Proiect european eșuat sau căpușat?


Nu mă voi referi la eșuarea integrării noastre în UE în mare, ci la unul dintre proiectele europene care a mimat ceva pe bani europeni pentru ca noi s-o ducem mai bine. Am luat la cunoștință de acest proiect în calitate de patron: eram interesat să fac economii la capitolul buget. Proiectul promitea integrarea rromilor și a persoanelor cu handicap, dintre care fac și eu parte, în așa-zisul cîmp al muncii. Un proiect de vreun an și jumătate parcă.

Proiectul (chipurile) era desfășurat de un ong de la Cluj ce își propunea să continue activitatea după ce era inițial pus în practică pe bani românești: calificarea unui număr de persoane și angajarea unui procent din grupurile țintă. S-au ținut seminarii, conferințe și s-au făcut deplasări în Anglia. Programul se desfășura în 6 județe: Hunedoara, Arad, Țimiș, Cluj, Satu Mare și Bistrița. Existau parteneri străini de nădejde, cu experiență și know-how.

S-au făcut angajări de personal. Exista un program de achiziții: camere video, aparate foto, lap-top-uri, un autoturism, un sediu. Păcat că nu s-a prevăzut și benzina… S-a prevăzut reclame în media. Păcat că nu s-a făcut și deci, nici nu s-au dat.

S-au prevăzut bani mulți pentru instituțiile județene cu care colabora programul. S-au dau urgent. Păcat că nu s-au văzut urmările. Au existau șefi cu salarii mari. Și șeful cu salariul cel mai mare. Un habarnist. Dar un habarnist politic. A stat acolo pînă s-a terminat programul și l-a supt de bani.

Seminariile și conferințele s-au ținut în locații bine alese ca toată lumea să mănînce bine. Așa era prevăzut. Și aprobat. Normal.

Din ceea ce am văzut eu programul nu era „al nostru” cum pretindea paiața de șef, ci era o copie a unui program britanic neadaptat la realitățile românești. Dădea vreo 400 de lei celor ce se înscriau la un curs de calificare timp de cinci luni și/sau o primă angajatorului ca să angajeze persoane defavorizate social.

Doamne, încă mai sună unii ce voiau să se califice. Mi-e rușine să le spun că programul a fost o mare minciună. În județul nostru știu că s-a angajat o (una) persoană cu handicap! Poate a existat și a doua. Nu știu cîți rromi…

Cert este că programul s-a suspendat la un moment dat, că nu s-au mai dat salariile angajaților din alte județe, nu a celor din Cluj. Datorită faptului că unuia dintre partenerii strategici români i s-a refuzat o cerere acesta a plecat din proiect. Cerea nici mai mult, nici mai puțin, externalizarea poziției managerului de la Cluj. Acelui activist de partid ce nu era bun nici de dat din gură. El a rămas, ei au plecat. Trebuia găsit un alt partener strategic. Cînd? Unde?

Nu au existat bani de deplasări. Nici mijloc de locomoție.

Pînă la finele programului nu s-au făcut achizițiile, ceea ce mă face să mă gîndesc că era ceva deliberat. De exemplu, autoturismul era ca nou dacă era achiziționat la terminarea proiectului, nu la început. Sediul nu conta. Banii de salarii s-au păpat. Deplasările în Anglia a celor ce nu lucrau direct pe teren s-au făcut. Să vadă și șefii de la direcțiile municipiilor cum este Anglia… Ca să se inspire.

Participînd la un singur seminar am descoperit oameni cu eul mare, specialiști cu gură mare, și politicieni habarniști. Rromi aduși cu japca, persoane cu handicap dornice să muncească deziluzionate. Și un proiect sortit eșecului înainte de a fi pus în practică:

1. dacă dai bani unui om să nu facă nimic nu îl vei stimula să muncească.

2. dacă accepți paiațe în poziții de management orice proiect este sortit eșecului.

3. dacă angajezi oameni ce nu știu nimic despre lucrul în echipă îi transformi în zbiri pe șefi și în rebeli pe subalterni.

4. dacă colaborezi cu o instituție de stat condusă de un șef ce în afara faptului că este pus acolo pe principii politice n-are decît o dorință exacerbată de a parveni, proiectul are cele mai mari șanse să nu-și atingă obiectivele.

5. dacă ești angajat într-un astfel de proiect și îți consumi nervii așteptînd un salar ce nu mai vine, ești presat să atingi targetul fără să ți se asigure mijloacele necesare promise, pleacă, dă-ți demisia! Ai toate șansele să te îmbolnăvești de inimă rea.

6. dacă ști să faci ceva ce-ți cere un șef prost, mai bine o faci ca independent. Fii tu propriul tău șef. Satisfacția lucrului bine făcut, dus pînă la capăt recompensează!

Mă întreb cîte programe din astea au avut o traiectorie asemănătoare. Cine mai știe unul? În anii 90 Irlanda a beneficiat de bani europeni. Irlanda s-a transformat. România a furat, nu s-a transformat. Căpușa română.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s