Așa grăit-a Zarahustra?


Trebuie că Dragnea e credincios. Altfel nu-mi închipui de ce a spus că Dumnezeu e de vină că PSD-ul a pierdut ultima alegere. Dragnea și Șova au fost un fel de dumnezei de campanie, așa că altă explicație nu ține. Mai țineți minte cînd acum cîteva luni Dan Șova și-a dat demisia de la minister pentru a se îndumnezei în campanie după ce a rezolvat banii de autostrăzi?

Nu știu ca vreun bloghist credincios să fi afirmat că Dumnezeu a cîștigat alegerile astea. Noi, democrația, Facebook-ul, Internetul, ACL-ul și Iohannis le-a cîștigat. O fi complotat Dumnezeu împotriva PSD-ului? Unii zic că nu. PSD-ul și-a făcut-o cu mîna lui. A lui Ponta. Mîna lui Dumnezeu?

Am dedus din remarca sinceră a lui Dragnea că un necredincios (cum este dl. Iliescu, de exemplu) ar fi dat vina, tradițional, pe dracu. Dracu a vrut să facă ceva rău și Dumnezeu i-a tras una peste bot. Înapoia mea satano!

Dar și doi miniștri de externe au fost de vină, așa că Dumnezeu nu e singurul acuzat. Avînd în vedere că unul dintre ei a fost șeful SRI, înclin să cred că lucrurile sunt mult mai încurcate și că și-a mai băgat coada cineva… Oare cine? Dom Marean spune căp Dragnea spune că… americanii!!! De aici am deduce simplu ca și dom Marean că americanii e Dumnezeu. Sunt un pic bulversat.

Mai trebuie să recunosc că de la revoluție încoace (ce zice dl Iliescu că a fost a F.S.N.-ului) nimeni n-a mai susținut sus și tare că Dumnezeu s-a amestecat în politica românească. Nici măcar patriarhul… Dragnea e de altă părere. Oare o fi consultat un teolog, o vrăjitoare, o fi citit Nietzsche. Că altfel nu se explică. Dar cum s-au amestecat americanii? Obama? Nu! Precis Chuck Norris. Am văzut eu pe Facebook!

Și acum vine dl Iliescu, fost tovarăș cinstit și sărac, activist PCR par excellence și președinte al României necomuniste prin grație divină și ne explică cum stau lucrurile în PSD. Varianta sa pare să confirme cea lui Geoană cum că PSD este dirijat prin interpuși. Și eu care-i credeam pe ăialalți ce spuneau că PSD-ul îi dirijează pe ei prin interpuși… Eroare. Mă întreb însă cine și-o fi băgat coada și aici? O fi grăit Zarahustra ceva? Cui? O fi dl Iliescu întruparea lui Zarahustra?

Zarahustra grăi: „O, măreţ astru! Care-ar fi fericirea ta, de nu i-ai avea pe-aceia pe care-i luminezi? De zece ani urci pîn-la văgăuna mea şi te-ai fi săturat de drumul tău şi de lumina-ţi, de nu eram acolo noi: eu, vulturul şi şarpele. Noi te-aşteptarăm în fiecare zori de zi, ca să-ţi luăm prisosul şi să-ţi aducem mulţumiri. Ci iată: sînt sătul de-nţelepciunea mea, precum albina de prea multă miere; nevoie simt de mîini care să-mi ceară. Aş vrea să-mi dăruiesc, să-mi risipesc înţelepciunea, pînă în ziua cînd înţelepţii dintre oameni se vor simţi că-s fericiţi de nebunia lor, iar cei sărmani, preafericiţi de avuţia lor.”

Cine se crede soare? Iliescu? Bine că apune…

 

 

WHAT IS WISDOM? part 1 of 2


Wisdom from wisdom:

Waging Wisdom

exploringOnce a dutiful and thrifty peasant’s wife wrapped her shawl about her shoulders, took up her basket, and told her husband, “Otto, I’m leaving now to go over the hill to nurse my sister Anna. She’s down with the fever and her children need lookin’ after. I won’t be returnin’ for several days. Look after yourself. And remember, when the cattle dealer comes to buy our three cows, make sure you don’t strike a bargain with him unless you can get at least two hundred thalers for them.  Nothing less. Do you hear?”
    “For ‘eaven’s sake, woman, just go. Go ‘n peace. I will manage that!”
    “You, ‘ndeed,” said the woman. “You who are wont to do the most foolish things. I’m tellin’ you now, we ourselves will be very lean cows this winter without that money.” And having said that, she went on her way.  
  …

Vezi articolul original 868 de cuvinte mai mult

SENZAȚIONAL! GAFA MONUMENTALĂ a unui popor întreg: aterizare sau picaj?


Dyo pe aceiași melodie dar cu alte cuvinte ne trezește la realitate. Să sperăm că nu să fie mai dură ca o aterizare pe două roți (în loc de trei). Forțată sau nu, oare vom scăpa teferi?

dyo

E cazul să ne pogorâm între cele mundane. Da, recunosc, a fost frumos, dar s-a terminat. Revenim la ale noastre, la bătăliile de zi cu zi; sunt șanse ca Iohannis să ne treazească din euforia electorală mai repede decât au reușit alte personalități mesianice postdecembriste. Poate că acest lucru va lucra și în favoarea lui, cine știe. Poate că va afla și el, până nu ne prinde și Anul Nou în cabinele de vot, că campania electorală s-a încheiat. Acum și cacofoniile de campanie se vor duce la culcare, pentru vreo doi ani, sper …

Eu am votat pe 19 noiembrie împotriva lui Ponta. Nu știu dacă a fost răul mai mic; în orice caz era răul cel super-obraznic, cel atât de infatuat în mincinoasa-i aură, încât nici câinii Antenelor, nici evidenta diferență de pregătire într-ale guvernării (vizibilă la dezbateri, între cei doi candidați) n-au mai reușit să-l așeze pe…

Vezi articolul original 227 de cuvinte mai mult

Bucureștiul nu merită o liturghie!


Se povestește, dar nu este adevărat, că regele Henric IV ar fi spus că Parisul merită o liturghie. Parisul nu voia un rege hughenot la circa 20 de ani după noaptea Sf Bartolomeu. Catolicilor le era teamă de răzbunarea hughenoților.

Adevărat sau ba, Parisul a meritat, cu cîteva secole în urmă o liturghie în umbra nopții Sf Bartolomeu. Ce nu face cineva să pună mîna pe putere? Este permisă trecerea unui rege de la secta calvină la cea catolică? De ce? Cum? În ce condiții? În beneficiul cui? Multe ar fi de dezgropat, dar dincolo de întrebări se pare că 80% din populația Franței a dus-o mai bine sub noul rege. Sperăm și noi?

Acum întrebarea este De ce ar trebui hughenotul (lutheranul de fapt) Iohannis să facă cadou o liturghie ortodoxă unei Românii în care ortodoxia și în general religia creștină, este maimuțărită de mai toți politicienii? Inclusiv de cei aflați la Mititica. Și asta chiar dacă Bucureștiul a fost supranumit Micul Paris.

În primul rînd, nu există un precedent al președinților. Iliescu era, după cum el însuși mărturisea, liber-cugetător, adică ateu. Nu s-a convertit la ortodoxie. A fost destul că era român. Îl credeam de bună credință în decembrie 89, ca și toți pesediștii și generalii ce l-au proptit în funcție.

Mă gîndesc că ar trebui o judecată, un serial cu avocați, un săpun televizionist ca să fie dezbătută necesitatea convertirii unui luteran neamț ce deja a ajuns președintele unei nații eminamente (era să zic agrară, dar m-am abținut…) ortodoxă.

Din pî de vedere tehnic, nu cred că poate fi vorba de un nou botez. Botezul lutheran nu este un simbol, nici doar un act de cult. Este un sacrament și este de obicei administrat copiilor curînd după naștere. Deci, nu va fi nevoie de un alt botez, ortodox, pentru că botezul nu este repetabil. Adio botez cu președintele!

Imaginați-vă ce de selfie am fi văzut! Cu părintele, cu mitropolitul, cu patriarhul, cu alți trepăduși… Cu nașii!!! Cine ar fi ăștia? Mari ortodoxi? (Așa cum scriu unii ce nu-s…)

Deci și prin urmare, în caz că vrea să se facă ortodox, președintele Iohannis va fi ortodoxat la fel ca și alt creștin: în privat sau nu, după liturghie.

Dar se pune întrebarea: Este oare necesar?

În secolul 18 răsculații lui HC și C îi botezau pe nemeșii prinși. Ca să-i mîntuie? Sau ca să-i „mîntuie”? Care o fi grija celor ce vor cu d-a sila să-l facă pe Iohannis ce nu e? Să-l mîntuie sau să-l „mîntuie”? Grija pentru sufletul neamțului mă emoționează pînă la lacrimi. De compasiune. De cît sunt unii de curați și bine-intenționați.

În ajunul primei votări am vorbit discuții cu niște prieteni foarte ortodocși. Dar prieteni. Îl voiau pe Ponta. Io nu. Ziceau că Iohannis nu-i român. Și io i-am cealăngit cu comunismul. De ce ar trebui să ne asumăm o orientare de stînga acum, cînd în România nu a fost vorba de așa ceva înainte de 1944? Dacă nu avem impuneri străine din est, de ce să mergem tot spre stînga conform tradiției comuniste impuse împotriva spiritului național român. Am rămas fără răspuns. Eu am votat și am cîștigat. Poate ei au trecut în opoziție.

A fi cetățean modern nu înseamnă a fi de o religie sau alta, ci a urmări binele cetății. A fi burghez. Nu burjui cum ne înfierau comuniștii și uneltele lor. Cetatea sau burgul dă un raison d’être în Europa mea. S-au dus colhozurile, sovhozurile, și alte importuri contra naturii. Românul nu e sovietic. Nici în Muntenia. Nici măcar în Moldova. Sau mai ales nu în Moldova. Ne-am săturat. Liturghia roșie la coșul de gunoi al istoriei!

Deci, Bucureștiul nu are nevoie de o liturghie. Fiecare poate exista, poate alege și poate fi ales așa cum ființează.

Iohannizarea României?


Îndrăznesc să afirm că Ceaușescu n-ar fi ajuns atît de ceaușist, dacă nu l-am fi făcut noi. Martore stau manifestațiile naționaliste entuziaste ce au precedat ziua de 23 august 1968. Chiar credeam în el. Era eroul nostru și devenise și eroul lor. Al vestului. Probabil că era simpatizat și de către dreptacii din estul socialist. Era, dacă pot să mă esprim așa, o Mama Omida comunistă în plină glorie… Un fel de proroc nervos. Românul inervat, peltic, dîn popor ajuns mare și tare. Dînd cu pumnu-n masă la el acasă. Versuri! Contra rușilor. Vorba vine… Ce bine că nu era și bețiv, că atacam Uniunea Sovietică cu părădăici stricate!

Un fel de afară-i vopsit gardu, înlăuntru-i leopardu! Sau un fel de seiv-scrin, dacă vreți. A doua zi după ocuparea Cehoslovaciei se asculta Europa Liberă fără opreliște în public. Patria-n pericol! Unde am mai auzit noi asta?

Apoi l-am lăudat, l-am pupat, l-am lăudat iar, l-am dat exemplu, l-am iubit nu alta și l-am făcut președinte. După o vreme ne-a părut rău…

Cum stăm cu Iohannis? Cei mai mulți dintre noi suntem mesmerizați. E frumos! E cinstit! E ardelean! E neamț! E luteran! E prof! E primar! E sprijinit de Merkel! E Tanda! E Manda!

În curînd va umbla pe apă, va calma furtuni, va învia morții și va face greșeli. Pentru că așa cum știm noi toți, nu există om infailibil. Ce să faci, Iohannis nu e catolic… Dacă era mai aveam o șansă. Poate-l făceam și papă!

Mulți ar vrea ca Iohannis să rostească legendarele cuvinte ale căpitanului Kirk: Beam me up Scotty! Dacă iohannizarea ar fi zi soliușăn, i-am putea cere lui Iohannis aceiași mișcare: Beam me up Iohannis!  Nu este posibil. Fizic. Financiar. Cultural. Energetic. Valutar. Nici măcar în caz de extremă urgență. Să revenim cu picioarele pe pămînt. Eu sunt mai realist. Să-l lăsăm să lucreze. Să-și facă echipa. Să transpire. Să ceară ajutor. Că nu poate să le facă pe toate singur!

Mă pregătesc și pentru ziua cînd unii vor vrea să meargă să moară cu el. Ca Toma. Dar mă pregătesc pentru ziua cînd se vor arăta cei ce-l vor pîrî. Sau înțelepții ce se vor lepăda de el.

Nu cred că Iohannis va schimba România. Eu voi schimba România. Tu vei schimba România. Noi vom schimba România. Iohannizarea lui Iohannis nu ne va teleporta într-o lume ideală sau cel puțin în Occidentul întreprinzător, civilizat și curat sau Occidentul idealizat după gustul personalizat al fiecăruia dintre noi. O Românie iohannizată o va lua pe urmele României ceaușizate cu toate deziluziile trecute și prezente încă, pentru că nu ar mai fi în stare să fie obiectivă.

Care este atunci soluția? În primul rînd soluția nu este dez-iohannizarea lui Iohannis. Nu petițiile publice pentru convertirea președintelui la o sectă sau alta vor schimba ceva. Fie aceasta chiar secta ideală.

Iohannis-ul de mîine trebuie să rămînă Iohannis-ul de azi. Deși președinte, nu doar el este România. Soluția pentru ne-Iohannizarea României este implicarea fiecăruia. Dar să nu uităm: nimic nu se schimbă peste noapte, așa cum cu un singur Iohannis nu se face… primăvară. Cînd vedem însă mai multe flori, e clar că se face primăvară.

Secolul religios?


Citat de sperănțeni, mai ales de cei creștini, André Malraux, alias André Berger, ar fi spus „Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”. În anul 2000 un cunoscător al gîndirii sale spunea că Malraux ar fi afirmat de fapt că  ‘Marea problemă a secolului 21 va fi cea a religiilor’.

Nesperănțenii sau pesimiștii încep să-i dea dreptate. Cînd de stînga, cînd de dreapta, cînd hoț, cînd om cinstit ridicîndu-l în slăvi pe de Gaulle și devenind ministru, Malraux n-a fost un proroc în sensul clasic al cuvîntului. Dar trebuie să recunoștem că a avut dreptate, indiferent cum a spus ce a spus.

Religiile au creat probleme. Și vor mai crea. Homo religiosus a lui Eliade și-a găsit mediul propice. Apocalipse la fiecare colț. Noi religii apărînd și proliferînd cu viteza luminii pe Internet. Colonizarea planetei Marte va pune problema dumnezeului acelei planete. Ce naivi au fost americanii că o dată cu ridicarea stindardului pe Lună n-au luat-o în stăpînire. În curînd națiunile islamice vor începe cursa pentru cucerirea Lunii, simbolul lor sfînt. Cu debutul turismului spațial va începe și hagialîcul pe Lună. Ierusalimul va cădea în banal.

Ce beneficii avem de la acest început de secol religios? Pînă acum niște războaie, niște decapitări, niște invazii, niște bani aruncați din buzunarele noastre în buzunarele lor. Religia a fost, este și va fi pretext și motiv pentru cele mai abominabile crime. Pentru că atît fascismul, cît și comunismul sunt tot religii, din alea seculare.

Nu mă mai mir că religia sau religiile sunt atacate. Îmi aduc aminte de Revoluția franceză. Condamnăm violența împotriva bisericii. Dar ce a făcut biserica pentru cei mulți și oropsiți? Mai nimic. Ne plîngem că Voltaire a fost școlit de iezuiți. Tot de biserică. Și uite ce a ieșit…

La două secole distanță nu pare să se fi schimbat mare lucru. Între biserică și om este o distanță destul de mare. Cum stăm cu religia?

Va multumesc, domnule Ponta!


Adevăr grăit-a românca noastră din Canada!

Persona

Veronica

Domnule Ponta, sunt o romanca din diaspora… una din aceea pe care dumneavoastra o numiti “dusmanca a Romaniei”… cu alte cuvinte, o tradatoare care denigreaza tara si numele ei peste hotare.

Va scriu ca sa va povestesc cum imi denigrez tara atat eu cat si ceilalti romani pe care ii cunosc – macar sa aflati direct de la sursa cum stau lucrurile.

Voi incepe prin a va spune ca toti muncim pe ruptelea si toti strainii stiu ca suntem “hard working people”. Cu banii castigati aici, ne ajutam parintii si venim sa ne facem vacantele ACASA… pentru ca ne este dor.

Stiti ce mai facem noi? Ridicam biserici romanesti si organizam scoli romanesti, deschidem magazine romanesti si restaurante romanesti pentru ca iubim traditiile, limba si bucataria romaneasca. Mergem cu colindul, vopsim oua, facem cozonaci si sarmale… si ducem mai departe traditiile romanesti aici, departe de tara.

Vezi articolul original 404 cuvinte mai mult

Ponta, pomenile și babele ex-comuniste


Lozinca zilei: Pomanagiii au trădat!

Ponta a pierdut pe mîna lui. A dat pomeni și celor ce n-au cerut. Mă întreb dacă o fi obicei ortodox… A crezut că-i merge. Ar fi trebuit, dar nu și de data asta. S-a scris istorie. (Ortodocșii au votat un lutheran. Ba chiar un neamț! Ce mai cînta tipul Deșteaptă-te române! Și ne-am deșteptat.)

Dar dincolo de pomenile acceptate și de cele neacceptate, mă întreb care este nota de plată? Și cea mai bună chestie este că acum tot guvernul Ponta o va achita. Nu e de vină Iohannis pentru ce găurile făcute de Ponta.

Mă întreb cum se simte Ponta acum. Care-i este filingul? Să dai, să dai și să dai degeaba! Spune statistica că mediul rural a votat Iohannis? Babele alea de 80 de ani de care ne plîngeam că-s niște comuniste demente, debile, debusolate? Jos pălăria!

Dacă diaspora a fost împiedicată să voteze, nu același lucru se poate spune despre nană Katița. Pînă și Moldova s-a deșteptat. Așa că președintele ce unește nu este cel al pomenilor, ci Iohannis.

 

Anul acesta Crăciunul a venit mai devreme în România!


Și-altădată, și-altădată, o s-o facem și mai și mai lată!

Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus

Dacă sunteți ca mine, atunci legați sărbătorile de evenimente speciale care au avut loc în preajma sau chiar cu prilejul lor. De exemplu, în ultimii 25 de ani mintea mea se încăpățâna să asocieze Crăciunul de atacul furibund al trupelor Securității asupra unității noastre militare din strada Caracal, mun. Craiova, prilej cu care, ca soldați neinstruiți ce eram, am reușit să ne incendiem propriul depozit de carburanți. Atunci mi-am temut viața ca nicicând altcândva și am strigat la Domnul după ajutor, în nota lamentațională a psalmilor lui David, și am făcut juruințe Domnului. Cel Preaînalt s-a îndurat de mine și m-a ajutat să scap cu viață, lucru care nu se poate spune despre mulți dintre camarazii mei de arme. Nu numai atât, dar am primit soția pe care mi-am dorit-o și mult mai mult decât atât. Acela a fost Bethelul meu, deși nu am ajuns acolo din motive similare lui Iacov.

Mai…

Vezi articolul original 659 de cuvinte mai mult

Luna de miere și Apocalipsa după Iohannis


Extaz pentru Iohannis și susținătorii lui. Eu sunt așa, mai temperat sau dacă vreți, flegmatic. Logic trebuia să cîștige. Tot logic, trebuia să nu cîștige. Pînă la urmă îmi place să cred că a cîștigat pentru ceea ce este, crede și reprezintă. Fără popîndăii din spatele lui.

Dar dincolo de extaz, începe luna de miere care se va termina. Îmi aduc aminte toate dezamăgirile de după victorie lui Constantinescu. Și nu numai. Șobolanii, nu popîndăii au ieșit la suprafață. Ce n-aș da să nu se mai repete… Dar bineînțeles acum situația e mult mai complicată. Cu Senatul. Cu Camera Deputaților și cu guvernul. Unde mai pui de oscilațiile tradiționale.

O să-l ia în brațe pe Iohannis și cine nu crezi… Să vedem ce spune Mihai, ce spune CVT, Kunor și marțofoii de pe la tembeliziuni.

Dar îmi mai place să cred, cel puțin pentru o zi, două, că a învins România bunului simț, a corectitudinii, a lucrului bine făcut. dacă chiar există așa ceva în țara noastră… Să sperăm că nu vor fi prea multe negocieri. Sau chiar deloc! Să sperăm că plagiatul va fi plagiat și nimic altceva. Cu furtul rămîne furt. Că mita și corupția e tot mită și corupție în teorie și practică și că toate acestea vor fi sancționate, nu acoperite.

Să sperăm că după luna de miere va urma altceva decît Apocalipsa după Iohannis.

Care ar putea suna cam așa: alegerea lui Iohannis a dezvăluit adevăratele intenții ale Germaniei la granița de vest a lui Putin.

Să continui? Mi-e frică… Nu-mi place să cred asta.

Clișee evanghelice (3): Vrei să te botezi? Vrei să faci legămînt cu Domnul Isus în apa botezului?


Al treilea clișeu evanghelic ar fi de fapt clișeele 3 a și 3 b: a) Vrei să faci legămînt cu Domnul Isus și b) legămîntul în apa botezului.

Pastorul întreabă de obicei congregația sau individual dacă cineva vrea să fie botezat. Nimic mai indicat. dar se mai întreabă în acest context dacă individul vrea să facă un legămînt, adică pe înțelesul evanghelicilor dacă vrea să devină creștin evanghelic sau dacă vrea să autentifice relația sa cu Dumnezeul personal printr-un botez. De cele mai multe ori botezul conștient este asimilat cu legămîntul sau angajamentul că botezatul/botezata va trăi și va muri după voia Domnului.

E normal ca cineva să vrea să fie botezat. Nu e însă indicat să vrea să facă un legămînt pentru că în accepțiunea și practica antică și modernă, numai cel superior poate face un legămînt cu cineva inferior ca poziție sau statut. Afirmînd că vrem să facem un legămînt cu Dumnezeu, indiferent cît de dramatic ar suna sau cît de frumos ni se pare că este, este doar o greșeală de exprimare. Noi, eu, tu, el sau ea, papa, episcopul, pastorul sau preotul nu poate încheia un tratat cu Dumnezeu. Sensul este numai de la Dumnezeu la om nu invers. Așa că nu se poate încheia un legămînt cu Dumnezeu din proprie ințiativă. Trist, dar adevărat. Este voia Lui, nu voia noastră.

Un studiu fără complicații ne spune că doar putem capitula în fața lui Dumnezeu. Ascultare, supunere, revoltă sau indiferență. Dar nu putem să-l determinăm pe Dumnezeu să facă un pact cu noi. Chiar dacă VT dă uneori iluzia.

Legămîntul în apa botezului este un fel de-a spune. Te botezi în apă, nu în altceva. Unii au impresia că botezul este un legămînt, și că în acele clipe dramatice sau dramatizare în unele cazuri, se inițiază legămîntul între om și Dumnezeu. De unde citire? Sau scriere? Dacă ai luat o decizie cîndva, dacă vorba evanghelicilor, ai hotărît să-ți dăruiești viața lui Isus, aceea este data cînd ai intrat în legămîntul cerut de Dumnezeu. Nu cu ocazia botezului. Nu de alta, dar se pune în pericol o nestemată evanghelică atît de dragă: nașterea din nou. Și în unele cazuri botezul cu Duhul Sfînt.

Cînd te-ai născut din nou? Cînd ai fost botezat cu Duhul Sfînt? Răspuns baptist: cînd ai crezut. Răspuns penticostal: cînd ai crezut, cînd ai vorbit în limbi, altă dată. Deci legămîntul nu se face în nici un caz în apa botezului, chiar dacă botezul este unul dintre cele două acte de cult. Nici măcar sacrament. Și cu toate că unii teologi spun că imprimă ceva ce nu va fi șters niciodată. Și botezul este o mărturie a unui cuget în fața lumii, a îngerilor văzuți și nevăzuți…

De ce se accentuează botezul? Pentru că este un eveniment datat, precis, public. Se face trimitere la el ca la un legămînt pentru că e mai simplu, mai ieftin, mai la îndemînă. Din păcate! Dar nu e drept, corect, bine. Se folosește botezul ca subterfugiu. Poate din comoditate și cine știe, din necunoaștere.

Omul, acest animal politic…


sursa: http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/05/16/ideologiile-secolului-xx/comunistii-marx-engels-lenin-stalin-si-mao-afis-chinezesc/

Ne certăm ca și chiorii. Chiar ne înjurăm. Dacă unii-i cred pe alții proști de-a binelea, ceilalți sunt convinși că primii sunt cretinii pămîntului. Ajungem casă cu durere-n suflet. La teve toți luați la tăbîrcă. Ne amărîm și așteptăm dimineața să le-o servim oponenților. Începe o altă rundă.

Vă sună familiar? Cred că da. Doar că acestea sunt amintirile din 1990. Exact. Exact ca acum.

Ne fitilăm, ne fudulim și ne oțărîm. Ne batem cu pumnu-n piept. Sau îi batem cu palma peste obraji. Mai direct, le-o tragem la moacă.

Gîndești că e vorba de Iohannis passion. Sau de Mein kampf lui Ponta. Ază am auzit că mai-știu-eu-care draivăr de la formula I nu mai e în nu-mai-știu-eu-ce-echipă. Doldora de bani. Am sărit cu gura că ar putea intra-n politică. Replica m-a lăsat ca la dentist:

E PREA CINSTIT PENTRU AȘA CEVA!!!

Eram întrebați dacă n-am vrea modelul suedez sau japonez. Eram sătui de cel sovietic, de cel socialist român. Eram încîntați cu modele peste modele. Apropos, de ce dacă un candidat nu își pune-n practică programul nu este pedepsit cu tot atîția ani de pușcărie cît a durat mandatul său/ei?

Și după 89 ne-am procopsit cu modelul românesc de democrație autentică suis generis: la noi ca la nimeni! N-a contat și nici nu mai contează minciuna, hoția, falsul, lăcomia, mîndria, batjocora și nici legea. Ai impresia că nu mai contează nimic. Dar nu este adevărat că nu contează nimic, că asta ar însemna că nu ne mai atinge nimic. Din contră. Toate astea ne ating, ne aduc mari prejudicii.

Un alt punct de vedere este că indiferent cine cîștigă alegerile nu o să ne fie mai bine. Ieri am întrebat pe cineva dacă votează. A zis că nu. M-am mirat. Zice: ultimul buletin pe care l-am avut era pe spate numai ștampile și ștampiluțe. Toți au promis că dacă-i votez va fi mai bine. N-a fost. M-am convins și m-au convins că nu merită să votezi că nu se schimbă nimic.

Și asta e corect. Peste noapte n-o să se schimbe nimic. Chiar dacă am cîștiga (un război), am avea de îngropat morții, de plătit facturile, de curățat molozul și de refăcut ce a fost distrus. Asta cere timp. Sacrificii.

Dacă cel ce cîștigă are cele mai bune intenții…

Bantustanul Moldo-Vlahiei


Nu știu prea bine de ce am ales titlu ăsta, da sună bine! Un pic cam jignitor. Poate prea mult.

S-a tot spus că noi ăștia d-aici din Transilvania ne simțim superiori. Cînd am făcut armata la Tecuci ne simțeam inferiori. Față de toți moldovenii și regățenii. Aveau ei grijă de asta.

În ce constă atunci superioritatea noastră?

În nimic românesc. În ocupația austriacă de pe la 1700. În respectul celor din sud și est față de chestiile ungurești.

În moștenirea asupririi străine de peste 900 de ani. A superiorității sașilor și șvabilor. Cu bresle. Cu cetăți. Cu KK Obergymnazium.

Ne-au civilizat. La fel și ungurii. Culmea, ne-au apropiat de Roma.

Dacă mergi într-un oraș din Transilvania vezi că centrul este istoric. Poate chiar medieval. Nu numai metereze ruinate ca în alte părți. Nu doar biserici ridicate în fuga dintre bătălii. O altă optică. Se simțeau la ei acasă. Noi eram în bantustane.

Apoi lucrurile s-au schimbat. Și iar s-au schimbat. Și iar s-au mai schimbat. Ca pe vremea turcilor. Nu mai punem cărămidă pe cărămidă că iar se dărîmă.

În 90 am crezut că am scăpat. Apoi în 1996 am zis că PSD-ul se va desființa. Și în 2000 am văzut din nou roșu-n fața ochilor.

 

Și acum după 14 ani, iar se înroșește.

Noi am rămas albaștri. Dar mai avem un tur.

Mă uit la Moldova și la Muntenia ca la un bantustan. Nu al nostru, al roșilor. În 1918 noi am fost eliberați de ei. Poate a venit timpul să-i eliberăm și noi pe ei. Pe 16.

THE PATIENT RISE TO POWER OF THE NEOCONSERVATIVES part 1 of 3


Waging Wisdom

flower powerIn January 2001, political neoconservatism moved from think tanks, journals, and university classrooms into the foreign policy decision-making process of the Bush White House as vice-president Dick Cheney and secretary of defense Donald Rumsfeld appointed leading neoconservative thinkers as advisers at the highest levels on their teams. The most notable of these appointments included, in the White House, I. Lewis “Scooter’ Libby as the vice-president’s chief of staff, and at the Pentagon, Paul Wolfowitz (deputy secretary of defense), Richard Perle (assistant secretary of defense), and Douglas Feith (undersecretary of defense for policy). Many other neoconservatives also held advisory roles in the administration, such as Elliott Abrams, one of President Bush’s deputy national security advisers.

As we will see, Rumsfeld’s stacking of his team with neoconservative advisers at the Pentagon well-suited the militaristic foreign policy of the United States that emerged after 9/11. Many Americans at the time, and I admit…

Vezi articolul original 719 cuvinte mai mult

Iohannis neamțu și Ponta… turcu!


Hai să luăm toate bilele negre ale neamțului Johannis și să le enumerăm:

1. e neamț,

2. e lutheran,

3. nu are doctorat,

4. ca primar n-a făcut nimic în Sibiu,

5. a trecut la PNL,

6. n-a plagiat,

7. n-a lucrat la stat în funcții prea importante.

Și acum să enumerăm pe ale albe ale lui Ponta:

1. e român,

2. e comunist ortodox,

3. are doctorat în drept,

4. are mari realizări ca procuror, că de aia a fost avansat,

5. este în PSD, unde a ajuns mai sus ca Geoană,

6. a plagiat, deci știe carte,

7. n-a fost atras de salariile mari de la privați, a lucrat doar la stat.

Nemții au venit în Transilvania în valuri. Au și plecat sau au fost vînduți de stat Germaniei Federale în anii 70-80. Alții au fugit de cît de bine era. Iohannis a rămas. Și Ponta.

Ștefan cel mare i-a lăsat cu limbă de moarte fiului său să închine țara. Știa că nu o să fie mare conducător. Leșilor sau turcilor.

Ne-am bătut cu nemții în Primul și în Al Doilea Război Mondial. Am fost obligați. Dar n-am auzit de trădători nemți pe plan local. Cui să mai vîndă țara Iohannis? Germaniei? Poate n-ar strica… Cui i-ar vinde-o Ponta? Turciei? Ponta Turcul? Parcă nu sună bine.

În anii 90 spuneam că soluția cea mai rapidă ca România să iasă din comunism era să declarăm război Statelor Unite. Și să pățim ca Japonia. Aș fi vrut eu! Poate acum ar trebui să declarăm război Germaniei. Înainte să ne declare Rusia nouă. Și să avem PSD-ul coloana a 5-a.

Să ghicesc unde ar fi granița? Se cam vede!

sursa: http://www.frontpress.ro/2014/11/dvizarea-romaniei-este-posibila-o-reconciliere-politica-a-regiunilor-romaniei.html

 

Clișee evanghelice (2): ultima chemare


Ultima chemare te face să gîndești. Dacă nu intri în panică.

Dumnezeu îți face o propunere avantajoasă: trebuie să iei o decizie pentru că asta e ultima dată cînd te mai întreabă. Și ca să fie mai dramatic, mai cu țeava la tîmplă, predicatorul pune (din nou) corul să te impulsioneze. Oare unde era corul ăla în Faptele Apostolilor cînd s-au întors la Domnul 5000 și 3000 de oameni. Probabil că atunci era un cor de îngeri, invizibil și inauzibil, că altfel nu se explică. Prea bune rezultatele, prea ca la țară…

Presupun că ăștialaltii s-au inspirat de la licitații. Cutare dă atîta, ce ziceți de mai mult? O dată. De două ori. Last call. E ultima strigare… (sau ultima chemare). Adjudecat!

Doar n-o să rămînă Dumnezeu cu marfa pe tarabă și fără bani! E musai ca cineva să răspundă la ultima chemare.

Cu toate astea nu auzim, vedem scris de așa ceva în Evaghelia originală. Și ca să fie cuiul și mai tare și mai mare versul cîntării cu același titlu spune poate-i ultima chemare.

Și o zice cu atîta tristețe că-ți vine să mori de inimă albastră. Sau de depresie bilaterală. Zău așa!

Unde-i „smail gizăs lăvs iu?” Se profilează o mare și iremediabilă tragedie? Nău uei!!!

E doar un clișeu. Serios!

 

C.V. Tudor și pactul cu diavolul


Unii spun „Eu nu sunt de vînzare.” Însă cu toții știm că mai există și expresia „Prețul potrivit.” În contextul acesta aș pune întrebarea: Cît valorează un suflet?

De la Iuda cetire un suflet valora acum 2000 de ani 30 de arginți. A devenit o expresie clasică să vinzi pe cineva pe 30 de marafeți. Iuda s-a vîndut Satanei? Nu. Preoților? Nu. Prețul trădării lui a fost plătit cu 30 de arginți. Atunci de unde pînă unde vînzarea sufletului? De la sinucidere? Păi cel puțin a avut remușcări. Și s-a auto-pedepsit. Sinuciderea la evrei e gravă.

În politică este vorba despre cucerirea puterii și menținerea ei. Ei, Vadim n-a ajuns niciodată la puterea la care visa. Dacă ajungea ajungeam și noi ca Iugoslavia. Și ca Serbia. Asta ne mai trebuia.

Mă uitam la mutra lui C. V. Tudor. Prin toți porii îi iese ura. Și răutatea. O fi făcut pact cu Diavolul sau cu Ponta? Cînd și-a vîndut sufletul? Cui? Cărui demon?

Demonului comunismului? Demonului ceaușismului? Demonului naționalismului? Demonului vorbelor mieroase? Demonului politicii? Demonului Puterii? Demonului… Sau direct lui Satana? Știe el ceva, că nu degeaba are și studii de teologie…

 

Binecuvîntarea și blestemul exodului


Exodul a fost un event traumatizant. Pentru egipteni, cît și pentru evrei. Pentru toată lumea de fapt. Nici Dumnezeu nu s-o fi simțit prea bine omorînd atîția oameni. Dar se poate spune că pentru unii a fost un blestem și pentru alții o binecuvîntare. Ba chiar și pentru evrei a fost și blestem și binecuvîntare.

După atîtea nenorociri cărora le-a pus capac moartea întîiului născut, probabil că egiptenii se gîndeau că venise sfîrșitul lumii. A fost într-un sens sfîrșitul lumii așa cum o știau. Mă întreb dacă s-au refăcut într-o generație după șocul exodului. Fără apă potabilă, plini de boli, de paraziți, cu pămîntul pustiit, fără armată, fără faraon, cu idolii neputincioși. Ce le-a mai rămas? Nici măcar mult aur și argint. Plus îngerul morții ce a treierat cu sîrg. Fără privilegii. Fără discriminări. Abominabil.

De partea cealaltă a baricadei evreii. Binecuvîntarea exodului începe cu dubii. Cu eventuale blesteme. Cu reproșuri. Dar este o eliberare. sau mai bine spus, eliberarea. Socială, economică, culturală, etnică, militară. E ceva de învățat de aici. De fapt mai multe. Îți trebuie imaginație. Continuă lectura

„Urmează-mă!”


A-l urma pe Cristos în fiecare zi nu este o decizie de moment ci un mod de a fi.

Chibzuieli

„Urmează-mă!” Două cuvinte care au transformat doisprezece oameni simpli în oameni care la rândul lor au transformat istoria umană pentru totdeauna.

Două cuvinte simple care au frânt un tânăr bogat cu o viață morală impecabilă, pe care Isus l-a iubit (Marcu 10:18ff).

Două cuvinte simple care au reabilitat un om care s-a lepădat în mod rușinos și public de mântuitorul lui (Ioan 21).

Două cuvinte simple care au transformat milioane de oameni de-a lungul istoriei.

Două cuvinte simple care astăzi pot transforma o biserica dezorientată, plutind în derivă, într-o lume debusolată.

La început

Din perspectivă umană, totul a început când un galilean a început să cheme unul câte unul, pe un pescar, pe un vameș, pe un zilot… fiecare cu ale lui. „Urmează-mă!” „Vino după mine!”

„M-am hotărât să-l urmez pe Isus!” ne-am obișnuit să cântăm în bisericile evanghelice, îmbrăcați în haină albă de botez. A devenit o tradiție, un…

Vezi articolul original 1.247 de cuvinte mai mult