Prizonierul din mine… evadează!


Sunt deținut. Sau cel puțin așa arăt. De modă veche. Tuns chilug. Zero. Zero că mașina de tuns este la gradația 0. Cea mai mică.

Era un stigmat. Un pic și acum. Mai ales dacă n-ai chef de așa ceva.

Unii totuși se tund zero sau se rad pe cap din proprie inițiativă. Ca să pară mai virili. Sau să pară ca alții. De virili. De periculoși. Că parc-ar fi ieșit ieri de la mititica. Mint. Eu nu.

Eu sunt prizonierul ei. N-am vrut. A ei, cea cu nume sofisticat. Sub comuniști ar fi avut alt nume. Sub staliniști probabil unul sovietic. Sub naționaliștii noștri probabil ceva gen popescu…

Acum un an și mai bine voiam să cumpăr niște paradăici în centru. Eu mă uitam la ele, tanti se uita la mine. Aut of nouăuă mă chestionează:

– Suferiți de ceva?

– Da. De ce?

– Păi sunteți așa de alb…

În Africa aș fi valorat mai mulți bani. Nici așa nu mă plîng. Tratamentele variază între 9 și 13 mii de lei. Asta doar pentru cîteva zile. Mă gîndesc cu groază că într-o zi o să mă răpească unii și o să extragă din mine miile alea de euro. Poate așteaptă să termin mai întîi să extragă totul o dată. Sunt hommo chimikalus.

Dar există și un avantaj. Asta dacă mă declar la o biserică mai vorba aia, istorică. Nu o să putrezesc, așa că voi fi declarat sfînt. Așa că am început să-mi scriu memoriile. Se vor vinde bine.

Poate o să ajungă și icoana mea să facă minuni. Sau dacă după ceva timp vor îngropa pe cineva peste mine cumva, dac-o s-o ia la fugă cînd o să se-atingă de oasele mele nu va fi o surpriză. S-a mai văzut un caz… Făcea Elisei chimio? Ne…

Am cochetat și eu cu ideea perucii. Apoi cu șapca. Apoi a venit căldura. Ce tot atîta fandoseală? Că doar și Băsescu și-a tuns șuvița…

Dar nu-i spuneți, mă pregătesc să evadez. Ea nu știe încă. Îmi tot dă tîrcoale, dar e pe ducă. Ea, nu eu! Am învățat-o minte.