Deci?


Mor cînd încep unii propoziția cu deci. Și ca să moară și alții, încep și eu. O dată-n viață!

Deci, așa cum ziceam în postul anterior, nu. Nu sunt de acord cu majoritatea dintre ei. Și ca minoritate vreau să fiu respectat, ocrotit, dacă se poate, chiar de lege. De ce nu? Dacă unii au dreptul ăsta, eu de ce nu l-aș avea?

Nu sunt de acord că omul sau mai bine zis oamenii nu se schimbă. Deci, se schimbă. Devenim mai buni sau mai răi, mai bătrîni, mai exigenți, mai neglijenți sau mai știu eu cum. Ca unii ce credem în Dumnezeu trebuie neapărat să credem că omul se poate schimba-n bine sau în rău. Unora le pare rău de ce-au făcut. Și Dumnezeu îi iartă. Asta ne spune că s-au schimbat. Sau invers.

În politică-i mai greu, dar foarte asemănător. Ne schimbăm sau ne acordăm și opțiunile. Îi criticăm pe unii și-i lăudăm pe alții. Răii și bunii. Cu toate că nu-i chiar așa de negru pe alb.

Și apoi ne luăm de cei ce-i votează pe unii și pe alții. Mai ieri am avut o discuție cu niște prieteni ce votează cu cutare și eu nu votez cu cutare. Ne-am antagonizat. De parcă nu eram destul pîn-acuma! Dar în esență ce descifrez în mentalitatea noastră este că dîpîdevedere politic nu ne schimbăm. Să ne ierte Dumnezeu!

Și să vorbim și despre cei ce-și fac cunoscute opțiunile politice în media. Poate cu mașina de propagandă. De exemplu să vorbim de Radu Beligan. Maestrul. Bătrînul. Actorul. Omul de succes. Omul pe cale de dispariție.

Îl susține pe Ponta. E criticat. Atacat. Mustrat. Blamat.

Deci, io zic că-i treaba lui! Nu pot să- schimb nici votul, nici trecutul, nici kilogramele sau profilul. Indiferent care ar fi ăla. Așa cum nu poate nimeni să-mi schimbe caracteristicile, performanțele și preferințele. Inclusiv cele sexuale. Că tot se face mare caz de astea! Deci, e treaba mea cu cine votez.

L-am văzut o singură dată laiv pe Beligan la teatru. Juca în Romulus cel mic. A fost mare. Mare, ce prostie! A fost MARE! A avut curaj. CURAJ! Era prin 80 și textul avea niște paralele perfecte la situația României și la persoana lui Ceaușescu. Trebuia să fii prost să nu-ți dai seama. Întreaga sala făcea Fiuuu! expirînd zgomotos cînd le-o trîntea cîte una de te uitai în sala să vezi de unde răsărea securistu să-l ia pe sus cu tot. Kit că era îmbrăcat în toga romană și se credea ultimul împărat.

Deci, pariez că nu era singurul spectacol la care se întîmpla asta. Așa ceva! Și a jucat ceva timp…

Dar azi nimeni nu mai pomenește de chestiile astea. Nici el.

Dar este atacat că ține cu Ponta. Să nu uităm că Radu Beligan este actor. Un mare actor. Joacă. Știe cum. Și e doar un actor. Chiar dacă este unul mare. Oare nu toți actorii au fost răsplătiți de regim? Nu toți au jucat teatru? Chiar și noi am jucat teatru. Deci?

sursa: http://www.constantablog.net/wp-content/uploads/2010/03/

 

De ce ne pare rău că are alte opțiuni decît noi? Că le-a făcut publice?

Deci, eu zic că oamenii se schimbă. Dar nu și în materie de opțiuni politice. Deci?

Să trăiești maestre!

ISIS & AL QAEDA: THE ROLE OF JIHAD part 2 of 2


Waging Wisdom

Continued from the previous post.

wave curlAccording to Sayyid Qutb, as we saw here, Islam spread widely geographically during its earliest decades because Muslims implemented God’s totality rule over all of life, but when they became idolaters, or impure, Muslims lost God’s favor and were no longer able to implement God’s totality rule. In Milestones, Qutb is quite clear that the solution is first and foremost individual renewal, by which he meant the rise of a new breed of Muslim leadership – purified and  cleansed of idolatry. The “vanguard” (his word) movement would then have God’s favor to fight the flood of idolatry, both in Islam and in the wider world, and implement “the religion of God,” by with he meant “the Islamic way of life,” as he wrote in Islam: The Religion of the Future.

In Milestones, Qutb writes: “It is necessary to revive that Muslim community…

Vezi articolul original 662 de cuvinte mai mult

Nu! Nu! NUUU!


Am fost clar: NU!

 

Despre căsnicie sau căsătorie


sursa: http://funny-pics-fun.com/funny-compilations/demotivational-posters-marriage

Cea mai mare frică a unora este să facă față rușinii în mod public. Profesioniștii folosesc o tehnică de expunere publică din proprie inițiativă denumită shame-attack. Ca să faci față la așa ceva îți provoci singur o smerire la comanda proprie. Te duci cu tramvaiul și deodată îți expui rușinea. Spui în gura mare: Azi-noapte am făcut pe mine-n pat! Sau ceva de genul ăsta.

Nu merge să te duci pe stradă și să îmbrățișezi pe cine ai chef. Eventual un bosketar puturos din cale-afară. Efectul? Garantat! Începi să prinzi curaj. Ca și Creangă cînd și-a dat seama că lumea e plină de proști. Dacă te poți coborî, în mod sigur te situezi undeva mai sus! Ți-ai depășit condiția.

Și acum: Isus m-a dezamăgit la capitolul căsătorie, nuntă, căsnicie. Spune mai multe despre divorț sau împotriva divorțului decît despre instituția căsătoriei. N-o fi fost importantă? Dacă era așa importantă de ce nu s-a căsătorit? De ce n-a avut copii? Ce tratate ar fi lăsat în urmă… Ce dinastie ar fi instituit… Ce amintiri despre bunicul Isus s-ar fi scris… Dar n-a fost așa.

Nici Pavel nu ne ajută mai mult. După el căsătoria e un rău major. Nici măcar unul simplu sau minor. Alt celibatar. E drept c-a mai lăsat niște indicații, dar nimic practic. Nu și-a educat copii, chiar dacă l-a îndrăgit pe Timotei. Poate și pe Onisim, nu? Dar nu ne spune prea multe despre criza pubertății, a celei de autoritate a părintelui într-o cultură multi-etnică, multi-religioasă și multi-rasială. Ca și cea de pe vremea Imperiului Roman…

Dar cu predica mea de nuntă cum rămîne ? Dă-i nainte cu shame attack-ul!

Am un vecin ce spune în gura mare c-a furat brazii ce și i-a pus la stradă. Trece mare hoț. Nu e cazul unui shame attack. E ceva ce face din plăcere pentru foloase personale. Cam tot așa este și-n căsnicie: nu merge cu acest gen de shame-attack: Ieri mi-am făcut de cap cu cutărică! Acum sunt băiat gigel! Ce tare sunt!

Este exact pe dos.

Căsătoria nu e o cursă singulară. Căsătoria este bazată pe încredere nu pe aparențe. Căsătoria nu e un divorț evitat. Și nici ecuația cu două necunoscute în care x, numărul de căsătorii trebuie să fie mai mare cu 1 decît y, numărul de divorțuri. Că nu suntem Silviu Prigoană sau Prigonita lui…

Tot așa, căsătoria nu se limitează la muclesul din adunare, iubirea din pat și banii puși pe masă. Nici la batic, autoritatea bărbatului în materie spirituală sau cine învîrte volanul. Nu de alta, dar prescripțiile de acest gen se opresc undeva la ușă ca și rugăciunile alea ce nu trec de tavanul casei. În lipsa dragostei.

De cele mai multe ori înainte de căsătorie bărbatul se dă peste cap să o cucerească. Ce nu face? Ce n-ar face! Apoi se calmează. Încep interdicțiile. Cu ce seamănă asta? Foarte mult cu  ce pățește un nou convertit. Pînă nu e membru totul e idilic. Mai ceva ca-n luna de miere. Apoi se instaurează disciplina.

Întrebarea este dacă după căsătorie mai urmează ceva. Nu copiii. Altceva. De exemplu un plan de dezvoltare a celuilalt. Împreună cu celălalt. Nu trebuia să pomenească despre asta nici Isus, nici Pavel. Nici ministrul educației. Nici popa.

Nu te-ai gîndit la așa ceva? Nu ți-a trecut prin cap? Păi e mai simplu ca un shame-attack.

O/îl iubești. Ar trebui să fie ușor! Dacă o/îl iubești investește în ea/el. Tu te vei bucura de rezultatele investiției.

La noi ca la nima sau ai noștri cu mucii pă pepți!


sursa: http://all-silhouettes.com/disabled-people/

Copil fiind nu cutreieram păduri ca poetul, citeam cărți ca poetul, probabil… Și-ntr-una din cărțile (scrisă în spiritul luptei de clasă și al dictaturii proletariatului, încă nebiruitoare la orașe si sate) alea zicea că înainte de război se fenta mult în armată. Adică cum: venea o inspecție și se verifica starea de sănătate a soldatului. Nidles tu sei că magazia de efecte se prezenta spotles la inspecție, dar soldații purtau numai zdrențe. Ce se făcea: se dezbrăca soldatul pînă la brîu, se dădea una bucată cămașă curată trasă pe cap și se trimitea în cabinet la dîl  medic colonel. Nu înainte să fie șters cu o cîrpă pă spate și gît să nu mișune păducky. Soldatul se prezenta tus-ras-frizat cu cămașa ștok. Era consultat și dat afară. Următorul ce era șmotruit anti-păduky prindea din zbor ACEIAȘI cămașă și ducea fala unității mai departe.

Copil fiind zicea că-s basme comuniste despre niște vremuri demult apuse.

Apoi a venit 1990 cu Cighid. Nu se mai putea spune că erau basme capitaliste despre vremurile comuniste deloc apuse. Soc și groază. Am stat de vorbă cu două fete ce fuseseră la lelenț. Așa cum erau numite leagănele de copii. Numai în leagănele alea să nu fii! Am văzut copii reparați după șederea acolo. Și nu numai acolo.

Aseară m-am uitat la România te iubesc despre lagărele ce dăinuie și azi. Același șoc și aceiași groază. Cum s-au schimbat lucrurile? Păi așa: președintele consiliului județean este tatăl vitreg al tuturor copiilor abandonați. Vitreg într-adevăr! Ministru ce habar n-are de ce se întîmplă-n ograda sa. Și aceiași fentă capitalistă demnă de basmele comuniste: oameni ce sunt plătiți din banii noștri și chinuie omul cu handicap, îl ridiculizează, îl exploatează și-l omoară încetul cu încetul. Sau mai repede. Moartea orfanilor cu handicap nu este investigată de poliție.

Personalul se poarta cu beneficiarii ca și temnicierii cu deținuții. Peste tot, la toate nivelele aceiași relație de putere/supunere. Tot pe banii noștri.

Un ONG ce avea un protocol cu ministerul de resort pentru controale inopinate este împiedicat de personalul angajat să facă aceste controale. Un președinte de consiliu județean care spune că n-are nevoie să i se facă controale din astea. Că nimeni nu-l poate controla. De fapt voia să spună că el este Dumnezeu. N-a știut sau nu i-a venit pe limbă.

Și aici, vrem nu vrem o legătură cu iezuiții. Ăia ai papei. sau ai dracului. Dar iezuiți. Unde apărea ei și unde se ocupau ei de problemă se schimbau lucrurile în bine. Atît de bine că deveniseră consilierii multor regi importanți. Dar ei îi erau loiali papei. Să nu ne scufundăm în papism și papistășie și să recunoaștem că echivalentul la noi ăștialalți ce nu suntem catolici este vorba de ascultarea de autoritatea supremă: Dumnezeu, episcop, duhovnic, mentor sau lider sub a cărui supraveghere ești.

Ce-au făcut iezuiții în Paraguai? Ce școli au făcut iezuiții? Ce rezultate aveau cu tinerii indiferent din ce nație sau stare socială erau? De ciudă nobilimea concurentă la influența regelui i-au interzis în Europa de s-au refugiat în Rusia. De însuși papa i-a desființat. Cel puțin pentru un timp.

Statul nu se îngrijește bine de cei defavorizați. În schimb oengeurile fac asta și scapă statul de rușine. Și de responsabilități trucate. Să vă povestesc despre pretențiile, atitudinea și sclifoseala angajaților statului ce bagă bețe-n roate oengeurilor ce se ocupă de treaba asta? Sau despre execrabila lege a adopțiilor? Nu. Deocamdată rămîne doar asta:

Ai noștri ca brazii, cu mucii pă pepți! La noi ca la nima!