Securitatea lui Mihai Pelin și nu numai

sursa: alte armate

Citesc, cît să nu mă plictisesc, Operațiunile Melița și Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate, a lui Mihai Pelin, Compania, București, 2007. Adică o citesc în amestec cu Răcani, pifani și veterani. Cum ne-am petrecut armata, a coordonatorului Radu Paraschivescu și alte somități în ale culturii, Humanitas, București, 2008. Plictisitor de istoric, romanțat și astringent e Amin Maalouf, Cruciadele văzute de arabi, Proiect, București, 2007. Nu știu  pe unde au mai încăput celelalte trei cărți, legal achiziționate de pe cardurile fiilor mei minori…

În fine, de remarcat că la început arabii se mai luptau între ei, erau copleșiți de zvonurile despre trădările creștinilor (ce nu i-au trădat, ci din contră), de cele ale superiorității militare ale francilor, și cîte și mai cîte. Interesantă carte, dar parcă un pic prea sîcîitoare. Istorie, istorie, istorie.

Melița bate eterul Europei Libere. Glumesc. Zice autorul în Întîmpinare la ediția a doua că serviciile de spionaj comuniste nu puteau depăși în calitate regimurile de unde proveneau. Și banii lor. Nu se putea ca într-o Românie în care mai toate lucrurile mergeau de-andoaselea, Securitatea să meargă de-a binelea. Logic. Dacă nici un ceape nu mergea bine, nu o fi mers secu altcumva. Tot logic.

Ca exemplu stă urmărirea inginerului Nicolae Manolescu timp de nouă ani pe simplu motiv că fusese confundat cu criticul literar Nicolae Manolescu. Acoperirea cu hîrtii, lenea, incompetența și plictisul securiștilor au colaborat la căderea regimului ce nu mai reușea să miște nimic în țara aia. Acum ce ne-o mai mișca? Un Ponta, un Iliescu damblagit, un pușcăriaș Năstase, un Băse chelios sau un Antonescu ilizibil? Că de DD, Gigi, și alți indivizi cu iz de Mudava nu cred că o mai fii vorba în contextul zăngănitului de arme la poarta de est. Așteptăm vorba aia din vechime: tulburarea apelor. A venit! Pe bune.

Și ca să n-o sfîrșesc apocaliptic cu mincinile lui Putin, a ministrului lui de externe și a presei ruse aliniate sovietic, nici nu văicărelile Occidentului ștruțizat în nisipul euro-atlantic bîntuit de spaime islamiste cînd cronice, cînd acute de peste hotare, să-i zicem cîte una-două din Radu Paraschivescu a cărui interviu l-am ascultat pe telefon în Purgatoriu. Zic cei 14 trupeți mai toți teriști că armata a fost așa și pe dincolo. Confirm. Ba a fost și mai nasoală. Chiar și mai bună. Nu s-alege!

Un lent-colonel, ofițer superior, deh zice: ,,Aflu eu care-i mîna criminală care-a dat cu picioru-n ușă!” Sau: ,,Voi sunteți cinzeci și ceva de boi, iar eu sunt unu singur!” – demonstrînd incapacitatea dedublării la persoana I-a. Sau un lent-major, ofițer inferior deci, băgîndu-și capul într-o sală de clasă pe cînd 2 trupeți se pregăteau de curățenie: ,,Bre soldat, ia împărțiți sala asta în trei părți egale și luați fiecare cîte-o jumătate!”

Nu-i de mirare că mai acu cîțiva ani boboru român avea mare încredere în armată și biserică. Despre biserică data viitoare!