Riturile de trecere (1)


Apariția în lume sau Botezul

Naşterea, căsătoria, moartea sunt cîteva dintre riturile de trecere ale civilizaţiei noastre. Ar mai fi şi maturitatea, marcată mai de mult prin “examenul de maturitate”, apoi prin sărbătorirea împlinirii a 18 ani, cînd statul te consideră matur sau adult. Totuşi trebuie remarcat că fetele sunt considerate apte de căsătorie la 16 ani, pe cînd băieţii nu. Legislaţia nu le dă voie. Probabil legislatorul s-a gîndit că pînă la acea vîrstă nu este voie să lucreze 8 ore, aşa că nu îşi poate întreţine singur familia. Parcă după 18 poate…

Certificatul de naştere marca apariţia unui noi pămîntean în România. Dacă era vorba de tripleţi sau mai mult, erau mediatizați. Statul începea să îţi dea o sută de lei la salar pentru un copil şi scăpai de impozitul că nu aveai  copii. După naștere se făcea și o petrecere. Nu se făcea mare tam-tam, dar dacă lucrai undeva trebuia să aduci ceva de băut, eventual şi de mîncat. Acasă îţi invitai rudele şi după ceva timp avea loc botezul în biserică, după care urma o masă dată de obicei acasă.

Faptul că erai la +1 îşi dădea avantajul să ceri sindicatului încă o cameră şi să speri în repartizarea unui apartament cu două sau trei camere. Dar s-au văzut, în special spre finele perioadei comuniste familii cu cîte 3-4 copii locuind într-o garsonieră. Bineînţeles că dacă erai miliţian, securist, activist sau alt tip de “ist” aveai prioritate în faţa altor membri ai clasei muncitoare.

Ritul era marcat și de cadouri, în funcţie de posibilităţi. De obicei ceva de îmbrăcat pentru ăla micu, sau bani. La serviciu se strîngeau bani şi colegii îți luau câte ceva pentru copil. De obicei suma acoperea tot ce cheltuise omul pentru mica petrecere în cinstea noului-născut. Regimul burghezo-moşieresc dădea un ajutor de bani de naştere şi altul de deces. La un deces socialist făceai o cerere către conducere ca să-ți facă sicriul la tîmplăria intreprinderii. Era mai ieftin.

Un rit de trecere secular şi de o mai mică importanţă este cel de la 14 ani cînd statul te consideră responsabil pentru deciziile luate şi puteai fi tras la răspundere penal. Pentru asta ţi se dă cardul de identitate. Pe vremea comuniştilor primirea buletinului de identitate, documentul care atesta că poţi fi urmărit în justiţie şi care purta toate datele tale esenţiale şi trebuia să îl ai la tine tot timpul. Înmînarea lui era un eveniment care se desfăşura de multe ori într-un cadru festiv, la fel ca şi alte rituri comuniste de trecere cum erau primirea în organizaţia de pionieri (n-am fost “şoim al patriei”, dar probabil că era la fel) –  U.T.M. sau U.T.C. şi organizaţia de partid, adică P.M.R. şi P.C.R.

Buletinul de identitate era sfânt, păstrat cît mai bine pentru că deteriorarea se pedepsea cu amendă. Niciodată nu puteai ști când din senin apărea un milițian și îți cerea buletinul.

În fine, cel mai important rit de trecere pentru cei vii era nunta sau căsătoria, iar pentru cei morţi era înmormîntarea, dar ce le mai păsa acestora din urmă că erau prezenţi doar fizic şi în stare de descompunere…

Nunta

Căsătoria era neapărat făcută la sediul “Sfatului popular” (în rusă s-ar numi sediul “sovietului”). Acolo un ofiţer al stării civile îţi îndruga vreo două paragrafe despre grija statului român pentru familie şi cum ocroteşte el familia. Aceleaşi minciuni. Nu am văzut vreo familie ocrotită de statul comunist. Oricine putea merge la canalul Dunăre-Marea Neagră, la Casa Poporului indiferent care era situaţia lui familiară.

De fapt în tandem cu ajungerea la 18 ani şi de obicei înainte de căsătorie mai exista un rit specific băieţilor, un fel de trecere spre statutul de bărbat: încorporarea. Doi în cazul marinei sau un an și patru luni la restul armelor, armata era scurtată la şase luni în cazul celor cu facultate ce ieşeau ofiţeri în rezervă. Armata (sau perioada cînd soţul lipsea de acasă motivat) era mult timp considerată principala piedică în calea căsătoriei. Dacă voiai să te căsătorești erai întrebat de viitorii socrii: Ai făcut armata? Dacă ai făcut-o erai considerat apt, dacă nu ai făcut-o erai privit ca un bărbat în devenire. Mai aveai de așteptat că ce va face ea când tu ești plecat?

De obicei la căsătorie erau prezente rudele celor doi soţi, colegi, prieteni. Se făceau fotografii şi se dădea o masă, după încheierea ceremoniei din partea statului. Căsătoria religioasă era o opţiune suplimentară, după cea civilă, după cum este şi acum. Îmbrăcămintea de nuntă era şi este una specifică, dar nu este tipizată.

Acum totul e mai elaborat.

urmează Decesul și înmormîntarea

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s