Clișee evanghelice (1): Dacă în noaptea asta ai muri, unde s-ar duce sufletul tău?


sursa: http://www.whatifyoudiedtonight.com/oneday/

Această întrebare se punea, se pune și se va mai pune în bisericile evanghelice. Celelalte nu aveau nevoie de așa ceva. La ortodocși te îndumnezeiai de la botez pînă la moarte. La catolici riscul era mai mare sau mai calculat pentru că aveai varianta purgatoriului. Dar dacă erai cuminte în ambele sensuri, o sfîrșeai cu ajutorul tainelor sau sacramentelor în rai.

Pentru un păgîn, treaba era mai urîtă pentru că invariabil ajungea în iad. Degeaba trăia bine, nu ajungea în raiul creștin. Cum s-ar spune raiul păgîn este iadul creștin. Dar să nu împingem prea departe limitele, după cum spunea și Pavel/Paul.

Am auzit și eu de cîteva ori întrebarea „Dacă în noaptea asta ai muri, unde s-ar duce sufletul tău?” – deși nu mi-a fost pusă niciodată direct. Dar nu asta contează.

Întrebarea presupune că avem suflet, că sufletul se duce undeva și că există cel puțin două destinații: una bună și una rea. Automat ortodocșii încep să-și pună întrebări. Mai este valabil ce spunea preotul în biserică? – în vreme ce catolicul începea să se foiască neliniștit: Există și un iad? Ei, cine știe? E greu de crezut că raiul n-ar avea o alternativă de avarie… La unii îi spune purgatoriu, la alții limbo sau poate locuința morților.

Dar am deviat de la subiect. Nu despre asta voiam să vorbesc. Oricum nu mă interesează teologia comparată. E prea dogmatică și neajutorată. O teologie a comparațiilor inutile.

Îmi aduc aminte de o seară de evanghelizare într-o biserică baptistă. Ne pusesem privirea pe genunchi, fratele de la amvon făcea apel la cei ce doresc să fie mîntuiți și lîngă mine plîngea un coleg de serviciu de se zguduia șirul de scaune încărcate cu adulți hrăniți științific prin alimentația socialistă publică. Am intrat în reverberație. Predicatorul ne dădu o pauză de gîndire, aici jos în sală, la cor, la balcon sau în anexă, timp în care corul bărbătesc crescu un pic tensiunea ultimului apel:

„Dacă în noaptea asta ai muri, unde s-ar duce sufletul tău?”

În fine, mîini ridicate, batiste, lacrimi, convertiri și rugăciuni kilometrice de final, așa pentru liniștirea adrenalinei urcate undeva în podul adunării. Se la vii, se la gher.

Unii mergeau la evanghelizări să creadă, alții să se bucure și alții să fie mîntuiți. Pentru o noapte? Pentru o viață? Pentru o veșnicie?

În ultimul timp m-am gîndit ce simplu ar fi să te rogi cinci minute și să treci dincolo la Isus în brațe, vorba vine, în noaptea ce tocmai a început. Mai simplu ca tîlharul de pe cruce. Ura și la gară!

Și nimeni nu-ți pune întrebarea: „Dacă peste 10, 15, 20, 40 de ani asta ai muri, unde s-ar duce sufletul tău?”

Pentru că dacă ai muri la noapte, ce simplu ar fi! Stil „Hai să murim și noi cu el!” Dar cînd ai de trăit o viață, nu e chiar așa de simplu. Viața se complică. Nu e hai să mîncăm și să bem căci mîine vom muri.

E total diferit. E nevoie de planificare. De decizii și indecizii. De victorii și pierderi. De reușite și eșecuri. De rușine și cinste. De durere și de plăcere. De îndoieli și regrete. De bucurii și tristeți. De deznădejdi și speranțe.

De viață.

Moartea e mult prea simplă. Credeți-mă. Știu ce spun.

Așa că o întrebare mai potrivită ar fi: „Cum vrei să-ți trăiești viața ca la finele ei să ajungi cu Dumnezeu?”

Ar schimba un pic orientarea predicatorilor și structura evanghelizărilor, nu?

Advertisements

7 comments on “Clișee evanghelice (1): Dacă în noaptea asta ai muri, unde s-ar duce sufletul tău?

  1. Multumesc pt. articol gandit si cu perspicacitate. Singura exceptie este ultima intrebare „Cum vrei să-ți trăiești viața ca la finele ei să ajungi cu Dumnezeu?” care da cumbva sa creada ca destinatia/mantuirea noasta depinde de faptele noastre contra “Sola Gracia, Sola Fide”. Faptele noastre bune (fata de asemeneul nostru) sunt pregatite de Dumnezeu si trebuie sa umblam in ele, ca copii mantuiti. Nu poate omul sa se numeasca Crestin daca viata lui nu da dovada de Cel care spune ca-l urmeaza, adica Hristos.

    • cred că sunt tributar vt care la un moment dat spune că cel bun dacă moare în păcat este pierdut, iar cel rău dacă în ultimul moment o ia pe calea cea bună este mîntuit. apoi mai sunt aspectele alergării pînă la sfîrșit, îndemnurile la o viața după voia lui dumnezeu și o oarecare predestinare, dar din perspectiva unuia ce își evaluează trecutul nu viitorul.
      nimeni nu spune că e simplu, cu toate că este…:-)
      mulțumesc pentru comentarii.
      ce spuneți de clișeul evangheliștilor de genul pentru inima ta se dă o bătălie?

  2. Eu n-as vrea sa aud aceste sapte soapte,mi se par unice, implinite doar atunci pentru totdeauna, eu as vrea doar sa pot spune : ,,Am avut o viata frumoasa !” In rest , ce va fi va fi ! Daca reusesc sa duc cu mine dincolo doar cateva amintiri frumoase, ar fi cea mai frumoasa clipa posibila traita chiar daca le voi duce numai pana in pamant ! Poate acesta este Raiul pe care mintea si sufletul meu poate sa il inteleaga ……..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s