Justiție sau dreptate?


Ideea de dreptate nu este nouă. Cain a crezut că își face dreptate. Fapta sa a declanșat justiția divină. Dar incolo de rai, dreptatea și justiția au fost și sunt de multe ori arbitrare. Pînă și Dumnezeu se plîngea de realitatea asta în urmă cu cîteva mii de ani. Dacă pînă și Dumnezeu se plînge ce să mai aștepți de la oameni?

De ce se plîng oamenii că nu se face dreptate, că nu există justiție dreaptă sau divină? Poate pentru că atunci dăm peste o nedreptate judecăm și condamnăm imediat. Dar justiția nu acționează rapid, revoluționar. Știm cu toții că justiția instant este de cele mai multe ori eronată. Linșarea nu este justiție, după cum nici lapidarea nu este. Chiar și Dumnezeu nu l-a pedepsit instantaneu pe cel vinovat. De multe ori a așteptat și a iertat, chiar dacă a mai și pedepsit.

În schimb regimurile totalitare, despoții, tiranii, satrapii, revoluționarii au impus o justiție foarte rapidă și selectivă pe criterii rasiale, de clasă sau sociale, politice sau religioase. Nu mă miră reacția bolnavă a celor ce ucid copii, femei, bătrîni sau prizonieri. După cîteva mii de ani de civilizație umană, îți vine să te muți pe altă planetă. Singur.

În legătură cu dreptatea și justiția au apărut două fenomene relativ noi. Un fel de bumeranguri, comete, ce ne vizitează civilizația în anumite împrejurări.

Este vorba de încriminări și dezincriminări.

În Marea Britanie indivizi de 80 de ani sunt condamnați pentru păcate săvîrșite cu ani și ani în urmă cu ajutorul unor martori sau a victimelor ce i-au denunțat. De ce s-au trezit tocmai acum? Pentru că acum nu mai poți face ce ai făcut acum 50-60 de ani. Brusc și inexplicabil le-a cîntat conștiința că atunci au fost abuzați, au suferit și acum cineva trebuie să plătească. Tough luck! Dar ciudat.

Pînă și Cliff Richard a fost călcat de poliție, fiind filmat de BBC. (Oare care o fi legătura dintre poliția britanică și BBC?) Sir Cliff Richard n-a pățit nimic și nici nu cred că va păți. Poliția și media au călcat în strachini.

Dacă stau să mă gîndesc cît am fost abuzat personal, cît am fost abuzați ca popor, ar trebui să mă judec/să ne judecăm încă vreo 100 de ani de acum încolo… Dar la noi vinovații încă amenință victimele.

Vezi tînăra violată de 7 cretini. Că bărbați nu pot fi numiți. Dacă ești bărbat nu e nevoie să faci așa ceva. Mă gîndesc că în urmă cu ceva timp ar fi fost judecați, condamnați, rezolvați. Și cu cît întîrzie mai mult justiția, poporul se smintește. Începe să se audă: „Capul lui Moțoc îl vrem!”

Și în afacerea asta rudele celor 7 magnifici se lansează în apărarea violatorilor și blamează victima. Pentru noi românii e aproape normal.

Cultura noastră nu apără victimele. După ce timp de 45 de ani a trebuit să-ți dovedești nevinovăția în fața instanței ațîțate de un procuror cu puteri aproape nelimitate, dresajul încă se simte. Victima a fost proastă. A provocat. A cerut-o! Prin însăși existența ei. De ce era acolo? De ce era? De ce era femeie? Ei acum a văzut cum e!

La nivel național victimele opresiunii de 45 de ani nu au primit încă reparații morale, ba mai rău, cei ce au oprimat și-au schimbat culoarea politică și activează în numele aceleași vechi și perisabile idealuri. Neo-comunismul albește comunismul. Copii nărozi ce suntem! N-am trecut de faza „urma scapă turma”?

Un alt exemplu din SUA se referă la Războiului civil terminat cu mai bine de 150 de ani în urmă. N-a fost de ajuns cît a suferit Sudul. Acum urmează a doua încriminare. Pe cînd și devastarea Sudului ca în timpul războiului și după? Americanii ăștia mean business!

Mi se pare că lumea a ajuns într-o fază ciudată în care scopul principal este răzbunarea. Mobilul este jaful. De toate felurile. Economic, social, intelectual, religios, identitar. Punctul de fierbere este aproape.  Am ajuns în punctul în care justiția și dreptatea sunt invocate, dar nu au un garant solid și fix. Ce azi este drept, mîine este strîmb. Justiția de ieri nu mai e bună, pentru că azi gîndim diferit. Dreptatea de ieri este inadecvată pentru că azi facem lucrurile altcumva.

Dar mîine, mîine ce va urma?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s