La limită…


Am fost martor, cu sau fără voie, la cîteva situații încheiate la limită. Adică la limita penibilului, a vieții, a decenței, a violenței exacerbate.

De exemplu, la o provocare, în toiul nopții încheiată cu un tremurat bun sub plapumă, la o cvasi-inundație a unui bloc pe cînd stăteam la ultimul etaj și la cîteva gloanțe șuierate pe la ureche. În decurs de cîțiva ani.

Apoi am mai zburat cu avionul, am mai trecut niște granițe, am mai întîlnit oameni și am îmbătrînit. Altfel nu v-aș mai povesti toate astea.

Am fost uneori în niște situații limită. Am fost și sursa cîtorva dintre ele.

Și mă gîndesc de unde provin. De ce am ajuns în astfel de situații.

Uneori mă uimesc cît de alb-negru gîndesc. Nu e de mirare că o iau razna…

Și văd asta în mulți dintre cei ce spun că sunt creștini. Am, avem un spirit ascuțit al dreptății. Pentru noi omul e sau bun sau rău. Sau drept sau greșit. Orice păcat e păcat împotriva majestății lui Dumnezeu, deci e grav! Și noi asta credem, asta facem.

De exemplu pușcăriașii: răi, condamnați pe drept. Deci pe lîngă că își merită soarta și pedeapsa, mai bine-ar fi să crape în închisori. Ca în închisorile din lumea a III-a. Ca în Gheenă. Să nu mai iasă niciodată de acolo.

Și cum stă cu păcatul ăla mititel ce noi zicem că-l înnegrește pe Dumnezeu și tot Dumnezeu ni l-a iertat? Noi, eu, nu merit să stau, cel puțin în purgatoriu, dacă nu în iad, cîteva ore, zile? Că doar asta cred…

Dumnezeu are pedeapsa, harul, iertarea și cîte și mai cîte.

Noi zicem că-l imităm.

Cum?

Anticipăm judecata finală.

Și verdictul ei.

În detrimentul lui Dumnezeu și a semenului nostru.

Suntem buni?

Nici măcar la limită.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s