Preacurvia si excesul de viteză


La obiect a la rumen:

CRONICA [R]

Motivele pentru care credem în Scriptură sunt aproximativ la fel de numeroase ca şi motivele pentru care nu respectăm Scriptura în care credem. Mai rămâne să răspundem la întrebarea cât de des invocăm Scriptura, care mai mult ne dă de gol decât ne apără?

Poate vi se pare o butadă ieftină când scriu că păcatele noastre nu ar ieşi atât de bine în evidenţă dacă nu am face, prea des şi fără trebuinţă, trimitere la cele 10 porunci? E posibil să aveţi dreptate, nu e cine ştie ce în această dialectică a prefăcătoriei, de care mă leg de câteva decenii, fără să mă învăţ minte, cu toate ponoasele de până acum. Trataţi-mă aşadar ca pe un recidivist, dacă aveţi bunăvoinţă. Vă mulţumesc.

Mă uit şi eu în jurul meu şi cedez imboldului de a spune ce văd. Acesta, îmi place mie să cred, este principalul motiv pentru care nu am…

Vezi articolul original 262 de cuvinte mai mult

Eșecurile lui Dumnezeu


Cam asta bănuiam și eu:

Alonewithothers's Blog

Între două articole despre cât de simpatic ni-l facem pe diavol nici nu putea fi mai potrivit altceva decât o discuție despre … eșecurile lui Dumnezeu.

Jumătatea plină a onestităţii noastre 

„Dumnezeu are prea multe eşecuri în CV-ul său pentru a-L considera ca atare” e contrazis imediat de „Dumnezeu nu poate eşua pentru că e Dumnezeu”. Cred că am face bine să trecem peste pudorile unei gândiri blocate în pedanterii inutile sau peste adrenalina unor blasfemii uzuale. Se cuvine a spune cu glas tare ceea ce mai toţi gândim:

1. Dumnezeu a eşuat tocmai pentru că glumeşte acolo unde toți suntem foarte serioşi. Da, El a eşuat în a ne oferi raţiuni şi evidenţe irefutabile pentru a accepta teoria evoluţiei dar totodată se joacă şi cu argumentele şi evidenţele referitoare la zilele creaţiei!

2. Dumnezeu a eşuat în creaţia unei umanităţi care să-i exprime chipul, să-L facă de cunoscut/re-prezinte naturii create. De la Adam…

Vezi articolul original 1.648 de cuvinte mai mult

Irvin Yalom, MD: Privind soarele în față


Admirator a lui Epicur, Nietzsche și ai altor existențialiști, Irvin Yalom scrie despre teama de a privi moartea în față. Cînd mă gîndesc la șocul post-traumatic, îmi dau seama de ce mi-a fost greu să mă uit direct la soare. Pe de altă parte, citate foarte faine din Nietzsche. Asta e!

Dintre cazurile discutate și sfaturile propuse ies la suprafață cîteva lucruri pe care un creștin le știe foarte bine. Evreu ateu cu trei mentori ce mor (unul dintre ei era la un moment dat terapeutul său, apoi prieten, apoi el devine terapeutul mentorului) Yalom îmbină mărturiile directe cu observațiile asupra unor oameni cu probleme în fața morții. Mi s-au părut deosebit de interesante scurtele sale rezumate ale unor influente eseuri scrise de Schopenhauer, după cum urmează:

1. Ce avem: bunurile materiale nu satisfac, declanșînd o alergătură fără sfîrșit după acumularea lor. Cu cît ai mai mult, cu atît vrei mai mult sau ești mai nesatisfăcut și plictisit. Ce a vrut oare să-i spună Dumnezeu lui Solomon prin ceea ce i-a dat? N-au învățat prea multe evreii din asta. Dar cu ce ne deosebim noi protestanții de ei?

2. Ce reprezentăm în ochii celorlalți. Importanța părerii celorlați ne transformă în sclavi. E tot la fel de efemeră ca bogăția. Mai ales că nu putem ști ce gîndește celălalt. Un caz particular, patologic, pe care l-am întîlnit în ultima biserică, este că ceilalți știau ce gîndeau alții și le trîmbițau gîndurile. Mai un pic și acolo e nevoie de cîteva cămăși de forță.

3. Ce suntem. Citez: Numai ceea ce suntem contează cu adevărat. O conștiință sănătoasă, spune Schopenhauer, înseamnă mai mult decît o bună reputație. Scopul nostru cel mai important trebuie să fie o sănătate bună și bogăția intelectuală, ceea ce ne poate oferi o inepuizabilă rezervă de idei, independență și o viață morală. Echilibrul interior rezultă din conștientizarea faptului că nu lucrurile în sine ne deranjează, ci interpretarea pe care le-o dăm.

Din nou patologicul la el acasă prin biserici.

În același timp am fost uimit să constat că Yalom punea foarte mare accent pe vise. Dar nu visele călăuzitoare, ce previn sau transmit un mesaj, ci acele vise care pot deveni o unealtă interpretativă a situației sau a problemei cu care se confruntă pacientul/clientul.

Ultimul capitol pare cel mai apropiat de profesioniștii terapeuticii cu cîteva îndrumări în disclosure, visele, calea regală calea către aici-și-acum și distincția între proces și conținut.

Deci, o carte interesantă, dincolo de granița religiei, în apropierea morții unui expert ce se afla la vîrsta de 72 de ani avînd cărți publicate în peste 700000 de exemplare.

 

 

 

Urgent Prayer Request for Gaza


Persona

Note: I have just received this prayer request from a Palestinian friend who works with the Baptist Church in Gaza. Please join us in prayer for that place.

* * *

Dear friends,

Today, due to the desperate situation which is unfolding in Gaza, I must write to you again to ask for more prayers to be said. Yesterday, Mrs Jalila Ayyad, became the first person from the Christian community to lose her life under the bombardment from Israeli bombing. Her son has also been seriously injured. This is just one of so many tragedies happening now in Gaza on a daily basis.

Something else happened too that brings home the danger that so many are in. A man in the street where my house in Gaza is told his next door neighbour that he had received a warning that this next door neighbour’s house was going to be bombed…

Vezi articolul original 339 de cuvinte mai mult

Pulsul zilei de 28.07.2014: Cu Biblia-n mînă și cu fatwa-n buzunar


sursa:http://chasblogspot.blogspot.ro/2008/09/homer-simpson-joins-micky-mouse-fatwa.html

Cîteodată-mi vin idei. Nu din alea mari că pe alea le-aș ține minte mai bine. Îmi vin, îmi trec, le uit, mi le amintesc și tot așa pînă, mă chinuie mai mult și încep să scriu. Scriu mai bine cînd sunt provocat de vreo minune. Dar mai ales de o prostie. Și cel mai cel cînd prostia este gigantică. La fel pățesc cu nedreptatea. Fără să știe a pus bunică-mea un spirit de dreptate-n mine de cred că la judecată o să cer o sentință mai severă. Cel puțin pentru mine.

Poate de aici li se trage și altora. Alb sau negru. Vinovat sau nevinovat. Dac-ar fii așa de simplu… Dar se pare că e mai mult vinovat și vinovat. Un fel de tribunal revoluționar, al poporului, al revoluției sau contra-revoluției. O curte marțială. Ei sunt într-un război continuu. Sunt războinicii luminii. Fiii neprihănirii. Pămîntești, nu eterne. Cei fără pată. Cu o misiune de îndeplinit. Vorba cîntecului: „Avem o țară, o datorie, o misiune de veacuri de îndeplinit!”

Mă întrebam cum prețuim noi creștinii sacrificiul de sine. Dacă e în favoarea noastră sau îl facem noi, e bine. E bun. E „de la Domnul”… Dar dacă e pentru dușmanii noștri, așa cam ca și cel al samariteanului pentru israelitul jefuit de israeliți? Sincer? Nu cred că putem concepe așa ceva! Pentru că altfel nu se explică o interpretare a Bibliei de genul: „Bre ereticule, eu sunt de partea lui Dumnezeu și așa scrie-n Biblie!”

Adică pe lîngă faptul că greșești, greșești împotriva lui Dumnezeu, ceea ce eu nu fac și pentru că faci asta iaca-ți dau primul cu piatra-n cap (blog). Veniți și m-apărați, că m-omoară ereticu! Și mulțimea sare, că nu trebuie să citească decît ultimul rînd. E ieftin și rapid.

Și ca să satisfacem și setea de sînge să facem încă o paralelă. Una ortodoxă. Un autor de manual (Nu vă spun din care, nu vă spun numele lui. Căutați!) zicea că minunea cea mare nu este atunci cînd Dumnezeu iartă păcatele, ci atunci cînd Dumnezeu iartă păcatele la absolvirea ce o dă preotul. Mă iertați pentru exprimarea catolică!

Tot așa, prostia cea mare nu este cînd creștinul neghiob dă cu fatwa împotriva „ereticuluiˮ, ci cînd mulțimea se dă de partea neghiobului și-l omoară cu pietre. Mulțimea indignată n-are timp de judecat, de citit, de rumegat. Ea aplică sentința. Sentința e dată după felul cum gîndește gloata. Aceiași care a strigat Răstignește-l, răstignește-l! Aceiași ce omoară creștinii doar pe baza unei bănuieli că au spus ceva despre Muhamad sau Coran.

Neghiobi plus gloată plus pietre egal violență. Fizică. Verbală. Scrisă.

Numai neghiobii-l apără pe Dumnezeu. Dumnezeu n-are nevoie să fie apărat. El este.

Un fel de inchiziție postmodernă


Păi este!

Timposibil

Nu-i și asta o formă de inchiziție? Să iei un om, să furi o frază din el și s-o vâri în ciorba ta de ură, unde îi aplici o interpretare – dar obligatoriu negativă și obligatoriu superioară și obraznică – în așa fel încât toată viața lui, toate aspirațiile lui, toate trăirile lui să încapă într-o cutie mizerabilă ușor de identificat.

Dar nici măcar nu sunt sigură că, făcând astfel, ție în calitate de mare evaluator (ca să nu spun mare inchizitor) îți e clar cine este acel om pe care te grăbești să-l arunci la gunoi. Căci, dacă îți e clar cine și cum e acel om și nu merită judecata proastă pe care i-o trântești, știi că greșești și îți e bine așa. Dacă îți e clar cine și cum e acel om și ar merita toți pumnii pe care i-i dai, știi bine că astfel nu faci…

Vezi articolul original 281 de cuvinte mai mult