For the sake of argument…


Acest post este o replică la postul lui Teofil Stanciu, Biserica vs spital și școală aflat la https://drezina.wordpress.com/2015/05/27/biserica-vs-spital-si-scoala/ și propune, dacă nu o alternativă, cel puțin un alt punct de vedere.

De acord că ne trebuie biserici. De acord că biserica nu înseamnă ce a însemnat acum 2000 de ani și că trebuie să se facă diferența între biserici și biserici. După cum spunea Teofil, nu poți avea spitale și școli în sate amărîte și nici nu poți face abstracție de moștenirea creștină a poporului nostru. Mă gîndesc…

Dar în același timp văd lipsa de dăruire în materie de învățare și îngrijire a bolnavilor ca o incapacitate din domeniul bisericii. Ba chiar îmi aduc aminte că în Evul Mediu cel atît de hulit, nu numai catolicii, ci și ortodocșii își lăsau averea bisericii pentru construirea de spitale și școli. Doar, doar sufletul lor va purcede mai lin spre locul de odihnă. Și nu era rău. Din contră. Mai ales în Occidentul papilor corupți și amatori de amante unde s-au construit spitale în mănăstiri încă de atunci. Dar nici cu Sf. Vasile cel Mare nu mi-e rușine.

În același timp învățămîntul din biserici a dat startul școlilor superioare, și din școlile episcopale au apărut universitățile. Sau cel puțin așa pretind catolicii. În Răsărit a fost mai greu, dar grecii cred că ne pot da cîteva lecții. Venind mai aproape situația este mai clară și scolasticismul, Reforma, pietismul și Contra-Reforma au destule argumente în favoarea școlilor bune.

Ceea ce vreau eu să spun este că marile catedrale au dat naștere marilor școli. Marile orașe au dat naștere marilor spitale, ambele instituții conlucrînd cu biserica pentru binele omului. După cum știm iluminismul, Revoluția Franceză, anticlericalismul și secularizarea au schimbat datele problemei. Capitalismul, comunismul și naționalismul și nu în ultimul rînd post-modernismul, au reașezat bazele puse de biserică pe o fundație poate solidă în cunoștiințe, dar șubredă în ideologie.

Asta n-ar deranja atît de tare, dacă în această reașezare n-ar fi fost îndepărtate unele valori proprii creștinismului: mila sau îndurarea, dărnicia, jertfa de sine, smerenia, valoarea persoanei omenești și inviolabilitatea vieții, ca să le enumăr doar pe cîteva dintre ele.

În tot acest proces ce a durat cîteva secole biserica a fost deposedată de rolul său tradițional din societate, acela de autoritate supremă. Și cum un rău nu vine niciodată singur, biserica a fost invadată de caractere dubioase, de profitori carieriști, în general de oameni fără scrupule. Calitatea creștinilor a scăzut, impactul bisericii s-a micșorat pînă acolo că în multe cazuri a devenit o instituție anexă a statului. Și aceasta cu întreg concursul ierarhiei ecleziale. Nu că ar fi de mirare…

Cred că nu avem spitale bune și școli competitive pentru că azi nu avem o biserică care să inspire societatea să facă ceva în direcția asta. Cel puțin pe plan local. Tocmai pentru că a recurs la recucerirea terenului pierdut pe vremea regimului comunist biserica și-a pierdut menirea și este desconsiderată azi. În loc să ocupe prima poziție în inima credinciosului biserica a devenit ținta frustrărilor din alte domenii, cum este cel al educației și sănătății.

Aceasta cu atît mai evident cu cît statul sponsorizează și favorizează biserica la fel ca și împăratul Constantin. Dacă biserica este un ong și îi reprezintă pe credincioși, de ce nu o lasă statul așa cum este, pentru a întări învățămîntul și sănătatea care țin de resortul său? Clerului i se poate transmite același mesaj: biserica nu este a voastră, nici măcar a lui Dumnezeu, ci a celor ce o formează.

În același timp, așa cum se poate constata, școlile și spitalele private demonstrează că lucrurile ar merge bine în alte condiții. Ceea ce nu se poate spune despre biserică: nu avem biserici private, ci biserici care servesc credincioșii. Dacă și aici ar merge treaba bine s-ar vedea în comunitate. Ca urmare, animozitățile dintre ne-credincioși și biserică sau credincioși și biserică nu ține de investiții sau lipsa lor, ci de lipsa de implicare a bisericii ce este percepută ca o instituție tot mai străină, mai demodată, mai bogată, mai hrăpăreață sau lumească. E normal să fie acuzată, chiar dacă nu totdeauna este vinovată de așa ceva.

Căci, dacă într-adevăr biserica ar fi biserică, nu altceva, efectele ei s-ar vedea atît în învățămînt, cît și în sănătate.

Ca să mă refer la ale noastre, pe cînd predam la o instituție de învățămînt superior penticostală i-am întrebat pe studenți de ce nu se duc prin spitale să-și pună mîinile și să se roage pentru bolnavii din sistemul de sănătate răpciugos. Totuși l-am întîlnit pe unul dintre foștii mei studenți vizitînd un bolnav din secția de hematologie acum un an. Cum ei se pregăteau să devină profesori de religie am crezut că vor schimba ceva în școli, în mentalitatea colectivă. Spre dezamăgirea lor și a mea personală, s-au lovit de obstacole în bisericile de unde proveneau părinții elevilor, de sistemul corupt al distribuției cadrelor din propriul cult și uneori de obtuzitatea directorilor de școli. Ce ar mai fi de adăugat, mai ales că aceste informații mi-au parvenit direct de la sursă. Probabil că nu multe.

În acest context, închizînd cercul, bisericile, chiar și cele ne-ortodoxe nu fac mare lucru ca să schimbe ceva în comunitate, ba dimpotrivă își bagă nasul în domenii cu altă sferă de influență, cum ar fi politică, drept și administrație, astfel că nu mă miră existența unor cereri de secularizare a averilor bisericești. Pînă la urmă, nu cred că este vorba despre Biserică vs. spital și școală, ci este vorba de Biserică vs. Biserică.

Biserică vs. spital și școală


De la Teofil Stanciu citire: Biserica vs. spital și școală.

Cu drezina

Domeniu public (sursa) Domeniu public (sursa)

Scuzați expresia, dar ce logica lu’ peşte prăjit e asta? Cine ar vrea să aibă la fel de multe spitale într-o localitate precum biserici? Cine ar vrea spitale la sate? Cu ce doctori?

În dreptul școlii, chiar nu se ştie sau nu ne interesează că numărul copiilor e în scădere (sporul natural în România e negativ, deci mor mai mulţi decât se nasc) şi multe şcoli caută cu disperare soluţii să atragă copii, iar altele sunt comasate, pentru că nu mai ating cifrele minime pentru a forma clase.

Dacă tot e să ne revoltăm, atunci de ce facem diferențieri între BOR și alte confesiuni? La alte culte creştine chiar nu se foloseşte manipularea pentru a strânge bani de construcţii? Alte culte creştine nu construiesc biserici mult supradimensionate „prin credinţă”, care să se umplă într-un viitor incert?

Că se întâmplă ca cineva scârbit de clericalism sau revoltat împotriva…

Vezi articolul original 953 de cuvinte mai mult

Războiul din Vietnam


 

Ideea acestui subiect mi-a apărut după ce am vizionat la tv o emisiune despre pelicule de război pierdute. Doi foști combatanți americani povesteau prin ceea ce au trecut văzându-și prietenii omorâți, proasta conducere a trupelor și proasta strategie ce nu a dus la câștigarea războiului. Mărturisesc că aș fi extrem de interesat să văd și un documentar vietnamez despre același război.

Unul dintre lucrurile care mi-au marcat un pic existența a fost războiul din Vietnam. Cu toate că s-a defășurat la mii de kilometri distanță războiul din Vietnam era prezent în fiecare zi în media românească. Eram informați de loviturile de stat și de implicarea SUA în conflict. Cum implicarea francezilor a luat sfârșit pe cînd nu citeam nu știam prea multe despre ea. Dar cu implicarea americanilor a fost altceva.
Deci, după cum poate știți, Vietnamul era o fostă colonie franceză. După ce francezi și-au arătat incompetența militară la Diên Biên Phu, americanii s-au implicat în conflictul dintre nordul comunist și sudul necomunist. Ar mai fi de menționat prezența britanică în Vietnam, cu mult timp înainte de implicarea americană. Așadar era vorba de același tipar ca în Coreea: un sud necomunist și un nord comunist. Nordul comunist voia să ocupe și să reunească sudul cu forța.

Interesul mi-a fost incitat de o carte scrisă de un sud-vietnamez (probabil) în care erau prezentate acțiunile tipice trupelor de guerilă comuniste ce acționau în Sud. Capturare de armament, ambuscade, fotografii cu armament capturat, povești despre lansare de zvonuri, dezinformări și victorii pe tot frontul. Nimic despre pierderi, riscuri, retrageri, greșeli. Tipic comunist. Dar incitant. Ce proști erau sud-vietnamezii vînduți capitalismului și ce deștepți erau comuniștii.

În presă a apărut o fotografie cu o nord-vietnameză înarmată cu carabină, într-o barcă, pe un rîu. Soldați nord-vietnamezi ce țineau în mîini bucăți dintr-un avion american. Pilot vietnamez de Mig 21 întorcîndu-se din misiune. Mă tot întreban cum de au vietnamezii avioane de luptă supersonice și de pe ce aeroporturi decolau. Anul ăsta am aflat că aveau vreo 25 de avioane. Prin 1970 am primit un număr special Science et vie dedicat aviației și am putut constata că americanii avuseră în Vietnam avioane monomotor, cu piston, monoloc pentru anumite misiuni. Eram stupefiat. Dar pentru prima dată am văzut fotografia unui B 52 și a unui B 58. Cu toate acestea rachetele antiaeriene sovietice doborau chiar și bombardiere B 52.

Prin 1972 am stat de vorbă cu cineva ce mi-a spus că lucrase în Vietnamul de Nord la o fabrică de vagoane construită de România și că într-o zi au venit vietnamezii, i-au împachetat și i-au expulzat. Chipurile din cauza rușilor. Posibil. Tot atunci am citit revista La Chine unde erau fotografii cu blindate sovietice distruse, cu echipament sovietic capturat de chinezi. Recent am auzit că pentru prima dată arma cu neutroni s-ar fi experimentat tot în conflictul de graniță dintre URSS și China. Dar chinezii ne deveniseră simpatici după 23 august 1968, cînd circula povestea că dacă rusul va face ceva chinezii îl vor gîdila în fundul grădinii…

În presă apăreau atacurile vietnameze împotriva bazelor americane de la Da-Nang, Khe-San și ofensiva împotriva Saigonului și ocuparea Hue-ului. Păreau neverosimile atacurile vietnameze cu rachete asupra trupelor americane. Dar erau reale. Mi se părea că vietnamezii au dreptate, că luptă pentru țara lor. Apoi a intervenit retragerea americană și sfîrșitul războiului în 1975, cu ocuparea saigonului de către armata Vietnamului de Nord, sau de către Frontul de Eliberare Națională.

De dreapta sau de stînga? Războiul din Viet-Nam îți oferă această posibilitate. Eu am oscilat. În primii ani eram copil și nu prea știam prea multe. Propaganda de stînga m-a influențat, așa că am ținut cu Vietnamul de Nord. Se vorbea de corupția din armata sud-vietnameză. Eram și eu în armată cînd Frontul de Eliberare Națională dotat cu tancuri a intrat fără să i se opună rezistență în Saigon, capitala Vietnamului de Sud. În urmă cu cîteva zile un documentar mă informa că de fapt era armata nord-vietnameză. Tancurile erau sovietice.

După mai mulți ani au apărut casetele video cu Chack Norris și acțiunile lui din Vietnam. Ce îi uram pe vietnamezi! Apoi a apărut Rambo.  Devenisem creștin, regimul comunist din România era mizerabil și asta m-a dus mai spre dreapta. Am citit o altă carte, despre recuperarea unui colonel american a cărui avion  fusese doborît în Vietnamul de Nord.

Comunismul falimentar din România mă trăsese pe dreapta, așa că nu aveam cum să-i simpatizez pe comuniștii vietnamezi. Miza războiului părea lumea occidentală (mai) normală, contra lumii comuniste, sovietice, ce ne-a distrus țara. Și așa am luat-o spre dreapta. Am văzut și Apocalypse Now și mai tîrziu Platoon. Știam că războiul nu era o comedie.

 

Federica Bosco, 101 rețete Cum să îl găsești pe Făt-Frumos (fără să săruți vreun broscoi)


N-am privit cu ochi buni cartea: părea prea directă. Prea etichetandă. Prea feministă. Că eu sunt așa, mai moderat. Doar mă știți…

De ce să nu săruți și un broscoi? Are cineva ceva împotrivă dacă porecla mea este Broscoi? Păi atunci?

Mi se părea că cere un act de credință. O adevărată aventură. O stăpînire de sine. Și de broscoi, că poate crede că vrea să-l înghită femeia… Și vorba aia: nimeni nu uită primul sărut. Ai min primul kis adevărat, nu d-alea eă kising! Sau de grădiniță, de tanti sau de mamă ce frumos-i plodu ista!

N-am știut! Mărturisesc! Cu mîna pe inimă, ficat și splină! Na, că p-asta din urmă n-o mai am… da nu contează. Ideea și intenția contează. I & I.

Deci, tipa-i bună. Din scoarță-n scoarță. Am fost eu mai scorțos cu citirea, dar nu era cum am crezut. Bașca la fiecare capitol bagă un mic sfat pentru ea și unul pentru broscoi.

Deci, fetelor, ca să ajungeți la fericire, chiar și la aia temporară, nu vă sufocați broscoiul cu sărutări de diferite tipuri, lungimi și mărimi. Spuneți un NU hotărît sărutării broscoiului. Trăim în secolul XXI nu XXL. Broscoii nu se mai transformă pentru că evoluția e o mare minciună. Chiar și transformarea din basm a fost o mutație nenorocită și întîmplătoare. Hazardată aș putea zice. După aia nu s-a mai consemnat nimic asemănător. Toți urmașii au fost bipezi.

Și deci, cumpărați cartea. Dar și citiți-o!!! Și dacă o citiți, aplicați-o! Nu vă mai tot ambiționați să-l schimbați pe broscoi cu puterea voastră. Sau cu cea a vrăjitoarei ce scoate argintu viu și bijuteriile de pe naive. Săriți etapa dezamăgirii crunte. Lăsați-l pe broscoi să fiarbă în apa ce-și ridică temperatura cu un grad pe minut de nu se prinde. Voi căutați-l pe Făt-Frumos.

De ce? Pentru că broscoiul se uită după alta, are încă numărul ei în agenda telefonului, încă o ascultă pe mama, nu vrea să-și ia un job, nu se spală decît cînd îl prinde ploaia pe baltă, își face concediul cu alta în timp ce tu crezi că suferă mușcături de țînțari pe mai știu eu ce baltă, se îmbată ca un broscoi și te bate ca pe-o rîmă, își aduce prietenii să doarmă peste noapte 7/7, folosește prea multe reviste ilustrate în timp de-și petrece suspect de mult timp în baie și se uită cu ochi broscăiești la fiica ta de numai 12 ani. Ai la dispoziție 101 rețete, așa că ai de unde alege.

De ce să-l pupi? Așa-i întărești doar comportamentul indezirabil. Ia-l de guler (găsești tu unde-i gulerul la broscoi) și fă-i vînt în baltă. Acolo unde-i e locul. Că are balta broaște. Tu nu ești o broască! Kapito?

Mă duc joi la biblio. Mai iau o carte de Frederica asta. Știe ea ce știe, că nu degeaba o cheamă Bosco…

The Strangeness of Scripture


Waging Wisdom

suprised lookIn a tribal area in Asia, a group in the tribe were shown pictures of four objects: a hammer, a saw, a hatchet, a log. They were then asked to say which did not fit together. We Westerners would typically put all the tools together, because we have been taught to analyze and classify things in abstract categories. So to us the log is the odd one out. Because oral societies like this Asian tribe tend to think in concrete-functional terms, this group placed the saw, the hatchet, and the log together, because you could make something with them. The hammer was did not fit because it was no good without a nail.

I heard that illustration years ago from a Westerner with a Ph.D. who worked as an educator among Asian tribal groups. Pamela had been explaining to me about some of the worldview differences she had to consider…

Vezi articolul original 1.071 de cuvinte mai mult