Clișee evanghelice (2): ultima chemare


Ultima chemare te face să gîndești. Dacă nu intri în panică.

Dumnezeu îți face o propunere avantajoasă: trebuie să iei o decizie pentru că asta e ultima dată cînd te mai întreabă. Și ca să fie mai dramatic, mai cu țeava la tîmplă, predicatorul pune (din nou) corul să te impulsioneze. Oare unde era corul ăla în Faptele Apostolilor cînd s-au întors la Domnul 5000 și 3000 de oameni. Probabil că atunci era un cor de îngeri, invizibil și inauzibil, că altfel nu se explică. Prea bune rezultatele, prea ca la țară…

Presupun că ăștialaltii s-au inspirat de la licitații. Cutare dă atîta, ce ziceți de mai mult? O dată. De două ori. Last call. E ultima strigare… (sau ultima chemare). Adjudecat!

Doar n-o să rămînă Dumnezeu cu marfa pe tarabă și fără bani! E musai ca cineva să răspundă la ultima chemare.

Cu toate astea nu auzim, vedem scris de așa ceva în Evaghelia originală. Și ca să fie cuiul și mai tare și mai mare versul cîntării cu același titlu spune poate-i ultima chemare.

Și o zice cu atîta tristețe că-ți vine să mori de inimă albastră. Sau de depresie bilaterală. Zău așa!

Unde-i „smail gizăs lăvs iu?” Se profilează o mare și iremediabilă tragedie? Nău uei!!!

E doar un clișeu. Serios!

 

C.V. Tudor și pactul cu diavolul


Unii spun „Eu nu sunt de vînzare.” Însă cu toții știm că mai există și expresia „Prețul potrivit.” În contextul acesta aș pune întrebarea: Cît valorează un suflet?

De la Iuda cetire un suflet valora acum 2000 de ani 30 de arginți. A devenit o expresie clasică să vinzi pe cineva pe 30 de marafeți. Iuda s-a vîndut Satanei? Nu. Preoților? Nu. Prețul trădării lui a fost plătit cu 30 de arginți. Atunci de unde pînă unde vînzarea sufletului? De la sinucidere? Păi cel puțin a avut remușcări. Și s-a auto-pedepsit. Sinuciderea la evrei e gravă.

În politică este vorba despre cucerirea puterii și menținerea ei. Ei, Vadim n-a ajuns niciodată la puterea la care visa. Dacă ajungea ajungeam și noi ca Iugoslavia. Și ca Serbia. Asta ne mai trebuia.

Mă uitam la mutra lui C. V. Tudor. Prin toți porii îi iese ura. Și răutatea. O fi făcut pact cu Diavolul sau cu Ponta? Cînd și-a vîndut sufletul? Cui? Cărui demon?

Demonului comunismului? Demonului ceaușismului? Demonului naționalismului? Demonului vorbelor mieroase? Demonului politicii? Demonului Puterii? Demonului… Sau direct lui Satana? Știe el ceva, că nu degeaba are și studii de teologie…