Allah: Un răspuns creștin – poziționare și intenție


O carte bună de citit pentru talibanii creștini. Un post invitație din partea autorului.

Chibzuieli

Numeroase referințe la cartea lui Miroslav Volf, Allah: A Christian Response [Allah: Un răspuns creștin] a creat o furtună pe internet, cu atacuri la persoana unuia sau altuia, ca să nu zic a autorului.  Necazul este că puțini români au citit cartea pentru că nu este tradusă în română. Unii care pretind să o fi citit, din cât am văzut eu, fie nu au înțeles-o fie au distorsionat conținutul ei, atribuind autorului unele intenții care denaturează total ceea ce afirmă autorul că vrea să facă.

Acceptând că subiectul este controversat, autorul ne face un serviciu.  Din start declară unde se poziționează și ce urmărește.  Simplu, clar, în opt puncte. Nu afirm că este corect în ce spune, dar afirm că dacă vrem să fim onești, trebuie să le considerăm.

Mai mult, autorul identifică zece teze relevante la subiect, care reprezintă poziția sa.  Pe drept cuvânt acestea ar putea…

Vezi articolul original 943 de cuvinte mai mult

THE ETHIC OF JESUS & THE PLIGHT OF THE PALESTINIANS


Palestina, Israel and Jesus. One or two countries? One or two ethics? One or two ways to be right. Wisdom says:

Waging Wisdom

Palestine Sun Bird Christians have a revelation of Israel. What is needed is a revelation of the plight of the Palestinians. In the previous post we considered why the political theology of Christian Zionism can be used to support a terribly disturbing political militancy against the Palestinian population in the Middle East, a population that includes Palestinian Christians. This alone should give American Christians pause. Do they want to endorse a theology of brother against brother? Further, Palestinian Christians of all denominations in Palestine stand united against the theology, which they consider a “false teaching that corrupts the biblical message of love, justice and reconciliation” (from: The Jerusalem Declaration on Christian Zionism).

God’s call to “love, justice, and reconciliation” is, of course, central to the entire biblical narrative. It is such a huge area human responsibility – the subject of countless books and seminary courses, for example – that we cannot possibly…

Vezi articolul original 664 de cuvinte mai mult

Cîrdași și cîrdășii


sursa: http://kurivaim1.blogspot.ro/2013/07/how-to-run-scarface.html

Ei da, am inventat un cuvînt nou: cîrdași, adică cei ce se întovărășesc în cîrdășii. În alt domeniu, cel politic, se spune altcumva. Cúmetrii și cumetrii.

N-am apucat să-mi spun părerea la bizideiul lui Moise Guran din 3 iunie anul curent. Era vorba despre cîrdășia unor cîrdași autohtoni un pic mai religioși, mai spioni, mai esență de Departamentul Cultelor de tristă și pentru unii de pioasă amintire. Vivat națiune!

Scandalul a izbucnit în urma indicațiilor trasate pe internet de inspectoratul școlar ca profii de religie ortodoxă să raporteze mai sus date referitoare la cultele neoprotestante, la familiile eterodoxe și alte cîteva de acest gen. Probabil că asemenea rapoarte n-ar fi fost sesizate sau catalogate ca deplasate dacă ele s-ar fi comunicat/cerut pe canalele bisericești. Dar așa senzația este că biserica a încălecat statul și că vorba domnului tovarăș Iliescu de prin 1991, eram în fața unei lovituri de stat legionare. Mai trebuia să apară pe post reporterul de serviciu de la defuncta emisiune De strajă Patriei și o puneam de-o intervenție filo-rusă… Crimea la noi acasă.

Totul a pornit de la ora și dascălul de religie ortodoxă. De ce ne-o fi trebuind așa ceva? Simplu. Avem nevoie de cetățeni cu frica lui Dumnezeu înmagazinată în cei 2000 de ani de cînd bădița Andrei a descălecat prin părțile noastre să ne aducă la buna și adevărata credință. Să mă ierte cei ce nu sunt de acord cu istoriografia creștină…

Guran dezbătea bine, sesiza bine, închidea microfoanele cînd trebuia. Multă lume supărată. Excepție doamna din Oradea ce-și lăsa fiica să meargă la ora de religie ortodoxă cu toate că era catolică. Ecumenism local! Bravo Moise! De data asta ai ridicat un mare semn de întrebare și ai promis (nu uita!) că vei reveni. Așteptăm să sărim pe mobile!

Cam ce voiam să spun, dincolo de chestia cu binecuvîntarea bisericii asupra dascălilor de religie (Asta oricum trebuia primită. Unii zic că și menținută. E un rău necesar! 🙂

După părerea mea, ne confruntăm (ca de atîtea ori, ca în atîtea domenii) de o eroare de sistem. Iar sistemu, bată-l vina!

La orele de religie (valabil la orice denominație), nu se face religie, se face catehizare! Adică nu se învață ce este și cu ce se mănîncă religia, ci se bate monedă pe credința declarată a școlarului. Dacă familia școlarului este ortodoxă, el este catehizat de un preot sau dascăl ortodox. Dacă este penticostal, baptist sau catolic de unul penticostal, baptist sau catolic. Ca nu cumva să se piardă într-o altă religie. Parc-am fi în Israelul secolului VII nainte de Hristos!

Soluția pentru a ieși din acest cerc vicios, ce îndeamnă la spionaj, abuz și ilegalitate: să se studieze religie, adică orice religie, cu un profesor de religie laic fără să fie binecuvîntat, fără să ne departă clasa în oi și capre, în ortodocși și eterodocși. Habar n-are statul ce pierde pentru că cetățenii săi sunt despărțiți arbitrar de cîte un fals lider spiritual în de-a dreapta și de-a stînga Împăratului ce va veni să judece lumea. Nu de alta, dar pînă la prevestita judecată vor veni altele mai stringente. Poate va veni judecata Rusiei, poate a Ucrainei sau poate va veni judecata Uniunii.

În toate trebuie să fim oameni, cetățeni, uniți (cum zice religia unică) și să lăsăm la o parte deosebirile religioase pentru care atîția se omoară. În rest este vorba de relația stat-biserică și ce este biserica în România. Despre asta altă dată.

Multiculturalismul, rața de pe varza noastră…


sursa: http://lparchive.org/King-of-Dragon-Pass/Update%20458/

marinelblaj comentariu la

Multiculturalismul – greșeala calului troian ? http://barzilaiendan.wordpress.com/2014/06/12/multiculturalismul-greseala-calului-troian/

Îmi pare rău că nu am timpul necesar să traduc articolul. Am, totuşi, câteva întrebări: multiculturalismul se referă doar la islam? Când importăm şi încercăm să adaptăm/adoptăm tot felul de aiureli care “prind” în alte culturi, dar fac rău în cultura noastră (în speţă cea creştină), nu e tot acelaşi risc (într-o mai mare sau mai mică măsură)?
Noi n-avem “caii noştri troieni” asupra cărora tot încercăm să atenţionăm? Aşteptăm articole similare peste câţiva ani din partea liderilor evanghelici? Şi nu sunt întrebări retorice…

Încerc să răspund pe limba mea la comentariul făcut de Marinel Blaj. Nu am pretenția că este singurul răspuns posibil, și este un răspuns neacademic, după ureche. Am să împart răspunsul meu în două posturi, datorită complexității problemei. La prima vedere, sec, se poate răspunde că MB deja spune că importurile sunt aiureli, fac rău și că există un risc cultural datorită cailor troieni. Eu aș mai întreba, în ce context se pune întrebarea, cel românesc? Apoi ce implică reacția creștină și despre ce nivel se vorbește: personal, cultic, decizional? Este vorba de o amenințare generală și avem capacitatea de a decide noi ceva la nivel macro? Last but not least, de unde ne luăm muniție împotriva multiculturalismului, din Bilbie, din istoria națională, din teologia populară sau din Legămîntul de la Laussane? Asta ca să vă dați seama că lucrurile nu pot fi tranșate prea simplu.

Plecăm de la premisa că suntem creștini de facturi diferite, că de la vremea apariției sale creștinismul s-a dezvoltat și a excelat ințial într-o cultură omogenă, dar în același timp diversă. Un scriitor american spunea că deși romanii i-au cucerit cu forța armelor pe greci, aceștia i-au cucerit cu cultura lor, o afirmație pînă la un punct valabilă. Să nu uităm că limba greacă era lingua franca, cam ca engleza secolului XXI. Deși creștinismul a luat-o și spre est, în Asia, impactul major l-a avut în vestul Europei, și pînă la extiderea islamului în Africa de Nord. Lumea romană a devenit creștină sau privit din altă perspectivă creștinismul a devenit roman și apoi bizantin.

A urmat migrațiunea popoarelor, haosul, stabilizarea, extinderea islamului și apoi apariția statelor naționale, în contextul în care existau numai doi poli importanți ai creștinătății: Roma și Constantinopol, devenit Istambul. Apariția Celei de-a treia Romă, Moscova și a protestantismului a dus încă o dată la schimbări majore de lungă durată. Redesenarea dominației marilor puteri și conflictele dintre acestea au consemnat o situație culturală oarecum stabilă la finele Primului Război mondial, adică prin 1918. Declanșarea MRSO și bolșevizarea, invazia japoneză a Chinei și apoi dezvoltarea nazismului au creat premisele pentru declanșarea Celui de-al doilea război mondial cu consecințele de rigoare.

În cei 2000 de ani de existență creștinismul a trecut din faza de sectă într-o societate neutră, la o religie independentă într-o societate ostilă, ca mai apoi să devină religia celui mai puternic imperiu existent, și a celui mai longeviv imperiu. Apoi s-a fărîmițat, căpătînd lent unele nuanțe naționale. Cea mai mare amenințare a fost islamul, o religie ce venea la pachet în Europa cu o cultură diferită. Dar să nu uităm că islamul s-a extins și în Africa și în Asia. Taj Mahalul este rezultatul influenței islamice a mogulilor în India. Palatele maorilor din Granada, la fel.

Cînd islamul era puternic nu a avut nevoie de cai troieni. Se impunea cu sabia sau cu tunul. Știm ce a însemnat islamul în Țara Românească, Moldova și Serbia. Dar puțini știu ce a însemnat islamul în Transilvania, unde după bătălia de la Mohacs, din 1526 a putut să se dezvolte aproape fără probleme protestantismul. Chiar și cel românesc. Transilvania devenise principat autonom în Imperiul Otoman.

Sărind în secolul XX ne aducem aminte că demografia negativă și nevoia de brațe ieftine de muncă din țările occidentale i-a determinat pe politicieni să accepte imigrația populației din fostele imperii coloniale, după prăbușirea acestora (cel francez, belgian, britanic). S-a deschis o ușă ce nu a mai putut fi închisă, avînd în vedere că lumea occidentală a decis să primească și refugiați politici sau de altă natură. Alte religii, alte rase de oameni, alte culturi s-au instalat în Europa, dar și în SUA și Canada. Motivele umanitare, interesele financiare și nu numai au făcut ca lumea să se schimbe și să fie mai diversă. Să nu uităm aici că marile puteri au susținut pînă la un punct comerțul cu sclavi, dar să nu uităm că și creștinii erau sclavi pînă la eliminarea fizică a sultanatelor din Africa de Nord. Negrii, galbeni, roșii sau albi erau mînați de religie sau de bani. Sau de amîndouă.

Ca atare, nu se poate răspunde simplu la o problemă atît de complexă.

Drept urmare, ar trebui o analiză a mediului creștin unde multiculturalismul devine o problemă. De ce este o problemă? Care este factorul ce o determină: statul, presiuni exterioare, evenimente neprevăzute? Și o întrebare mai dureroasă: Oare nu cumva multiculturalismul este perceput ca o problemă/amenințare pentru că creștinismul a scăzut ca importanță, impact, influență? Vorbim de o societate tot mai seculară, în contextul în care în ciuda practicilor creștine (sărbători, conferințe, procesiuni, educație, legi, etc) societatea și-a lepădat etosul creștin și s-a transformat într-o societate mercantilă lipsită de etica creștină, de valorile creștine și on the top, are lideri ce mimează creștinismul?

Fine del primo tempo.

Explicația titlului: mie mi se pare că în țara noastră creștinismul este varză. Ca urmare, nu mai e nevoie de un cal troian, ci de o rață!