Ce car’va’zică … cu scaun la cap!


bine că nu se apucă unii să strige jos capitalismu! că dacă cade pă noi, ajungem napoi în iepocă!

Altfel

M-am tot întrebat, încă de anul trecut din timpul alegerilor prezidențiale, de ce mama dracului urlau pe străzi niște humanoizi „Joscomunismu” în 2014, în limba română. Până azi nu găsisem un răspuns credibil, deși încercasem și varianta că ei vroiau să coboare comunismul din cer, aici, jos, pe Pământ.

Vezi articolul original 203 cuvinte mai mult

Aberaţiile Ministerului Educaţiei


la noi ca la nima…

diacritica

Vi se părea că le-aţi văzut / auzit pe toate? Vă mai zic eu una.
Astăzi, despre adeverinţa de autenticitate a diplomei de studii superioare.

Vrei să-ţi echivalezi nişte studii în străinătate. Ai nevoie de diploma de licenţă apostilată. Pentru apostilă e nevoie de viza Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (din ograda Ministerului Educaţiei). Centrul ăsta, zis şi CNRED, vrea adeverinţă de autenticitate de la universitatea pe care ai absolvit-o, ca să-ţi vizeze diploma (că asta face CNRED – certifică autenticitatea diplomei, pentru prefectură, după ce universitatea a certificat autenticitatea pentru CNRED). Te duci la universitatea pe care-ai absolvit-o, plăteşti taxă şi aştepţi x zile, ca să primeşti o adeverinţă în care zice aproximativ „certificăm că diploma emisă de noi e autentică”. Exact: Ministerul Educaţiei (prin CNRED) cere adeverinţă că diploma emisă de o instituţie din ograda lui e autentică. Că e mai simplu să te pună…

Vezi articolul original 523 de cuvinte mai mult

Apocalipsa: un ALT exerciţiu de imaginaţie


Ierusalimul a fost asediat și cucerit de cîteva ori. A fost jefuit. În final i s-au demolat și zidurile. Templul i s-a demolat nu o dată. De două ori. Evreii au crezut că vine sfîrșitul lumii. Cum să rămînă fără preoți? De neimaginat. E ca și cum ai rămîne fără Dumnezeu. Cu toate astea…

Au fost vînduți, au fost omorîți. Au rămas fără țară și fără nație. Dar au continuat să existe.

În prezent unii creștini nu își închipuie cum se poate trăi într-o lume în care ți se aplică legea. Să-i întrebe pe creștinii din țările musulmane. Acolo creștinii trăiesc cu sharia.

În prezent unii creștini cred că lumea se va sfîrși pentru că realitatea le contrazice convingerile. Blocați într-un sistem de gîndire o dată triumfalist, e greu să accepte schimbări în detrimentul convingerilor lor. Mai repede vine Apocalipsa! Doar că Apocalipsa nu vine cînd vrea Tanda sau Manda. Vine cînd vrea ea. Sau el.

Apocalipsa la purtător e ieftină, dar inutilizabilă. Erzaț sau bai-prădact. E răzbunare personală ambalată într-o îngustă și meschină angoasă religioasă. Ridicată uneori la rang de politică de cult. Sau de credință adevărată. Apropo, ați mai recitit cartea sau vă mulțumiți cu filmul?

Din fericire, repet, din fericire, creștinismul se plătește, nu se cumpără. Pentru că în final, în lipsa semnului fiarei, nimic nu se va putea cumpăra sau vinde. Cu toate acestea creștinismul și doar creștinismul s-a plătit și se va plăti cu sînge. În ultimă instanță cu sîngele personal. Transfuziile n-au valoare. Cine știe, martorii lui Jehova poate au dreptate să nu accepte transfuzii.

Apocalipsa financiară sau apocalipsa albă va fi urmată de apocalipsa roșie. Sîngele va ajunge pînă la zăbala cailor. Mulți vor fi botezați în sînge atunci, dar fără folos.

Și cînd se va crede că totul este pierdut, cineva, ceva va interveni. Că altfel nu ar fi Apocalipsă. Sau descoperire.

Acesta este doar un exercițiu. Nu este the real thing. Tratați-l ca atare.

Puterea ipocriziei


De la apostolul Petru pînă la cel mai mărunt (dacă pot să mă exprim așa…) credincios al tagmei creștine, cu toții ne-am confruntat cu ipocrizia. Modelul biblic uzitat și deja demonetizat este cel al fariseului pios ce-și face publicitate. Au fost, sunt și vor exista farisei. Am fost, sunt și voi fii fariseu. Cu voie sau fără de voie.

Ipocrizia e frumoasă. E frumos, cum adesea se spune prin biserici, să fie observată pioșenia. Religiozitatea dă bine. Asigură personal că sunt în trend și asigură grupul că n-am plecat la ăialalți. Oricare ar fi ei. Sau ele. Nu facem distincție.
Ipocrizia, alias fariseismul (observați că șmechera și-a făcut deja operație de schimbare de sex?) dă dependență. Se începe cu o doză mică și nevinovată (chiar?), iar cînd nu mai are același efect, se mărește doza. Se dublează, se triplează, se ridică la patrat de fiecare dată. Nu trebuie rețetă, e la liber. Individual sau și mai bine, în grup. De obicei în grupuri mari.

Dependenții nu se încurcă cu grupurile mici și de aceea le subminează. Sau le desființează pentru că ele le subminează efectul personal în grupul mare. Ba mai mult, le pune la îndoială efectul pe care-l lasă grupului mare. Pentru ei este extrem de periculos să existe un model alternativ. O altă personificare a lui Isus sau poate ucenicii ce nu se supun legii lui ipocrite constituie subminarea întregului eșafodaj al puterii riguros gîndite și temeinic implementate. Ar constitui falimentul pur în nuanța sa cea mai sumbră.

Așa că ipocrizia feriseilor moderni își arătă colții, dar nu oricum. Cealaltă parte trebuie să se recunoască învinsă. Să facă pocăință publică, adîncă, amară și definitivă. Pentru că, nu-i așa, cum s-ar putea spăla rușinea, pericolul și oprobiul justificat de o înfrîngere în fața unuia/uneia/unora ce nu sunt atît de religioși ca mine. Sau ca tine?

Dar această afacere internă este întrecută, aparent, de una externă, dar la fel de periculoasă. Manipularea, la fel de exhibiționistă, a distincției dintre păcătoși și păcătoșii.

Se vehiculează că Dumnezeu ne iubește pe toți. Dar pe noi mai mult. Cu toate că suntem sfinți, ne dăm seama, dacă avem un dram de conștiință (nu vă garantez că toată suflarea creștină autohtonă are așa ceva…), că suntem și păcătoși. Pavel, bietul, se lăuda că el ar fi cel mai mare. Nimic mai greșit în Scriptură! (nu-mi săriți în cap, era o figură de still…)

Și facem distincția clară că deși suntem păcătoși și iertați, ăialați (numiți dvs. cine, care) sunt PĂCĂTOȘII.

Iremediabil pierduți. Și aici nu mă refer la lume sau la ceea ce înțelegem noi prin lume. Aici mă refer la oricine altcineva nu este ca mine, nu crede ca mine, nu are o Biblie ca mine, nu se îmbracă ca mine, nu se tunde ca mine, nu are gusturi artistice ca mine, nu citește ce citesc eu și nu scrie cum scriu eu. Nu se uită la ce mă uit eu, nu are corbanul meu și nu consideră spurcat ce eu consider spurcat. Să nu mai amintim de ce consider eu erezii…

Un fel de a spune, Dumnezeul tău nu este (ca) Dumnezeul meu sau mai bine zis, pe înțelesul tuturor, Dumnezeul MEU nu este dumnezeul tău.

Și așa l-am desființat sau am desființat-o. Logic. Legic. De la origine. De la Geneza pînă la Apocalipsă. Din copertă în copertă. Ba chiar dincolo de ele. Sau mai ales și în primul rînd în afara lor. Alb, negru, gri, nu mai contează.

Vă întrebați poate de ce nu am dat referințe biblice. Pentru că nu vreau. În cazul de față știu că e inutil. Pentru simplul motiv că nu contează textul, ci interpretarea. Pentru că indiferent dacă susțin că eu cred în interpretarea literală a Scripturii, pentru mine literal înseamnă ceva, iar pentru tine înseamnă altceva. Ca să nu ne apucăm de o treabă mult mai complicată referitoare la practică: noi așa facem; voi faceți greșit!

Ca urmare, nu fac apel decît la rațiune și simțire, la conștiință și la istoria personală. A mea în primul rînd. Dar nu a mea afișată fariseic cu statut de ipocrit șef. Mai discret. Pentru simplul motiv că puterea ipocriziei nu se pierde-n zare printr-o declarație autoritară ca un demon exorcizat. Ea trebuie slăbită gradat, continu, serios. Nu de alta, dar dracii se distrează copios atunci cînd pe scenă mă produc cu un număr fariseic. Credeți-mă, știu ce vorbesc.