Amintiri închipuite cu oameni importanți (3): minunea


Numărul 2 își drese glasul, își ajustă nodul de la cravată și zîmbetul, își împreună mîinile și spuse:

-Să ne rugăm!

A mitraliat o rugăciune. Ce rimează cu ciune? Ei, lăsați. Mi-a trecut așa, un gînd fugar…

Numărul 3 a demarat cu o istorie a responsabilității și iresponsabilității. Nu știu dacă cita din memorie, dar mă bătea un gînd că da. Apoi a început să mi se zbată pleoapa stîngă. Semn rău. El se ambala. Trecuse de la palid la portocaliu. Și nu se mai dădea dus. Apoi îl apucă un acces de tuse. Măgărească. Sau pe stil nou convulsivă. Probabil că n-o făcuse la bolile copilăriei. Eu eram imun. Ceilalți erau în pauză. Priviri bănuitoare. Brațe încrucișate.

Mi-era foame. Am înșfăcat Măgura, i-am rupt ambalajul și am mușcat cu poftă. Cvintetul cicinci mă privi cu o uimire mută mărginită de tunsori reglementare, costume asortate cu griul mochetei și negrul șosetelor ce nu lăsat descoperită nici un milimetru patrat de piele ariană. Mă simțeam un paria.

Numărul 4 se ridică, îi șopti ceva la ureche șefului și se așeză cuminte. Au și ei secrete? Probabil întîrzie pizza aia. Să fie și cu șuncă că altfel fac urît! Pauză. Nici o șansă cu diliveri în orașul ăsta. Și un zvon ajunge mai repede ca motoreta de serviciu. În fine, după un oftat adînc și după un protest mut al colegilor (mă aruncasem asupra napolitanelor și le sfîșiasem cu scîrțîitul tipic aș ambalajului de țelofan), completul părea să ajungă la final. Ura!

Numărul 5 făcu un semn a lehamite. Luă cuvîntul și bîngui ceva despre importanța educației generației tinere. Despre sfințenie. Despre misiunea noastră. Devenisem deja atent. Apoi după un scurt intermețo cînd sună telefonul mi-am adus aminte de un banc cu doi tipi ce se hotărîseră să meargă la picnic în curtea Vaticanului. Să-l lăsăm pe altă dată. Dar cine știe? Și încep:

-Un student la teologie i-a spus unui coleg de an (Se făcu liniște. Ridicară privirile și dilatară pupilele. Își închipuiau că urmează o mărturisire?): Hai la Vatican că sunt prieten cu papa. Mințea! Facem un picnic acolo, mai trece vremea… Ce ești nebun, picnic în Vatican! Nu ne lasă ăia. O să… Las că o să vezi, îi spune celălalt. Se duc ăia la Vatican, se instalează, îmbucă, trag la măsea, cînd de la o fereastră îi vede papa și trimite garda elvețiană. Gardistul vine, prietenul papei este dus în fața papei ce privea de la fereastră. Prietenul său îl vede pe papă făcînd semnul crucii cu gesturi mari, apoi prietenul său vine înapoi. Măi, dar am văzut că ai avut parte de o binecuvîntare specială. Super! Ce vorbești, zice celălalt. Ști ce mi-a zis? Tu și ridică mîna-n sus, și prietenul tău, arătînd în jos, luați-vă cortul, arătă spre stînga și cărați-vă de-aici, indicînd spre dreapta. O cruce-ntreagă. Ha, ha, ha! Și el crezuse…

Șeful însă se aprinse. Biserica era foc. Isus era foc. Școala era foc. El, evident era… foc! Nici n-am observat cum s-a schimbat la față. O fi re-editarea minunii. Sau poate nu.

-Ești nebun. Neobrăzat. Păcătos și iresponsabil. Ești un bețiv ordinar ce nu are limite. Te-am primit aici și-ți faci de cap. Știm noi că nu e pentru prima dată. E clar că n-ai chemare. N-ai pic de respect față de școală. De biserică. Aduci și consumi alcool! Depravatule! Gîfîia. Se bîlbîia. Tensiunea undeva la 200+. Eu stăteam prost cu glicemia.

Se uitau la mine ca la un monstru. Cu toate astea nu cred că într-o dispută 1/1 ar fi avut curajul să stea cu mine-n aceiași încăpere. Cu un monstru? Îl mîncam.

-Ai ceva de spus în apărarea ta? M-aș mira! Oricum e inutil…

-Am ceva de spus. De fapt am ceva de făcut. O minune. Voi transforma vinul în apă. Am înșfăcat cele două sticle, le-am agitat rapid și le-am deschis instantaneu dopurile împroșcînd plutonul de execuție, completul suprem de judecată.

-Ia d-aici! Și i-am stropit cu apa minerală de import. Din cap pînă-n picioare. I-am leorcat. Ce gust are vinul ăsta deștepților? E prea acru pentru voi? Am deschis ușa debaralei de serviciu și le-am pus în brațe mopul și găleata. Ia d-aici: șmega!

Scuipau și pufneau ca mîțele.

-Nebunule, ieși afară!

Și-am plecat. Dar i-am desconspirat pînă la piele!

Advertisements

4 comments on “Amintiri închipuite cu oameni importanți (3): minunea

  1. Mi-am adus aminte de cea mai originală interpretare a primei minuni a Lui Iisus , cea cu preschimbarea apei in vin ! Era pe vremea când predam ! Interpretarea apartine unui copil de clasa a şaptea :

    ,,Iisus a preschimbat apa-n vin ca să aibă ce să bea beţivii ! Iar după ce a preschimbat-o , beţivii au băut în continuare ! ”

    I-am citit lui maică-mea şi lui frate-meu ceea ce a scris copilul! Amândoi au zis că băiatul merită 10 ! Nu l-am notat dar am băgat bine de tot la cap acest adevăr , şi l-am şi înţeles … L-am înţeles înainte de-a-l enunţa elevul , dar modul nud de exprimare folosit mi-a plăcut mult de tot ! Nu există prost pe lumea aceasta să nu înţeleagă , chiar prostălăii ar trebui să bage la ,,bostan” ! Fraţilor , Iisus Hristos , Dumnezeu , a comis un păcat ! Aşa o fi ? Păi …, nu… ! Dar atunci cum e ? E cumva …., dar altcumva …., cumva cum nu prea place majorităţii…

  2. Oare au uitat câtă forţă se ascunde intr-un ,,îmi pare rău” asumat ? E ca un fel de primenire a sufletului , o reaşezare a ego-ului în matca lui dintru început , cea de ascultare ! Toţi greşim , toţi suntem răi ! Diferenţa o face atitudinea faţă de această stare de fapt : ne-o asumăm sau o negăm !

    p.s.

    De multe ori mă privesc aşa cum sunt şi nu-mi place ceea ce văd , chit că mulţi spun că sunt un om bun ! Ei însă nu văd perversiunea din sufletul meu , mânia care nu de puţine ori a făcut să tremure carnea pe mine ! Nu le văd pentru că mă abţin ! Dar asta nu mă face cu nimic mai bun decât cei care se lasă pradă … Cel puţin ei şi le asumă în mod făţiş arătând lumii cine sunt ! Eu , privindu-mă aşa cum doar eu mă văd , ştiind cât sunt de slab , mă feresc de locuri sau împrejurări care să declanşeze iadul din sufletul meu ! Iar din multele rugăciuni interminabile pe care le rosteam cândva am ajuns la câteva cuvinte puţine , poate prea puţine , dintre care unele sunt repetate obsesiv : ,, Nu mă lăsa , Doamne , în voia minţii mele , că se alege praful şi cenuşa de tot ceea ce sunt !”

    Lupta cu propria-ţi minte e cumplită când ţi-o asumi pentru că n-ai cum să ieşi câştigător , dar mai este înc-o şansă ! În schimb dacă eşti convins că ai biruit , chiar nu mai există şanse ! Nu degeaba zice Biblia că în slăbicine îşi arată Dumnezeu puterea !Cei care au biruit mai au oare trebuinţă de Dumnezeu ? Probabil pentru a le confirma victoria … Spui că eşti biruitor în Hristos ? Doar dacă tragi ,,preşul ” peste felul tău de-a fi ! Dacă te vezi aşa cum eşti ştii fără niciun echivoc unde vei ajunge şi încerci să te schimbi , încerci să laşi în urma ta amintiri frumoase , ca , măcar că ajungi în iad , să-ţi aduci aminte cât de frumos a fost aici pe Pământ … Şi-atunci se întâmplă , şi-atunci se întâmplă minunea …Ţi se deschide în suflet o lume care credeai că nu există… Credeai tu cumva dar credeai altfel …

    Toate acestea le-am ,,băgat la cap” meditând asupra câtorva volume din Filocalie , din Pateric , si din Scara Raiului a lui Ioan Scărarul ! Am înţeles de ce sfinţii lui Dumnezeu , în ultimele clipe ale vieţii lor pământeşti , afirmau cu tărie că ei în iad vor merge şi numai prin mila lui Dumnezeu vor putea să aibă parte de Rai … Nu e fascinant ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s