Ro-mania?


sursa:http://funny-pictures.picphotos.net/moustaches-maniacs-logo-t-shirt-design-03/bucksstudent.com*files*moustache%20logo.jpg/

România nu e un magazin de sticlărie. Departe de așa ceva. Dar ce este? Cu ce seamănă? Și dacă vorbim de Ro-mania, cetățenii se cheamă ro-maniaci, romantici sau ro-mergani?

O întrebare cu un răspuns greu de imaginat. Unii spun că e o menajerie, alții că e un grajd, etc. Dac-ar fi să ne luăm după alții, ar fi un tărîm strategic așezat. Rămâne de văzut pentru cine e strategic. Pentru ei sau pentru noi? Ia Deveselu neamule!

Aici chiorul e împărat, Mutu golghetăr și Turcescu ofițer. Nu e de mirare într-o țară în care flota a dispărut și un marinar a avut două mandate ca președinte. Nici nu mă mai mir că BOR vrea un edificiu sus pe culmea Carpaților. Parcă-l văd pe Ceaușescu conducîndu-ne pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație… spre Casa Poporului.

Țara noastră e plină de indivizi ce tropăie și grohăie. Se apropie alegerile și ca urmare, de ceva timp nu mă mai uit la programe teve. Eventual la filme, la documentare pe canale străine și la sport. Prea mult se tropăie și se grohăie. Zău, nu știu ce e vestea asta cu Turcescu, dar de la individul ăsta te poți aștepta la orice.

După darea în petec la calificarea sau mai bine zis ne-calificarea la Eurovision, totul este posibil. Din clipă-n clipă aștept să mărturisească cineva că e extraterestru sau extraterestră și după ce Desanca mărturisea ducînd de nas naivii că e întruparea Duhului sfînt, mă aștept ca cel puțin unul dintre candidații la președinție să ne spună în direct că este, dacă nu reîncarnarea lui Vlad Țepeș, cel puțin soția acestuia. Înclin să cred că o blondă poate figura mai lizibil în acest post, cu toate că dacă mă gîndesc că cealaltă prezidențiabilă a acționat în domeniul justiției, cine  știe, s-ar putea ca prognoza mea să fie total, dacă nu parțial eronată!

La cîțiva kilometri de Rusia umflată, la cîțiva ani lumină de România dodoleață și cu Satul (n-am greșit!) Islamic ce ne suflă-n ceafă, e cazul să avem și noi niște nebuni. În curînd, vorba poetului, vom da foc foc la pușcării și la stabilimentele lor. Sunt în asentimentul dvs. că poetul s-a gîndit la casa de nebuni centrală? Aia din palatul lui Ceaușescu… Cu pușcăriile mai putem aștepta, în curînd mai vor sosi noi și simandicoși oaspeți. Sper.

Și mai țineți minte zicala aia: Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! La noi a început nebunia ante-schimbare. Ce mai Ponta! Ce poantă! Încep să-l regret pe CVT! Parcă suntem un popor de idioți parașutați în junglă. Lansări de candidaturi? Mai bine i-ar lansa în cosmos. Mai bine s-ar gagariniza! Jenibil!

Oare Gagarin era ofițer sub acoperire? Nu degeaba l-au pus pe orbită. A! Era să uit. Se mai pune întrebarea „Ce-ați făcut în ultimii 20 de ani?”

 

Advertisements

8 comments on “Ro-mania?

  1. Ofiter sub acoperire ? Si inca cu state de plata … Ce acoperire o fi aia cand ti se poate lua urma ….. si inca prin Ministerul Finantelor ? O sa urmaresc care ziaristi participa la ,,circ ” , pentru viitor prinde bine !!!

  2. Alexandre, te tulbuti degeaba….
    Mamaliga nu explodeaza niciodata….
    Ea ramane doar mancarea favotita a porcilor.
    Stii cantarea aia: -“vin ai nostrii ,pleaca-ai nostrii…,noi tot mamaligari ramanem”…
    (sau…. ceva de genul acesta….)
    Cineva spunea ca din trei romani, patru sunt turnatori la securitate ?
    Cei pe care am crede ca sunt cei mai buni dintre noi (politicienii si preotii) sunt cei mai mari sarlatani si borfasi.
    Pai ziceam ca sunt cei mai buni dintre noi, deoarece noi ii alegem, noi ii punem in posturi de conducere si noi ii platim.
    Adica…ei ne iau de buna voie si nesiluiti de nimeni, banii din buzunarul nostru.
    Au facut un sistem politico-economic, prin care te jupoaie legal.
    Vand Romania strainilor si mai ales, vand sufletele oamenilor….pe dolari.
    Un dolar, doi dolari…un dolar, doi dolari…jefuim ca-n codru, !
    Un dolar, doi dolari…un dolar, doi dolari… dupa noi potopul !
    Asta da afacere !
    Eu cred ca romanii isi merita soarta.
    La asa popor, asa conducere.
    Intotdeauna, Dumnezeu ne bate cu nuiaua pe care-o meritam si cere ni se potriveste.
    Oamenii corecti si cinstiti din Romania erau o specie pe cale de disparitie inca de pe vremea raposatului.
    Acum cred ca ar trebui sa-l invitam pe nenea Diogene ala cu felinarul sa caute sa vada daca asemenea specii bizare or mai fi supravietuit prin ceva vagauni neinfectate de politica si de religie.
    A era sa uit, nu numai politicienii grohaie….

    semneaza un politician care uraste politica
    un preot intoxicat de religie….
    un pribeag care inca nu a ajuns la destinatie.

    ioan basa rob si preot al lui Isus Hristos.

  3. Uite Alexandre, si niste versuri frumoase care parca ar fi fost scrise azi.

    Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
    N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
    Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
    Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
    N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
    În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
    Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
    Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
    Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
    De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
    Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
    Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
    Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
    Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
    Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
    La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
    Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
    Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
    Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
    Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
    Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
    Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
    În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
    Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
    Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
    Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
    Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
    Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
    Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
    Comunisti cu ceafa groasă, securisti cu nas subţire;
    Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
    Toată pleava comunista e nepoata lui Traian!
    Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
    Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
    Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
    Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
    Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

    semneaza acelasi pribeag fara de tara.

    • apăi tot ăsta a mai scris și asta:
      Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
      Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
      Braţele nervoase, arma de tărie,
      La trecutu-ţi mare, mare viitor!
      Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
      Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
      Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
      Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

      Vis de răzbunare negru ca mormântul
      Spada ta de sânge duşman fumegând,
      Şi deasupra idrei fluture cu vântul
      Visul tău de glorii falnic triumfând,
      Spună lumii large steaguri tricoloare,
      Spună ce-i poporul mare, românesc,
      Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
      Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

      Îngerul iubirii, îngerul de pace,
      Pe altarul Vestei tainic surâzând,
      Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
      Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
      El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
      Guste fericirea raiului ceresc,
      Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
      Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

      Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
      Tânără mireasă, mamă cu amor!
      Fiii tăi trăiască numai în frăţie
      Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
      Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
      Arme cu tărie, suflet românesc,
      Vis de vitejie, fală şi mândrie,
      Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

  4. nu crezi ca ar fi mai potrivite urmatoarele versuri:

    Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
    Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
    Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
    Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
    Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
    Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

    Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
    Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.

    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s