Eroi, fantome, șoricei…


Eroi, fantome, șoricei este titlul unei cărți apărută pe vremea destinderii lui Ceaușescu. Era vorba despre cinematografie. Am cumpărat-o, dar n-am citit-o și spre surprinderea mea nici nu o mai am. Am scotocit biblioteca, dar s-a dus. Dar titlul mi se pare predestinat.

Eroii pot fi oameni, fantome, ba chiar șoricei, dacă vrea pelicula. Parcă este vorba de un anumit cult al personalității, mai ales dacă un șoarece poate ajunge erou. Mi se pare și mai exagerat cînd este vorba e fantome. Fantoma e a cuiva și limita exploatării personajului este doar imaginația scenaristului și regizorului. Ca de exemplu în scenariul românesc Fantoma lui Mircea la Cozia… Apoi, dacă stăm și ne gîndim bine, în ciuda programelor Cine ne mai bîntuie, de pe Discovery nu există fantome, așa că imaginarul și frica ne dau avînt stahanovist dincolo de rațional. Deci orice este posibil.

Și iată-ne ajunși în epoca blogurilor, a facebook-ului și a televiziunii non-stop. Informații, informații, informații. Unele adevărate, altele pervertite, altele false și altele și mai false. Cineva are niște interese, altcineva alte interese și tot așa. În plus, nevoia de socializare pe sticlă și un anumit exhibiționism schizoid ne transformă în eroi cu sau fără voie.

Unii devin virali, alții epici, iar media și autoritățile citează bloguri și eroi fabricați ad-hoc. Viața nu mai bate filmul, iar mai nou, nici blogul.

Un aspect particular m-a dus azi cu gîndul la teologie. Și aici au apărut eroi. Existau în VT și în NT. Au fost urmați și imitați. Și în materie de teologie eroii se împart în două categorii: adevărații și ereticii.

Și unii și alții aveau ceva școală, și aici mă refer la ceva mai mult decît tradiționala școală duminicală. Iar dacă vîntul schimbării și al politicii bătea în direcții diferite, eroii deveneau aproape peste noapte eretici. Protestanții din primul și al doilea val, considerați și ei eretici de către catolici erau de-a dreptul doldora de carte. Luther preda teologia cînd a ajuns la concluziile ce au dat naștere Reformei. Calvin era doctor în drept.

Să nu uităm că în lipsa unui hobby în accepțiunea modernă a cuvîntului, majoritatea oamenilor preocupați cu teologia își băteau capul cu filosofia. Nu posta nimeni pe smartphone și nu puțini aveau pe urme Inchiziția, autoritățile și conștiința. Mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă Luther and co ar fi reușit să împingă Reforma dincolo de limitele istorice și ar fi precedat marșul lui Mussolini asupra Romei. Probabil că fiara papală era condamnată pentru erezie și arsă pe rug după tortura și mărturisirea de rigoare.

Amenințarea excomunicării, a rugului aprins (nu era un nume trendy dat unei biserici la toartă cu Mîntuitorul lumii), a torturii ce se aplica extrem de legal și nu în ultimă instanță pierderea averii i-a făcut pe eretici sau cvasi-eretici să gîndească bine ce fac, spun și cred deoarece chiar veșnică viața putea lua întorsături ciudate înainte de parousia. Ca urmare, deși se promovau dezbaterile teologice, acestea nu aveau prea mult în comun cu discuțiile ușoare, la ușa vreunui adăpost temporar. Asta se întîmpla în contextul violențelor tradiționale creștine sau extra-creștine în care grupuri antagoniste foarte dedicate încercau extrem de mult să curme viețile celor ce nu credeau ca ei.

Teologia era un mod de a fi și a spune ceva asumându-ți o responsabilitate bine conturată într-un context deseori periculos. Dar în același timp teologia și dezbaterile teologice erau posibile. Luther îi scrie papei. Luther își expune convingerile sale la dieta de la Worms în fața împăratului Carol, apoi traduce Biblia și scrie. Face și scrie teologie cu impact. Cu toate acestea el este un privilegiat apărat de nobili. Dar și Calvin are nevoie de Geneva ca să-și clocească Instituțiile religiei creștine. Atipica supraviețuire a lui Menno Simons (care scrie!) face posibilă fixarea teologiei anabaptiste.

Azi însă avem eroi de tip fantomatic sau șoricistic. Cităm cutare artist, pe Napoleon, pe Chichiri-Michiri și pe sora Catiță în domeniul teologiei. Fratele cutare a devenit mare luptător al credinței că în urmă cu jde ani a spus o perlă. Pe Facebook își dau unii cu părerea în calitate de adevărați informați în orice domeniu, inclusiv al teologiei, căci nu-i așa, tanti Wiki și unchiul Goagle le știe pe toate. Și cînd te gîndești că sunt niște bieți șoricei… sau fantomele lor.

Mă întreb cum ar fi să-mi dau eu cu părerea într-un spațiu unde se discută chirurgie… Sau tehnică militară. Sau astronomie. Nu zic că n-am fost pasionat de cîte ceva, dar pînă la a pretinde că opinia mea ține piatra de boltă în domeniu este o distanță ca de la cer la pămînt. Ba mai mult, deși am învățat nițica teologie, prefer să fiu rezervat în cele mai multe dintre domeniile teologiei, ba chiar și în cele cîteva în care mai am habar.

O fi rău? Nu știu dacă e rău, dar eu mă simt atît de bine…

Advertisements

One comment on “Eroi, fantome, șoricei…

  1. Pingback: Vedete, idoli, iepurași … | Frică şi cutremur

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s