Isus în Absurdistan (3): biroul lui


Se uită gînditor în oglinda de deasupra lavoarului. Era puțin obosit după o noapte agitată. Își întinse nu prea convins pungile de sub ochi. Ei, nu era chiar așa de rău. La urma-urmei era încă tînăr. Bîjbîi după robinet și lăsă ca apa rece să-i inunde palmele adunate căuș. Făcu abstracție de paharele aliniate pe poliță. Sorbi zgomotos cîteva înghițituri după ce-și frecă palmele îndelung. Apa rece îi făcu bine. Își apăsă ceafa cu palmele încă ude după ce le trecu peste fața fierbinte. Zăbovi cîteva secunde cu ochii închiși parcă-ntr-o rugăciune numai de el știută. Pendulul antic îl deșteptă din scurta reverie. Era timpul…

Zumzetul pieței răzbătea prin fereastra crăpată doar atît cît să pătrundă răcoarea dimineții. Mîine vine instalatorul pentru aerul condiționat. Încă un credit la bancă… Încercă să-și compună o mină demnă de ceea ce va urma. Gîndul i se abătu la evenimentele din cursul nopții. Ce călătorie! Ce furtună… Ce poată cu barca aia… Erau toți uzi cînd au ajuns. Ce peripeții… Deodată însa biroului de crăpă cît să încapă un cap de adolescent ciufulit și jucăuș:

-Gata? Începem? – rosti vesel și parcă pus pe șotii.

– Ei, sigur. Să intre primul!

Ușa se deschise larg și patru brancardieri împinseră în birou un pat pe rotile. Nu se putu abține să nu remarce un iz de transpirație proaspătă amplificat de ușile ce se închiseră în urma lor.

Și totuși unii se mai spală… Nu-ți dădeai seama decît că era bărbat. Cu greu putea cineva deduce vîrsta din cauza înfățișării sale. Hainele fuseseră înlocuite cu un lințoliu bun numai de înmormîntare. Era clar că nimeni nu mai dădea nimic pe acest rebut al societății. Drogat? Alcoolic? Nebun? Nemișcat, bolnavul își rotea ochii cu o urmă de nedumerire amestecată cu teamă. Ce-i vor face?

Un tip bine îmbrăcat, cu părul proaspăt tuns și mirosind a curat și proaspăt se insinuă printr-o ușă ce răzbătea direct în birou. Nevăzut de cei ce stăteau la rînd. Nederanjat de mirosuri și vorbe. Detașat. Îi făcu semn cu arătătorul mișcîndu-și capul a hai-să-ți-spun-ceva-între-noi-fie-vorba… Îl acompaniă în celălalt capăt al biroului, la distanță de urechile curioase ale celor patru. În fine după un scurt eye-contact, îi șopti la ureche:

– Ce ne facem că n-are asigurare… Nu e de-al nostru. Nici nu știu cum au intrat. Dac-aș fi fost eu la poartă nu i-aș fi lăsat. Și n-au un sfanț!

– Ei, hai să luăm cazul ăsta pro-bono. Uite cîtă încredere au brancadierii! Hai – spuse el adresîndu-se beteagului – păcatele tale sunt iertate!

– Doamne, dar în ritmul ăsta o dăm faliment. Nu o să ne permitem biroul, aerul condiționat, apă curentă, locație cu vad… E cea mai bună soluție cum să NU facem. Trebuie și noi să trăim Doamne! Că e o muncă grea, periculoasă, cu mare răspundere…

– Iuda, ai o problemă cu banii sau cu mine? Iuda plecă capul și dispăru pe aceiași ușă pe care intră. Pînă la o vreme…

Adolescentului jucăuș îl întrebă privindu-i scînteile din priviri:

– Să intre următorul sau lăsăm cabinetul și ne ducem noi la ei?

– Hai să mergem. Mi-a sunat ceasul…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s