Idolul evanghelic: Copiii sunt viitorul bisericii?


Din nou despre o realitate de care bisericile evanghelice nu vor să țină seama. Parcă e vorba de orbul ce ține de bîtă. Nu înțeleg că dorința de apartenență este efectivă doar dacă există și libertate: viitorul înseamnă azi.

Cu drezina

via conroechristiancenter.com

Nu puțini sunt cei care, zilele astea, cu prilejul programelor de Crăciun și Anul Nou, văd în cohortele de copii și adolescenți care se produc mai mult sau mai puțin artistic în fața comunității promisiunea unui viitor sigur al bisericii.

Am auzit-o – n-are niciun rost să dau nume și coordonate spațiale, fiindcă nu e o afirmație izolată – chiar în această formă: „Viitorul bisericii noastre este asigurat!” (s.m.). Iar replica e urmată de un gest larg care-i cuprinde pe toți copiii prezenți la programul respectiv.

Oricum aș încerca să privesc această idee, tot nu-i găsesc o noimă, nici o justificare. Poate cel mult o explicație în predispoziția ușor melancolică și paseistă la care ne împinge sfârșitul de an. Oamenii își mai amintesc o dată că viața pământească e vremelnică și atunci, într-un elan de autoconservare, speră că ce au început ei se va perpetua.

Teologic vorbind însă…

Vezi articolul original 850 de cuvinte mai mult

Ministrul educației a dat cu ponta-n gard!


După ce Iohannis a cerut parlamentului să nu voteze legea albirii oilor negre ale politicii românești, am crezut că suntem pe calea cea bună. Țara noastră de penali avea nevoie de un pic de decență. Am răsuflat ușurat cînd justiția a rămas justiție și politicul nu și-a băgat încă o dată codița îmbîrligată.

Dar am dat apoi de renunțarea lui VV Ponta la titlul de doctor în drept. Nu era o acceptare a realității, adică a admiterii plagiatului sau cel puțin a faptului că VVPonta nu a scris acea teză, ce de fapt nu este o teză. Este, după cum textul afirmă în capitolul de concluzii, O DESCRIERE!

VVPonta renunță la titlu fără să admită că a făcut ceva ce nu se face. Fără să îi pară rău de ce a făcut și fără să își ceară iertare sau să fie iertat pentru că a comis ceva ce era, cel puțin, lipsit de etică. Nu știu ce ar fi aranjat o demisie, dar în mod evident, la fel ca mulți politicieni mînjiți, Ponta nu este bine dotat la capitolul onoare, cinste, etc. Etc, adică muncă cinstită, rezultate după merite.

De fapt VVPonta nu vrea să fie sancționat pentru fapta comisă, pretinzînd că nu a încălcat nici o normă a Universității București referitoare la scrierea unei teze de doctorat. Ceea ce nu este adevărat. Dar pretinzînd acest lucru, adică că este cinstit, mă întreb ce au păzit membri comisiei ce i-au acordat titlul și îndrumătorul tezei sale de doctorat. Mai este nevoie oare să menționez că teza sa de doctorat este în materie de DREPT? Nu! Sau mai bine zis, Oh, nu!!!

Deci, VVPonta nu acceptă spălarea prin justiție, ci printr-o lege de urgență făcută de propriul guvern, ca orice dictator dovedit. Dînd dovadă că n-are conștiință, el perseverează în greșeală.

Ca să-și rezolve titlul, doctoratul și încurcătura cu pierderea credibilității, VVPonta se adîncește în negare și scandal. Ca prim-ministru aprobă o ordonanță de urgență care să-i albească trecutul. Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, adică omul care ar trebui să vegheze asupra calității procesului de învățămînt și să dea girul diplomelor acordate, se compromite acceptînd modificarea legislației prin introducerea pentru prima dată în istoria României a posibilității de a renunța la un titlu de absolvent al oricărei forme de învățămînt universitar: licență, master, doctorat, Ponta fiind primul pe lista renunțătorilor. Mie mi se pare că ministrul educației a dat-o cu Ponta-n gard. Sau cu oiștea-n gard. Zice Sorin:

As vrea sa precizez faptul ca renuntarea la un titlu stiintific trebuie facuta cu maxima responsabilitate. Doar doua lucruri as vrea sa le precizez: o data cu renuntarea, nu renunti doar la diploma, renunti la intreg procesul de pregatire care a fost urmat pentru obtinerea acelei diplome. (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18961288-guvernul-declanseaza-amnistierea-plagiatorilor-cum-explica-noul-ministru-educatiei-modificat-legea-pentru-singur-cum-poate-renunta-plagiator-gratis-doctoratul-facut-banii-statului.htm)

Mi se pare anormal.

Dar aș vrea să aduc o completare acestei ordonanțe de urgență. Dacă solicitantul își predă titlul, musai ca el sau ea să dea înapoi bursele primite pentru studiu, iar instituția de învățămînt să-i dea înapoi banii încasați ca taxe de școlarizare! Să fie prostituția completă. Vorba aia, dacă nu ți-a plăcut cum ai fost lucrat, masat, periat, descămoșat de scame imaginare, intelectualizat de teze plagiate, ceri banii înapoi. Că doar n-o să plătește ceva de care n-ai tras foloase! Chiar și necuvenite. Corect, nu?

Oh, nu!!!

PS M-ar interesa la faza asta ce crede, nu ce zice, Panțer-Klaus.

 

Ultima soluție, înc-o revoluție!


Foarte curînd după evenimentele din decembrie 89 s-a lansat lozinca ce a marcat aruncarea în derizoriu a revoltelor populare împotriva comunismului din țara noastră: Ultima soluție, înc-o revoluție! Începeam să semănăm cu mexicanii, cu africanii și cu personajele din romanele de duzină. Dacă n-am fost vigilenți și ne-au scăpat frîiele cine-i de vină? Dacă am fost proști și i-am votat tot p-ai noștri ce-au mîncat salam cu soia și au ocupat funcții de conducere pe vremea comunismului, cine-i de vină?

Pe atunci încă nu ne lovise nostalgia post-comunistă, pentru că încă mai uram comunismul. Eram ahtihiați după capitalism pe care-l uram fără în subconștient în egală măsură!

Și acum după 25 de ani cine-i de vină? Prețul petrolului? Wall Street-ul? NATO, UE, Bruxelles-ul sau Strassbourg-ul? Țunami și El Nino? Parlamentul, Senatul, spiralele sectei ce bea urina în scopuri terapeutice, Biserica? Petre Roman, Iliescu, Nicolaescu, Băsescu? Regii și reginele asfaltului, DD, Gigi, Gică? Ceilalți șmenari, exhibiționiști de orice culoare, formă și gust?

Și care-ar fi soluția? Mă gîndesc că ar trebui să existe mai multe soluții că nu mai merge să închizi granițele, să decretezi stare de necesitate, să institui legea marțială și să pui cîteva mașini de tocat oameni în funcție spre eliberarea poporului român. Asta ar crea și mai multe probleme.

Să sperăm că Iohannis va face ce trebuie că e neamț cinstit și patriot convins? Poate. Dar mă bate gîndul că se acumulează tot mai multe tensiuni ce vor răbufni o dată și-o dată.

Nu o să mă mir dacă și la noi se vor năpusti asupra profitorilor, asupra ideologilor și ideologiilor ce-i propagă și-i apără. Asupra politicienilor și asupra bisericii. Nu mă voi mira dacă instituții vor fi dărîmate. Dacă funcționarii lor vor fi linșați. Chiar dacă instituțiile se vor numi biserici și funcționarii lor preoți sau pastori.

Să ne ferească Dumnezeu de încă o revoluție!

E frumoasă foc? Altu-i baiu!


Nu, nu e frumoasă foc, dar arată bine. Și-i cîntă Parlamentul…

Nu se îmbracă după protocol, dar tot arată bine. Și nici n-are nasul prea lung și urechile clăpăuge. Nu se uită coanci și nici nu e știrbă. În plus e profă. De engleză. Așa că trebuie să fi greșit cînd s-a îmbrăcat cum s-a îmbrăcat la ceremonia de investire a soțului său.

Și ce dacă n-a avut decolteu să-ți pice ochii? Și ce dacă n-a purtat culori la modă sau cel puțin stridente? Și ce dacă n-a venit c-o geantă tip geamantan de remarcat chiorii marca Luis Vuiton? Chiar îi trebuia una?

A, fără bijuterii d-alea evidente? Ne, ne, ne! Cum adică să nu se vadă ghiulul? Nici lănțugul? Păi și o cruce așa mică? Dă-o-ncolo!

A greeeșiiiit!!! Țipă ăștia de parcă l-ar fi prins pe moș Hrebe cînd a făcut primu milion dă euroi. De parc-ar fi călcat-o Klaus cu cele 100 de kile ale lui pe bătături pe madam Fi-rea!

Apropos, ce vă tot extaziați c-a greșit? Ce-a greșit? Că nu s-a îmbrăcat cum vreți voi? Mie mi-a plăcut.

Vă umpleți ecranele și paginile cu dezmățați, dezmățate, aiuriți și aiurite, auriți și aurite și acum dați lecții de decența croiului, lungimii fustei și acoperirii brațelor. Tembelizați și fițuicați mai departe fără să vă isterizați. Să nu dați în bîlbîială!

A, și propun ca parlamentarii puterii să instituie un proiect de lege care să stipuleze uniforma primei doamne și primului domn în caz că următorul președinte va fi o ea. Sau o ordonanță de urgență a guvernului Ponta pe moarte o fi și mai bine. Cu tot cu metodologia de aplicare. Să fim noi primii!

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Ion Iliescu are mâinile mânjite cu sânge


Adevărul și numai adevărul. Dar este TOT adevărul?

pongogonzo

Ion Iliescu ştie una şi bună. El a venit la conducerea României pe valul Revoluţiei din decembrie 1989. Nu el a fost generatorul schimbării, ci poporul l-a purtat pe braţe până a ajuns în fruntea ţării.

ion-iliescu-2
Realitatea, însă, e cu totul alta. A existat o mişcare populară care a contribuit la răsturnarea regimului Ceauşescu. Ea a început la Timişoara, pe 16 decembrie 1989, şi a continuat la Bucureşti, pe 21 decembrie. Între 16 şi 21 decembrie, Timişoara a fost singură. Ion Iliescu şi tovarăşii săi de luptă au stat la cutie. Au aşteptat să vadă cum evoluează lucrurile. Ion Iliescu era directorul Editorul Tehnice, cu sediul în Casa Scânteii. Mergea la serviciu şi tăcea chitic. Nu a semnat niciun protest, nu s-a solidarizat în niciun fel cu revoluţionarii de la Timişoara..
Pe 21 decembrie, Nicolae Ceauşescu a permis organizarea acelui miting uriaş din Piaţa Palatului. Mitingul s-a transformat în…

Vezi articolul original 563 de cuvinte mai mult

The Star of Bethlehem + Faith = Worship


Crăciunul sau nașterea Domnului?

Waging Wisdom

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERAStories about the magi and the star of Bethlehem (Matthew’s Gospel, chapter two) have fascinated people for two thousand years. Theories have abounded since the rise of modern astronomy in the seventeenth century. It was a very bright light – a supernova, or a comet, or a meteor, or a rare conjunctions of the planets Jupiter and Saturn in the constellation Pisces. Whatever it was, the magi saw an unusual heavenly phenomena and interpreted it to mean that Jesus Christ, the King of the Jews, had been born.

Is it just me, or does there seem to be more interest in the star this year than ever before? There even some documentaries on the Web making the rounds, dedicated to the “science” of the star. Speaking of which, I just read a news story in Christianity Today(Dec. 2014) about yet another astronomer, Michael Molnar, who claims to have really…

Vezi articolul original 631 de cuvinte mai mult

I got a job offer from BNP Paribas. What happened next would not shock you!


Să mai ne și rîdem…

@ofnosurnamefame

I rarely get mails which offer me jobs. In fact, I rarely get mails. Solitary reaper, et al. Which explains why I got so enamored and impacted by this mail forwarded to me by one Probaldwip Bakshi from SREI BNP Paribas, offering me a job as „Assistant Manager – ARM – Opportunity Management” at Durgapur. The mail was accompanied by the scanned copy of the offer letter and the renumeration package. For my perusal. (I didn’t really have to write the last sentence, but I don’t always get to use the word „perusal”, and I think I have a secret crush on the word. So yeah. For my perusal.) I was also told that the hard copy of the offer letter along with the joining kit would be handed over to me on the day I would join them.

BNP01
Now, I have always had a fixation for joining kits. I…

Vezi articolul original 475 de cuvinte mai mult

Falsa pocăință a domnului Ponta


Nu cred că  domnului Ponta avea chef să se afișeze cu patriarhul României, cu pastori pocăiți din diaspora precum Cristian Ionescu sau cu președintele Universității Baptiste Emanuel din Oradea, Paul Negruț. Dar îi era util. Sau așa își închipuia dînsul. Într-o companie atît de sfîntă, te gîndești, ca tot cetățeanul de bună credință, că domnul Ponta a împrumutat cîte ceva din aura acestor personaje aflate în prim-planul vieții spirituale. Îți spui că cine seamănă se adună și că asemenea asocieri ar trebui să dea roade. Mai repede sau mai tîrziu.

Domnul Ponta are o istorie aparte, cu atît mai ciudată, cu cît este mult mai tînăr decît mulți politicieni ce au ajuns cu greu în prima linie. Asta dacă le uităm pe cîteva doamne mai mult sau mai puțin blonde. Domnul Ponta are și cîteva tinichele pe care a încercat să le ascundă, dar care la nivelul sfinților mai sus-pomeniți se numesc păcate. Probabil și din cauză că ele se încadrează în categoria veche de cînd lumea a păcatelor universal recunoscute: să nu furi, să nu minți, să nu faci o mărturisire mincinoasă, etc.

Dar, ce vorbesc, nu eu ar trebui să-i dau lecții de drept unui absolvent al facultății de drept, nici unui doctor în drept. Și atunci o iau spre domeniul în care sunt și eu un pic de doctor: în teologie.

Acum cîteva zile domnul Ponta a cerut Universității București să-l elibereze de sub povara doctoratului ce-i apasă de cîtva timp persoana politică, activitatea de președinte al PSD-ului și responsabilitatea de prim-ministru. Ne dăm cu toții seama că acest lucru s-a întîmplat din cauză că domnul Ponta nu a reușit, la fel ca și fostul prim-ministru al Turciei, Erdogan, să-și spele păcatele devenind președinte. Nenoroc? Conspirație? Prostie?

Cu toate acestea din cererea sa de renunțare la titlul de doctor în drept al Universității București am reținut că domnului Ponta îi este lehamite de tevatura politică și că a greșit nerenunțînd la timp, presupun că voia să spună că înainte de alegeri, la titlul ce l-a făcut probabil să fie preferat de prea puțini oameni cinstiți din țară și din diaspora. Aici nu vreau să mă refer la ce ar însemna  că a avut majoritatea într-o sumă de județe, implicînd că acolo ar exista poate mult mai mulți oameni necinstiți sau păcătoși, după opțiunea mea în materie de teologie. Nu.

Ceea ce vreau eu să spun este că domnului Ponta nu îi pare rău că a trișat, că a mințit, că a furat sau într-un cuvînt, că a păcătuit pe această cale, adică a doctoratului care nu este, ci că nu a renunțat la titlul de doctor înainte de alegeri ca să tragă mai multe foloase politice și să nu fie sancționat de electorat. Domnului Ponta nu îi pare rău că a copiat un material ce nu îi aparține, nici că a primit ceea ce nu i se cuvenea. Și afirmă în în mod fals în scrisoarea sa că acestea erau uzanțele la acea vreme. Lui îi pare rău că nu a scos un profit din păcatul personal în detrimentul omului cinstit. Oricare și oricine ar fi acesta. Simplu.

În avan-premiera acestei renunțări, un grup de tineri din PSD au făcut apel la prim-ministru afirmînd că ,,PSD are nevoie de o reformă profundă. Credem că trebuie să construim noul Guvern pe baza principiilor cerute de majoritatea românilor: respect, onestitate şi transparenţă. Credem că trebuie să înlăturăm odată pentru totdeauna etichetele de <corupţi> şi <comunişti>”……

…. “Dacă nu vom face această schimbare profundă, partidul nostru este in pericol să devină tot mai izolat în societate. (…) Facem un apel către toţi membrii PSD care cred, la fel ca noi, că a venit momentul unei reforme profunde în partidul nostru. Vă chemăm să susţinem împreună formarea unui nou Guvern, condus de Victor Ponta, care să aibă în componenţa lui oameni din generaţia tânără, integri şi profesionişti”. (sursa Mediafax)

O copilărie? Nu. O practică. Același om ce a furat și a mințit trebuie să dea dovadă de transparență, onestitate, respect. Respect pentru munca celor ce și-au obținut doctoratul pe căi cinstite și s-au spetit muncind? Care sunt acei oameni din generaţia tânără, integri şi profesionişti care asociați cu domnul prim-ministru Victor Ponta va duce PSD-ul mai aproape de popor? Încotro va conduce un astfel de guvern România?  Cum va scăpa pentru totdeauna PSD-ul de etichetele de corupți și comuniști?

Răspunsul logic ar fi prin aceleași metode prin care domnul Ponta a obținut titlul de doctor în drept, pentru că nici domnul Victor Ponta, nici partidului pe care îl conduce nu s-a pocăit de fărădelegile pe care le-au făcut. Acei politicieni interesați de soarta PSD-ului, a guvernului și a României ar fi trebuit mai întîi să înceapă cu o sinceră părere de rău asupra unor păcate vizibile pentru toată populația țării. Și importante pentru mai mult de 50% din populația țării. Adică pentru majoritatea.

O falsă pocăință a domnului Ponta nu va plăti costul păcatului său, așa cum o falsă pocăință a PSD-ului nu-i va șterge de eticheta de partid comunist și corupt. Ciudat, dar dincolo de teologie, poporului ăsta despre care se spune că pufăie, dar nu explodează, e leneș, murdar, incult, sărac și bigot, știe să facă distincție între minciună și adevăr, între adevărata părere de rău și fariseism. Cinste lui!

Domnule Ponta, refuzați să mai jucați rolul cabotinului pe scena politică a României! Vă faceți rău dumneavoastră, partidului, poporului, țării.

Ar fi cazul să vă retrageți. Dacă nu la mănăstire, cel puțin din viața politică. Dumnezeu să aibă milă de dumneavoastră!

P.S. E adevărat că se strîng semnături pentru demisia primului-ministru?

 

Peshawar Attack: A Letter from 8-year old Bilal to his Mother


Make you think…

Ammar's Memoirs

807564-essa_BW-1418726306-790-640x480

It was a bright and a very beautiful morning in the city of Peshawar. The mid-december brought with it really cold weather. The usual morning rush hour had started. Little kids carrying school bags which were bigger and heavier than themselves were coming out of their houses. They looked funny but cute. All the kids were wearing those warm woollen hats, gloves and warm jackets.  Some were waiting for their vans alongside their parents and crying too. The mothers were , as always, persuading their kids to go to school. Their usual comforting line would be,” Beta, it’s gonna be fun, you’ll enjoy with your friends at your school, and while returning I shall prepare for you a delicious meal.” Some kids were comforted by this, while others were not. Everything seemed completely calm. The Warsak Street was filled with little and big feets making there way to their school…

Vezi articolul original 1.102 cuvinte mai mult

The Cradle Fund: Helpless No More


What do you think about this?

Waging Wisdom

Seiple, Moore &amp; Patriarchs meet formally with King Abdullah IIThree months ago I spent an evening with a dozen Christian friends in a home near Knoxville, Tennessee for dinner and conversation. We spent part of the time talking about the plight of the two-thousand-year-old Christian communities in Iraq and Syria that have been deliberately devastated by the so-called Islamic State (ISIS militants), who are trying to eradicate the presence of Christians and other religious groups who do not submit to them.

As we talked about the staggering changes of life that have been forced on literally millions of families – many our Christian brothers and sisters – we realized we should help them. But then we got stuck. While trying to think of practical ways to reach out to them we were overwhelmed by a great sense of helplessness. “I even feel helpless in my prayers for them,” one guy admitted.

That got to me, and for weeks afterward I…

Vezi articolul original 780 de cuvinte mai mult

Șobolanu păcătos, eutanasia și moartea fericită…


Americanii James Olds și Peter Milner au descoperit cîteva lucruri interesante la șobolani în anii 50. Dacă le stimulai centrii plăceri din creier aceștia preferau plăcerea în dauna hranei și a apei. O stimulare, apoi o a doua dorită, apoi o a treia și mai repede, pînă la 700 de stimulări pe oră din proprie inițiativă. În cele din urmă șobo mureau epuizați, dar de plăcere…

Mare păcătos șobo ăsta. Mă întreb dacă se ducea în iadul sau în raiul șobolanilor.

Dar știm că mai toate experimentele cu șobo sunt făcute ca să se tragă concluzii la oameni. Clar, nu? Mă gîndesc că întreaga societate de consum se bazează pe plăcere. Noroc că e nevoie de bani, că altfel am muri mult mai repede. De plăcere.

Și așa se explică dependența de plăcere. Dependența de droguri, de cumpărături sau de altceva. Dar mă mai face să mă gîndesc la eutanasia. Moartea e urîtă, e suferință, personală și colectivă.

De ce în loc de sinucidere asistată, de eutanasia legiferată nu se pune în comerț un dispozitiv tip șobolanul fericit. Cine vrea, să încerce! Cine vrea să moară, iaka se poate. Moartea fericită vine și te ia atunci cînd ți-ie lumea mai dragă. Lumea – vorba vine…

O să fie mai dificil cu suferința de grup: reacția aparținătorilor nu va fi atît de fericită. Ceea ce mă duce cu gîndul la sinuciderile prin tăierea venelor în Imperiul Roman și la viața vegetativă a fumătorilor de opiu. Șobo, ok. N-are conștiință, nu are idee de bogăție, viitor, nu dorește să devină cineva, să realizeze ceva. Dar omul?

Mă întreb cît timp va trece pînă cînd cuiva, undeva, cumva va scoate o aplicație, un divais, ceva ce va stimula plăcerea dincolo de ceea ce știm pînă acum? Garda sus!

Dar nu trebuie să mergem prea departe ca să vedem că deja există un mecanism ce favorizează receptarea plăcerilor interzise: mișcarea teroristă ISIL. Stimulente: sex, iluzia că lucrează pentru Allah/Dumnezeu și curăță lumea de păcătoși și eretici, adrenalina din jocul de-a războiul și superioritatea dată de portul și folosirea armelor. La toate astea, asigurarea că moartea îi va duce în paradis unde este asigurată viața sexuală (deci din nou plăcere) veșnică cu 72 de fecioare (plăcere fără limite), adică cu 72 de femei doar ale lui.

Parc-ar fi paradisul șobolanilor…

 

The Continued Crucifying Of Rob Bell, And What It Says About The State Of Modern Christianity


no iar dă Rob Bell. A lamerichen!

john pavlovitz


RobBell

It’s often been said that we Christians eat our own.

This unsettling expression is all-too true, and apparently Rob Bell is on the menu yet again.

For a people whose go-to ideas are love for God and love for others, we Jesus folk are often pretty horrible toward one another, especially to those of us who attain any sort of position in the larger culture.

Oh sure, we’ll root like crazy for them to reach the masses on their way up, but once they do, we’ll as willingly and passionately go about the work of ripping them from their lofty positions; discrediting them, ridiculing them, shaming and shunning them in the process.

In the Church, as in so many other spheres of life, we love to love you when your star is rising, and few in modern times have risen faster or higher.

A decade ago, Rob Bell was a flat-out Christian Rock Star.

He was

Vezi articolul original 1.264 de cuvinte mai mult

La dreapta! La stînga! Înainte marș! Sau înapoi fuga… marș!!!


Parc-am fi la instrucție. Cînd la dreapta, cînd la stînga. Alternanța, bat-o vina! Nu-ș de ce-mi vine să mă gîndesc la curent alternativ. Poate din cauză că ne-ar prinde bine un scuturat, așa, număru unu.

M-am informat de unde vine chestia asta cu dreapta și stînga. Că cică la 1789 în Adunarea națională în Franța, cei ce au susținut dreptul de veto regal (aristocrația și clerul) erau așezați la drepta președintelui adunării, iar cei ce se opuneau (starea a treia sau patrioții) la stînga. Adică la stînga erau progresul, egalitatea, fraternitatea, solidaritatea și nesupunerea, iar la drepta era autoritatea, identitatea națională, ordinea, securitatea, tradiția și conservatorismul.

Apoi zicea cineva mai dăunezi că de fapt stînga și dreapta vine din timpul războiului franco-prusac (1870-71)  cînd forțele Comunei din Paris ocupau malul stîng al Senei, iar cele ale guvernului de la Versailles pe cel drept. Merge și așa, dar e greu conceptual.

În fine dacă ne gîndim la Anglia, în Parlament, partidul (coaliția) la guvernare ocupă poziția din dreapta Speakerului, cei din opoziție sunt la stînga. Deci nu e vorba de o culoare politică, ci de poziția la guvernare: la putere sau nu.

Să fiu sincer (de parcă pîn-acum am spus numai minciuni…) mi-e destul de greu să mă identific cu o poziție sau alta. Cert este că amîndouă au promis progres, dezvoltare, independență, bunăstare, înaintare în ceva, undeva. Viitorul era asigurat (ceva greu de crezut…) și trecutul pe cale să fie uitat. Și ce repede uităm trecutul…

În primul rînd conform criteriului clasic la noi stînga înseamnă comunism, iar dreapta anti-comunism. Sau așa ar trebui să fie. Știți că imnul Partidului Laburist din UK este Internaționala? La fel ca și imnul Partidului Comunist Român. Mai țineți minte cînd la unul dintre congresele PCR Ceaușescu cerut să se cînte Internaționala și i-a întrebat ironic pe participanți dacă mai cunosc versurile? La guvernare, la comfort și cu puterea-n mînă, chiar dacă ești de stînga, o iei spre dreapta… Sau la ceea ce numeau comuniștii deviații, revizionism sau îmburghezire.

În prezent în cele mai multe țări nu mai există o diferență  esențială între ideologia de stînga și cea de dreapta. Și ca să mergem la esență, întrebarea în aceste condiții, este ce să facem cu masele? Isus a privit și a primit masele cu milă. Spre deosebise de autoritățile zilei.

Și azi autoritățile, de stînga sau de dreapta lovesc masele. Mila este necunoscută. Banul, interesele politice, de grup, cele personale stimulează reacția guvernanților și a celor ce dețin puterea financiară. Măsurile lor vizează mulțimile pînă la ultimul individ fără excepție.

Cu toate astea Isus nu și-a schimbat modul de a acționa. Spre deosebire de autorități, Isus investește în indivizi, nu în gloate, mulțimi, partide. Am crede că Dumnezeu inversează prioritatea și o ia de jos, de la unul singur ca să ajungă la cei mai mulți. Dar acesta a fost politica sa inițială.

Noi l-am imitat și am început să luăm măsuri ce trebuie să schimbe omul, să-l ajute. Omul de tip nou este și de dreapta și de stînga. Cu toate astea toate experimentele au dat chix. Omul are doar garanția altui om la fel de labil ca și el însuși. Mussolini, Hitler, Corneliu Zelea Codreanu, Stalin, Kennedy, Mao, Ceaușescu, Pol-Pot, Kim Ir-Sen n-au reușit.

Politic nu merge. Nici genetic nu merge. Cu buna nu merge. Nici cu forța. Încercăm cu mila?

 

Purgatoriul și iubirea…


Teoretic cu Purgatoriul e ca și cu Paradisul: nimeni n-a venit înapoi să ne spună cum e acolo. Cu toate astea există multe descrieri ale ambelor locuri. Asta ca să nu mai pomenesc de iad. Deci trei locuri de unde nu s-a întors nimeni în afară de Isus. La propriu și la figurat…

Cînd pleci din Purgatoriu te simți ușor. Chiar dacă simți c-o să mori… Dar te simți de-a dreptul fericit cînd îți dai seama că trăiești. Cînd poți să-ți programezi viitorul. Cînd ți-au mai rămas zile. Cînd mai ai speranță. Ceva mai mult de doi bani…

Știu că sună trist, dar nu e așa. Nu știu exact de ce. Poate din cauză că… sau din cauză că… Dar în mod sigur din cauză că simți că dincolo de Purgatoriu e ceva mai mult.

După ce tînjește un suflet în Purgatoriu? După certitudine. Nesiguranța te duce spre iad, certitudinea te duce spre Paradis. Iubirea te încredințează că lucrurile sunt așa cum le ști. Ciudat, nu?

În Purgatoriu nu aștepți minuni. Timpul minunilor a trecut. Minunile sunt pentru cei vii. Iar tu ești dincolo. În Purgatoriu nu poți decît să-ți împărtășești suferința și mîntuirea.

Și mai poți încă să speri. Să ieși și să continui ce-ai început. Să finalizezi o existență. Să confirmi.

Ieșirea din Purgatoriu nu e o licență pentru regrete. Recuperarea din Purgatoriu nu se face prin extragerea unui comando de îngeri înaripați, după cum nici intrarea nu s-a făcut datorită unor îngeri căzuți. Recuperarea este o loterie în care la fel ca în cazul lui Iov, Dumnezeu pare să joace zaruri la cazinoul Satanei. Depinde din ce unghi privești. Unii mai optimiști văd situația exact pe dos: Satana măsluiește zarurile în cazinoul lui Dumnezeu. Oare cine-a creat zarurile?

În Purgatoriu toată lumea țipă după iubire. E tot ce ne-a mai rămas. E ceva greu de găsit. E greu să-i spui cuiva te iubesc. E aproape imposibil să te repeți. Nu că devine banal, dar e greu să uiți că în Purgatoriu este vorba despre putere, nu despre iubire. Puterea de a impune. Puterea de a te lăsa în voia altuia. Puterea de a fi tu însuți. Sau puterea de a te transforma într-un înger. Puterea de a-l pune pe celălalt mai presus decît pe tine. Chiar dacă te doare. Chiar dacă asemenea unuia aflat la porțile iadului, valorează mai nimic…

Purgatoriul mi se pare asemenea spectatorilor ce-i cîntă iubire Larei Fabiani ce trebuie să cînte despre iubire. În definitiv ce e Purgatoriu?

This Will Revolutionize Education


Vine revoluția? Nu! Continuă. Dacă cuiva îi pasă de cum se învață.

Persona

This is why teachers are essential for education.

Many technologies have promised to revolutionize education, but so far none has. With that in mind, what could revolutionize education?
These ideas have been percolating since I wrote my PhD in physics education: http://www.physics.usyd.edu.au/super/…
I have also discussed this topic with CGP Grey, whose view of the future of education differs significantly from mine: https://www.youtube.com/watch?v=7vsCA…

Vezi articolul original 150 de cuvinte mai mult

8 Popular Wedding Songs That Really Shouldn’t Be Played At Weddings


Nuntă americănească… cu interdicții

Beauty Sorority

wedding_dance1

I’ve reached the age when everyone around me is getting married, making me a seasoned wedding attendee. But even before I attend weddings as a guest, I’ve been singing and emcee-ing at several weddings.

While I wouldn’t call it a peeve, I’d often sneak a chuckle at poorly-selected songs (if I were an attendee) or advise my client to choose another song if they have picked, what I call, a boo-boo song.

Many couples pick boo-boo songs because they thought that: If it sounds romantic, it must be romantic. I know not all guests pay attention to music, but I think lyrics count a lot – if not more than melody – when it comes to the wedding song list. After all, the repertoire is supposed to form part of your wedding memories. I know they do for me.

So here’s the list of songs that couples love to choose for their weddings…

Vezi articolul original 1.607 cuvinte mai mult

Eu îmi apăr glia și nevoile și neamul?


Citeam împreună cu fiul meu mai mic Scrisoarea II și III. Cîtă actualitate!

Nu cred că a rămas societatea românească la nivelul de acum două secole; păcatul, e mai mare și mai tare. Aceleași metehne ca acum două secole le vedem și azi. Ne sparg televizoarele. Ne umplu ziarele. Ne abundă internetul. Nimic schimbat. Doar că totul e la o scară mai mare, normal.

Dorul după Țepeș e tot acolo. Același. În lipsa lui, bun și Ceaușescu. Pentru unii. Sau Antonescu. Pentru alții.

Extremiști? Extremism?

De fapt admirăm ceva ce nu avem: curajul de a ucide.

La fel ca și cei de pe vremuri, admirăm moartea spusă răspicat. Explicit. O sentință dusă la îndeplinire de eroi.

De conducători ce-au intrat în istorie. Ne-au plăcut sau i-am urît.

Moartea e aceiași în schimb. Dar dacă e trîmbițată în folosulul poporului e înghițită mai ușor.

Să fi scris  Eminescu despre Cotul Donului. Despre Stalingrad. Despre Gulag. Despre închisorile comuniste. Despre re-educare…

Cu toate astea scria cu multă jale despre moarte. De ce o fi înnebunit?

La revoluție au murit cîteva mii de oameni. După 25 de ani ne dăm seama că n-a murit cine a trebuit.

Îți vine să-nebunești. Sau te apuci de scris versuri…

In Blog We Trust


Scînteia, organul de presă al PCR nu mai spune nimic. Nici TVR nu mai reprezintă linia oficială. Antenele s-au compromis. Ziarele au devenit fițuici.

Dar la mare putere e internetul. Blogurile. Mărturisirile unui politician, ale unui reporter sau ale vreunui profesionist sunt luate la feis valiu.

Chiar dacă dolarul s-a devalorizat, adevărul, sau ce crede lumea că e adevărul, are valoare. Fiecare îl apreciază la o anumită valoare pe rețelele de socializare. Mai dă un laic, un șeă sau rebloghează. Și îi crește cota.

Accesările îți cresc veridicitatea precum crește sau descrește valoarea acțiunilor la bursă. Nu mi se pare deloc că ar fi nepotrivită zicala In Blog We Trust. De cele mai multe ori dăm crezare știrilor, interpretărilor, dezvăluirilor și manipulărilor de pe bloguri. Pe bloguri confesiunile par mai credibile. Cu toate că sunt gratis. Sau așa credem noi…

Acuzațiile sunt mai accesibile și mai siropoase dacă apar pe blogul unuia în temă. Sau a unuia rejectat de sistem.

Uităm însă că multe, poate prea multe bloguri sunt scrise de profesioniști. Că sunt aliniați, că sunt cumpărați, că sunt folosiți.

În anii 80 adulții serioși au început să poarte blugi. Ca să fie mai tineri, mai nonconformiști. În anii 90 tinerii non-comformiști au început să fugă pe străzi îmbrăcați în pielea goală. Să încerce vreun babac să-i imite! Ei n-aveau nimic de pierdut. Babacii n-au putut să-i imite. Pierdeau prea mult.

Tot așa cu blogurile și cu blogăitul. Poate la o altă scară, dar în esență, a avea un blog sau mai multe și a scrie despre adevăr implică timp și o anumită doză de risc.

Acum cîțiva ani ceva somități și-au făcut blog. Lingăii și entuziaștii au reacționat instinctiv. Doar ca să constate că somitățile n-au timp de blogărit. Pentru ei Taim iz manei! Și manei e limitat pentru că timpul e limitat. N-au ei timp pentru altele mai importante, darămite pentru blog…

Timp de răspuns la comentarii? Timp de scris ceva? Ce să mai vorbim de inspirație? Dacă n-ar fi așa nu s-ar căuta ședău raiteri pentru bloguri de numa-numa!

Nici nu vreau să riște. Cum să intri în dialog cu un oponent? Nu discuți cu Satana. Nici cu sataniștii. Baiu mai e că deși i-ar înjura, i-ar desființa, pe blog nu se poate că e prea public, prea se vede și prea se împrăștie vorba. Mai bine bloguiesc pe tăcute. Sau deloc. Un fel de credință ascunsă. Doar că asta-i sabotează încet dar sigur: cei de pe bloguri sunt mai credibili decît meseriașii vorbei în încăperi. Vorba aia: In Blog We Trust!

 

Uan păteită, tu păteităs, tri pateităs, fo!


Eram prin clasa a V-a sau a VI-a cînd într-o zi de școală ne încolonează pe toți și ne ducem la cinema. Veselie mare, am scăpat de ore. Gălăgie cît cuprinde, sala arhi-goală, locuri rezervate pentru țoci. Începe filmul cu Sidney Poitier, Un cartof, doi cartofi.

America mașinilor late, a mașinilor care dacă le calci se ridică botul. Nu Moskviciuri rablagite, nu Volgi cu trei viteze și Pobede răpciugoase. Și tipa asta blondă ce se țuca cu un negru. Și băiețelul ăsta alb, mai mic ca noi, al cărui tată apare aut ăv năuueă cu un animal mare de nu-ți puteai închipui… Că el nu mai stătea cu blonda. Și clișee americane cu badi, cauboi și partnăr…

Probabil că au vrut să ne bage pe gît cum se rezolvă rasismul în stil american. Sau că divorțul nu e atît de rău.

La noi divorțul era tabu. relațiile cu cineva de culoare tot așa. Știam doar o mamă singură, divorțată. Oameni negri nu vedeam. Dar am fost șocat. Mi-a rămas un fel de amăreală de la un film pe care la vîrsta aia nu puteam să-l discern. Nici măcar incorect. Nu m-au făcut mai tolerant cu cei de culoare, nici mai permisiv. Nici mai comunist.

Oare de ce nu ne-au dus la un film sovietic anti-rasist, pro-divorț, cu Pobede, Volgi, Katiușa, Mașa și Serioja? Dădea de bănuit?

A doua zi la școală, colegul meu de bancă, cu mai multă ținere de minte și cu mai mare aplicație spre limba americanilor conversează cu dira, o nemțoaică biiine făcută și bine îmbrăcată stîrnind gelozia: Uan păteită, tu păteităs, tri pateităs, fo! Eu nici nu pricepusem despre ce era vorba. Eram încă șocat!

PS Am găsit încă o cacofonie acceptabilă: etiCĂ CApitalistă. Se pune?