Pseudo-perspective profetice


Nu-mi place să mă laud, dar cine-i invulnerabil la laude? Se numesc întăriri pozitive…

Acum cîteva zile am vizitat pe cineva. Nu spui pe cine. Am discutat discuții referitoare la dinamica de grup. Ca să nu-i zicem biserică. M-a uns la inimă, sentiment și ego cînd mi s-a spus de cîteva ori: ai zis tu bine atunci… De unele nici nu-mi mai aduc aminte. Dar le-am zis. Cert este că istoria s-a repetat. Cum intuiam. Așa că, bine c-am stat la distanță. Am fost scutit de multe cele. Și de multe prostii.

Ciudat cum unii se văd lideri, repetă istoria cu aceleași greșeli și rămîn tot mai singuri. Oare cum se numește boala asta? Profeție împlinită?

Am văzut că unii se ambalează în fiecare an, alții mai des decît o dată pe an, alții o țin într-o profeție una-ntr-una, iar alții au devenit patologici. Sper să nu mă molipsesc. Am mai zis despre biserici/biserică, despre unii ce meritau închisoarea… Trebuie să recunosc că la chestia asta am fost depășit. DNA-ul lucrează. În fine cineva care lucrează în țara asta!

Apoi a venit valul cu islamul, ISIS și Putin. Deocamdată n-am nimic de spus despre primăvara arabă ce s-a transformat într-o continuă toamnă a la Bacovia… Dar Crimea, Ucraina, Rusia, Putin et co m-au tentat dintotdeauna. La fel ca și Europa, occidentalizarea, minciuna, banii și interesele. N-am uitat nici de americani.

Păi, dacă iarna s-ar fi terminat mai repede, dacă Europa occidentală nu ar depinde de gazul rus și dacă pe Obama l-ar chema John Fitzgerald și ar avea altă culoare… politică, n-am fi avut parte de această chinuitoare perpetuă criză ucraineană în stilul hrusciovist al rachetelor cubaneze. Îmi imaginez o caricatură a lui Castro în gură cu cîteva trabucuri sovietice cu rază medie de acțiune, și uite-l aproape împachetat pentru destinația finală. Lîngă Lenin…

Deci România, zice președintele, ar fi bine să se gîndească să se apere singură. Mă duc să caut îmblăciul, coasa și furca. N-o să-i dau așa de multă mîncare cîinelui, să fie gata să muște picior de parașutist rus în caz de… Cred că se va face chetă să se repare tunurile devenite cariatide prin satele eroice ale neamului. Parcă văd anunțurile de la mica publicitate: vînd, închiriez tun anti-tanc Reșița pentru bătălii locale. rar-ul făcut, cauciucuri noi, lunetă zeiss. lipsă frîna de gură. accept orice test. rog seriozitate.

În lipsa trenurilor blindate vom avea tramvaie blindate pentru luptele de stradă. Cînd mă uit la amatorii ăia din Siria îmi dau seama că asta ar fi schimbat cursul războiului. Doar că în Siria nu există tramvaie. Of, of! Dar la noi, la Timișoara, în Budapesta, la Cluj, totul este posibil.

Mă tot întreb unde va fi noua graniță. După cum îi știu rușii vor veni cu un creion roșu cu vîrf lat și cu o hartă la scară mare. O linie cu creionul acoperă cel puțin 50 km. ca să nu existe dubii.

Deci Merkel și Hollande tetatet cu Putin? Ce-i ăsta, menaj a troa?

Deci unde-s creștinii ăia de marcă ce se roagă pentru unitatea creștină? N-ar fi mai bine să schimbe datele pentru lansarea rugăciunii? De exemplu spre est? De exemplu la circa 1000 km? Vorba aia: ce contează înc-o salvă de rugăciuni? Sau poate vreun proroc să ne spună dacă trebuie să avem plinul făcut, bagajele gata și gipiesul setat pe cuicăst trip tu Viena… Nu uitați banii potriviți pentru vinieta din Ungaria și Austria. Oare tancurile rusești din Ucraina plătesc vinieta sau se decontează prin minister? Ministerul turismului, nu?

În fine, Grecia. Elada. Ăia cu zeii, cu Athosul, cu marea, cu flota, filozofia, sirtakiul, vinul și Zorba. Psihi mu, parc-au uitat ăștia de vremurile fanariote. Poate le de Cel de sus și lor un pic de regim fanariot. Noi am avut cam 100 de ani în două țări. Să le facă reducere: 80 de ani, doar în țara lor. Că dacă nu o să sufere de roșața Rusiei: bolșevism. Panglicarii!

Mă duc să mă culc. Nu mai am chef de atîta pseudo-lume, atîta pseudo-știință, atîția pseudo-lideri… Mai bine-n lumea viselor. Să sperăm că n-o să-mi cînte sirenele… de-o alarmă aeriană.

Shalom, the Grace of God, and You


Waging Wisdom

giftI have written a number of posts on this blog about the vision of shalom as “well-being,” or “flourishing,” and the vital role that the wisdom of God plays in our activities to make that  vision real in this world, in small or large ways. See this post, for instance. Having looked at this a great deal, I am coming to the conclusion that an ontological marriage exists between God’s wisdom and his shalom, and that the separation, never mind the divorce, of the two in our thinking results in strivings after well-being that resemble worldly patterns more consistently than they do God-envisioned ones. Here I want to consider the equally inseparable relationship of shalom to the biblical theme of grace as “well-being.”

In the early 1990s, I was playing around with some ideas about the grace of God that ended up in a little book, first published…

Vezi articolul original 1.530 de cuvinte mai mult