu frații considerați eretici. De exemplu cu musulmanii. Ortodocșii au preferat căderea Constantinopolului decît ajutorul catolicilor. Catolicii au atacat mai întîi Constantinopolul și numai după aceea pe mohamedani…)

Biblia spune că există o linie clară de demarcația între biserică și lume. Cu toate astea misiunea bisericii se manifestă în lume și altfel nu se poate concepe. Ca să salvezi pe cineva trebuie să-l vezi, să-l atingi, să-l cunoști. E nevoie de dialog, de înțelegere și pregătire asiduă. Vremea armatelor dotate cu preoți misionari ce-i somau pe indigeni să se predea în numele singurului Dumnezeu a trecut. La asemenea chestii visează doar musulmanii. Sau, cine știe?

Isus nu ne-a luat din lume, ba dimpotrivă ne-a trimis înapoi în lume. A uitat să ne dea vestele anti-glonț, armele de nimicire-n masă, munții de bani, libertatea absolută de exprimare, contractul de asigurări cu extragere via un elicopter de transport, două de susținere (din care barem unul dă fie Apache sau Cobra). Și nu ne-a dat darul înmulțirii ca la bacterii. Crud!

Celor mai activi dintre noi le-a lăsat NT-ul. Scrie acolo că dacă după primirea mîntuirii nu trebuie decît să ne ferim de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge. Nu de altceva. Tradus în contextul de azi, mi se pare că înseamnă că trebuie să nu ne înhămăm la idolii societății de consum, la exacerbarea sexuală și la imoralitate. Nici să ne implicăm în religiile lor.

Și în paralel cu asta să manifestăm toate ingredientele lăsate de Isus în Evanghelii, de Pavel, Ioan, Petru și Iacov în epistole, nu pentru beneficiul personal, ci pentru cucerirea sufletelor ce dau culoare multiculturalismului. Aici e nevoie de inventivitate, de sinceritate, onestitate și curaj. Cine nu riscă nu cîștigă. Nici măcar la table! Poate așa vom înțelege mai bine ce înseamnă versete ca Nu lua, nu mînca… Poate investind în afară, ne vom apropia desființînd granițele ce ne despart artificial demonstrînd că un Domn, o credință și un botez nu este doar o lozincă.

Ce spun teologii? Să vă spun sincer, de toate. Depinde după cine te iei. Eu m-aș lua după prea mulți. Dar există resurse disponibile. De exemplu un punct de început ar fi Living Spirituality Study Guide de la L’Abri: http://labri.org/swiss/blog/LS-Study-Guide.pdf  Dar numai de început.

În ceea ce privește liderii, problema e mai spinoasă. Depinde ce înțelegem prin lideri. Aici poate ar trebui să fim atenți, dar nu și receptivi, la interesele lor. Eu aș merge doar pe mîna liderus maximus, poreclit tîmplarul din Nazaret.

Și să nu uităm că, unii dintre noi suntem percepuți ca fiind partizanii unei culturi de import. Românul neoaș este cel ortodox. Și ca să pun capac la multiculturalismul ce ne înghesuie prin colțuri, de ce am plecat pe alte meleaguri într-o altă cultură? De ce am acceptat compromisul și nu ne-am evanghelizat propria cultură? Și dacă suntem agresați acolo, de ce nu revenim acasă? Pentru că nu este o soluție, nu? Exact! Deci, să trecem la treabă!

 

Allah: Un răspuns creștin – poziționare și intenție


O carte bună de citit pentru talibanii creștini. Un post invitație din partea autorului.

Chibzuieli

Numeroase referințe la cartea lui Miroslav Volf, Allah: A Christian Response [Allah: Un răspuns creștin] a creat o furtună pe internet, cu atacuri la persoana unuia sau altuia, ca să nu zic a autorului.  Necazul este că puțini români au citit cartea pentru că nu este tradusă în română. Unii care pretind să o fi citit, din cât am văzut eu, fie nu au înțeles-o fie au distorsionat conținutul ei, atribuind autorului unele intenții care denaturează total ceea ce afirmă autorul că vrea să facă.

Acceptând că subiectul este controversat, autorul ne face un serviciu.  Din start declară unde se poziționează și ce urmărește.  Simplu, clar, în opt puncte. Nu afirm că este corect în ce spune, dar afirm că dacă vrem să fim onești, trebuie să le considerăm.

Mai mult, autorul identifică zece teze relevante la subiect, care reprezintă poziția sa.  Pe drept cuvânt acestea ar putea…

Vezi articolul original 943 de cuvinte mai mult

THE ETHIC OF JESUS & THE PLIGHT OF THE PALESTINIANS


Palestina, Israel and Jesus. One or two countries? One or two ethics? One or two ways to be right. Wisdom says:

Waging Wisdom

Palestine Sun Bird Christians have a revelation of Israel. What is needed is a revelation of the plight of the Palestinians. In the previous post we considered why the political theology of Christian Zionism can be used to support a terribly disturbing political militancy against the Palestinian population in the Middle East, a population that includes Palestinian Christians. This alone should give American Christians pause. Do they want to endorse a theology of brother against brother? Further, Palestinian Christians of all denominations in Palestine stand united against the theology, which they consider a “false teaching that corrupts the biblical message of love, justice and reconciliation” (from: The Jerusalem Declaration on Christian Zionism).

God’s call to “love, justice, and reconciliation” is, of course, central to the entire biblical narrative. It is such a huge area human responsibility – the subject of countless books and seminary courses, for example – that we cannot possibly…

Vezi articolul original 664 de cuvinte mai mult

Cîrdași și cîrdășii


sursa: http://kurivaim1.blogspot.ro/2013/07/how-to-run-scarface.html

Ei da, am inventat un cuvînt nou: cîrdași, adică cei ce se întovărășesc în cîrdășii. În alt domeniu, cel politic, se spune altcumva. Cúmetrii și cumetrii.

N-am apucat să-mi spun părerea la bizideiul lui Moise Guran din 3 iunie anul curent. Era vorba despre cîrdășia unor cîrdași autohtoni un pic mai religioși, mai spioni, mai esență de Departamentul Cultelor de tristă și pentru unii de pioasă amintire. Vivat națiune!

Scandalul a izbucnit în urma indicațiilor trasate pe internet de inspectoratul școlar ca profii de religie ortodoxă să raporteze mai sus date referitoare la cultele neoprotestante, la familiile eterodoxe și alte cîteva de acest gen. Probabil că asemenea rapoarte n-ar fi fost sesizate sau catalogate ca deplasate dacă ele s-ar fi comunicat/cerut pe canalele bisericești. Dar așa senzația este că biserica a încălecat statul și că vorba domnului tovarăș Iliescu de prin 1991, eram în fața unei lovituri de stat legionare. Mai trebuia să apară pe post reporterul de serviciu de la defuncta emisiune De strajă Patriei și o puneam de-o intervenție filo-rusă… Crimea la noi acasă.

Totul a pornit de la ora și dascălul de religie ortodoxă. De ce ne-o fi trebuind așa ceva? Simplu. Avem nevoie de cetățeni cu frica lui Dumnezeu înmagazinată în cei 2000 de ani de cînd bădița Andrei a descălecat prin părțile noastre să ne aducă la buna și adevărata credință. Să mă ierte cei ce nu sunt de acord cu istoriografia creștină…

Guran dezbătea bine, sesiza bine, închidea microfoanele cînd trebuia. Multă lume supărată. Excepție doamna din Oradea ce-și lăsa fiica să meargă la ora de religie ortodoxă cu toate că era catolică. Ecumenism local! Bravo Moise! De data asta ai ridicat un mare semn de întrebare și ai promis (nu uita!) că vei reveni. Așteptăm să sărim pe mobile!

Cam ce voiam să spun, dincolo de chestia cu binecuvîntarea bisericii asupra dascălilor de religie (Asta oricum trebuia primită. Unii zic că și menținută. E un rău necesar! 🙂

După părerea mea, ne confruntăm (ca de atîtea ori, ca în atîtea domenii) de o eroare de sistem. Iar sistemu, bată-l vina!

La orele de religie (valabil la orice denominație), nu se face religie, se face catehizare! Adică nu se învață ce este și cu ce se mănîncă religia, ci se bate monedă pe credința declarată a școlarului. Dacă familia școlarului este ortodoxă, el este catehizat de un preot sau dascăl ortodox. Dacă este penticostal, baptist sau catolic de unul penticostal, baptist sau catolic. Ca nu cumva să se piardă într-o altă religie. Parc-am fi în Israelul secolului VII nainte de Hristos!

Soluția pentru a ieși din acest cerc vicios, ce îndeamnă la spionaj, abuz și ilegalitate: să se studieze religie, adică orice religie, cu un profesor de religie laic fără să fie binecuvîntat, fără să ne departă clasa în oi și capre, în ortodocși și eterodocși. Habar n-are statul ce pierde pentru că cetățenii săi sunt despărțiți arbitrar de cîte un fals lider spiritual în de-a dreapta și de-a stînga Împăratului ce va veni să judece lumea. Nu de alta, dar pînă la prevestita judecată vor veni altele mai stringente. Poate va veni judecata Rusiei, poate a Ucrainei sau poate va veni judecata Uniunii.

În toate trebuie să fim oameni, cetățeni, uniți (cum zice religia unică) și să lăsăm la o parte deosebirile religioase pentru care atîția se omoară. În rest este vorba de relația stat-biserică și ce este biserica în România. Despre asta altă dată.

Multiculturalismul, rața de pe varza noastră…


sursa: http://lparchive.org/King-of-Dragon-Pass/Update%20458/

marinelblaj comentariu la

Multiculturalismul – greșeala calului troian ? http://barzilaiendan.wordpress.com/2014/06/12/multiculturalismul-greseala-calului-troian/

Îmi pare rău că nu am timpul necesar să traduc articolul. Am, totuşi, câteva întrebări: multiculturalismul se referă doar la islam? Când importăm şi încercăm să adaptăm/adoptăm tot felul de aiureli care “prind” în alte culturi, dar fac rău în cultura noastră (în speţă cea creştină), nu e tot acelaşi risc (într-o mai mare sau mai mică măsură)?
Noi n-avem “caii noştri troieni” asupra cărora tot încercăm să atenţionăm? Aşteptăm articole similare peste câţiva ani din partea liderilor evanghelici? Şi nu sunt întrebări retorice…

Încerc să răspund pe limba mea la comentariul făcut de Marinel Blaj. Nu am pretenția că este singurul răspuns posibil, și este un răspuns neacademic, după ureche. Am să împart răspunsul meu în două posturi, datorită complexității problemei. La prima vedere, sec, se poate răspunde că MB deja spune că importurile sunt aiureli, fac rău și că există un risc cultural datorită cailor troieni. Eu aș mai întreba, în ce context se pune întrebarea, cel românesc? Apoi ce implică reacția creștină și despre ce nivel se vorbește: personal, cultic, decizional? Este vorba de o amenințare generală și avem capacitatea de a decide noi ceva la nivel macro? Last but not least, de unde ne luăm muniție împotriva multiculturalismului, din Bilbie, din istoria națională, din teologia populară sau din Legămîntul de la Laussane? Asta ca să vă dați seama că lucrurile nu pot fi tranșate prea simplu.

Plecăm de la premisa că suntem creștini de facturi diferite, că de la vremea apariției sale creștinismul s-a dezvoltat și a excelat ințial într-o cultură omogenă, dar în același timp diversă. Un scriitor american spunea că deși romanii i-au cucerit cu forța armelor pe greci, aceștia i-au cucerit cu cultura lor, o afirmație pînă la un punct valabilă. Să nu uităm că limba greacă era lingua franca, cam ca engleza secolului XXI. Deși creștinismul a luat-o și spre est, în Asia, impactul major l-a avut în vestul Europei, și pînă la extiderea islamului în Africa de Nord. Lumea romană a devenit creștină sau privit din altă perspectivă creștinismul a devenit roman și apoi bizantin.

A urmat migrațiunea popoarelor, haosul, stabilizarea, extinderea islamului și apoi apariția statelor naționale, în contextul în care existau numai doi poli importanți ai creștinătății: Roma și Constantinopol, devenit Istambul. Apariția Celei de-a treia Romă, Moscova și a protestantismului a dus încă o dată la schimbări majore de lungă durată. Redesenarea dominației marilor puteri și conflictele dintre acestea au consemnat o situație culturală oarecum stabilă la finele Primului Război mondial, adică prin 1918. Declanșarea MRSO și bolșevizarea, invazia japoneză a Chinei și apoi dezvoltarea nazismului au creat premisele pentru declanșarea Celui de-al doilea război mondial cu consecințele de rigoare.

În cei 2000 de ani de existență creștinismul a trecut din faza de sectă într-o societate neutră, la o religie independentă într-o societate ostilă, ca mai apoi să devină religia celui mai puternic imperiu existent, și a celui mai longeviv imperiu. Apoi s-a fărîmițat, căpătînd lent unele nuanțe naționale. Cea mai mare amenințare a fost islamul, o religie ce venea la pachet în Europa cu o cultură diferită. Dar să nu uităm că islamul s-a extins și în Africa și în Asia. Taj Mahalul este rezultatul influenței islamice a mogulilor în India. Palatele maorilor din Granada, la fel.

Cînd islamul era puternic nu a avut nevoie de cai troieni. Se impunea cu sabia sau cu tunul. Știm ce a însemnat islamul în Țara Românească, Moldova și Serbia. Dar puțini știu ce a însemnat islamul în Transilvania, unde după bătălia de la Mohacs, din 1526 a putut să se dezvolte aproape fără probleme protestantismul. Chiar și cel românesc. Transilvania devenise principat autonom în Imperiul Otoman.

Sărind în secolul XX ne aducem aminte că demografia negativă și nevoia de brațe ieftine de muncă din țările occidentale i-a determinat pe politicieni să accepte imigrația populației din fostele imperii coloniale, după prăbușirea acestora (cel francez, belgian, britanic). S-a deschis o ușă ce nu a mai putut fi închisă, avînd în vedere că lumea occidentală a decis să primească și refugiați politici sau de altă natură. Alte religii, alte rase de oameni, alte culturi s-au instalat în Europa, dar și în SUA și Canada. Motivele umanitare, interesele financiare și nu numai au făcut ca lumea să se schimbe și să fie mai diversă. Să nu uităm aici că marile puteri au susținut pînă la un punct comerțul cu sclavi, dar să nu uităm că și creștinii erau sclavi pînă la eliminarea fizică a sultanatelor din Africa de Nord. Negrii, galbeni, roșii sau albi erau mînați de religie sau de bani. Sau de amîndouă.

Ca atare, nu se poate răspunde simplu la o problemă atît de complexă.

Drept urmare, ar trebui o analiză a mediului creștin unde multiculturalismul devine o problemă. De ce este o problemă? Care este factorul ce o determină: statul, presiuni exterioare, evenimente neprevăzute? Și o întrebare mai dureroasă: Oare nu cumva multiculturalismul este perceput ca o problemă/amenințare pentru că creștinismul a scăzut ca importanță, impact, influență? Vorbim de o societate tot mai seculară, în contextul în care în ciuda practicilor creștine (sărbători, conferințe, procesiuni, educație, legi, etc) societatea și-a lepădat etosul creștin și s-a transformat într-o societate mercantilă lipsită de etica creștină, de valorile creștine și on the top, are lideri ce mimează creștinismul?

Fine del primo tempo.

Explicația titlului: mie mi se pare că în țara noastră creștinismul este varză. Ca urmare, nu mai e nevoie de un cal troian, ci de o rață!

Un cititor întreabă: E păcat să dai o identitate anonimă și un mail fals pe net?


sursa: http://politicalhumor.about.com/library/images/bltalibantarget.htm

În ultimul timp simt că am de-a face cu unii cititori mai zeloși. Dincolo de comicul situației, dar mai ales din această cauză, mă simt nevoit să deschid o nouă categorie mai amplă. Se va numi Din ciclul Un taliban întreabă, ecoul îi răspunde: Privitivism, păstrugă, ștanță!

Glumeam desigur!

Sper să nu-mi pierd cititorii pentru care fac și chimioterapie dacă trebuie. Apropo, dacă nu scriu o săptămînă, să nu credeți că fac post de blog. Sunt doar la spital. Nu vă spun la care să nu mă invadați. Da, judecata de sus m-a ajuns. Dar spre mîhnirea unora, însăși președintele cultului penticostal din România se roagă pentru mine. Prin urmare sunt ca și vindecat…

Nu, vă dezamăgesc, nu sunt penticostal. Nu mă calific. Dar unii penticostali afirmă că sunt mai penticostal ca unii penticostali.

Deci, revenind la subiect, dacă tot îmi scriu unii ce mă-njură, mă afurisesc și mă demonizează, să facem un pic de teologie.

Este bine, rău, drept, creștinește, biblic sau nou-testamentar să comentezi pe net, dar să-ți asumi o identitate falsă, anonimă și să dai și o adresă de mail falsă?

Biblia tace la acest tip de întrebare, pe simplu motiv că Internetul, la fel ca și campionatul mondial de fotbal, nu se inventase în acea vreme. Hmmm…

Ceea ce mă face să răspund punînd o altă întrebare: este posibil ca cineva să ajungă-n iad pe simplu motiv că a înjurat pe net, apoi a mințit pe net, dar și-a cerut iertare, dar cu toate că Isus i-a iertat păcatul, Internetul nu i-a șters comentariul, ci este acolo pentru foarte mult timp?

Deci omul a realizat că a păcătuit, i-a părut rău și și-a cerut iertare de la divinitatea ce a promis că-i va ierta toate păcatele. Chiar făcute cu știință. Mie mi se pare că intrăm într-o teologie a faptelor bune ce le compensează pe cele rele. Adică, cum să nu fie iertat, el care l-a tras de atenție pe liberalul, necredinciosul, dezertorul și spurcatu ăla ce a scris erezii? Mda.

Baiul e că dacă sîngele Domnului șterge actul păcatului în sine, mai rămîne ștergerea comentariului cu pricina, a mailului fals (deci minciună) și asta nu se poate decît cu acceptul celui ce administrează pagina de webb respectivă. Dacă vreți un pic de teologie istorică, situația, chiar dacă n-are dramatismul trecutului, se încadrează la dorința supraviețuitorilor persecuțiilor din Africa în epoca lui Ciprian (nu Terinte!!!) ca ei în persoană să certifice pocăința celor ce au predat Scripturile autorităților romane sau au abjurat. Sentimentalisme, ce mai!

Dar în prezent, pînă nu iei legătura cu mai-știu-eu-cine-ce-deține-dreptul-de-ștergere, ești un păcătos pentru orice cititor mai conservator, chiar dacă Isus te-a iertat. Comentariul tău belicos, mincinos și aparent anonim (ce consemnează aipiul tău) este tot acolo. Dur!

Sau dacă ești mai insistent, faci rost de un hecăr, spargi saitul, ștergi comentariile cu pricina și ești ca nou! Doar că acum ai probleme cu LEGEA! Ca să mă exprim așa, pe înțelesul tuturor, ușa harului s-a-nchis! Ai picat din lac în puț! Era să scriu altceva!

Ca urmare, eu zic că, dacă ești un creștin sensibil și ai făcut o greșeală mizînd pe anonimatul demersului tău, fă bine, mai scrie un coment, asumă-ți identitatea ce se poate verifica, cere-ți iertare și cere să fie șters comentariul cu pricina. S-au mai văzut cazuri! Dacă nu o faci ești fricos și mincinos.

Ca să nu spună cititorul că sunt rău îl rog să-și deschidă Biblia la pagina 1222 și 1223 și să se uite cu atenție la versetele 8 respectiv 15. Și să tragă concluziile ținînd seama că Internetul nici nu iartă, nici nu uită.

Pace!

Note teologice de subsol (2)


sursa: http://scottpaeth.typepad.com/main/2014/05/the-barth-that-failed.html (merită citit articolul!)

Fără să reiau premisele primei mele note teologice de subsol aș mai adăuga ceva ce la noi în general nu se știe și ca atare se fac afirmații (puțin spus!) hazardate. Unul dintre foștii mei profesori, o somitate în materie și un geniu în gîndire, afirma într-un spațiu restrîns, dar avizat, următorul lucru:

Avusese ocazia să fie prezent la decizii importante (altele decît exmatricularea vreunui student rebel, alegerea culorii perdelelor de la ferestrele uniunii :-)). Erau prezente somități ale teologiei din întregul spectru evanghelic. A fost surprins să constate două lucruri.

Primul: atunci cînd deciziile implicau o deviație așa-zis liberală, spre surprinderea sa, unii teologi considerați liberali votau pentru o rezolvare evanghelică conservatoare.

Al doilea: între scrisul unui teolog catalogat ca liberal și predicarea sa exista o mare diferență, în sensul că predicarea nu devia de la conținutul evangheliei.

Aceste două enunțuri mi se par de bun augur, mai ales acum cînd Internetul este bîntuit de tot felul de demoni mai mult sau mai puțin personali, ce par să excludă (cine citește să-nțeleagă!) mai degrabă decît să îmbrățișeze frații.

Ca atare, melițele unor internauți de origine română marcați de liberalismul inexistent în teologia românească ar trebui să se oprească, cel puțin din considerente tactice: se fac de rîs. În România n-a existat și nu există pericolul teologiei liberale. Acest pericol a fost inventat (se știe de cine) pentru a plăti polițe.

Revenind la promisiunea din postul anterior, adică 1. teologia unui mare teolog evoluează; 2. cîteodată există e deosebire între ce crede un teolog și ce scrie același teolog, aș mai adăuga:

Dacă cineva (cu excepția ortodocșilor ce nu-l agrează deloc) îl citește cel puțin pe Augustin, va observa, dacă este dotat cu un minim de aparat critic, că acesta are, să zicem așa, o teologie de început, una de mijloc și alta, mai coaptă, de final. Nu degeaba a scris Retractări. Atenție, Augustin este cel mai prost citat, atît de către dușmanii săi, cît de către partizanii teologiei sale. Fie ei catolici, luterani, ortodocși sau ce or fi. Teologi de toate culorile, credințele și denominațiile îl citează pro și contra. Este Augustin atît de bun? sau atît de rău? Da. Și nu.

Trebuie menționat, și asta știe cam orice student la teologie dintr-o școală mai acătării, că gîndirea teologică a lui Augustin a evoluat. Eu cred că a fost ceva normal. Și că încă mai este. Cînd ști mai puține lucruri faci anumite afirmații. Cînd ești tînăr spui un lucru. Dar cînd ajungi să ai cunoștiințe mai largi, mai vaste, ți se pare că ce gîndeai în urmă cu ceva timp era limitat, îngust sau poate chiar derizoriu. Și ai curajul să afirmi altceva. Ai evoluat. Ești mai bun. Ești mai matur. Teologia ta este mai adîncă.

Dacă iau un exemplu din alt domeniu, se putea spune în secolul XVIII că fizica lui Newton este extraordinară. Dar în secolul XX s-a trecut la fizica cuantică. Nimeni nu o să moară de dragul lui Newton în secolul XXI, nu? Dar nici nu spunem că Newton n-a știut ce spune.

Cam tot așa în teologie. Origen a spus ceva. A fost contestat. I s-au ars oasele. Dar teologia a mers mai departe. Acum papa zice că vrea să dea voie preoților catolici să se căsătorească. Implică un adevăr văzut de toți, dar Biserica Catolică a staționat în gîndire în acest domeniu. Dar, ce bine că își schimbă canoanele. Eu mă întreb cum de unele culte moderne, cu manifestări biblice nu evoluează mai rapid dacă pînă și catolicii o fac… Dar nu despre asta vorbim.

Un alt exemplu ar fi Calvin. Nici nu s-a terminat Conciliul de la Trent că el l-a atacat. Hilar! Dar trebuie menționat că între prima și ultima ediție a Instituțiilor/Institutelor între 1536 și 1559există deosebiri. Asta și numai dacă luăm în considerare numărul de pagini.

În ceea ce privește teologia, teologul, ce crede și ce scrie el, și aici există o mare diferență între România și restul  lumii. Plecăm bineînțeles de la premisa autohtonă că mentalitatea românească pretinde că noi am pus coada la prună. Mi se pare însă straniu că aceiași români, vajnici apărători ai credinței strămoșești (de orice factură-o fi ea) fac abstracție de cinste și adevăr atunci cînd sunt în joc interesele materiale proprii, ale cultului sau cînd s-ar putea șifona fața vreunui fariseu renumit.

Deci același teolog poate gîndi una și scrie alta. Și eu am fost uimit de așa ceva, dar am suportat șocul și l-am acceptat. A fost și pentru mine o surpriză. Dar un teolog, la fel ca un polițist investigator sau un filosof pune întrebări imposibile la care tot el încearcă să răspundă sau le cere altora să răspundă. De aceea teologia este și o artă, un joc ce se joacă după anumite reguli la care cei neinițiați nu sunt invitați. Lumea doctorilor în ceva, sau mai bine spus comunitatea academică, are unele reguli stricte și nu poți să dai buzna, să spargi ușa sau să intri pe fereastră. Nu eu le-am inventat. Eu a trebuit să le respect. Și le voi respecta. Dar în același timp pot să scriu în așa fel încît să nu sughițe nimeni cînd mă citește și nici să nu împrumute de la profu de la patru dicționarul de termeni teologici.

Ca urmare, teologii scriu cărți ca să arate cum pot să gîndească, nu care este credința lor. Diferența se vede în ceea ce fac ei. Adică, pe limba tuturor, practica bate teoria. Sau viața bate teologia. De aia doctorul Sweitzer a deschis un spital în Congo. De aia Martin Luther King a luptat împotriva rasismului. Și a fost lichidat. Convingerile lor aplicate în practică le-au depășit teologia catalogată la colțul străzii drept liberală. De aia Karl Barth a militat împotriva regimului nazist.

Vorbind de Barth, îmi aduc aminte cu durere că la una dintre discuțiile accidentale de pe holurile LBC-ului anilor 90 doi din colegii mei români, unul cu înalte poziții în cult, au șters parchetul cu el, scoțîndu-l automat din lumea drepților morți întru Hristos pe motiv că-i liberal. Liberal-liberal, dar eu i-aș fi pupat mîna! Acum să vedeți că nu mă mai spală toată apa Iordanului că am făcut această afirmație… Îmi asum riscul.

Domnilor, teologia e ceva. Teolog nu-i oricine. Și gata.

sursa: Karl Barth 🙂

Minciuni pocăiești


sursa:http://www.funandmusic.biz/funny-pic-mary-poppins.htm

Vă anunț cu bucurie că pocăiții de peste baltă au început să înșire minciuni. Tipice. Ei nu numai că știu cine sunt eu, ci și ce gîndesc. Mai ales ce nu mi-a trecut vreodată prin cap. Un exemplu elocvent, dar în același timp jalnic este postat pe

Un nume…!

ce spune cam așa:

„Însă, din preaplinul de sine  – dr. Alexandru Nădăban  –  și-a manifestat  nemulțumirea că nu este mediatizat cum se aștepta.  Probabil de aceea apare  ulterior și Nota redacției Newsnetcrestin.”

Și unde mi-am manifestat această nemulțumire că nu am fost mediatizat așa cum mă așteptam? Probabil că eram în transă și duhul armoniamagazinusa m-a cercetat. M-a cercetat așa de tare că a început să mă tragă de urechi. Noroc că eram în transă. Cum să te lupți cu un așa demon? Simplu: strigi Înapoia mea Satano!

Pentru posteritate: cine este Newsnetcrestin și ce apare acolo?

În rest aceleași reacții tipice de teologie de baltă tipică românească. Îi recomand vajnicului apărător al credinței strămoșești să încerce puțin șotron teologic ca antrenament pentru intrarea în dialog cu teologi mai renumiți cum ar fi Origen, Augustin, Petro Valdo și alții. În caz că refuză, ca teologia să alunece mai ușor pe gît în jos, poate lua cîteva lingurițe de dulce conform rețetei patentate Mary Poppins. Dar atenție, în disputa cu teologia academică și istoria să n-o sfîrșească ca Marry ce s-a ciocnit cu avionu’! Meni fani feisis!!!

Să mă ierte patrioții ofuscați și să strige o dată cu mine Hai România! și Jos Pițurcă! Azi începe mondialul de fotbal!!!

P.S. armoniamagazinusa: mulțumesc pentru publicitate. Aia negativă dă cele mai bune rezultate! lăv iu frate!

NOTĂ: Postul inițial a fost șters. N-am cerut așa ceva.

Note teologice de subsol (1)


sursa: http://www.catholicherald.co.uk/commentandblogs/2011/05/12/hans-kung-an-ageing-enfant-terrible-going-nowhere/

De multe ori apar comentarii demne de luat în seamă pe blog sau Facebook. Unii au obiceiul să le re-posteze și să dezbată chestiunea în cauză. Nu țin minte să fi făcut așa ceva. Dar simt nevoia imperioasă de a da cîteva explicații ce nu și-ar fi avut loc inițial și ar fi complicat scrisul unui post sau altul.

Deseori am criticat instituțiile de învățămînt teologic din România. Nu de alta, dar am studiat într-un loc ce părea raiul pe pămînt și am predat în cîteva locuri ce erau foarte diferite de un paradis teologic. Acum s-a activat o dispută referitoare la una dintre laturile teologiei lui Miroslav Volf. Ca urmare aș vrea să fac unele precizări de natură generală. Sper ca ele să clarifice unele nedumeriri sau semne de întrebare ce au apărut.

În 1994 la Oradea a apărut J. Stott. A avut o prelegere la care au fost prezenți studenți și cadrele locului. Eu nu am fost prezent avînd un program foarte aglomerat. Sincer să fiu nici nu-mi place Stott. Cel puțin ca teolog. După aceea s-au perindat cîțiva dintre profii de la LBC/LST: Tony Lane, Graham McFarlane. Primul îmi supraveghea teza de doctorat, al doilea fusese examinatorul intern. Primul, probabil cel mai mare specialist în viață în Calvin din Europa, al doilea mai tînăr, își luase cu brio doctoratul înainte de 40 de ani.

Ce am constatat? Studenții nu aveau aparatul necesar pentru prelegeri ținute de doctori în teologie ce se pregătiseră serios pentru eveniment. La vremea respectivă credeam că explicația nivelului academic scăzut se datora teologiei americane de import, a accentului pus pe credință și pe lipsa de stimulare academică. La prelegerile doctorilor studenții păreau loviți de amoc. Dar și la prelegerea lui R.E. Coleman, autorul cărții Planul de evanghelizare al Învățătorului, fenomenul s-a repetat. Pusă în termeni mai puțin academici aveam impresia că undeva cererea și oferta nu se întîlnea cu piața…

Nidles tu sei că la un deranj așa mare al vorbitorilor se putea trata altfel chestiunea: un pic de publicitate, invitații date altor culte, unor oameni de cultură, alegerea unui loc neutru pentru eveniment, etc. Cum s-ar spune s-a dat cu tunul după muște…

În același timp, în materie de teologie este absolut necesar să se facă o distincție între teologia ca știință și teologia cea de toate zilele a credinciosului ce nu are veleități de filosof antrenat prin biblioteci, ce n-a citit și n-a scris în viața sa vreun eseu despre, să zicem, importanța kenozei la Hans Küng. Asta mi-a venit mai repede pe limbă…

Ca urmare, cu tot respectul pe care îl am față de cel mai mare credincios baptist, penticostal sau ortodox, acestuia n-ar trebui să i se fluture prin fața rațiunii marcate de textul Vechiului și Noului Testament lozinci teologice de genul cutare vrea să ne vîndă catolicilor, papa e anticristul și pașapoartele biometrice înseamnă lepădare de Hristos, de rai, evanghelie și damnarea veșnică la un loc cu celebrul deținut 666. Chiar și Noul Testament mai nuanțează uneori lucrurile.

În această ordine de idei vreau să reafirm că teologia nu este ceva ce se învață, ci ceva ce se descoperă. În același timp un mediu intelectual restrictiv nu face decît să o limiteze și să o banalizeze, pentru că dacă este adevărat că la început a fost Cuvîntul și că acesta era cu Dumnezeu și din Dumnezeu, limitările intelectuale nu fac altceva decît să-l restrîngă pe Dumnezeu la cutiuța celui ce gîndește undeva la centrul propriei neputințe.

Definind clar limitele este posibil să te întorci la ele, să le depășești și să revii pentru a lărgi arealul luat în stăpînire de Cuvînt. Dacă vreți este efectul invers al experimentului cu copiii preșcolari ce au fost lăsați să se joace singuri. Fără gardul ce delimita lumea de afară de lumea lor, aceștia se simțeau amenințați și stăteau înghesuiți în centrul spațiului de joacă. Exteriorul necunoscut era periculos. După instalarea gardului, copiii s-a răspîndit în tot spațiul de joacă pentru că nu mai exista presupusa amenințare exterioară.

Revenind la teologie, după instalarea gardurilor primelor concilii ecumenice teologul este liber să zburde între limitele acestora. Mai pot adăuga glumind, că nu trebuie să-și abandoneze hainele, bunul simț și soția… Dar el poate reveni între limitele istorice pentru că acestea îi asigură spațiul dezvoltării intelectuale, a jocului teologic. Mataforic vorbind.

Ar mai fii de menționat două aspecte la fel de importante, dar neglijate: 1. teologia unui mare teolog evoluează; 2. cîteodată există e deosebire între ce crede un teolog și ce scrie același teolog. Dar despre aceste două note de subsol data viitoare!

IN AND OUT OF LOVE WITH THEOLOGY


Vorbind despre teologie și filosofie, un cuvînt de la prietenul meu american Charles Strohmer:

Waging Wisdom

wisdom traditionI have a love-hate relationship with theology. I understand its importance, but I’ve seen and experienced too many ways in which it has be used to injure rather than to heal. For instance, people may treat the Bible as if it were a book of theology. Or they may fold up life, and their own lives, and that of others too, to fit inside their theology. I’ve witnessed others, and I’ve been guilty of this too, hauling out theological views like Job’s counselors – as if they answered the mysteries of life’s irregularities, human suffering, theodicy, and the sovereignty of God.

More personally still, it’s probably due to being born a wisdom guy. Hey, I couldn’t help that. You’ll have to take that up with my Maker. Also, wisdom has a family resemblance closer to philosophy than to theology, and my interests and reading have always been strongly more inclined…

Vezi articolul original 471 de cuvinte mai mult