La început a fost… diagnosticul (1)


Am ambiție!

Cîteodată prostească. Cîteodată. Și asta doar pentru că sunt un încăpățînat fără pereche. Dacă aș mai fi găsit unul la fel de încăpățînat, unul dintre noi ar fi murit. De încăpățînare. Trist, dar adevărat. Nu știu dacă asta m-a salvat sau dacă încăpățînarea asta fără pereche m-a condus la situația în care n-am mai putut da înapoi, nu m-am mai putut agăța de încăpățînarea mea, ci pur și simplu a trebuit să raționez și să mai las de la mine. Dureros, dar pînă la urmă benefic.

În urmă cu cîțiva ani (2001-2008) am avut o aventură la limita existenței, plină de adrenalină, nerv și pericole. Eram în mijlocul acțiunii, fie că dormeam, fie că spălam vase, conduceam mașina, mă uitam la televizor sau citeam o carte. O banală plimbare pe dealuri sau ceva și mai prozaic, cum ar fi cumpărăturile la magazinul din sat, se putea transforma într-un eveniment major ce ducea la desprinderea mea de existența pămîntească. Condiția era dată de un diagnostic deloc banal: leucemie. Sau în termeni populari, cancer lichid. În termeni medicali, mai concreți și preciși limfom non-Hodgkin.

O boală fără dureri în primele stadii. Cu toate acestea, dincolo de periculozitatea potențială a unui asemenea diagnostic, pericolul imediat venea din faptul că splina se profila tot mai mult în afara gabaritului obișnuit al abdomenului. Nu mai puteam să-mi relaxez mușchii abdomenului ce se bomba tot mai mult în partea stîngă. Mîncam puțin și des pentru că splina apăsa organele din cavitatea abdominală. Dar dincolo de aceste neajunsuri inerente pericolul cel mare venea din partea unei vene ce ajunsese la 18 mm diametru. Nimeni nu garanta că acestă venă nu se va sparge la o eventuală acțiune violentă. Rezultatul ar fi fost evacuarea rapidă a sîngelui în cavitatea abdomenală. Moartea ar fi survenit în mai puțin de un minut. Era inutil să sun la 112. Chiar și intervenția elicopterului SMURD, pe atunci inexistent, ar fi fost inutilă.

Mă comparam cu personajele din Allien ce creșteau fără să vrea o ființă ce le devora în ultimă instanță existența. Era, o bombă cu ceas. Mortală. Și dincolo de încăpățînarea mea am fost pus față-n față cu o alegere. Trebuia să decid dacă voiam să mor cînd exploda bomba ce crescuse-n mine sau să risc dezamorsarea ei de către profesioniști.

Nu mi-a fost niciodat[ frică de moarte. Poate o singură dată-n viață am fost pus în fața unei situații aparent fără ieșire, dar pînă la urmă am suferit doar de stres post-traumatic. Și am scăpat.

În schimb de data asta nu știam cu ce mă confrunt. Veți spune că lucrurile erau clare. Dintr-un punct de vedere așa este. Dintr-al meu era altcumva.

Să mă explic.

Dincolo de diagnostic eram… eu. Dar nu eram singur. Îmi aduc aminte de proful meu de Vechi Testament, Deryck Sheriff (aici găsiți unul dintre articolele sale, cu un an înainte de a-i fi student https://www.google.ro/search?q=derrick+sheriff+London+Bible+College&ie=utf-8&oe=utf-8&gws_rd=cr&ei=XKfPVInhK8faasyJgAg). Trecea printr-o situație ce nu depindea de el. Nu știu dacă mai credea că Dumnezeu va face ceva. Dar era acolo, preda, era disponibil. Bineînțeles în felul său. Uneori neînțeles.

L-am abordat într-o zi întrebîndu-l de ce nu scrie o carte despre ceea ce se petrece în viața sa. Mi-a răspuns imediat: Cine-ar citi o carte despre suferință? Sunt citite cărțile care se termină cu happy-end. A sa era… altcumva.

Cred că despre asta o să scriu și eu.

Advertisements

4 comments on “La început a fost… diagnosticul (1)

  1. Mare adevar :

    Cine ar citi o carte despre suferinta ?

    Poate cel care trece prin ea … L-ar ajuta sa simta ca pe unde paseste el acum , candva au pasit si altii , l-ar ajuta sa inteleaga ca nu-i ceva anormal sa nu intelegi, ca nu inseamna ca nu ai credinta daca plangi sau daca te indoiesti , daca ti-e frica sau daca ti-ai pierdut speranta … L-ar invata sa inteleaga ca in suferinta nu e singur asa cum se simte el atunci cand o infrunta …

    Am inteles multe citindu-va , domnule profesor … Nu comentez de fiecare data, multe prefer sa le pastrez pentru mine … Macar de nu le-as uita cand va veni vremea ! Ca vremea vine , pentru fiecare vine , atunci cand e sa vina …… vine !!!

    • nu putem să-l concurăm pe iov. nici pe isus. nici pe alții. suntem noi și ne este deajuns.
      mulțumesc pentru contribuție. suferința va avea sfîrșit, așa că cine nu suferă acum și aici nu o să aibă parte de așa ceva. sau dimpotrivă o să fie o suferință eternă. cel puțin atîta cunoaștem acum.
      după cîțiva ani proful a ieșit din suferință. apoi, după o pauză a intrat în alta. poate a fost eliberarea. după aceea destinul i s-a schimbat. nu mai știu nimic de el, dar e bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s