Versete tăcute…


sursa: http://year27.com/silent-sunday-30/

Majoritatea am citit Aventurile lui Tom Sawyer. Și aventura sa cu biserica a fost foarte hazlie. Tom a făcut schimb de diverse obiecte pentru bilețelele ce confirmau memorarea unor versete. Îi lipsea doar unul ca să ia premiul cel mare și să devină faimos. N-a lipsit mult. Nu am găsit ce fel de biserică frecventa Tom, dar sigur era una evanghelică.

În două dintre bisericile pe care le frecventasem se obișnuia să se citească întreaga Biblie cu toată biserica. Înainte ca pastorul să predice punea cîteva întrebări stil ghicitoare ca să sondeze interesul pentru text. Era interesant. În a doua biserică, la toate întrebările o soră era atît de aprigă în răspunsuri de parcă viața ei depindea de rapiditatea cu care răspundea. Nici n-apucai să deschizi gura că ea turuia răspunsul. Mitralieră nemțească. Păcat că nu se dădeau premii… Le-ar fi cîștigat pe toate. Era îndreptățită. Cel puțin în teorie!

Am trecut și eu prin practica memorării de versete. Am avut și eu cărți de vizită cu versete pe care le repetam te miri unde. Mi-au prins bine. Le-am dat mai departe.

Dincolo de versete mai vin cîteodată întrebări la care nu găsești răspuns stil hokus-pokus. Întrebări fără răspuns direct din versete. Atunci răspunsurile vin din altceva. De altundeva. Din meditații lungi și chinuitoare. Din frămîntări nespuse și neliniști interioare. La astfel de întrebări rar răspunde cineva. E drept, unii au răspuns la orice. Sau sar direct cu bocancii. Alții cu sabia. Și cu versetul. Doar că nu are efect. Rămîne răbdarea, mîna pusă pe umăr, îmbrățișarea, prezența tăcută. Dragostea ce nu pretinde nimic. Ce nu se pune pe locul întîi.

Ceea ce e rar. Poate foarte rar. De aceea e mai prețioasă.

Există momente cînd un moment de tăcere face mai mult decît o mie de cuvinte. Un gest, mai mult decît o mie de versete. Un fel de verset tăcut…

Un comentariu la “Versete tăcute…

  1. Ceea ce ati spus dumneavoastra mai sus intelege doar cel care-si asuma sa traiasca , sau cel care se pregateste sa moara , omul care mai are inca puterea de-a se bucura cu frica , acel om care dupa ce a trecut urgia peste el se ridica smerit din propria-i durere si se bucura , nu ca a iertat sau cat de rezistent a fost el in furtuna , se bucura pur si simplu ca a ramas acelasi ca inainte ( asa crede el in acel moment ) , sau acel om care trecand printr-o imensa bucurie se fereste sa se laude de teama ca ceea ce simte i se va lua daca va indrazni sa le spuna si celorlalti !

    Poate ar fi fost bine sa nu stric momentul de tacere pe care l-ati dorit , sa nu profanez cu gandirea mea cuvintele ce se voiau tacere …. Cine stie … poate asa se cuvenea … Niciodata n-o sa stim cum e , doar fiind vom sti !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s