Confesiuni (2): motive, pretexte sau piedici pentru a vegeta într-un loc banal


Dez-bisericizarea este un Bau-Bau clasic. Un fel de drac al Satanei propovăduit de toți cei ce n-au curajul să gîndească dincolo de gardul propriilor dogmatisme. Plecînd de la să nu părăsim adunare noastră cum au unii obicei, pînă la tradițiile osificate ce dictează că aici la noi nici nu s-a auzit, nici nu s-a făcut așa ceva, Doamne ferește, piedicile ce stau în calea dez-bisericizării sunt înscrise de obicei în adeneul familiei: noi suntem ortodocși, catolici, baptiști, penticostali sau mai știu eu ce, noi în credința asta ne-am născut și în asta o să murim! Păcat de Petru, Ioan, Pavel, Barnaba și alți detractori ai religiei strămoșești!

Să ne mai întrebăm de ce în urmă cu mai puțin de 500 de ani puteai ajunge bar-B-Q pentru o ceată de credincioși înfocați? Nu. Nu trebuie să ne mirăm că încă se mai încing păruieli, apostrofări și amenințări de regreți că nu există (încă) o poliție a Internetului mai eficientă. Bine că am scăpat de Inquisition, dar nu și de inchizițiile noastre personale…

O altă piedică în calea dez-besericizării este tocmai atitudinea criticată în Apocalipsă și amendată cu respingere totală de către Dumnezeu: starea căldicică. Sau mai bine spus, comoditatea. Îmi aduc aminte de frații ce rămîneau într-una din bisericile arădene pentru că acolo s-au obișnuit, pentru că încă cine știe, se va arăta un înger ce va tulbura apele. Dar așa cum zice și Scriptura, dacă apele erau deja tulburate și nu te arunci în ele, adică dacă nu faci nimic, nimic, exact nimic o să se-ntîmple. Era călduț și afară bătea vîntul. Vorba cîntecului: afară vîntul bătea măi!

Un alt motiv, pretext sau piedică adevărată, dar absolut puerilă, mi se pare că este interesul sau ceea ce noi numim lucrarea cu copiii. Și citez fără ghilimele: Am rămas în biserica asta/continuăm să mergem la biserica asta pentru că au o lucrare bună cu copiii. Lui Adișor/Adinei îi place așa de mult de sora de la grupa de copii, și ne-am gîndit, unde să mergem?E singurul motiv pentru care mai mergem la biserică.

Hai, zău așa… Jos pălăria! Dacă contează binele copilului, în detrimentul binelui întregii familii, atunci ăsta da sacrificiu! Dar nu cumva riști să faci din copilul tău un fariseu ca tine, perseverînd în minciuna cu care te anesteziezi? De fapt situația asta nu-ți place, nu le place nici altora și în mod sigur nu-i nici lui Dumnezeu. Dar e convenabil pentru că nu ieși în evidență, te ascunzi în turma de 99 de oițe cuminți și nu ești categorisit oița neagă a turmei. Fuga de responsabilitate este tocmai ceea ce predicatorii amatori înfierează la credinciosul ca tine atunci cînd pomenesc de ultima judecată: scuzele nu țin în fața lui Dumnezeu! Și tocmai acestor predicatori și bisericii lor le-ai căzut victimă, direct sau indirect.

De ce ai transformat, din proprie inițiativă, biserica lui Dumnezeu într-o anticameră a iadului, un purgatoriu în care (deși nu-l accepți dogmatic) te complaci să trăiești cîteva ore în fiecare duminică cu întreaga familie? O să lăcrimezi peste ani și ani cînd copilul îți va mulțumi că l-ai dus la sora Smaranda în loc de sora Tamara și asta l-a salvat de iad? Copilării!

În fine, dincolo de motivele în care nu mă regăsesc, care sunt motivele mele pentru care am ieșit din biserică? Iată cîteva:

Primul și probabil cel mai important este că biserica a devenit un loc aproape eminamente al datului din gură! Mă gîndesc că n-ar fi chiar atît de rău, dacă s-ar da bine din gură. Dar nu prea este așa. Care ar trebui să fie calitatea și subiectul predicării să depășească concurența din afara bisericii? Nu neapărat necreștină. Să nu uităm că în ziua de azi chiar și bunicii accesează internetul. Cu atît mai mult copiii și nepoții noștri. Și de ce să mă plictisesc în biserică cînd pot să mă plictisesc mai ieftin și mai confortabil acasă. Sau să nu mă plictisesc deloc. De ce?

Pentru că și dacă se dă bine din gură, sporovăiala nu înlocuiește acțiunea. La biserică este ca la cinema. Într-un film de acțiune vezi ce se întîmplă, de fapt doar ți se povestește despre o urmărire pe viață și pe moarte, un salt cu parașuta, dragoste cu miss Univers pe plaja din Bahamas și bineînțeles bani, mulți, mulți bani. În biserică filmul ce rulează e nemaipomenit, minuni, pericole, fapte de vitejie, credință, multă credință. Totul este eroic, logic sau minunat.  Filmul ce-l văd eu la biserică îl știu pe dinafară. A dispărut suspansul. Mă plictisesc, nu mai sunt acolo decît fizic. Și atunci ce să fac? Să citesc Biblia? Să mă uit la decolteuri?

Deci mi-ar place un film bun să mă țină conectat. Dar mai presus de orice, și Biblia tocmai asta mă face să simt, am nevoie de acțiune nu doar ca poveste, ci ca mod de viață. Dacă n-am niciun rol în filmul care rulează, trăiesc o viață ce nu mă reprezintă. Ca urmare, nu contează că filmul ce-l vizionez are Oscaruri la toate categoriile, dacă eu nu joc în el. A trecut vremea în care noi dădeam peisajele și americanii dădea actorii, scenariu, regizorii, etc.

Și nu, nu-i invidiez pe profesioniștii ce sunt angajați să dea din gură și nu vreau să le iau locul. Sunt doar nedumerit de ce biserica, o adunare a celor cu un statut special ce ar trebui să facă ceva special a devenit un loc atît de banal, cu oameni banali unde se vorbesc banalități, de multe ori prost și se fac lucruri banale. A face ceva într-o biserică în afară activităților ce au legătură cu așa-zisul serviciu divin și catiheză este rara avis.

De aici rezultă în mod normal, deși Isus n-a murit în mod banal, că bisericile tind să ajungă o adunare lipsită de importanță ce nu comunică mai nimic lumii. Decît angajat în banal, mai bine dezangajat din banal. Chiar și ieșirea dintr-un astfel de loc comunică mai mult și în mai multe direcții decît faptul că mă complac într-un anonimat banal.

Advertisements

12 comments on “Confesiuni (2): motive, pretexte sau piedici pentru a vegeta într-un loc banal

    • gabi, cred că se pierd printre noi. de către noi. mă întreb dacă duhul sfînt și-a luat vacanță sau s-a dus spre alte lumii mai atrăgătoare… nu vreau însă să gîndesc ca unii ce și-au deschis biserici de la reformă încoace și au spus că doar la ei există mîntuire, că doar ei sunt creștini, etc.
      dar îmi pun întrebări referitor la ce îi lipsește bisericii, ce are în plus și cum s-ar putea repara o biserică. de exemplu, și am predicat despre asta, atunci cînd dumnezeu i-a dat lui ilie ploaia cerută, el a dres vechiul altar împreună cu bărbații lui israel. era o participare activă a fiecăruia, nu o consumare a programului ilie vs prorocii lui baal. asta ar fi una.
      voi mai posta.
      unde erau porțile locuinței morților pentru bisericile menționate în apocalipsă? care dintre bisericile alea erau biruite și care nu? în ce condiții puteau reveni la ghilimele, normal?
      cred că rolul bisericii locale trebuie reasumat și re-contextualizat dinamic. ceea ce cam lipsește. asemenea și constituției ei. s-a pus prea mare accent pe lideri, autoritate, ierarhie în detrimentul darurilor slujirii aproapelui, a bisericii ca și comunitate. nu mai sunt invidiate darurile ci pozițiile. o poziție sau un dar vine cu un cost, care acum s-a schimbat. poate ar trebui să ne întrebăm care sunt costurile reale pentru așa ceva…

      • Deci problema se reduce la problema „autorității”: cine (sau mai corect CE) sunt cei ce ne conduc în divertisment bisericesc? Așa se motivează foarte bine tirada de pseudo-învățături a respectării prinipiilor/numirilor anumitor lideri. Și astfel, misiunea bisericii nu mai e contribuția adusă unei lumi lacunare, ci arena/audioriul vorbitorului, un fel de areopag în care vii să asculți idei pestrițe.

  1. gabi, problema nu se reduce deloc la autoritate. n-am susținut asta. una dintre probleme este cea a liderilor. alta este dogma și practica bisericii.
    de cele mai multe ori se pune în practică o teorie. biserica a apărut pentru că a existat o practică, apoi a apărut teoria. noi facem din teorie un idol și-l păzim așa de bine că murim și noi și cei de lîngă noi.
    n-am terminat. nu-i așa simplu…

  2. mdeah… nu știu care o fi mai greu dintre cele două. Baidăuei (vă copiez puțin șpangleza), prin cercurile astea bisericești se tot înființează seminarii și școlițe și ateliere de formare a liderilor. Asta îmi aduce aminte de modularele de leadership de la UEO. Se formează lideri pe bandă, iar matrița e mai în formă ca oricând.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s