Înțelepciune, curaj sau nimic din toate astea?


Dacă-l întrebi pe un creștin care ar fi calitatea pentru care are vrea să fie admirat, probabil că ar da exemplu una sau mai multe dintre calitățile lui Isus, Pavel, Petru, Ioan. În nici un caz de calitățile apostolilor pe cînd Isus era cu ei. Sau cel puțin nu de unele dintre acestea. Cui nu i-ar place să fie cunoscut ca înțelept (ca șerpii), smerit, curat (ca porumbeii), cinstit (nu ca Iuda), curajos (nu ca Petru), calm (nu ca fiii tunetului).

Și cu toate astea internetul duduie de multe cuvinte spuse pe negîndite, amenințări mai mult sau mai puțin voalate. Mîine cînd se vor mai fi ridicat aburii (era să zic aburii beției), vom fi însă mai calmi, mai respectuoși, mai ponderați. Urlăm ca leul și sărim ca musca…

Da, ne pare rău.

Obișnuim să punem altora întrebarea Dacă astă seară-ai muri, unde s-ar duce sufletul tău?

Eu aș pune întrebarea: Dacă astă-seară-ai muri și te-ai afla în fața lui Dumnezeu te-ai ascunde de rușine (ca Adam și Eva) pentru ce-ai făcut azi?

Au murit asasinați niște oameni. Și vor mai muri. Dar ăsta nu-i motiv să cerem dinte pentru dinte. Noi credem altceva. Noi spunem în bisericile noastre că ne iubim dușmanii. Cum? De fapt nu-i iubim. Nu vrem să fim înțelepți. Vrem să-i vedem morți pe ucigași. La naiba cu iertarea! Cu mila. Cu iubirea aproapelui. Facă hindușii asta! Sau ateii umaniști. Noi vrem să fie pedepsiți. Asta ar fi vrut și Isus!

Să rămînem la bisericile noastre frumoase, pline de părtășie. La gioburile noastre bune. Să nu ne mai tulbure ăștia. Sau alții. Să plece-n țara lor! Să se ducă de unde-au venit, la cine i-a făcut.

Și cum e chestia aia cu răspîndirea evangheliei pînă la marginile pămîntului? Păi dacă nu m-am dus eu la ei, au venit ei la mine. Doamne, tu i-ai trimis? Nu se poate!!!

Și unde mai punem sacrificiul de sine, jertfa, renunțarea. Se spune că în afară de Ioan, toți apostolii au murit de moarte violentă pentru Cristos, nu pentru apărarea căminului, patriei, extenuare la serviciu sau de foame.

Înțelepciune și curaj!

Creștinismul, încotro?


Europa a declanșat două războaie mondiale. Sau mai bine-zis, Germania a declanșat două războaie mondiale. În ajunul primului papa a chemat la o conferință de pace. N-a fost băgat în seamă. Interesele politice, naționalismul, lăcomia și mîndria au făcut milioane de victime. Mă gîndesc că astea sunt păcate. Sau poate draci, demoni, că altfel nu-mi explic puterea lor.

Ce-au avut de spus creștinii din cele două tabere ce se omorau cu bucurie? Mai nimic. Sau nimic important. Pentru că n-au reușit nimic. Poate n-au făcut nimic. S-au considerat din altă lume? N-am apucat să-i întreb.

În cel de-al doilea unii-l credeau pe Hitler Mesia. Și-l sprijineau pentru că lupta împotriva bolșevismului ce lichidase biserici, ordinea normală, etc. Creștinii de la noi s-au făcut legionari. Mai toți preoții erau gardiști. Era o mișcare națională. Împotriva exteriorului, a roșilor, a rușilor, a evreilor, a ungurilor, a românilor-ne-neoș. Chiar și a pocăiților. Au apărut legi noi, restrictive. Propagate de creștini. De ăia mai verzi.

Ce i-a motivat? Dragostea de țară? De biserică? De Dumnezeu? De rege? De Legiune? De mareșal? O dragoste monstruoasă. Sau una diabolică. Dacă cele două se pot juxtapune. Ceea ce azi criticăm că este dragostea homosexualilor și lesbienelor. Ceva împotriva firii.

Ce-au făcut creștinii? Creștinii adevărați nu au ieșit în evidență. Povestea un pastor penticostal, acum la Domnul, că în zilele alea o familie căuta să se ascundă că era căutată de poliție. Au bătut la ușa unui pocăit și acela le-a spus că nu poate călca legea și nu poate minți. Au bătut la ușa unui creștin și ăla a spus poliției că nu-i cunoaște pe cei căutați. Și nici nu-i cunoștea. Dar le-a salvat viața.

E o lecție. Să-ți riști viața ta, averea, copiii pentru niște străini fugari. Poate ceva asemănător cu povestea lui Jean Valjean căruia episcopul catolic îi dă, chipurile, argintăria pe care tocmai o furase și confirmă în fața polițiștilor că i-o făcuse cadou. O altă lecție.

Și se pare că n-au fost singurele.

Creștinismul dispare încetul cu încetul. A fost șters din istoria Uniunii Europene. Se estimează că există la ora actuală circa 5%, maximum 10% creștini activi în Europa. Sub 7,5 milioane. Cei care contează. Să nu ne mirăm că izbucnește un nou război. Poate un altfel de război. Să nu ne mirăm pentru că lumea nu se va schimba în mai bine cu tot progresul economic. Lumea se duce pe calea ei.

Care este locul nostru în această lume, în acest război?