Idolul evanghelic: Copiii sunt viitorul bisericii?


Din nou despre o realitate de care bisericile evanghelice nu vor să țină seama. Parcă e vorba de orbul ce ține de bîtă. Nu înțeleg că dorința de apartenență este efectivă doar dacă există și libertate: viitorul înseamnă azi.

Cu drezina

via conroechristiancenter.com

Nu puțini sunt cei care, zilele astea, cu prilejul programelor de Crăciun și Anul Nou, văd în cohortele de copii și adolescenți care se produc mai mult sau mai puțin artistic în fața comunității promisiunea unui viitor sigur al bisericii.

Am auzit-o – n-are niciun rost să dau nume și coordonate spațiale, fiindcă nu e o afirmație izolată – chiar în această formă: „Viitorul bisericii noastre este asigurat!” (s.m.). Iar replica e urmată de un gest larg care-i cuprinde pe toți copiii prezenți la programul respectiv.

Oricum aș încerca să privesc această idee, tot nu-i găsesc o noimă, nici o justificare. Poate cel mult o explicație în predispoziția ușor melancolică și paseistă la care ne împinge sfârșitul de an. Oamenii își mai amintesc o dată că viața pământească e vremelnică și atunci, într-un elan de autoconservare, speră că ce au început ei se va perpetua.

Teologic vorbind însă…

Vezi articolul original 850 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s