Confesiuni (1): Despre des-bisericizare


La cinci ani de la debutul blogului, iată un post cu un titlu celebru: Confesiuni. Nu încerc să-l imit pe Augustin. De fapt nici nu mă confesez prea tare. Cele mai multe idei le-ați citit pe acest blog pînă acum. Deci, nimic sau aproape nimic nou.

Am citit primul articol despre plecarea din biserică. Sau mai bine zis plecarea din biserici. Bill Muehlenberg, On Living Church pe marginea articolului “The Rise of the ‘Done With Church’ Population”. Și am mai citit cîteva comentarii. Mai bine zis mult mai multe comentarii. Ce noroc că sunt multe comentarii!

Mi-am spus că și eu pot să scriu pe subiectul ăsta, ca unul care m-am des sau m-am dez-bisericizat. Cu alte cuvinte am ieșit de bună voie și nesilit de nimeni din biserică. Cu toate astea mă consider creștin, nu am apostaziat, nu am renunțat la credință, la credința universală a bisericii și nici nu am aderat la altceva. Ciudat? Poate.

Nu am ieșit dintr-o biserica ca să intru în alta. Am rămas în afara tuturor bisericilor. Chiar și în afara celor ne-instituționalizate, ne-afiliate, independente sau foarte independente. Cînd mă gîndesc că în antichitate un mare teolog spunea că dacă nu ai biserica de mamă nu-l poți avea pe Dumnezeu de tată… Dar se mai spunea, în conformitate cu realitatea de atunci, că nu există două biserici: ești în BISERICĂ sau nu ești deloc în ea pentru că o altă biserică era biserică. Era nimic. Cristos nu putea fi divizat.

Apoi a apărut schisma donatistă, bisericile ne-chalcedoniene și așa mai departe. De la Reformă încoace s-au mai multiplicat, iar în secolul trecut ne-am întrecut în noi și noi biserici și bisericuțe. La noi, în vremurile dictaturii se vehicula ideea că dacă nu ești sub umbrela bisericii Securitatea te poate înhăța mai ușor. Lupta și Securitatea împotriva sectelor, a schismelor și a dizidenților religioși. Că-i era frică Securității de cineva…

Apoi a venit libertatea dez-bisericizării. Oastea Domnului a putut fi asumată oficial, Martorii lui Jehova s-au intitulat biserică și bisericile au evoluat devenind tot mai cluburi exclusiviste în ale închinării, cuvîntului, dragostei, iubirii, șoului, ca să menționez doar cîteva deviări. Interpretările textelor biblice îți gîdîlau auzul, buzunarul și tot mai puțin conștiința. Poate uneori memoria.

Pe de altă parte, sistematizarea a coincis cu osificarea sau cu elasticizarea. Discriminarea a devenit în unele biserici un mast, pentru că, nu-i așa Isus le-a zis numai copilașilor să vină la el, nu și bătrînilor. Lui Nicodim cel bătrîn i-a spus una bună. Și așa am avut biserici de bătrîni în care tinerii nu contau și biserici de tineri în care bătrînii nu contau. Ba prin străinătățuri avem biserici de români ce nu știu engleza, dar promovează limba română pe care în curînd nimeni n-o s-o mai înțeleagă. Ce ți-e și cu bisericile astea…

De fapt, Biserica moare pe mîna ei nu pe mîna lumii, nici a Satanei, nici a New Age-ului, a islamului sau a religiei extratereștrilor extragalactici. Sistemul moare, nu se predă! Asta am constatat în urmă cu mai bine de zece ani. Toate încercările de revenire la normal (oare ce o fi normalul într-o biserică?), la o redirecționare spre mai bine sfîrșesc prin a fi blocate sau eșuează lamentabil. În acest context unii se întreabă dacă nu ne confruntăm cu o catastrofă, iar alții bagă mare tocmai pentru că ceilalții se lasă pe tînjeală.

Aici mă contrazic. Poate o șansă mai au bisericile ce încep de la zero. Am fost invitat de un fost student să fac parte dintr-o astfel de biserică în propria localitate și am refuzat. Din două motive: 1. mergea prea bine totul ca să risc să încurc eu lucrurile, 2. ultima dată cînd am fost invitat de un fost student să fac parte din biserica ce o păstorea s-a sfîrșit printr-o schismă clasică precedată de un proces comunist bine ticluit.

Nu am mai vrut să devin membru sau să mă implic în nici o biserică din mai multe motive, unele dintre ele depășind limita bisericii în care am fost inițiat în ale creștinismului, adică biserica baptistă.

În ceea ce urmează voi prezenta unele dintre acestea.

6 comentarii la “Confesiuni (1): Despre des-bisericizare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s