Isus în Absurdistan (3): biroul lui


Se uită gînditor în oglinda de deasupra lavoarului. Era puțin obosit după o noapte agitată. Își întinse nu prea convins pungile de sub ochi. Ei, nu era chiar așa de rău. La urma-urmei era încă tînăr. Bîjbîi după robinet și lăsă ca apa rece să-i inunde palmele adunate căuș. Făcu abstracție de paharele aliniate pe poliță. Sorbi zgomotos cîteva înghițituri după ce-și frecă palmele îndelung. Apa rece îi făcu bine. Își apăsă ceafa cu palmele încă ude după ce le trecu peste fața fierbinte. Zăbovi cîteva secunde cu ochii închiși parcă-ntr-o rugăciune numai de el știută. Pendulul antic îl deșteptă din scurta reverie. Era timpul…

Zumzetul pieței răzbătea prin fereastra crăpată doar atît cît să pătrundă răcoarea dimineții. Mîine vine instalatorul pentru aerul condiționat. Încă un credit la bancă… Încercă să-și compună o mină demnă de ceea ce va urma. Gîndul i se abătu la evenimentele din cursul nopții. Ce călătorie! Ce furtună… Ce poată cu barca aia… Erau toți uzi cînd au ajuns. Ce peripeții… Deodată însa biroului de crăpă cît să încapă un cap de adolescent ciufulit și jucăuș:

-Gata? Începem? – rosti vesel și parcă pus pe șotii.

– Ei, sigur. Să intre primul!

Ușa se deschise larg și patru brancardieri împinseră în birou un pat pe rotile. Nu se putu abține să nu remarce un iz de transpirație proaspătă amplificat de ușile ce se închiseră în urma lor.

Și totuși unii se mai spală… Nu-ți dădeai seama decît că era bărbat. Cu greu putea cineva deduce vîrsta din cauza înfățișării sale. Hainele fuseseră înlocuite cu un lințoliu bun numai de înmormîntare. Era clar că nimeni nu mai dădea nimic pe acest rebut al societății. Drogat? Alcoolic? Nebun? Nemișcat, bolnavul își rotea ochii cu o urmă de nedumerire amestecată cu teamă. Ce-i vor face?

Un tip bine îmbrăcat, cu părul proaspăt tuns și mirosind a curat și proaspăt se insinuă printr-o ușă ce răzbătea direct în birou. Nevăzut de cei ce stăteau la rînd. Nederanjat de mirosuri și vorbe. Detașat. Îi făcu semn cu arătătorul mișcîndu-și capul a hai-să-ți-spun-ceva-între-noi-fie-vorba… Îl acompaniă în celălalt capăt al biroului, la distanță de urechile curioase ale celor patru. În fine după un scurt eye-contact, îi șopti la ureche:

– Ce ne facem că n-are asigurare… Nu e de-al nostru. Nici nu știu cum au intrat. Dac-aș fi fost eu la poartă nu i-aș fi lăsat. Și n-au un sfanț!

– Ei, hai să luăm cazul ăsta pro-bono. Uite cîtă încredere au brancadierii! Hai – spuse el adresîndu-se beteagului – păcatele tale sunt iertate!

– Doamne, dar în ritmul ăsta o dăm faliment. Nu o să ne permitem biroul, aerul condiționat, apă curentă, locație cu vad… E cea mai bună soluție cum să NU facem. Trebuie și noi să trăim Doamne! Că e o muncă grea, periculoasă, cu mare răspundere…

– Iuda, ai o problemă cu banii sau cu mine? Iuda plecă capul și dispăru pe aceiași ușă pe care intră. Pînă la o vreme…

Adolescentului jucăuș îl întrebă privindu-i scînteile din priviri:

– Să intre următorul sau lăsăm cabinetul și ne ducem noi la ei?

– Hai să mergem. Mi-a sunat ceasul…

Judele Adrian Podea prins de DNA cu aceleași metode aplicate de el cu decenii în urmă. Când lucra pentru Securitate


Mafia din România

AntiMafia

Culmea justiției ! Adrian Podea, fost judecător  la Tribunalul Prahova, a primit săptămâna trecută trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și dare de mită. La baza condamnării a stat denunțul colegei sale  Corina Anca Zamfirescu, șefa Secției penale a Judecătoriei Ploiești, care a acceptat să poarte tehnică de interceptare. Astfel, Podea, nume conspirat Bordea (la UM 0625 – Direcţia a III-a a Securităţii) a căzut în plasa DNA prin aceleași tehnici și metode de filaj și interceptare pe care le folosea în calitate de ofițer de Securitate cu trei decenii în urmă.

Vezi articolul original 1.258 de cuvinte mai mult