Credința în spectacol


Ne-am dat pe Facebook. Ne-am dat pe Twitter. Și pe alte rețele sociale. Sau de comunicare. De fapt ne-am dat în spectacol. Și mai tragic este faptul că suntem simpli spectatori. Viața noastră se joacă la bursă. Unii încasează bani. Minciuna e pe gratis. Așa spun ei.

Și așa ne-am racordat la cea mai mare rețea a bîrfelor. Bîrfim și suntem bîrfiți. Aflăm și suntem aflați. Ne împrietenim și ne des-împrietenim. Dar trebuie s-o afle toată lumea. Big Brother e un mic copil. Small Brother suntem doar noi.

Baiul credinței noastre, de cele mai multe ori, este că a ajuns și ea un spectacol. De circ. Tot un fel de circ este în esență. Nu mai suntem noi. Suntem personajul de duminică. De la biserică. În drum spre biserică. Sau de la biserică. Și unde-i biserica? Ce e aia biserică?

Unde-i Cristos? La circ? Acolo l-au dus unii. Acolo l-au răstignit. După ce l-au scos la judecată. O fi circul ăsta perpetum mobile? Cine are curajul să-l oprească? Liderii? Mulțimea? Străjerul? Credința în spectacol e prea mare ca să fie răsturnată. Subminată. Eliminată. Arsă. Sau doar răstignită.