Democrația, ISIS și războiul (sfînt) sau falsă predică în 3 puncte


sursa:http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Simulated_Napalm_Airstrike.jpg

Nu sunt mult țări în lumea asta care beneficiază de o democrație reală. Și chiar dacă beneficiază părerile unora atrag atenția asupra populismului politicienilor ce atrag voturile și duc țara într-o direcție nedorită de fapt de majoritate. Pe de altă parte, în mai este și cazul absenteismului la vot, astfel că doar 15-25% din populația cu drept de vot determină destinul majorității. Democrația este ineficientă.

Și mai ineficientă se dovedește atunci cînd trebuie luate măsuri excepționale urgente.Vezi reacția Franței, Marii Britanii și Statelor Unite la declanșarea Celui De-al Doilea Război Mondial.

Spre deosebire de democrațiile nehotărîte, dictatura s-a dovedit mai eficientă, cel puțin pe termen scurt. Și aici mă gîndesc la Hitler și la Germania. Nu la Mussolini și la Italia. Și La Stalin și URSS. Dar a apărut și Gorbaciov și totul s-a schimbat. Mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă Kennedy era președinte timp de două mandate…

Am un prieten mai străin, mai umblat prin lumea asta și mult mai hîrșit prin gioburi de management la înalt nivel. Ultima dată a refuzat un salar de $1000 pe zi. Deci…

Spune el că dacă vrei să nu se rezolve nimic ai nevoie de un comitet. Dacă vrei eficiență îți trebuie un dictator. Unul bun. Evident, dar unde să-l găsești. Cred că pot număra pe degetele de la o mînă indivizii ce de-a lungul istoriei au dictat bine. Înțelegeți ce vreau să spun…

Subiectul II: ISIS

În primul rînd IS sau ISIS sau SISL nu este un stat. Deloc. Ca să fie așa ceva trebuie să arate cîteva trăsături evidente: granițe, monedă, cetățeni, sistem bancar, sistem de justiție, conducere centralizată, armată (nu e chiar necesar), poliție, administrație cu alte cuvinte, infrastructură, sedii ale puterii, reprezentanțe diplomatice, etc. califatul auto-proclamat este o jecmăneală nemaivăzută și nemaiîntîlnită a unor psihopați/sociopați cu delir religios pe fond islamic. Altfel nu se explică.

Că ei îi atrag pe cei ce critică pe bună-dreptate Occidentul pentru unele din hibele sale, e ceva firesc. În fine cineva se ia de Occident și promite să-l curețe. Dar chiar îl va curăți? Cu ce și de ce să-l curețe? Cu teroare și neprihănire musulmană?  Ar fi chiar ceva nemaivăzut și nemaiîntîlnit.

De exemplu, lichidează ISIS pornografia? Păi femeile vîndute de ISIS e tot aia, dar în altă formă. Corupție? Păi ei au înlocuit-o cu frica. De ISIS. Că de Allah cine se mai teme cînd numai de akaem mai mor dușmanii lui Allah? Apoi pentru o democrație,  islamul nu este o ispită, o alternativă sau un progres. Este doar teroare. Chiar și pentru musulmani. Deocamdată nu știu vreun stat nemusulman în care  o grupare islamică sau un partid să fi ajuns la putere. Nici măcar în Egipt. Poate Iranul este o excepție, sau Gaza, dar și în afară de cazurile astea două nu se mai regăsesc aceleași condiții.

Ca urmare, poate ne gîndim un pic la judecata lui Dumnezeu asupra unora și altora chiar și înainte de a aborda războiul (sfînt). Mă gîndesc la incapacitatea statelor cu democrații tradiționale de a trata rapid și eficient izbucniri de genul ISIS. USA includid. Avantajele

Și acum Subiectul III: războiul (sfînt). De obicei războiul era doar război. unii atacau, alții se apărau. Unii jefuiau, alții erau jefuiți. Destul să citim in pic prin VT. Dar dacă fugeai scăpai. Atunci, nu acuma.

Acuma nu mai scapi că atacatorii se deplasează rapid. Și războiaiele au devenit sfinte. Pe vremea comuniștilor și patria a devenit sfîntă. Din alte motive. Dar se vede treaba că ce se proclama sfînt așa trebuia să fie. Ca urmare și dracul sau și comunismul erau tot sfinte. Cel puțin în viziunea unora. Probabil că ni se trage tot din VT și din Revoluția franceză sau dinainte. Să nu lepădăm nici sfințenia dreptei pentru eliminarea opozanților. A nobililor pentru lichidarea țăranilor răsculați. A regilor de drept divin pentru lichidarea oricui se punea de-a curmezișul. Sau nu îi făcea pe plac, copii sau alte chestii (vezi Henric VIII).

Și venim la războiul sfînt al islamiștilor. În anul III am optat pentru cursul de islam în afara programei. Era în plus. Lector era o tipă ce trăise în Algeria și știa ea ce știe. Și ne-a spus cîte ceva despre ce a trăit și a văzut. Un musulman poate să ia o soție temporară dacă e plecat de acasă și să o lase cînd pleacă acasă fără nici o responsabilitate. Un musulman poate să mintă un ne-musulman că nu e pedepsit de Allah. Probabil că poate să mintă și un musulman din alt sectă pe care-l consideră eretic. Un musulman trebuie să promoveze cauza islamului prin orice mijloace pentru că în concepția lor islamul era religia universală, dar evreii și creștinii au falsificat cărțile lor și au eliminat islamul. Musulmanii se închinau la început către Ierusalim pentru că tradiția lor spune că Mohamed călare pe un măgar zburător a călătorit prin văzduh pînă la Ierusalim unde s-a ridicat la cer. Ca să vezi…

Deci cu revelații asemănătoare pînă la un punct trebuie să distingi între minciuni și minciuni. Bașca jihadul ce ne bate la porțile Evropei, mai ceva ca tînăra națiune română deșteaptă a lui Caragiale. Și atunci nu putem zice ca și eroul aceluiași scriitor: Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

Dilema este cine din democrațiile planetei o să-și asume responsabilitatea? Și cînd? Și cu ce bani?

Cineva trebuie să-și asume responsabilitatea pentru lichidarea ISIS. Dar, nu vă faceți griji, eu cred că apariția ISIS este o mană cerească (lăsînd la o parte pierderile în vieți omenești suferite pe nedrept, dar și aici, cei sfinți ajung unde trebuie, nu?) cel puțin pentru serviciile secrete, pentru trupele de intervenție, cele speciale, beretele verzi, SAS și alte comandouri. Clone, drone, fonduri, comitete, comisii, bodiuri mai mult sau mai puțin secrete vor înregistra, analiza și acționa pentru lichidarea ISIS. De aia e bine ca extremiștii să arboreze un steag ISIS, să manifesteze și să fie fotografiați și identificați. Vor fi și de către rudele mai puțin isioase sau vor ajunge în ocean fără rude. Numai cu poze.

Și poate că vor apare și în Irak și Siria trupe din alea fără însemne, fără țară, fără limbă, dar letale. Mai știm noi un caz recent.

Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori, Zoltan Rostaș, Antonio Momoc,


Zoltan Rostaș, Antonio Momoc, Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori, Curtea Veche, Actual, București 2013 sau 16 interviuri pentru o cross-section prin cultura românească de pe vremea comunismului ad-hoc este o carte ce se citește repede. Cel puțin de către cineva care a trăit acea perioadă și o cunoaște ca pe buzunarele sale. Pentru restul este ceva de ne-explicat, misterios, poate abstract și monocrom.

Studenții au luat interviuri, acestea au fost editate și apoi strînse într-o carte, al zecelea volum sau despre experiențe despre supraviețuire a unor actuali pensionari ce au dat și de capitalismul românesc original pe fondul democrației românești la fel de originale. Interesant supraviețuirea unui țigan în acest context, mai ales povestită de el însuși. Extrem de interesante sunt neînțelegerea sistemului comunist și faptul că în diferite părți ale țării lucrurile se prezentau cam pe dos.

Unul dintre factorii comuni este alinierea fără conflicte sau traiul fără asperități, adică evitarea miliției, securității și partidului ce veneau în control. Dar și ei erau oameni… Unii chiar au avut un dram de curaj sau acel je m’en fiche ce i-a făcut să răzbată ingnorînd sau făcînd abstracție de un sistem cu multe hibe. De la colonelul de miliția circulației sau sectoristul din centrul capitalei, la inginerul ce lucra la exploatarea cărbunelui sau de la grecul din deltă angajat în comerț pînă la cel ce achiziționa marfă direct din Corea sau o vindea în Anglia, cartea te poartă într-o lume apusă spre prezentul ce a răsărit pe neașteptate odată cu evenimentele din decembrie 89.

Un alt factor comun a fost școala. S-a învățat, așa cum se recunoaște, altcumva. Un altul, pilele, cunoștiințele, relațiile, adică PCR, ce funcționau pînă la cel mai înalt nivel oriunde, oricînd, pentru orice. Acum ele au fost înlocuite în cea mai mare parte cu pilele sau aranjamentele politice sau de corupție. Ce exista și pe vremea aceea.

Și apoi influența politicului, adică a P.C.R. cu toate organizațiile pe care le supraveghea, cu cenzură, securitatea ce asculta telefoane, informatori, și ofițeri sub acoperire în multe domenii.

Bișnițarii, descurcăreții și supraviețuitorii au fost trei categorii de oameni, primii fiind considerați depravați de obicei neîncadrați în așa-zisul cîmp al muncii, niște speculanți ce exploatau nișele sistemului și trăiau aproape ca în Occident. Descurcăreții foloseau sistemul mai cu teamă, dar cu tot atît de mult succes, pe lîngă supraviețuitorii ce se situau la marginea inferioară, fiind poate cei mai exploatați.

Varietate, situații tensionate, imprevizibile și multe puncte de suspans într-o carte ce nu se vrea de aventură, nici măcar de istorie. Apare și tovarășul și soția lui, dar cam atît. Totuși poți să-ți faci o idee despre cum funcționau lucrurile. Și mai ales de cum puteau să meargă nasol lucrurile și cît de prost mergeau în realitate. Bunul întregului popor era exploatat, furat, folosit la troc sau barter dacă vreți, că era de unde. Se mai ajungea la închisoare, sancțiuni, miliție, secu, reclamații inventate și bineînțeles apărea invidia, presiunea, stresul și furturile. Societatea socialistă, ultimul pas spre cea comunistă a dat chix tocmai din această contradicție: avem de toate fără să avem de toate: bucurați-vă și fiți mulțumiți arătîndu-vă adeziunea față de sistem și mai ales de pre-iubiții conducători: el și ea.

Tot din cauza asta a apărut viața schizofrenică a românului: una zicea în public și alta făcea acasă. Supraviețuirea, descurcarea te făceau să devi așa. În treacăt fie spus, n-am văzut în viața mea prea mulți comuniști convinși. Mai ales între patru ochi…

Deci, cu 35 de lei, vă puteți asigura o zi interesantă citind ceva ce nu vă mai influențează și nici nu vă poate dăuna. Asta dacă citiți destul de rapid…