Poporul român și arabii musulmani


În august 1968 am văzut pe viu cum autoritățile comuniste le-au permis cehoslovacilor, ce nu aveau curajul să se întoarcă acasă prin Ungaria, să fie cazați pe gratis la internatul Școlii Sanitare din centrul Aradului. Oamenii veneau din Bulgaria sau își petrecuseră concediul pe litoralul nostru. Nu am habar dacă au contactat autoritățile din țara lor de origine.

Opinia publică era de partea lor nu numai aici, ci mai peste tot. În plus, România nu contribuise la invazia sovietică, deci era vorba de o confirmare oficială a poziției lor. Nu știu dacă au primit altceva în afara cazării, dar asta nici nu mai contează.

Contează că atunci reacția opiniei publice a coincis cu cea a autorităților. Eram cam aceiași cultură, aveam același dușmani, voiam aceiași libertate. Îi simpatizam că erau mai curajoși și începuseră reformele. În ciuda invaziei pactului de la Warșovia și a iminenței invadării țării noastre eram plini de optimism și aveam confirmarea că ceva se va schimba. Se întîmpla ceva bun.

S-a întors o foaie atunci.

Apoi cehoslovacii au plecat acasă.

Acum e război în Africa de Nord și în Orientul Apropiat. Opiniei publice din țară nu îi pasă. Războiul de acolo nu numai că nu ne comunică nimic, dar e vorba de un dușman tradițional, istoric și direct. În cei 12 ani de școală din țară am fost învățați că ne-am bătut cu asupritorul turc, l-am omorît pe mohamedanul setos de sînge, femei, prunci, bir, haraci, peșcheș, bacșiș și ciubuc. Halvaua, rahatul, sarailile și baclavaua nu au convins. Mircea, Ștefan, Mihai, Peneș Curcanul și sergentul din Vaslui ne povesteau despre Rovine, Podul Înalt, Călugăreni, Plevna și Smîrdan. Nici un lucru pozitiv despre turci sau despre religia lor.

Filme, cărți, manuale, muzee adînceau prăpastia istoriei dintre noi și turci, dintre ortodocși și musulmani. Pentru noi musulmanul de acum este musulmanul de atunci. Arabul de acum e turcul de atunci. Moarte, pustiire nu azil, înțelegere și mîntuire.

Cote obligatorii de refugiați în România? Păi ce e aici, Germania? Nu pot alții să ne învețe ce nu au putut sovieticii! Cine se cred? Noi suntem aici pe veci stăpîni. Opinia publică nu vrea refugiați, azilanți, emigranți musulmani arabi, negri sau de alte culori. Noi vrem albi, creștini, dacă se poate cît mai ca noi.

Nu mă înțelegeți geșit. Nu sunt insensibil la suferința străinilor. Doar că poporul meu nu poate înțelege suferința lor. Am fost dresați cu privire la dușmanii noștri, la suferința proprie ce este mult mai importantă decît a altora. Și dresajul a prins bine.

Cred că de fapt suntem mult mai comuniști decît am crezut, că suntem și mult mai puțin creștini decît am crezut că suntem. În ciuda istoriei recente.

Nu vedem în suferința arabilor musulmani nimic să rezoneze cu cultura noastră, cu trecutul, prezentul sau viitorul nostru. Și asta ne orbește. Cel puțin momentan.

Europa, s-ar putea să ai dreptate și să fii salvarea musulmanilor arabi. Noi încă nu vedem asta. Și nu vedem necesitatea implicării noastre. S-ar putea ca generația noastră să piardă o ocazie unică. Dar nouă nu ne pasă. Am fost, suntem, vom fi. Suntem ca Dumnezeu. Sau poate suntem Dumnezeu. Îmi pare rău, dar opinia noastră publică are dreptate. Pentru că e a poporului meu.

Cu tristețe,

Alexandru Nădăban

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s