Today’s Sons of Thunder and the Call of Jesus


I was just saying same things with different words in a precedent post. Are we singing the same song?

Waging Wisdom

peaceful water sceneDuring a church luncheon recently, I landed in a long conversation with new friend who is on a self-imposed learning curve about Christian – Muslim relations. He is reading what Muslims themselves think about their religion, currently in the area of what Islam teaches about love and mercy.

Driving home that afternoon, I found myself giving this Christian high marks for reading original sources. He is avoiding a number of traps. (1) Of making up his mind about Islam based solely the news media’s continual barrage of reporting on terrorism. (2) Of drawing conclusions without having read anything other than non-Muslim sources. (3) Of taking his cues from the diabolic rantings of the militant extremists. I’m hear to warn you that if those are your only sources, that militant radicalism may subtly, over time, begin knocking even the most well-meaning Christians off their stride of following the Price of Peace.

Vezi articolul original 391 de cuvinte mai mult

La limită…


Am fost martor, cu sau fără voie, la cîteva situații încheiate la limită. Adică la limita penibilului, a vieții, a decenței, a violenței exacerbate.

De exemplu, la o provocare, în toiul nopții încheiată cu un tremurat bun sub plapumă, la o cvasi-inundație a unui bloc pe cînd stăteam la ultimul etaj și la cîteva gloanțe șuierate pe la ureche. În decurs de cîțiva ani.

Apoi am mai zburat cu avionul, am mai trecut niște granițe, am mai întîlnit oameni și am îmbătrînit. Altfel nu v-aș mai povesti toate astea.

Am fost uneori în niște situații limită. Am fost și sursa cîtorva dintre ele.

Și mă gîndesc de unde provin. De ce am ajuns în astfel de situații.

Uneori mă uimesc cît de alb-negru gîndesc. Nu e de mirare că o iau razna…

Și văd asta în mulți dintre cei ce spun că sunt creștini. Am, avem un spirit ascuțit al dreptății. Pentru noi omul e sau bun sau rău. Sau drept sau greșit. Orice păcat e păcat împotriva majestății lui Dumnezeu, deci e grav! Și noi asta credem, asta facem.

De exemplu pușcăriașii: răi, condamnați pe drept. Deci pe lîngă că își merită soarta și pedeapsa, mai bine-ar fi să crape în închisori. Ca în închisorile din lumea a III-a. Ca în Gheenă. Să nu mai iasă niciodată de acolo.

Și cum stă cu păcatul ăla mititel ce noi zicem că-l înnegrește pe Dumnezeu și tot Dumnezeu ni l-a iertat? Noi, eu, nu merit să stau, cel puțin în purgatoriu, dacă nu în iad, cîteva ore, zile? Că doar asta cred…

Dumnezeu are pedeapsa, harul, iertarea și cîte și mai cîte.

Noi zicem că-l imităm.

Cum?

Anticipăm judecata finală.

Și verdictul ei.

În detrimentul lui Dumnezeu și a semenului nostru.

Suntem buni?

Nici măcar la limită.

 

Sibolet sau șibolet


În ultimele zile am tot citit, ba am mai și scris, despre islamul agresiv, despre teroriști, despre jurnaliști, despre religia lui Allah și profetul său. Părerile, ca și nervii, sunt împărțite: cînd uni-i atacă pe alții, cînd vice-versa. Orice s-ar face sau nu s-ar face, din asta pace nu o să iasă. Ba că provocatorii sunt de vină, ba că islamul, ba că francezii, ba că ăia proștii cu bărbi, sau democrația, liberalismul, conservatorismul, republicanismul, politicianismul, terorismul francez de acum 200 de ani, ba că nu, terorismul musulman de cînd lumea. Vorba evanghelistului, nu ne-ar încape toate cărțile din lume să-nșirăm ce-au mai zis unii sau alții.

Și de obicei se fac multe și diverse greșeli. Una dintre cele mai frecvente este tratarea islamiștilor ca și cînd n-ar fi oameni. Evident, spun occidentalii, ei nu sunt ca noi. La fel spun și orientalii despre occidentali: ăștia-s cu Satana.

Problema, mai veche, nu o să dispară nici dacă spunem că islamul este o sau religiA păcii, nici dacă în Occident se vor elimina toate referirile adverse la islam cu pretenția abuzivă că ele sunt generate de ură. Pot să nu fiu de acord cu mama mea, dar asta nu înseamnă că o urăsc. Înseamnă varietate de opinii. Islamul nu îndeamnă la asta. Nici comunismul. Și mai nou nici unele democrații.

După cum nici nu se poate face abstracție de surele ce îndeamnă la lichidarea creștinilor, evreilor și în general a necredincioșilor. Alte pietre de amintire sau de poticnire le găsim în Coran și Hadith: vîrsta pe care o avea Aisha cînd s-a consumat căsătoria cu Mohamed, prima ardere a Coranului, expansiunea prin sabie a credinței în Allah, versetele satanice, pretenția falsă a Coranului că este singura carte sfîntă nemodificată, pe cînd toate celelalte sunt alterate, pretenția că ințial religia universală era tot islamul, etc.

Dar cei ce atacă islamul uită să amintească nereușita democratizare în stil occidental a unor țări din Orient și implicarea USA în mai toate conflictele din lume. Am constatat că Irakul, Afganistanul și Siria nu sunt Japonia. Păcat. Păcat? Cine păcatele mele i-a pus să schimbe o lume ce nu voia să fie schimbată? Parcă seamănă cu schimbarea impusă de sus de Pol-pot, Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen. sau de Dej şi Ceauşescu.

Dar pe lîngă aversiunea față de iudaismul caracterizat ca fiind dușmanul de moarte și creștinismul un fel de verișor mai mic, dar la fel de rău, islamiștii ne spun că Trinitatea (cuvîntul) nu există în Biblie (de parcă noi n-am fi știut…), că Isus n-a murit pe cruce, că Allah/Dumnezeu n-are fii, că Iosif avea vreo 90 de ani cînd a luat-o pe Maria care avea mai știu eu cîți și alte cele. Serios? Și sursa e Coranul? A, şi că promisiunea venirii Duhului Sfânt este întruchipată de apariţia şi misiunea lui Mohamed.

Cert este că: civilizația apuseană l-a cam scos pe Dumnezeu din ecuația existenței umane și nu l-a înlocuit cu nimic similar. Cea orientală (sau o parte a ei) îl impune, dar sub o altă formă decît era vestul obișnuit. Cu toate astea, lumea nu s-a sfîrșit. Și noi și ei, și ateii, și liberalii și feministele și homosexualii și lesbienele sunt mai mult sau mai puțin bine-mersi! Oare de ce? De ce nu se bagă Dumnezeu sau Allah în funcție?

Toată lumea se căsătorește ca-n zilele lui Noe, ba unii sunt criticați că o fac… Toată lumea trăiește cam tot atît, indiferent de credința sau necredința personală. Fericire poate fi cu sau fără sharia, cu sau fără republicanism, ateism, socialism, creștinism, islam sau alte credințe mai mult sau mai puțin raționale.

Doar moartea ne unește.

În urmă cu ceva timp islamiștii povesteau despre fețele transfigurate ale celor ce mor ca martiri aruncându-se în aer cu dușmanii islamului. Nu prea mai ține. Te uiți pe youtube la fețele lipsite de expresie a celor țintuiți de moarte cu arma în mînă. Nici un martir ce ucide nu are o figura transfigurată de vederea lui Allah/Dumnezeu. Nu de alta, dar trecerea dincolo, într-o altă lume, indiferent cum s-ar numi ea și dumnezeul ei, nu afectează în niciun fel un trup trecător, deja mort, adică lipsit de suflet. Dacă ești angajat într-o luptă fără suflet luînd suflete de pe pămîntul ăsta, nu te aștepta să ai recompense într-o lume a sufletelor, indiferent ce credință te-a însuflețit!

Spiritul unui Dumnezeu drept o să te ia la întrebări. El nu poate fi fentat sau tratat cu versete/sure/legi.

A venit vremea nu numai să zicem pace-pace, ci și să facem pace.

Problema e că nu ne înțelegem decît la bani. Ar trebui să-i dăm cezarului ce-i a cezarului și lui Mamoma ce-i a lui Mamona?

Cum se poate negocia cu dușmanul tău de moarte?

A face din islam sau din iudaism sau din creștinism un shibolleth/sibolet/șibolet, nu e soluția.