Cum să facem Biserica relevantă? Simplu!


Bisericile se vaită. Sunt prinse între jocul de duminica dimineața, cel de după-masă/seară și servicul de peste săptămînă. Așa le trebuie! Cine le-a pus? În rest oameni cu sau fără probleme, creștini mai noi sau mai vechi. Mai legaliști sau mai puțin legaliști. Mai tineri sau mai bătrîni. Femei și bărbați, adolescenți și copii. Mulți se întreabă dacă Biserica mai este relevantă. Nu mai găsesc ce găseau altădată. Pe vremuri era deajuns să apari în biserică și totul se schimba parcă. Deschidea cineva gura la amvon și viața căpăta sens. (Nostalgia epocii de aur? Poate!)

Acum se merge la biserică fără chef. De ce? Nu mai e Biserica relevantă? De ce era relevantă atunci? De ce acum cînd se pot face 1000 de lucruri fără prea mare risc, biserica amorțește?

În primul rînd, relevanța Bisericii poate fi asigurată doar dacă Scriptura este relevantă. În urmă cu ceva timp în Scriptură găseam răspunsuri la viața sub regimul comunist, la lipsuri, la amenințări, la disciplină, la creșterea Bisericii. Nu susțin că toți cei ce predicau aveau darul de a face Scriptura relevantă, dar cu mici excepții învățătura era consistentă, armonioasă și deci, atractivă. Adevărul Scripturii nu putea fi contestat decît de materialismul dialectic falimentar.

Dar de data asta ne luptăm cu un materialism de alt tip. Mai puțin ideologic, sau așa cred unii dintre noi. Și revin la aceiași întrebare, cum putem să facem Biserica relevantă? Simplu, aplicînd, adică trăind Scriptura. Fără înregimentări ideologice, fără loialități individuale sau de grup greșite, fără idoli mai noi sau mai vechi.

În trecut se vedea foarte ușor și repede dacă puneai în practică Scriptura sau te-ai dat cu materialismul dialectic. Sau mai rău nu respectai legea. Îmi aduc aminte de o soră mai tînără-n credință ce tocmai se mutase la bloc. Lîngă era tot un șantier de blocuri. Îi lipsea nu-mai-știu-ce din apartamentul proaspăt recepționat, așa că s-a dus pe șantier să găsească și să ia lucrul cu pricina. L-a găsit și cineva dintr-un grup de șantieriști a întrebat-o ce face. Zicea: M-am uitat în ochii individului și i-am răspuns în gura mare: FUR! Că de fapt, asta făceam. Cînd au auzit, s-au făcut că plouă.

Nimeni nu a mai întrebat-o nimic. Ei erau campioni la așa ceva. Dar ei conștiința i-a tras un semnal de alarmă.

Scriptura devine relevantă prima dată în gîndire, ce ulterior sau imediat trebuie să se transforme în acțiune. Sora nu s-a apucat de furat și nu a recidivat. S-a oprit. Și a povestit ce a făcut, semn că Scriptura s-a unit cu experiența.

Scriptura explica viața. Scriptura ne oferea experiența de viață pe care nimeni altcineva nu ne-o putea oferi. Scriptura ne făcea legătura cu Dumnezeul care a creat această lume în care ne găseam un loc sigur. Scriptura ne explica trecutul, ne încuraja să  trăim în prezent, avînd o nădejde viitoare dincolo și mai presus de piatra de mormînt. Naționalismul, comunismul, materialismul ne pigmenta viața, ne făceau cîteodată să strîngem din dinți, dar Scriptura ne punea în parametrii și ne dădea sens. Dacă Biserica era comunitatea unora care gîndeau ca mine atunci Scriptura ce era relevantă pentru mine, era relevantă și pentru ei. Și invers. Sensul individual se materializa într-un concret superior ce nu mă făcea să mă pierd în colectiv, ci să mă regăsesc. Găseam înțelegere, sprijin, încurajare, și la rîndul meu îmi puneam la bătaie talantul cu riscurile de rigoare. Pentru că merita.

Dar ce se întîmplă acum? Ce lipsește? Ce s-a schimbat? Sau mai bine zis, de ce am schimbat ceva ce era bun pe ceva ce nu mai merge cum trebuie? Cine e de vină? Chiar așa, chiar e de vină cineva? Poate de vină sunt eu.

Cum facem Biserica relevantă?

Trecînd dincolo de bariere așa cum făcea Isus. Nu ridicînd bariere. Dărîmînd ziduri, nu clădindu-le. Există riscuri, dar și Isus a riscat. Dacă nu riscăm cum dovedim că Dumnezeul nostru este așa cum pretindem? Numai merge să ne ascundem după păgubosul și tradiționalul Nu știu. Soluții există. Doar că uneori nu dorim să le punem în aplicare. Și atunci, automat demonstrăm că Scriptura, și deci Biserica, sunt lipsite de relevanță. Poniemaiete?

Illuminati, iezuiții și prolificul Michael Benson


Ieri stăteam de vorbă cu ăla micu despre iluminism. Voltaire, Montesquieu, JJ Rousseau, curentul ideologic și cultural generat de secolul luminilor. I-am spus că Voltaire a fost educat de iezuiți, că rațiunea, credința, în sus și-n jos și că biserica era clerul, bla-bla, cele trei stări, exploatare, obscurantism, d-alea. Revoluția franceză…

Și cum în ergonomia livingului era la îndemînă cartea Dicționarul societăților secrete a lui Michael Benson, scoasă de Săptămîna financiară, îi spun ia uită-te la iezuiți și citește cu voce tare. Am luat cartea de la bibliotecă doar-doar le-oi stimula curiozitatea și mecanismul citirii. Geaba!

Și citește: …au fost inițial un ordin militar constituit de Vatican pentru a lupta împotriva dușmanilor bisericii și pentru a proteja secretele acesteia. NU SE POATE!!! Bine că nu citește copilul ăsta mai mult din cartea asta!

Nu Vaticanul i-a inventat pe iezuiți. Iezuiții nu erau militari. Arma lor cea mai tare era școala. Nu aveau ce secrete să protejeze decît în cazul în care duceau la îndeplinire misiuni diplomatice. Cum l-au școlit pe Voltaire, unul dintre cei mai mari dușmani ai bisericii, nu văd cum luptau ei împotriva dușmanilor bisericii.

Apoi: fondatorul grupului Illuminati, Adam Weishaupt, s-a inspirat din structura iezuiților atunci cînd și-a format societatea secretă. În următoarele două sute de ani, iezuiții au devenit tot mai independenți față de Vatican…

Deci illuminati au fost la originea iezuiților. Trez entereson!

Și după două pagini dăm de ioaniți. Mai că încep să-i înțeleg pe naziști că ardeau cărți. Și aprob Inchiziția că-i ardea pe autorii lor.

La școală i se spune de illuminati, discută cu prietenii despre illuminati, începe să creadă balivernele scrise de habarniști și colportate de ignoranți ce n-au citit în viața lor prea multe cărți sursă, ci au înghițit fără să verifice informații prelucrate de alții. Dar iluminați-vă cu informație de primă mînă, nu cu cea de a doua! Sau a treia!

Culmea: cartea are cîteva pagini de bibliografie și cîteva situri. Culmea culmilor: cartea nu are nici măcar o singură notă de subsol.

Cred că o să încep să redactez o listă neagră a autorilor ce o iau pe coclauri. Un nou Index! Cap de listă (deocamdată) Michael Benson.

Mai grav este faptul că individul ăsta a scris peste 30 de cărți în diferite domenii. Dacă toate sunt așa ca asta, propun deschiderea unei liste de semnături pentru păstrarea lui cît mai grabnică în cloroform în vederea studierii acestui individ atît de dotat. Să sperăm totuși că n-are urmași!

Contează? Sau ce, contează?


Omul este un animal ce gîndește. Spre deosebire de plante. Și este un animal social. Spre deosebire de cele solitare. Ca urmare nu are încotro și își asortează sau își acordează gîndirea la valorile grupului. E adevărat că acum sunt acceptați și gînditori divergenți. Poate ați vizionat filmul Divergent. Cel cu cinci grupuri de oameni ce gîndesc și acționează în cinci feluri. Și cu unii ce se numeau divergenți.

De fapt în afara grupurilor consacrate existau cei fără grup, un fel de paria. Dar divergenții erau o altă categorie. Aveau caracteristicile dominante mai multor grupuri. Ca să se mențină pacea ei erau exterminați. Etichetarea și înregimentarea se făcea după un test, dar candidatul opta pentru oricare dintre grupuri.

Lumea reală este un pic diferită, dar nu foarte diferită. Creștinii au fost lichidați la început să se mențină pacea. Apoi ereticii au fost lichidați din același motiv. Ce nu face omul pentru pace? Chiar și moarte de om. Mai țin minte lozinca din perioada comunistă cu care se încheiau cererile către autorități: Trăiască lupta pentru pace!

Dacă faci parte dintr-un grup, grupul te apără. Dacă faci opinie separată ai mari șanse să te transformi în victimă. În Africa albinoșii sunt omorîți de negrii. În Gaza El Fatah era lichidată de Hezbolah. Și împreună îi lichidau cînd mai aveau timp pe evrei.

Acum suniții îi lichidează pe șiiți. Șiiții pe suniți. ISIS omoară numai șiiți, trădători, spioni, creștini și păcătoși. Apoi americanii omoară pe cine au chef. Unde au chef. Cam așa și soldații Israelului. Cel puțin ăștia nu sunt în NATO și nu prea vin pe la noi. Americanii se mai îmbată, mai dau peste oameni cu mașinile lor mici și oamenii mai mor. Ușor mai mor unii… Statul nostru a semnat convenția aia cu americanii, că indiferent ce face un soldat american el nu este judecat aici, de noi, ci acolo, de ei. Ce bine că nu am semnat convenția asta cu toate țările din NATO! Contează?

Gîndesc cu voce tare. N-am nimic cu americanii. Nici cu rușii n-am, dar ei sunt mai aproape. Și ce, contează?

N-am nimic cu evreii, cu musulmanii sau cu creștinii. Cu toate că am cîteva lucruri comune. Dar pentru unii nu contează. E ca în Divergent. Nu este ca noi, nu contează, la moarte! Sau nu este previzibil ca noi, contează, la moarte!

Je suis divergent!

Contează?

THE GOD OF THE UNITED STATES


Some people say In God we trust!

Waging Wisdom

ancient templeEvery nation has it god or gods. That is how the Old Testament person would have answered a question if asked about the ultimate commitment of a nation. If you happened to run into a prophet and pressed him on this, he would name any number of national gods. The Baals of Caanan; Dagon of the Philistines; Ra, Nut, or Ma’at of the Egyptians; Marduk of the Babylonians; Ashur of the Assyrians; Yahweh of Israel. The list goes on.

But don’t stop with the names. Press the prophet. Ask him, So what? What does it matter? And he would explain to you that each god has its own distinctive features, which in turn gives a nation not only its religious life but also its social, economic, and political contours as well. Those ancient peoples would certainly have been able to understand what the prophet was on about. And the prophet…

Vezi articolul original 619 cuvinte mai mult

Ecumenical Perspectives on the Filioque for the 21st Century, Myk Habets (ed) Bloomsbury, T & T Clark Theology, London, New Delhi, New York, Sydney, 2014. xviii + 240 pp. hb. ISBN: HB: 978-0-567-50072-4


Myk Habets (ed.), Ecumenical Perspectives on the Filioque for the 21st Century, Bloomsbury, T & T Clark Theology, London, New Delhi, New York, Sydney, 2014.
xviii + 240 pp. hb. ISBN: HB: 978-0-567-50072-4
Această recenzie va fi publicată, la fel ca celelalte dinaintea ei în Evangelical Quarterly. Prețul cărții este aproape $100 la care se adaugă p & p. Ea există și în variante electronice, cu alte prețuri și cu ISBN-uri diferite.
Cu permisiunea editorului ce se ocupă de recenzii la EQ am tradus-o (fără pretenții) și am postat-o. Nu pot uita că vreme de vreo oră am făcut parte dintr-un grup evanghelic de discuții (încă existent) pe Facebook. Am propus grupului să citim cartea, pe care abia o începusem, dar n-a fost nimeni interesat. Era o discuție despre Trinitate. Cine m-a pus? Cineva întrebase cum s-ar putea explica scurt și logic Trinitatea. Ca urmare a discuției de-a dreptul ciudate cu acest personaj am decis să ies din acest grup la fel de repede precum intrasem.
Morala: teologia nu e totdeauna logică, nici scurtă și nici inginerească. Trinitatea nu poate fi formulată la cerere, în vid, nici măcar scurt și logic pentru al doilea secol al vitezei. După o istorie de 2000 de ani ar fii cam greu. Dar, iată recenzia:
Eram destul de sceptic când am început să citesc această carte. Îmi puneam întrebarea scepticilor din Vechiul Testament: ,,O fi și Saul printre proroci?” – atunci cînd am zărit neobișnuita listă a celor ce au contribuit la scrierea ei. Trei baptiști (de fapt patru, avîndu-l în vedere pe autorul prefaței), un penticostal, un free evanghelical, o episcopaliană, un anglican, un luteran și doi prezbiterieni împreună cu doar doi romano-catolici și doi ortodocși (din care unul grec). Nu m-aș fi mirat să fi dat peste un eseu scris de către o feministă și / sau un emergent.
Apoi mi-am pus fel de fel de întrebări. De exemplu: Cu ce-ar putea contribui ghiveciul ăsta de autori la o dezbatere atît de veche ca filioque? Vor reuși cumva aceste eseuri să ajungă la un happy ending al dezbaterii?
Mai degrabă aș fi apelat la peștișorul de aur sau la duhul lămpii lui Aladin, dacă nu cumva chiar la Dumnezeu însuși pentru a ajunge la o finalizare a discuției. De prea multe ori teologii complică lucrurile în mod inutil, fără să vină cu o soluție ce ar duce la unitate. Dimpotrivă, ei accentuează diferențele și disensiunile.

Dar scepticismul meu n-a fost justificat. Din fericire eseurile nu urmăresc modelul clasic în materie. Și asta din mai multe
motive. Chiar dacă editorul și contribuitorul Myk Habets pare să continue firul volumului anterior pe această temă, și anume să dezbată filioque, el nu se limitează doar la asta.
Evident, vechile divergențe create de filioque au dus la apariția a două tabere. Începute în secolul al VI-lea și încă în desfășurare, în ciuda reconcilierilor încheiate prin concilii ecumenice, dezbateri comune, declarații sau decrete, disputele continuă. Din această cauză cred că filioque așteaptă un personaj ce va rezolva problema în stilul oului lui Columb, adică va sparge oul / problema odată pentru totdeauna.

Mă bucură faptul că în afara unui singur autor romano-catolic ce apără filioque în timp ce încă așteptată apariția unei dezvoltări/rezolvări ecumenice a subiectului, ceilalți autori propun soluții diverse. N-ar fi o idee prea bună să vă stric plăcerea descoperirii lor, după cum n-ar avea nici o logică minimalizarea argumentelor într-o recenzie atît de scurtă.

Dar trebuie să recunosc că am fost încântat să-mi descopăr o reală simpatie pentru unii dintre autori, cu care m-am identificat datorită propriei mele experiențe religioase și teologice. Chiar dacă am avut unele semne de întrebare cu privire la implicarea unor baptiști în acest proiect, mi-am dat seama că a trebuit să trec dincolo de îngustimea educației mele.
În ciuda faptului că este o veche problemă a Vestului, filioque apare în mărturisirile de credință baptiste și penticostale din estul Europei și a altor noi culte care s-au desprins din aceste două denominații.
Trebuie să recunosc, cartea este interesantă. Seamănă cu o povestire despre patrusprezece detectivi ce caută să rezolve o veche anchetă. Există patrusprezece rapoarte ce menționează martori, experți, o sumedenie de probe bune sau false, lansează posibile direcții de investigație în timp ce încearcă să-i dea de capăt anchetei. Toată lumea este în căutarea adevărului, chiar dacă uneori, în mod paradoxal, pare că există mai multe adevăruri.
Evident, cele patrusprezece argumentații sau eseuri nu sunt marcate de o încăpățânare obtuză tipic polițienească, motivată de dorința de a avea dreptate cu orice preț. Noi direcții ecumenice în cercetare și dezbatere împiedică trîmbițarea unilaterală a adevărului, în favoarea sau împotriva filioque.
După 1500 ani de divergențe, de istorie ce nu se poate șterge simplu printr-o simplă cădere de acord cu privire la filioque, s-ar putea însă ca această colecție de eseuri să pregătească calea viitoarelor negocieri, dacă nu chiar negocierilor finale, definitive.

Pe de altă parte, după ce am citit Ecumenical Perspectives on the Filioque for the 21st Century m-am simțit dator să meditez la două întrebări pe care le-ar pune oricine avînd în vedere planeta pe care trăim.
În primul rînd, mă întreb cîți oameni, de pe această planetă marcată de nedreptate, război, criză, progres și dezvoltare, își dau seama de importanța acestui termen exprimat în limba latină? Și în al doilea rând, dacă la un moment dat întreaga civilizație creștină va dispărea și doar această carte va supraviețui, este oare posibil ca cineva să-și dea seama cum era credința creștină dacă ar citi doar aceasta carte despre filioque?
Ca urmare vă provoc să citiți cartea, să meditați și să încercați propriile dumneavoastră răspunsuri. Cine știe, poate ați avea parte de un mare cîștig

The One-explanation Syndrome


Charles Strohmer offers more than one explanation for the event. Could we draw a parallel to present Islam expansion on the planet?

Waging Wisdom

wisdom traditionIt’s easy and comfortable to live with the “one-explanation syndrome.” Here are some simple illustrations. A broken marriage is explained with the statement: “That happened because the wife had an affair.” A teenager’s jail sentence is explained by: “That happened because the kid got in with the wrong crowd.” A church splits and someone says, “When that church’s pastor resigned, it was all over for that church.”

Such comments are typical, and their language implies that one reason explains what is really a complex event. The marriage failed because of an affair. The church split because the pastor left. The United States went to war in Iraq in 2003 because of Iraq’s weapons of mass destruction. The great recession of 2007-2008 occurred because of the widespread failures in financial regulation.

Of course we now know that there were many reasons for the great recession and the war about Iraq. And…

Vezi articolul original 1.671 de cuvinte mai mult

Ministerul de Justiție din România și Guinness Book of World Records


Eram elevi și ni se aplica codul penal, așa-zisul regulament școlar. Ce bineînțeles era secret. Dar pe lîngă regulament se făceau abuzuri. Ca să i se dea mai multă putere regulamentului? Poate.

Eram trimiși la tuns. Prima dată la 3 țenti. Că așa cînta regulamentul. Și dacă făceai o măgărie (uătevăr zis bi…) trebuia să apari tuns chel. Zero. Copos.

Zero era distanța față de lamele mașinii de tuns. Copos era bășcălia. Ți se mai striga chelie mexicană. De ce mexicană? De ce… nu?

Cu alte cuvinte erai un luzăr. Erai știut de toți și toate. Arătai bizar. Cel puțin. Odată îndepărtat ascunzișul părului, erai în pielea goală.

O goliciune la palierul superior era vizibilă de două străzi distanță. Era un fel de semnal de avertizare. Atențiune: vine unul rău!

Și ce greu creștea părul…

Nu puteai face nimic, chiar nimic, să-ți recapeți statutul părosului anonim. Nu umbla nimeni cu perucă printre elevi. Ar fi fost interesant de văzut reacția profilor… Ce bă, ți-a crescut deja părul? Ia dă jos mătreața aia!

Acum trăim vremuri mai sensibile la abuzuri. Nu se mai procedează în felul ăsta. Acum e invers. Acum poți să-ți răscumperi chelia. Să nu mai fii copos. Să fii autor de cărți. De lucrări academice. Să fii contribuit la dezvoltarea cunoașterii.

Am scris o teză de doctorat în cîțiva ani. Am avut la dispoziție literatură de specialitate. Uneori nu am avut acces la ea, dar m-am luptat să am. Am avut îndrumători. Și am avut un subiect destul de îngust. Mi-a luat mai mult timp să scriu pentru că trăiam în România, în același timp predam să-mi întrețin familia. Dar eram liber.

Acum vine unul tuns copos și scrie nu una, ci cinci lucrări și i se pune părul înapoi. Minune! În 400 de zile a scris 5 (cinci) cărți pe subiecte diferite. Bine că a avut bani să le tipărească. Eu n-am avut. Mă ce i-a crescut părul!

57 de săptămîni/5 cărți=11 săptămîni/carte

Poate chiar mai puțin, dacă ținem cont de corecturi și tipărire. Să zicem 10 săptămîni pentru o carte. Adică 2 luni și jumătate.

Deci de la idee la finalizare 10×7 zile= 71 de zile.

Io zic că dacă trebuie să demonstrezi ceva, poți. Aș vrea să știu totuși, dacă există cineva pe lumea asta, în afară de un alt împătimit al fotbalului, dar mai credincios, tot din România, care a ajuns la asemenea productivitate intelectuală fără să fii publicat nimic înainte. De dragul cunoașterii universale… Și a cărții. Mai ales a uneia: Guinness Book of World Records. Pentru că ceea ce s-a întîmplat în penitenciarele românești este demn de această carte. Nu de Uniunea Scriitorilor.

Chiar mă întreb dacă nu cumva Ministerul Justiției are vreun contract cu instituțiile astea… Cum să ajungi doctor în drept fără teză de doctorat, cum să ajungi unde vrei că vreau mușchii tăi. Parcă totuși e mai mult decît să furi un milion, zece, de euro. E vorba de prestigiu mentalistului ce duce cu preșul o lume-ntreagă.

Priviți: acum sunt Copos. Priviți din nou: acum sunt scriitor, mi-a crescut părul. Sunt om cinstit.

Priviți: acum sunt Gigi Becalli. Priviți din nou: acum sunt Gheorghe. Sunt om cinstit.

Priviți: acum sunt Ponta. Priviți din nou: i-am dat drumul doctoratului. Sunt om cinstit.

PS Ce lucrări o să scrie Ponta?

An Imperfect Nuclear Deal with Iran: What Else?


Well, what is perfect in this world?

Waging Wisdom

Kerry & Zarif at the tableYou only have to glance at news headlines in recent days to see that the nuclear deal with Iran raised as many tough questions as it solved. Jubilant Iranians in Tehran danced in the streets after the April 2 announcement while Iranian hardliners criticized the deal. In America, Republican presidential hopefuls were everywhere in the media voicing their opposition while President Obama explained his support of the deal to Thomas Friedman at the White House. In Israel, some editorials cautiously favored the deal while Benjamin Netanyahu stated plainly that the deal threatened Israel’s survival. The mix of opinions and emotions ranged far and wide and the wrangling won’t go away anytime soon.

Now that a solid interim agreement on Iran’s nuclear program has been reached between Iran and the P5+1 nations (the United States, United Kingdom, France, Russia, China, and Germany), the parties will bump along toward the June 30…

Vezi articolul original 852 de cuvinte mai mult

De ce merge prost învățămîntul și sănătatea?


În România relația cu statul sau cum spun unii cu sistemul, este o relație de putere. La fel cu biserica, cu enelul, eonul. Cine deține puterea dictează normele.

În școală proful dictează regulamentul școlar, aplicarea lui și curtea de apel este formată tot din profi. Cine are puterea și de ce nu se schimbă decît schimbarea în învățămîntul românesc? Pentru că sistemul nu lasă puterea din mînă. Deși nu mai ai voie să-i faci ce i-ai făcut elevului în trecut, tot se pun absențe nemotivate pe indisciplină. Adică este o relație de putere. Elevul este prezent, deranjează ora, nu poți sau nu ști să te impui și îl pui absent nemotivat. Răzbunare. Minciună. Elevul este prezent.

Sau pur și simplu apari după jumătate de oră la clasă sau nu mai apari deloc. Ce s-ar întîmpla dacă elevii sau părinții ar avea la dispoziție pe net un catalog al prezenței profilor? Și să li se taie din salar pentru întîrzieri repetate și absențe. Și dacă fac prostii să fie puși absenți nemotivați. Le-ar place?

Dragă profesore, dacă nu ști sau nu poți să predai o lecție la o clasă de elevi mai tineri ca tine și mai puțin învățați ca tine, lasă-te de meserie. Nu ne mai du cu preșul că deții puterea. Pe cine vrei să convingi? Sistemul?

În domeniul medical personalul dictează normele. Drept urmare pacientul este oropsit. Curtea de apel la care poate apela este formată din tot din personal medical. Pînă ajungi în justiție mai este. Dacă mai trăiești. Sau dacă merită…

Am fost învățați că doctorul are totdeauna dreptate. Nu e chiar așa. Ba e pe dos. Dar bolnavul nu poate decît să refuze un tratament sau un procedeu/o procedură, să plece acasă pe răspunderea sa. Să schimbe doctorul de familie sau să meargă la alt specialist. Poate la privat. Un sistem privat ce scîrțîie pentru că și acolo se dă mită și ești dus cu preșul. De ce? Pentru că este o mentalitate bazată pe putere.

Cu excepția ipohondrilor nimeni nu se tratează că n-are ce face. Oricît de bune ar fi medicamentele nu sunt ciocolată sau înghețată pe băț. Cu toate că unii ar prefera ciocolata sau înghețata în locul operațiilor sau a perfuziilor.

Dar ce s-ar întîmpla dacă, prin reducere la absurd, pacienții ar avea la dispoziție pe net o schemă cu spitalul X, să zicem și ar putea da calificative sau mai rău, ar putea provoca tot atîta suferință/neglijență/supărare personalului cîtă provoacă și ei? Mamă, ce vaite ar fi prin unele unități medicale! Ce cerere de calmante, morfină, concedii medicale!

Unii se fac doctori sau profi pentru bani. Alții că le place. Și alții pentru că doar așa simt că sunt împliniți. Cine ar trebui să schimbe sistemul, ministerul? Pacienții? Elevii și studenții? Marea Adunare Națională invocată în ceasul al 12-lea de Ceaușescu?

Despre măgari, boi și alte animale biblice


M-ar interesa dacă cumva există, cel puțin în fază de proiect, un atlas, un repertoar, un document, ceva despre animalele din Biblie. Știu că pot să deschid la potop și să îmi imaginez care sunt animalele de pe vremea aia. Alea au fost toate (presupunînd că n-au existat prea multe acvarii în arcă), fără excepție. Dar eu aș vrea o descriere, o fotografie biblică a lor. De exemplu m-ar interesa măgarii, boii și alte animale biblice.

Dar de ce toate astea? Pentru că există mulți măgari și boi fără să fie biblici. Poate că au existat mai multe animale în arca lui Noe avînd în vedere că erau cam multe carnivore. Sau poate s-au mîncat între ele și ce avem azi sunt animalele ce au rămas. Între creație și eșuarea arcei pe munte au dispărut unele animale? Poate majoritatea au dormit.

Ar fi asta o explicație a răului de mare. Cînd ai rău de mare îți piere pofta de orice. Sau poate au mîncat mai mult înainte de îmbarcare și au intrat într-o stare letargică la bord. Oricum, nu mai contează. Trebuie să ne mulțumim cu ce animale ne-au mai rămas. Oricum omul va mai lichida cîteva specii în curînd. Să nu dăm vina doar pe potop.

Dar măgarii și boii rămîn. Un măgar spunea mai deunăzi că…

Sex, sex și iar sex. Totuși, prea mult sex!


De o vreme-ncoace ne-am dat seama că sexul vinde cam tot. Și nu mai este un secret că sexul se vinde bine. Estetică și plăcere egal bani. Mulți bani. Și acolo unde sunt bani există și ilegalități. Mai mici și mai mari, dar în general multe.

N-am auzit în viața mea o predică despre sex în biserică. Nici o școală duminicală despre așa ceva. Mai apare cîte o carte-două, dar subiectul are o bulină roșie. Mare.

În ciuda faptului că toată lumea știe pățania lui Iuda cu nora sa, a lui David cu Batșeba și a lui Amon cu Tamara, nimeni nu pune punctul pe i. Nici eu. Cel mai adesea evenimente de acest gen sunt catalogate ca păcate, rușine sau mai știu eu cum, vorbitorul insinuînd puncte de suspensie imaginare. Știți voi despre ce-i vorba. Știm.

Dar dincolo de sexul ca relație sexuală licită sau ilicită între o femeie și un bărbat, acum există sexul între unul sau mai mulți parteneri, indiferent de sexul acestora. Cu cît sunt mai puține diferențele sexuale, cu atît este sexul mai emancipat, mai liber spun unii și mai ciudat, ar spune cei care ne-am limitat la sexul clasic, așa cum era de la facerea lumii.

Dar nu la acest tip de sex o să mă refer azi. O să mă abat la sexul pe bani. Prostituția.

Sexul pe bani e foarte vechi. E menționat în Biblie. Tamara, nora lui Iuda și Rahab sunt cele mai bune exemple. Cu toate că motivele diferă. Prima este motivată de răzbunare, a doua zic unii că era doar o prostituată la unul dintre templele din Canaan. Indiferent ce și cum, era vorba de sex pe bani. Indiferent la cine ajungeau banii și în ce scop se foloseau.

Prostituția era interzisă în Israel. Sexul în afara căsătoriei era de asemenea. În cazul Noului Testament se mențin aceleași interdicții. Ba Isus spune că o simplă privire cu intenție fără finalizare sexuală este tot păcat. Ce să mai vorbim de prostituție atunci…

Dar astăzi poți cumpăra materiale porno sau le poți descărca de pe internet. Acum ceea ce statul condamnă, cu toate că în România prostituția este încă ilegală, este prostituția infantilă și materialele porno infantile. Sexul cu minori este incriminat. Sexul adulților nu. Doar sexul adulților neconsimțit. Se numește viol.

Vine un val, de genul here but not yet ce spune, și aici aș vrea să confirm apariția lui în anii 70 din vestul Europei, unde (cu excepția Marii Britanii) prostituția este o meserie ca oricare alta.

Am avut un coleg de serviciu ce a avut ocazia să meargă-n Germania Federală în anii 70 în delegație. Și ne-a povestit cum stăteau prostituatele-n vitrină, ieșeau din schimb și se urcau în mașina soțului pentru a merge acasă. Am rămas la vîrsta aia cu gura căscată. Și nu eram prea dus la biserica pe vremea aia…

De ceva timp a apărut în vest denumirea de sex worker. Prostituția legală a trebuit înscrisă în nomenclatorul meseriilor, fiind practicată ca orice altă meserie, plătindu-se taxe și impozite.

Și așa vedem cum sexul este vîndut legal. Că nu mai sunt riscuri, că este o activitate lucrativă. Mie-mi spui? În același timp se pare că vor fi interzise reclamele în care apar autoturisme și tinere femei. Asta da realizare.

Și producțiile porno au devenit ceva normal. Doamne ferește să ajungi la pornografie infantilă. Aia e rea. Se încetățenește idee că NUMAI aia e rea. Numai prostituția infantilă e rea și ilegală. Totuși de ce avortul este legal? Nu e cumva același lucru? Avort, adică moartea imediată a unei ființe fără apărare sau prostituție infantilă, moartea lentă a ființelor fără prea multă apărare. Care este diferența esențială? Că avortul este acceptat de către potențiala mamă și celălalt este dictat de un adult ce poate fi chiar părintele minorului/minorei sau poate fi solicitat/impus cu forța de către un adult?

Ce l-a adus pe om în faza asta?

Sărăcia. Pofta. Puterea. Egoismul. Lăcomia. În esență îndepărtarea de Dumnezeu. Sau în termeni mai moderni, civilizația, progresul, emanciparea, gîndirea liberă.

Nu sunt adeptul Genevei lui Calvin. Nici al traiului într-un paradis artificial în care Dumnezeu stă să ne păzească cu o bîtă și ne lovește cu trăznetul ori de cîte ori privim unde nu trebuie. Mai ales la sex. Dar nu trebuie să uităm că sexul onorabil pe bani nu a apărut datorită unei mutații în gîndire, ci datorită unei evoluții. Cînd existența omului este amenințată, acesta face orice pentru a supraviețui. Cum de se ajunge la așa ceva este responsabilitatea noastră nu a lui Dumnezeu. Nu putem da vina pe Dumnezeu pentru că s-a ajuns la prostituție datorită sărăciei impuse de stat sau de privat. Pentru că acolo unde unii huzuresc și alții doar se spetesc omul va găsi o cale de a scurtcircuita sistemul.

Se scot bani din piatră seacă, darămite din sex. Și aș încheia cu observația că omniprezența sexului într-o societate nu face decît să dea impresia că acea societate este mai nedreaptă, mai lipsită de oportunități și mai săracă decît pare. Sexul pe toate gardurile nu este semnul prosperității, ci semnul fragilității morale, ba chiar al decadenței.

Să nu uităm că bogatul Solomon a avut parte de prea mult sex. Rămîi cu impresia că înțeleptul Solomon era schizofrenic și cea de-a doua sa personalitate era obsedată de sex. Că bogățiile i le-a dat Dumnezeu. Greu jug…

Concluzii?