Ispitirea lui Dumnezeu


Era stabilit: Dumnezeu nu poate să moară, nici să fie ispitit. Tălîmb Satana ăsta!

Mai întîi îi spune lui Isus că dacă-i fiul lui Dumnezeu să transforme pietrele din deșert în pîini. De parcă așa s-a întîmplat și pe vremea lui Moise. Dacă tot ai ținut Ramadamul 24/40, acum ar fi momentul să demonstrezi că ești fiul. Isus nu demonstrează asta, ci își acceptă statul flămîndului confruntat cu ispita originală: gustă și vei deveni ca Dumnezeu. Era mai bine să se confrunte cu pietrele deșertului decît cu pîinile din imaginația Satanei. Și-l trimite la instrucțiunile scrise.

Isus e zburat la Ierusalim pe marginea acoperișului templului. Echilibristică periculoasă pe stomacul gol. Probabil că se întîmpla noaptea că altfel pelerinii ar fi aruncat cu pietre-n Satana ca și pelerinii ce se duc la Mecca. Ce-ar fi încasat-o! Fiului lui Dumnezeu nu i se putea întîmpla ceva groaznic. De exemplu nu-și putea zgîria piciorul la o căzătură. Un Dumnezeu absolut nu putea suporta să-și vadă fiul suferind. Păi sigur. Dar dacă-și rupea gîtul era clar cu nu era fiul lui Dumnezeu, așa că Satana era acoperit. Doar așa scria și-n instrucțiuni. Însă Isus îl convinge că instrucțiunile nu se pot contrazice. Că altfel iese talmeș-balmeș.

În cele din urmă Satana recurge la o schimbare radicală de tactică. Nu-i mai pune la îndoială paternitatea, ci îi oferă un cadou. Politică foarte bună în vînzări. Nu-i spui potențialului client dacă faci asta primești asta, ci îi spui uite îți dau toate astea cu o singură condiție simbolică. Tu ai de cîștigat o lume-ntreagă. Visul oricărui consumator: totul pe nimica.

De fapt era aceiași mare minciună din sales. Deși pregătit, deși cu un master în management Satana nu reușește să-și atingă targetul. Potențialul client nu cumpără. Așa că vînzătorul pleacă. Pînă la o vreme.

Prima dispută la nivelul ideologiei din manualul cu instrucțiuni se încheiase. În trei ani vor urma examenele finale. Satanei îi va fi mai ușor. Școala lui, mai mare, mai influentă, mai agresivă va pune pe fugă mica clasă de studenți ai fiului. Ba chiar dezertează.

Cu atît mai mare e inexplicabila răsturnare de situație din duminica învierii. Căci dacă n-ar fi fost o înviere, Satana ar fi avut dreptate: Isus n-ar fi fost fiul lui Dumnezeu.

Dumnezeu a fost ispitit, a fost omorît și a înviat. Unii nu pot pricepe. Alții nu vor să priceapă. Satana nu vrea să audă!

So, brothers and sisters, do we kill the sinner?


Cu toate că numele regelui Solomon se confundă cu succesul, mie nu-mi place Solomon. Sau îmi place atît de puțin că-l bag în seamă doar pentru un lucru pozitiv. Că a cerut de la Dumnezeu înțelepciune. Și îmi place cum a judecat cauza celor două femei ce își disputau un copil.

Situații din acestea sunt interesante pentru că e vorba de viață și de moarte, de cineva fără apărare, în cazul nostru copilul și de persoane care ar fi dorit binele absolut al copilului, adică mama.

Și aici intervine legătura cu Pervez Sharma, regizorul gay care a făcut documentarul A Sinner in Mecca/Un păcătos la Mecca.

Nu e prea dificil să ne imaginăm cam aceiași scenă a judecății în care cele două mame vin în fața lui Solomon. Dar cine-l interpretează pe Solomon? Pot fi eu, poți fi tu. Sau altcineva. Poate fi Dumnezeu însuși. Sau Isus Cristos. La urma urmei este doar un exercițiu de imaginație.

Păcătosul de regizor gay trebuie omorît. Nu de mama lui, ci de două religii: islamul și creștinismul. Cine are dreptul să-l omoare? Dar dacă una dintre cele două religii îl omoară, oare cealaltă poate să-l scape? Cine este arbitrul absolut al judecății, Allahul musulmanilor sau Allahul creștinilor? Și oare ce efect are sentința? Este imediată?

Care este valoarea unei vieți? Cine și-ar da viața în locul acestui musulman gay? Sau frați și surori, cine-l va omorî pe acest păcătos?