Numele lui Dumnezeu și dilema misionarilor

Spre deosebire de alții ce nu-și scot boticul imaculat de neprihănirea fariseiască, Eugen Matei are curajul să spună lucrurilor pe nume în știința ce se numește Teologie. Restul pot să critice.

Chibzuieli

Una din dilemele misionarilor când merg cu evanghelia într-o cultură diferită este cum să vorbească noii culturi despre Dumnezeu. Desigur, noua cultură are tiparul (sau tiparele) ei de interpretare a lumii și vieții, de multe ori incluzând ideea fundamentală a unei ființe atotputernice care este creatoare a tuturor lucrurilor și dătătoare de viață. Felul în care este înțeleasă această ființă și modul ei de a se raporta la creație și la om este diferit în diferite contexte, dar există și o suprapunere de atribute cu atributele lui Dumnezeu așa cum sunt înțelese în creștinism.

Să luăm ca exemplu religiile africane. Deși există o diversitate de religii remarcabilă în Africa (probabil peste 1000), astfel încât acestea nu pot fi interpretate simplu, sub o singură rubrică, observații mai recente scot în evidență că se poate vorbi, totuși, despre un tipar comun de înțelegere a realității. Astfel, se pare că în toate acestea…

Vezi articolul original 1.194 de cuvinte mai mult

L.B.C.-L.S.T. (11 a): Concluzii – După două zeci de ani…

sursa: http://apintofmadness.wordpress.com/2013/03/06/twentyyearsafter/

Porniți cu mari speranțe la al doilea sunet al trîmbițelor în 1990 (vezi LBC (1)), cînd la Oradea s-a aflat la crème de la crème, la finalul drumului, după hurducături financiare, organizatorice și dogmatice (fără a le mai pomeni pe cele mustăcioase) se cade să trag o concluzie la 20 de ani după absolvire. Ca orice concluzie, este subiectivă și deci pot fi făcute mai multe observații preliminare. Asta din punct de vedere metodologic și de ce nu, sentimental. De dragul organizării am optat pentru două posturi: După douăzeci de ani și Imperiul contra-atacă…

După două zeci de ani…

Proiectul studiilor în teologie făcute mai ales de români baptiști și de unii penticostali în străinătate după 1989 s-a materializat în cîteva locații diferite, dar au existat două direcții principale de studiu: una în Statele Unite ale Americii și a doua în Marea Britanie. După spusele unui important personaj de la București, două direcții sensibil diferite în care se vor confrunta teologii neo-conservatori (i.e. liberali…) formați în Anglia, cu cei conservatori, chiar fundamentaliști, formați în USA…

Aceeași percepție a avut-o și Iosif Țon ce ne-a atenționat (tardiv) la LBC în ultimul an că ne confruntăm cu teologia liberală. După mai puțin de un an, același Țon m-a somat la interviul angajării la IBEO să declar cum m-am luptat cu teologia liberală. Am fost angajat. (Asta ca să se termine o dată cu cît de liberal sunt și pe cine slujesc.) De remarcat că cele două curente nu s-au confruntat doctrinar, conceptual, ci, după cum spunea un tovarăș de suferință, în domeniul sferelor de influență și în antagonizarea reciprocă a surselor de finanțare din străinătate.

Atît prima direcție, cît și cea de-a doua s-au desfășurat în diferite locații. În SUA amintesc Liberty University unde au plecat unii dintre tinerii ce din păcate (sau din fericire) nu s-au mai reîntors în țară. Tot în SUA a existat și o școală mai fundamentalistă a cărei locații îmi scapă. În cea de a doua direcție, au existat mai multe centre (Belfast, Queens’ University. Wales, Spurgeon), unul dintre ele, poate cel mai populat de români a fost LBC, unde ne aflam în anul al treilea, 15 români. Spre edificare vezi poza ce apare pe blogul lui Dănuț Mănăstireanu, din care lipsesc Daniel Bulzan și Paul Negruț, cel de-al doilea fiind considerat probabil cel mai influent exponent al baptismului conservator autohton.

Singurul pastor penticostal ce îl cunoscusem în program pe cînd eram încă în țară nu a finalizat cursul.

O altă remarcă de care trebuie ținut cont este că indiferent de orientarea celor care au început să studieze teologia la acest nivel, nu s-a pus niciodată problema orientării teologice a școlilor în cauză. În primul rînd s-a sesizat oportunitatea, apoi s-a făcut chemarea la studii și s-au așteptat rezultate. Deschiderea inițială, cînd s-au trimis tineri și tinere nu a avut în vedere că România și mai ales bisericile baptiste și penticostale erau tributare unui sistem patriarhal aproape închis ermetic, unde femeile ce predau erau privite cu suspiciune.

Deci, de la circa 40 de oameni, cu care a plecat la drum proiectul LBC, au obținut doctorate Paul Negruț, Gheorghe Ille (London University), Alexandru Neagoe, Octavian Baban, Cornel Boigeanu, Silviu Rogobete, Sorin Sabou, Simona Sabou, Alexandru Nădăban, Dănuț Mănăstireanu, ceea ce înseamnă 25%. Cu toate că 10 doctorate (împreună cu cele a lui Sorin și Simona Sabou ce n-au studiat în străinătate, ci la Oradea, dar și-au făcut doctoratele la LBC) ridică procentajul celor ce au terminat la LBC și  au obținut un doctorat la 10/17, adică mai mult de 50%. Pozitiv sau negativ, acesta este rezultatul. Atîta s-a realizat.

Mircea Mitrofan, Dorin Axente și Cristi Sigheartău mai au la activ un MA în teologie cu specializarea hermeneutică tot la LBC.

La revenirea mea în țară, am început să predau, urmat la scurt timp de Dănuț Mănăstireanu, după un an de Mircea Mitrofan și Dorin Axente (ce au finalizat programul de MA). Ulterior ultimii doi au revenit la Londra pentru doctorat. Din surse independente am aflat că ulterior a mai predat, cel puțin în scripte și Corneliu Boingeanu. Tot pe surse, Mitrofan și Axente ar fi dorit să continue să predea, dar au fost refuzați din motive neînțelese de mine (și nu numai) de către eminențele cenușii de la UBEO. Dorința de a preda acolo și-au manifestat-o atît Gina și Petrică Bulica, Alexandru Neagoe și Silviu Rogobete (rezidenți în Timișoara), dar și aceștia au fost amînați și ulterior refuzați. Ca urmare la Timișoara a apărut și s-a dezvoltat Centrul de Educație Creștină și Cultură Contemporană Areopagus.

După doi ani de studii în țară cu LBC Emil Bartoș a ales finalizarea studiilor la o altă universitate din Marea Britanie, plecînd să își finalizeze studiile în 1994. După obținerea doctoratului a ocupat funcția de decan la UBEO, apoi din cauza divergențelor cu Paul Negruț a fost executat în același stil binecunoscut, ulterior plecînd Paulian Petric (PhD Cluj) și Silviu Tatu (PhD Oxford).

În același timp lui Sorin și Simonei Sabou li s-a refuzat prelungirea contractului la UBEO. Motivul sau motivele stau poate în orientarea spre finalizarea studiilor prin SMR (alias Iosif Țon), nu prin filiera Paul Negruț. Un alt personaj important prin prisma alegerilor independente făcute a fost și Călin Pop ce a terminat la IBEO, apoi preparator la IBEO, ulterior BA, MA, PhD în USA, actualmente Atlanta. Atît lui cît și unui alt student înscris la doctorat la o universitate din Ivy League i s-a spus că nu pot preda la UBEO atunci cînd aceștia au vizitat UBEO. Les jeux sont faits, rien ne va plus…

Nu știu de ce nu a mai predat la UBEO Gheorghe Ille. Totuși Corneliu Boingeanu și Octavian Baban, ulterior Sorin și Simona Sabou au predat la ITB București și Emil Bartoș la ITPB. Mărturisesc că și mie mi s-a făcut propunerea de a preda la București de către Ioan Bunaciu, dar am refuzat. În același timp am fost tras de limbă cu o mare invidie detectată în glasul dumnealui cu privire la sursele de finanțare din străinătate a Oradiei. N-am avut contacte directe cu astfel de surse, așa că nu le cunoșteam. În contrast cu cele spirituale, totdeauna banii m-au lăsat rece.

Și cu aceasta am ajuns la partea mai spinoasă, dezamăgitoare a afacerii studii în străinătate pe bani mulți, cu aplicații în țară.

La acest punct aș vrea să fac o remarcă cu caracter general, dar cred eu, de bun simț. Orice investiție are un scop. Cu cît este mai importantă, cu atît se așteaptă ca rezultatele ei să fie mai bune. În anii 90, cînd noi ne-am început studiile, românii plecau din țară ca să nu se mai întoarcă, pentru că la noi nu erau condiții bune de studiu, de trai și de muncă. Acest lucru a fost confirmat de plecările masive la munca și traiul din străinătate după deschiderea granițelor CE. Investiția ce se făcea în noi, ce ne consideram pe bună dreptate niște privilegiați, a fost privită cu seriozitate și respect.

Marea investiție făcută în studierea teologiei evanghelice în beneficiul comunității evanghelice din România a fost subvenționată de comunitatea evanghelică din Occident. Parafrazînd o veche expresie ce spunea că la filmele coproducție franco-române noi am dat caii și peisajul, și ei actorii și banii, aș putea spune că de data asta noi am dat actorii și ei au dat finanțele. Și aici există, poate de ambele părți, cred eu, două mari regrete: primul, că această investiție nu a fost exploatată și al doilea, că această investiție extrem de mare a fost sabotată. Să mă explic:

Reveniți în țară, absolvenții 1994 au fost înglobați în sistemul românesc: trai deloc ușor, mijloace materiale reduse, salarizare aproape mizeră, facilități inexistente și resurse academice extrem de reduse. La toate astea se adăuga presiunea continuării studiilor post-universitare, lipsa cronică a timpului de pregătire a cursurilor, lipsa de experiență în predare și de ce nu, o familie sau o căsnicie ce își cerea drepturile legitime. Ba unii dintre cei ce erau în programe de doctorat erau implicați în pastorală.

Unde ar fi fost loc de relaxare, meditare, gîndire fecundă plină de imaginație și cine știe, conform visurilor unora, predicare, ucenicizare, misiune, timp devoțional pentru creștere spirituală? Ca să dau un singur exemplu, în cei zece ani de predare la Oradea am fost doar de două ori în concediu, prima dată datorită unui eveniment foarte trist, decesul tatălui meu. El ne-a lăsat niște bani și am moștenit Dacia aceea de pomină. Dar cine știe, alții au avut parte de timpuri mai bune.

Studiile în străinătate mai aveau ca scop și promovarea unor „lucrători” bine pregătiți. Se subînțelegea că cei bine pregătiți vor sălta calitativ și poate cantitativ nivelul comunităților din țară. Cu toate acestea structurile de putere baptiste interne nu erau pregătite pentru un influx masiv din exterior. Asta ar fi dat peste cap rînduielile deja împămîntenite. Și fiefurile controlate. Biserica-fortăreață nu era gata să ofere locuri cu mari reponsabilități și influență unor persoane integre, pe care nu apucaseră să le influențeze, să și le subordoneze în vreun fel, să le integreze în structuri de interese și diverse proiecte. Am simțit asta pe pielea mea de cîteva ori cînd cineva mi-a comunicat că vrea să mă trimită la un curs de șase săptămîni în SUA, apoi altcineva m-a informat că se puneau întrebări de genul „Cine-l ține pe ăsta aici?”

Dar nu am fost singurul ce a beneficiat de atenția unui sau altui pol al puterii.

LBC-LST (10)

În urmă cu cîteva zile, în vreme ce revizuiam posturile referitoare la Lumea academică și LBC-LST, am constatat cu oarecare uimire că lipsește din periplu LBC-LST tocmai finalul, adică examenul de doctorat. Impresia mea era că am scris despre așa ceva, am greșit numărul postului și apoi l-am modificat. Dar se vede că memoria mi-a jucat o festă. Ca să nu scăpați finalul, iată ce s-a întîmplat:

După OK-ul primit e la îndrumător, dr. Tony Lane sau dacă vreți A.N.S. Lane, am trecut la corectarea finală a textului scris. Proof-reading-ul a fost efectuat la Timișoara de către Stuart Elford, un englez stabilit în România și cunoscător și al limbii române. M-a ajutat foarte mult să mă exprim mai clar, ba chiar a sesizat o contradicție, ce acum îmi scapă. După această fază am trecut la tipărirea finală în trei exemplare a tezei: una pentru examinatorul extern, una pentru LBC și alta pentru mine.

Am folosit imprimanta personală și am avut grijă să tipăresc în ordine toate capitolele. Pentru a evita încurcarea paginilor am editat separat capitolele și în titlu am introdus numărul paginilor. De exemplu: cap unu era 1 12 24, cap doi era 2 25 38, etc. Acest truc îmi arăta fără să mai deschid capitolul că paginația era fără suprapuneri sau pagini lipsă și puteam tipări fiecare capitol respectînd numărul de pagini înscris deja în text. În plus m-a ajutat la editarea cuprinsului tezei unde apăreau paginile la fiecare titlu și subtitlu.

Cu toate că am avut mare grijă s-a strecurat o eroare la paginile 90-92 parcă. Lipseau două pagini, dar bine că a lipsit din exemplarul examinatorului intern de la BLC și nu de la cel extern. Prin urmare, acesta mi-a cerut să-i tipăresc paginile pe care le-a inserat în exemplarul său, amîndoi sperînd că eroarea era doar acolo.

Examinatorul intern a fost dr. Graham McFarlane, iar cel extern a fost dr. Philip Walters de la Keston Institute, Oxford. Acolo exista în urmă cu cîțiva ani un călugăr greco-catolic cu care am stat de vorbă și care a citit primul meu capitol, fiind efectiv entuziasmat, dar care a dispărut după ce plecase în Canada. Inițial îmi spusese că va obține sprijinul episcopului greco-catolic de acolo pentru a-mi tipări teza ce este extraordinară. Cred că era un pic prea entuziasmat. Numele lui era Serge Keleher și era ucrainean, dar exista și un episcop cu același nume. Cred că e doar o coincidență de nume…

Cu ocazia celei de-a doua vizite la Keston Institute am constatat că în bibliotecă, la materialele despre Biserica Greco-Catolică se afla și acest capitol din teză, ulterior mai extins.

Înainte de a decola spre Londra am avut un schimb de mesaje cu Tony Lane ce mă informase asupra datei examenului denumit viva voce, după care am cerut via email o scrisoare de recomandare de la RMS UK pentru a obține viza. Cum răspunsul se lăsa așteptat l-am informat pe Tony că mai am cum să mă prezint și că lăsăm pe altă dată. În cele din urmă misterul este lămurit tot de el care a luat legătura cu RMS UK: aceștia își schimbaseră adresa de mail, așa că emailurile mele nu erau citite. Cum adresa ce nu mai era folosită încă exista, eu nu primeam răspunsul automat că adresa nu este validă.

Circul numărul doi a fost cu primirea prin fax a invitației și a documentului ce garanta că RMS UK se îngrijea de latura financiară a afacerii, inclusiv de biletul de avion. Tipul de la ambasadă mă întreabă de ce vreau multiple entry visa și eu îi explic că dacă trebuie să refac o parte din lucrare trebuie să revin pentru o nouă examinare. Nu o să revi, o să iei examenul din prima – și-mi dădu o viză cu o singură intrare. Am luat-o ca o prorocie!

În ultimul moment, cu o zi sau două înainte de a pleca la Budapesta la aeroport vine și telefonul ce îmi spunea că la ghișeul Malev mă așteaptă un bilet de avion dus-întors pentru perioada solicitată, de o lună. Era termenul în care puteam face minor adjustments (punctul d de pe Raportul de Examinare) la timp pentru a absolvi.

În orice caz, după peripeții am ajuns la Londra, m-am cazat în camera rezervată studenților români la LBC în Aldis, fosta reședință de vară a arhiepiscopului de Canterbury și m-am prezentat pentru a afla detalii despre viva ce începea a treia zi dimineața la ora 10.30.

Tony Lane m-a întrebat dacă sunt de acord ca el să fie de față, eu putînd să refuz participarea sa ca observator. Evident că era mai bine să fie de față. În caz că se întîmpla ceva neprevăzut el era observatorul obiectiv ce-mi putea spune mai tîrziu ce era de făcut. dar n-a fost nevoie.

Inițial mi-a fost recomandat să mă îmbrac sobru, dacă se poate în costum, dar nu aveam chef să trambalez sacouri, așa că cămasă, cravată, pantaloni negri și pantofi a fost ok. Ca-n poza luată de Dănuț Mănăstireanu la terminarea examenului. Eram un pic obosit, dar din alte motive.

sursa: http://danutm.wordpress.com/2009/05/17/alex-nadaban-note-critice-la-textul-lui-paul-dan/

Tony mă avertizase că examinatorii puteau să mă întrebe orice, dar că scopul examenului era, dacă teza era acceptată, să constate că autorul celor scrise eram eu și nimeni altul. Ca urmare, am încercat să fac un exercițiu și să redau din memorie conținutul tezei. Am constatat că de fapt am două variante ale aceleași teze și două perspective ușor diferite: una urma fidel mersul tezei, a doua era o prelucrare, teza într-o formă mai cursivă, menținînd conflictul de la început pînă la sfîrșit.

Era deja ziua Z. M-am trezit pe la ora 5.30, am făcut un duș, am repetat mental ce credeam eu că o să spun, apoi m-am culcat din nou, că efectiv n-aveam ce să fac. Nu mai țin minte dacă am mers la micul dejun, dar țin minte că m-am dezbrăcat și m-am băgat în pat fără să am nici un pic de emoții. Eram pregătit și încrezător că totul va merge bine.

Cu aproximativ un sfert de oră înainte de ora H m-am îndreptat spre Guthrie Center, l-am anunțat pe Tony că sunt gata și ne-am dus la întîlnire cu examinatorii, într-o sală de seminar mai izolată de la parterul centrului. În afară de Dănuț Mănăstireanu se mai afla în centru și Dorin Axente ce își scria teza, ulterior vor mai veni pentru absolvire Corneliu Boingeanu și Simona Sabou.

După prezentările de rigoare examinatorul intern mi-a comunicat să nu-mi fac probleme că teza a fost acceptată și că vor doar să stea de vorbă cu mine pe marginea materialului. Englezii ăștia! M-au întrebat cum de am abordat un astfel de subiect. Am mai discutat cîte ceva și apoi examinatorul extern mă avertizează că îmi va pune o întrebare ce nu va avea repercusiuni dacă nu cunosc răspunsul: Cum se face că Vaticanul avea un obiectiv diferit de Viena și că nu au colaborat? Am rămas și eu surprins și am întrebat dacă pot să mă gîndesc un pic. Sigur că da. După aproximativ jumătate de minut mi-a picat fisa și am răspuns, așa că după alte cîteva chestiuni discutate amical examinatorul extern și cel intern au constatat la 11 iunie 2003 că:

1. eu sunt autorul tezei;

2. candidatul a demonstrat că a adus un aport nou și a interpretat ultimele noutăți în materie prin cercetarea sa originală de o calitate ce satisface și extinde cunoștiința în domeniu;

3. acumularea și înțelegerea sistematică a unui domeniu substanțial avansat în disciplina în cauză;

4. o înțelegere a tehnicilor avansate de cercetare aplicate;

5. abilitatea de a conceptualiza, concepe, și implementa o teză pentru generarea de noi cunoștiințe, aplicații și înțelegere.

6. teza este satisfăcătoare din punct de vedere al prezentării literare;

7. teza este recomandată pentru publicare.

Examinatorii, satisfăcuți după examinare, recomandă atribuirea doctoratului candidatului examinat.

Cu ultimele două fraze examenul a luat sfîrșit cu strîngeri de mîini și felicitările de rigoare, fără să ating exemplarul tezei ce îl aveam în față. Nici nu am fost tentat.

După examen ambele exemplare ale tezei au ajuns la biliotecarul șef al LBC ce le-a rupt coperțile provizorii pentru a le pune coperțile tari și a expune unul dintre exemplare în bibliotecă la secțiunea PhD. Exemplarul numărul doi a plecat spre British Library pentru posteritate.

Mulțumiri lui Tony Lane, nemilosul îndrumător, fără de care n-aș fi reușit. Soției mele Dana, care mi-a creat oaza în care am putut gîndi și scrie. Lui Paul Negruț ce m-a ajutat cu cîteva sfaturi foarte bune și mi-a facilitat deplasările la Londra. Lui Dorel Tiutin, directorului campusului de la Oradea pentru asigurarea transportului la și de la aeroport. Last but not least, Les și Dottie Tidball, RMS UK pentru sprijinul financiar, cît și pentru lipsa lui ce m-a impulsionat să termin doctoratul în ciuda tuturor piedicilor și a predicției că nu voi fi în stare să fac așa ceva. Lui Graham McFarlane ce a crezut în steaua românească și s-a bătut cu toată lumea ca ea să își împlinească menirea.

Providenței divine ce m-a ținut în viață în ciuda a cinci ani de navetă la Oradea, o aventură dusă la bun sfîrșit cu Dacia 1310 TLX de legendă.

PS Mi s-a cerut să am un scurt discurs la absolvire, dar am refuzat. Eram prea uzat pentru așa ceva. La ceremonie a apărut Dottie Tidball pe care nu am recunoscut-o pledînd cauza RMS UK: We could not believe Tony when you’ved asked for a ticket!