The End of the Cradle Christians?


Date din prima linie

Waging Wisdom

angel of grief

My eyes are spent with tears,
My heart is in tumult,
My being melts away
Over the ruin of my poor people.

As babes and sucklings languish
In the squares of the city,
They keep asking their mothers,
“Where is bread and wine?”
As they languish like battle-wounded
In the squares of the town,
As their life runs out
In their mothers’ bosoms.

Remember, O Lord, what has befallen us;
Behold, and see our disgrace!
Our heritage has passed to aliens,
Our homes to strangers.

We have become orphans, fatherless;
Our mothers are like widows.
We are hotly pursued;
Exhausted, we are given no rest.

I think it’s pretty difficult, probably impossible, for most Westerners reading this to feel the human anguish and hopelessness being uttered in this cry from the book of Lamentations. I know I can’t. I have never been driven from my home to Who Knows Where…

Vezi articolul original 859 de cuvinte mai mult

De ce nu vom schimba nimic în România?


Nici n-ar mai trebui să întreb așa ceva. Schimbăm ceva dacă ieșim în profit sau dacă suntem în mare, mare pericol. Altfel nu schimbăm nimic. Punem pariu? Pentru că așa suntem programați de mici copii. Chiar de foarte mici copii.

Pe vremea lui Ceaușescu o colegă mă întreba oarecum retoric de ce ar trebui să-i învețe pe copiii ei să fie buni, să nu fure, să nu mintă, să nu fie egoiști, cînd în viața adulților toate lucrurile stau altcumva. Se ajunge la un loc mai bun prin aranjamente, prin vînzarea sufletului sau cel puțin a aproapelui.

În poveștile de adormit copii (și viitorii adulți, de fapt) Făt-Frumos este bun. Zmeul este rău. Dar v-ați gîndit vreodată că poate lucrurile nu stau chiar așa?

De ce? Simplu. Vedem un film, două, zece, o mie. Și ne plac. Ne place eroul principal și-l urîm pe eroul negativ. Chiar dincolo de ecran John Wayne, Jean Marais, Alain Delon, 50 Cent, Bruce Willis sau Florin Piersic alias Mărjelatu sunt niște tipi faini, atractivi și probabil foarte cinstiți. Pentru că asta e impresia despre artistul profesionist: și dincolo de ecran e la fel de credibil. Swarzenegger a devenit guvernatorul Californiei, un stat cu bugetul cît Italia.

La fel se întîmplă și în cazul sportivilor. Și ei își conservă aura succesului sau mai bine spus și-o transformă într-una de politician, om de afaceri sau actor de cinema ca și Hagi, O.J. Simpson, Gheorghe Popescu, Ion Țiriac, Ilie Năstase.

Și ca să închidem cercul, să rămînem un moment la politicieni. Ne spun ce buni sunt. Ne conving să-i alegem. Nixon, Clinton, Iliescu, Năstase, Ponta, Putin și alte cîteva zeci de mii din toată lumea. Nu, nu suntem proști, doar condiționați. Credem că Făt-Frumos e cinstit, bun, viteaz.

Și că Zmeul, Cotoroanța și Scaraoțchi sunt răi.

Cu toate astea, oare de cîte ori am avut și confirmarea excepției ce întărește regula. Un personaj pozitiv a schimbat tabăra. S-a dus pe partea întunecată a Forței. A trecut de cealaltă parte. Dar asta nu contează prea mult pentru că vraja basmului ne supune.