The Snow Forgives Us: A True Story


Waging Wisdom

snow cover over landSeveral inches of snow already blanketed the ground and it was still falling heavily when I left –  early – for the Wednesday evening fellowship. The forecast called for 8 inches by midnight, and I believed it. But this was Michigan. Flatland. Virtually bereft of hills and S-turns, but plenty of salt trucks. (Did you know that under the sprawling city of Detroit, whose suburban streets I was presently negotiating, you will find an enormous salt mine?)

No one who grew up in Detroit, as I did, fretted about driving in this weather. You drove cautiously. You paid attention. And, most likely, you would get there, and back again, on the flat terrain.

I expected the usual crowd at Jeannie’s spacious house. She lived there with her very cute, precocious  4-year old daughter, Heather. Sixty people could worship and fellowship comfortably in the large basement. I parked my rusty old…

Vezi articolul original 228 de cuvinte mai mult

Cățărarea pe cadavre


Întrebare: care este sportul preferat al liderilor?

Răspuns: cățărarea pe cadavre.

Cum se poate face? Păi există mai multe variante.

Una: anunți o cauză nobilă, pentru care te declari cu trup și suflet. Și aștepți un pic. Toți cei ce nu se raliază sunt declarați eretici, necredincioși, inamici. Și astfel te înconjori doar de oameni siguri. Asta doar în vis. Pentru că așa apar profitorii, mincinoșii, carieriștii și iesmenii. Uitați de naivi. Ei n-au nici o vină. Dar vor cădea la a doua numărătoare.

Alta: anunți că ai descoperit un complot. Denunți. Pe cine nu îți este de folos. Pe cei mai buni ca tine. Așa-i lichidezi pe cei care te-ar putea concura. Lichelele și fricoșii îți vor fi cei mai buni aliați. Să nu te miri că te vor vinde și te vor înjunghia pe la spate.

Și încă una: încurajezi pe unul, pe altul să iasă în față. Să sară în spărtură. Să scoți castanele din foc cu degetele lor. Fără să te arzi. Ieftin și eficient. Mor ei, nu tu. Tu ești ză survaivă. Și cui i se atribuie toate meritele? Eroilor în viață. Morții cu morții și viii cu viii. Profitul este să rămîi ultimul dintre rechini și să iei tot: ză uină teics-it-ol!

Deci ce vreți să deschideți? Sau pe ce vreți să puneți mîna?

Se vede totul mai bine de pe un munte înalt…

Tradiția, monșer! Legalismul, stimabililor!


Din dei uan tradiția (credința vie a celor morți) și legalismul (tradiția moartă a celor vii) s-au ciondănit și s-au asasinat. Un fel de-a spune…

Apropo: unii își închipuie că pe blog trăbă să fii serios ca la altar. Alții că la radio trăbă să porți pantaloni la dungă, că jinșii-s o rușine la adresa lui Dumnezeu. Ba io cred că Dumnezeu a văzut la vremea sa mai multe rușini decît ne putem noi toți închipui! So tu spic!

Și alții își fac din adunările de tineret o copie a serviciilor divine a adulților. Comic, dacă n-ar fi trist. Vă dați seama cum ar trebui, pe același calapod să se facă în bisericile tradiționale (de parc-ale noastre/vostre, n-ar fii…). Inimaginabil. Nu de alta dar biserica suntem noi toți.

În fine, tradiția ce nu mai este relevantă trebuie abandonată. De ce? De ce trebuie să abandonăm ceva ce a fost bun cîndva și de ce trebuie să decretăm că nu mai e  bun ceva? Păi tocmai asta este. Nu decretăm. Practica dictează utilitatea. Din practică a izvorît teoria și de aceea nu trebuie să facem din teorie un bou sfînt. N-am spus vacă să nu se interpreteze.

Orice tradiție ce nu-și mai regăsește utilitatea este abandonată. E zadarnică. Zice Pavel că zadarnică este ținerea legii în lipsa lui Cristos.

Oare ce s-ar fi întîmplat dacă după demolarea templului de la Ierusalim creștinii animați de tradiția iudaică s-ar fi pus și ar fi reconstruit templul? Multe s-ar fi întîmplat. Dar n-ar fi venit Domnul din ceruri. Poate romanii din Cezarea.

De ce nu mai avem textele sacre pe piele de vițel, pe pergament? Pentru că tehnica a evoluat. Acum există televizoare în biserici. Cîndva erau ale Satanei.

Îmi aduc aminte de unul dintre vestitorii pericolului occidental și de demonizarea computerelor. Acum urmărim servicii divine pe net. Satana ăsta! O fi Satana@ devil. com?

Și insistăm, cu lacrimi, cu predici mii și mii pe tradiții fără de care creștinismul nostru, sau mai bine zis creștinismul autentic, se poate lipsi fără ajustări doctrinare. Pe forme. Pe păr. Pe cîrpe. Pe trestie și paie. Și uităm de aur.

De frica cui, a ce, insistăm pe respectarea literei? N-ar trebui creștinii cu peste 30 de ani de credință să mai treacă la capitolul înnoirea minții, la hrana tare și să lase lăpticul botezurilor, punerii mîinilor și altor tradiții periferice pe seama altora?

Ciudat, dar în practică nu se întîmplă așa. Îți moare biserica și vrei să mori ca și căpitanul la datorie cînd se scufundă corabia? Nu uita: nu-i corabia ta. Nu-s pasagerii tăi. Nu tu te-ai pus căpitan, ai fost pus. Sobolanii tradiției ți-au ros corabia devenind legalism? Scapă de șobolani! Dacă nu, te vei duce la fund o dată cu ei.

Am urmărit duminică un cor al moșilor cîntînd ca la înmormîntare într-o biserică baptistă. Era un cor mare. N-am văzut nici un sicriu, decît acela al tradițiilor devenite legalism. Oare cine vrea să stea într-un astfel de sicriu zi de zi? Eu nu. Prea miroase a șobolan.

ISIS survives largely because Turkey allows it to: the evidence


UndercoverInfo

10505328_10154729840000012_6173827095010968907_n Kurdish (YPJ) frontline troops

The real frontline confronting ISIS is not US or French bombers (the latter currently targeting Raqqa, a city with 140,000 civilians, who are virtual prisoners of ISIS) but the Kurds of Iraq and northern Syria. Just over a week ago the combined Kurd forces, under the command of the Yezidis, liberated Sinjar from ISIS. For the Kurds, their war is not just about defeating ISIS, but about creating their own autonomous region – a region that would link all the Kurd cantons. This will not be easy, especially as the Iraq-based Kurds (Peshmerga) are allied with Iran and benefit from US support (nor are the Iraqi Kurds in any hurry to secede from Iraq). But the largest hurdle to an autonomous Kurdistan is Turkey, which not only has rekindled its war with the PKK (Kurdish Workers Party), but has done everything it can over the…

Vezi articolul original 3.240 de cuvinte mai mult

Istorie și isterie


Istoria noastră e plină de evenimente sîngeroase. Și isterice. În ciuda creștinismului, a islamului și a altor religii ce îndeamnă la pace și război. Acum că citesc Sun Tze, mi se pare că în China se punea mai mare accent pe eficiență în război. Ce sens are să începi un război pe care îl pierzi?

Ne uităm la Noaptea Sf Bartolomeu din Franța. Isterie sîngeroasă. Nimeni nu știe precis nici în ziua de azi cine a dat semnalul declanșării masacrului. Dar îi știm pe toți actorii principali implicați. Știm că francezii, nu alții, au masacrat francezi. Ca nu cumva să piardă puterea. Căci, despre putere era vorba. Regele, Carol IX, mama sa, Caterina de Medici și ducele de Guise Henric I cu ajutorul locuitorilor Parisului îi asasinează pe protestanți. Crimele se generalizează în întreaga Franță.

Cu foarte mici excepții, cîțiva protejați ai regelui și doi prinți, protestanții, protestanții sunt vînați chiar dacă au fost ascunși de prieteni catolici. Vive la France! Rănit în urma unui atentat, amiralul protestant Coligny este ucis, cadavrul aruncat în Sena, apoi pescuit, emasculat, lăsat să putrezească 3 zile, apoi spînzurat. Dragoste de aproapele á la 23-24 august 1572. L′amour toujours!

S-au scris cărți, s-au făcut filme.

Dar să nu uităm că anterior acestui eveniment sîngeros, protestantul Luther cere masacrarea țăranilor răsculați scriind la 1525 Împotriva hoardelor criminale de hoți ale țăranilor. Crima lor era activismul extremist în numele Evangheliei, nesupunerea față de autorități și auto-intitularea frați întru Domnul, astfel implicîndu-l pe Dumnezeu, Isus Cristos în activitățile lor criminale. 100000 de țărani, bărbați, femei, copii, tineri și bătrîni, băieți și fetițe au fost masacrați în numele ordinei și disciplinei. Puterea a dat tonul. La isterie.

Probabil că și invers ar fi fost la fel, țăranii ar fi instaurat revoluționar împărăția de 1000 de ani, precum în Münsterul anabaptist. Împărăția cerurilor era foarte aproape! Oare ce părere avea Dumnezeu despre asta?

S-au scris cărți, s-au făcut filme.

Creștini vehemenți cer azi o noapte a unui sfînt oarecare. După Halloween și Paris vreau un alt sfînt de groază să omoare balaurul islamist. Sf Gheorghe ar fi destul de bun? Sau Sf Putin, cel neprihănit, mărturisitorul de bombe…

E de groază. E de groază și creștinismul sau ce-a mai rămas din el. E de groază și islamul sau ce au  făcut din el. In God un trust se aliază cu Allahu Akbar în numele lui Mamona. Fiarele se dezlănțuie într-un dans macabru abrutizat de politica puterii. Adios idealism pacifist, umanist. Ce isterie!

Se scriu cărți, se fac filme, se vînd suflete.

Cît valorează unul și ce ar da cineva să-și-l mîntuie? Dar mai ales cum…

Alo, Martiraj la domiciliu?


Am auzit că s-a deschis o nouă firmă de martiraj. La domiciliu. Ieftin, comod, rapid. 3 în 1!

Formezi numărul, alegi ce tip de martiraj vrei și aștepți.

Nu prea mult să nu te plictisești. Să nu te ia cu frică. Sau cu dubii.

Operatorul îți ia comanda și îți spune la ce oră vei fi rezolvat.

Azi e duminică, așa că s-ar putea să fie cam ocupați. Mulți se înghesuie să sune la ora asta, după biserică.

Parcă alte ore n-ar fi bune… De exemplu seara, cînd e mai liniște.

Să sperăm că nu e trafic, că nu pățește ceva angajatul firmei, că nu se strică mașina. E drept că au o rablă. Fac economii sau ce, nu mai sunt cereri?

Să sperăm că nu intră în șomaj. Doamne ferește, să intre-n șomaj tehnic sau să facă angajații grevă.

Ieri au avut probleme că un drac împielițat le-a virusat calculatorul și altul le-a blocat liniile telefonice. Mai mare rușinea cu diavolul ăla mic și tuciuriu ce le-a șmanglit celularul pe care primeau comenzile. Era ziua liberă a operatorului…

Sună cineva. Sper să fie ei. Doamne-ajută! Era prea scump să merg în Africa sau Asia…

Na, c-a fost administratorul cu cheltuielile. N-a mai putut aștepta?

O 9 denominație: Biserica paradoxală


Definition and Examples of Paradox in English Grammar

Deși eram într-o biserică și impresia imediată şi personală era că adevărul era prezent, participarea veridică, angajată, sinceritatea fiind evidentă, au apărut primele semne ale îndoielii. Acestea nu se refereau la credință per se, ci la dilema biserică-Împărăție, la acel fals paradox al fiului care spune nu și face da și a fiului ce spune da și face nu.

Senzația pe care o lasă, la o privire superficială Vechiul Testament, este că organizarea, supervizarea, iscusința și controlul dau șansa omului să se mențină deasupra liniei de plutire atunci cînd este vorba de relația lui cu semenii și cu Dumnezeu.

Și totuși chiar și între aceste limite minore apar multe disonanțe pozitive în care este cât se poate de clar că nu mai contează litera și legea, strictețea și intransigența, forma și identitatea comunitară, ci altceva. Ceva ce este mult mai important.

Ceva prin care se sparge monotonia, rutina, tăcerea, ritualul formelor de mult înțepenite în definiții ce pot fi uitate în lipsa unui imbold lăuntric ce nu mai vine. Numai astfel îți poți explica de ce israeliții o rup cu Iahve, o rup cu trecutul și se dau pe gratis idolilor dușmani. Absența acestui ceva face ca Israelul să își piardă menirea, așa cum cea mai mare parte din biserică și-a pierdut-o în ziua de azi.

Încetul cu încetul începi să îți dai seama că sfințenia nu este acel amin spus la unison, acea sincronizare a temelor școlii duminicale cu predica și ora de rugăciune. Ce lipsește? Ce este de făcut? Unde este soluția și cum poate fi ea pusă în practică? Care sunt riscurile și care sunt cîștigurile pe termen lung și scurt? Sau nu este nici măcar vorba de așa cea?

Biserica nu se supune unor legi mecanice, aici nu lucrează tot timpul legea cauzei și a efectului, după cum nici cea a conservării energiei. Cu toate acestea aici sunt pe rol niște legi net superioare care nu se manifestă în mod normal în alte circumstanțe. Ciudat, nu? Dar este inutil să vorbim chiar și despre legi pentru că biserica nu ține de domeniul dreptului, al ingineriei și poate mai mult decât astea toate, în biserică timpul joacă un rol ciudat: suspendat sau nu, el se prelungește undeva la infinit, spre o veșnicie în care materia joacă un rol ciudat. Cu toate acestea și timpul amenință că se va sfîrși, cu tot cîștigul adus de viața veșnică. Și atunci?

Pentru ca cerul, și implicit biserica, să fie accesibilă tuturor, accesul nu este limitat de un anumit IQ, nu depinde de ce poți face, de ce ști, de statură, poziție socială sau mai știu eu ce. Adică nu depinde de rasă, sex, vîrstă, rang, stare materială, merite, capacitate sau incapacitate a simțurilor. Depinde de om, dar în același timp pare să depindă de alți mulți factori. Unul dintre ei este Dumnezeu.

Ce este biserica? Un secret. Cine este biserica? Un alt secret. Și cu toate astea, totul se desfășoară pe față, deschis, la vedere. Paradoxal.

Extra ecclesiam nulla salus


Mă simt un pic schizo: mă identific cu mine însumi, dar de partea cealaltă mă trag alții. Ispita e mare. Și aici nu mă refer la ecclesia per se. Mă refer la ecclesia noastră cea de toate zilele. Aia ce se produce pe media, pe net, pe te miri unde.

E tot așa de drept că trăim zile mai apocaliptice și că bîntuie fel de fel de prorocii, interpretări absolute, descoperiri și acoperiri mai mult sau mai puțin sectare.

Pe planul intern ne dăm cu părerea despre guvern, mișcări democratice, viitor și, ca tot românul, despre trecut. Rockul, biserica, prim-ministrul, partidele, anaful, președintele, coloanele mai mult sau mai puțin oficiale, prețurile și sănătatea ne marchează viața mult mai incisiv și permanent decît meteoricii boxeri ai unui presupus ministru de 28 de ani. Ce făceam eu la 28 de ani? Mai nimic. Mă întrebam care este rostul meu în lume.

Un talmeș-balmeș românesc cu o presă istericalizantă ce mușcă tot.

Pe plan extern, ca și pe plan intern, se moare. Și se omoare. La Frons s-a deșteptat. Probabil că pînă la urmă vasele alea două construite pentru ruși vor ajunge la destinație, adică în Rusia. Mă întreb ce se va întîmpla dacă experimentul islamist din Franța se va repeta și în alte țări. Evidemon, ne vom inerva. Vom trimite avioane, trupeți și apă minerală ca să stîrpim islamismul terorist. Va dura ceva timp… probabil că mult prea mult.

Discutam mai dăunăzi cu un prieten despre Dumnezeul Vechiului Testament sîngeros. E greu de mestecat cum neamuri întregi au fost omorîte în mod barbar. Nici măcar ca la Auschwitz. Cum de a făcut Dumnezeu asta? Nu se spune că Dumnezeu nu omoară pe nimeni? Și totuși, cîți dintre noi nu gîndim în aceiași termeni ca și Dumnezeul Vechiului Testament cînd ne gîndim la musulmani? Cîți dintre noi n-am vrea să-i lichidăm pe ei, pe politicienii corupți, pe hoți, pe profitori, pe ăia răi?

Îl înțeleg pe Dumnezeu? Poate. Nu-l înțeleg pe Dumnezeu? Mai mult ca sigur!

Și chiar în afara bisericii nu există mîntuire? Nici măcar catolicii nu mai cred așa ceva. Mîntuirea este din, prin și pentru Isus Cristos. Cu toate astea, cu toate că spunem și credem că este prin har, prin credință, în multe cazuri Noul Testament, inclusiv Apocalipsa mult invocată și predicată în contextul cataclismic actual spune că

11. Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamantul si cerul au fugit dinaintea Lui si nu s-a mai gasit loc pentru ele.

12. Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este Cartea Vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea.

13. Marea a dat inapoi pe mortii care erau in ea; Moartea si Locuinta mortilor au dat inapoi pe mortii care erau in ele. Fiecare a fost judecat dupa faptele lui.

14. Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

15. Oricine n-a fost gasit scris in Cartea Vietii a fost aruncat in iazul de foc.

Dumnezeul milei și dragostei îi va trata cu dreptate pe toți locuitorii Pămîntului. Ce trebuie să fac eu, cel din ecclesia, să-i omor?

 

What Do You Put in Your Pocket?


Waging Wisdom

Ming Vase ArtThe Walmart lot where I had just parked my car didn’t look prone to thieves and the neighborhood didn’t look particularly bad. But I was being cautious. I don’t want this to get stolen, I said to myself. Don’t be silly, said another thought. Leave it in the car. My better angel won that round. I wouldn’t chance losing that old cassette tape. So I slipped it into the top pocket of my shirt, locked the car, and walked into the big box store in peace.

The tape was irreplaceable, as far as I knew. And not available on the Web. Losing it would mean losing the message. I just couldn’t bear the thought of that. It had been speaking to me at a deep level, and I knew it wasn’t finished with me yet.

My car was still there when I exited Walmart. In one fluid motion…

Vezi articolul original 378 de cuvinte mai mult

Cum stăm cu corectitudinea ?


sursa: ce mai contează?

În 24 octombrie 2014 la ora 5:46 PM am scris acest post. E extrem de actual.

Adevărul e unul. Nu există un da mai nu sau un nu mai da. Da-ul e da și nu-ul e nu. Filozofic însă e mai complicat. Academic mai puțin, dar politic e de groază.

Pe vremea adevărului roșu un prof, nu mai țin minte care și ce preda (mă bate gîndul că era unul dintre profii ce suplineau la limba română, un evreu poreclit Siță), ne-a spus – habar n-am în ce context – poate ceva cu piețele de sclavi, că prin Africa nu era bai că se mai mîncau oameni, ci era bai că unii cumpărători (dat fiind că animalul om era cumpărat pe bucăți) voiau bucata înainte să fie vîndut tot animalul. Cum să tai o bucată dintr-un animal cînd e în viață? Dar dintr-un om? Deci dintr-un punct de vedere așa ceva era cruzime.

Proful nu specifica religia animalului de sacrificiu pentru catering, ci doar culoarea: neagră. Mîncătorii erau tot negrii, că albii s-au mai domesticit. (Ei doar omorau.)

Mă întreb cum se face că acum se întreabă oamenii care o fi religia celor din ISIL/ISIS/IS. Și ei mîncă oameni. Nu contează religia. Contează să nu fie de-a lor. Îi mănîncă de vii. Ca pe animale. Gestul e asemănător cu cel al exterminării naziste, a celei bolșevice, a celei de stînga sau de dreapta. Dar acum nu e o treabă politică, ci una religioasă. Nu e clar?

Din ce punct de vedere nu e clar? Filozofic? Academic? Politic? Mai trebuie să fie corect sau să moară mai mulți oameni?

Din punct de vedere religios nimeni în afară de ei nu spune că ei sunt întruchiparea judecății lui Dumnezeu. Și atunci cînd cineva își arogă acest statut eu am mari rezerve. Se pune în locul lui Dumnezeu. Religios, politic, academic, filozofic vorbind.

Dacă ţi-am greşit cu ceva, te rog să mă ierţi…


Problema iertării este de-a dreptul… problematică. Cel puţin pentru creştini. Din mai multe puncte de vedere.

Primul pentru că Dumnezeu ne-a iertat fără ca noi să ne fi cerut iertare. Ceea ce este problematic. Numai dacă îţi ceri iertare Dumnezeu te iartă. Iertarea potenţială există în jertfa lui Cristos, dar dacă nu catadicseşti să faci uz de ea, creştin sau ne, nu ești iertat. Poate aici ar trebui discutat şi despre merite sau viaţa de sfinţenie… și cum este să-mi cer iertare.

Al doilea pentru că întrebat fiind, Dumnezeu a impus un standard: trebuie să ierţi dacă cineva îşi cere iertare. Chiar dacă nu-ţi place. Dar îmi place.

Al treilea pentru că tot Dumnezeu, învăţîndu-ne cum să ne rugăm ne spune Şi ne iartă nou greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Apare o condiţie. Dacă nu-i iertăm pe alţii, nici noi nu vom fi iertaţi. În ciuda celor de mai sus? Hmmm…

Al patrulea, se spune, adică unii spun, că e bine să-i ierţi pe cei ce ţi-au făcut rău pentru că astfel nu acumulezi stres, ură, resentimete, ce-o mai fii. Deci terapeutic, este bine să ierţi.

Al cincilea, vine iertarea cu musai. N-ai încotro.

Şi probabil, ca şi mine, te întrebi, chiar trebuie să iert pe toată lumea, pe toţi răii şi pe toţi nebunii? Părerea mea este că nebunii-s mai ușor de iertat, că-s… nebuni. În schimb pe cei ce sunt rău intenţionaţi, pe cei malefici, e imposibil. Probabil că asta presupune un dram de sfinţenie, de har, despre care eu n-am habar şi la care n-am acces. Cel puţin deocamdată. Şi vă dau cîteva exemple.

Primul, este cel al celui ce-şi cere iertare înainte de a te lovi. El are  o misiune divină sau cel puţin aşa crede el. Ca atare, el ştie că te va lovi unde-ţi este mai greu de suportat şi ca să nu fie învinovăţit de duritate, de tropăire cu bocancii prin viaţa ta personală, îţi cere iertare preventiv. Ca o anestezie. Frate, te rog să mă ierţi, că te fac praf un pic în Numele Domnului, dar n-am încotro. Ai greşit, te lichidez.

Ce poți să zici? Mulțumesc!

La acest capitol unii sunt mai dotaţi decît alţii şi din această cauză sunt percepuţi că sunt foarte spirituali. Fac chirurgie pe sufletele oricărui enoriaş disponibil. De obicei în spatele darului său se ascunde (sau dă pe-afară) un pic de autoritate. Mai mult sau mai puţin bisericească.

Al doilea exemplu este cel al fratelui perfect ce nu vrea să rămînă cu sechele în viaţa de sfinţenie. Şi pentru că el este perfecţionist, îşi cere iertare, trebuie-nu trebuie. El este cel ce se vede vinovat şi vrea asemenea pisicii (o ilustraţie foarte des folosită de un frate din Arad) să se cureţe mereu. Nu contează că pisica e chioară, şi-a pierdut coada şi că i-au mîncat şoarecii urechile, principalul-i că-i curată! Asemenea ipohondrie cred că ar molipsi pînă şi raiul. Nu degeaba catolicii au detectat această deformaţie paranoică la unii studenţi în teologie…

Un alt exemplu ar fi a celor pe care degeaba-i ierţi. Înţelegi că trebuie să-i ierţi, o faci, dar ei continuă în răutatea lor, ba mai mult, te acuză că tu trebuie să-ţi ceri iertare de la ei. Malefic de-a dreptul. Oamenii ăştia batjocoresc sîngele Domnului. Iar cînd ţi se spune că aşa pocăinţă ca cea din gura lor nu s-a mai auzit, fugi că n-ai scăpare. Pînă la Dumnezeu te mîncă sfinții!

Ăştia-şi cer iertare în orice caz, la orice oră şi de la oricine, pentru că urmăresc ceva mult mai substanţial. Iertarea lor este motivată politic şi doar marea prăpastie dintre tine şi ei va face diferenţa.

Şi ultimul exemplu, tot al iertării fanfaronului este iertarea care începe cu dacă. Dacă am greşit te rog să mă ierţi. Păi e clar că ai greşit, dar tu şi cei de teapa ta sunteţi singurii care credeţi că n-aţi greşit. Şi aici fac din nou trimitere la evenimentul tragic din clubul Colectiv.

Cine şi-a cerut iertare? Cine nu şi-a cerut iertare? Cine a demisionat şi de ce? Cine este investigat şi de ce? Nimeni?

Femeile? Nu le-a băgat în seamă!


Nu era sexy. Nici măcar înalt. Nu se ducea la stilist. Nici la sală. Mergea pe jos. N-avea bani. Nici proprietăți. N-avea studii: nu absolvise teologia, relaţii internaţionale sau finanţe-bănci. Cu toate astea era simpatizat de femei.

Mînca liniștit, cînd deodată, ce să vezi, o femeie dădu buzna. Evident, pe el îl căuta. Zdronc cu o litră de Chanel 5 pe capul lui. Ii aruncă o căutătură dură, își feri hainele, scuipă dezgustat alcoolul ce-i năvălise-n gură, pufni pe nas a alergie și sări pe fereastră-n mijlocul curții. Nici măcar nu-și sclînti glezna. Femeile astea…

Mergea pe stradă ca tot omul, cu prietenii lui. O tipă se furişă şi-l apucă pe nepregătite de jakă. Avea hemoragie. Ce legătură era între jaka lui şi hemoragia ei? Nici una. Dezgustător. A trimis-o la plimbare.

Veni la el una din alea, ştiţi dvs. din care. Nasol. Îi strigă să plece la bărbatul ei. Şi ce dacă n-are. Nu era problema lui.

În drum spre mol alta-i strigă disperată că-i moare băiatul. Pagubă-n ciuperci: să facă altul!

Ceva mai încolo un grup de sfîntokani judecau o paraşută după ce-l făcură scăpat pe paraşutist. O vor omorî cu pietre. Nu vrea şi el să…? Îşi verifică buzunarele. Goale. Verifică Google Israel. Nimic despre femei. Ele nu există. Aruncă o privire încurcată peste umăr. Să n-o mai vaa-dă!

E chemat la un bolnav acasă. Mașina refuză să pornească și n-avu bani de taxi. Bolnavul muri. Îl puseră în mormînt. Ajunse într-un tîrziu. Cele două surori ale decedatului îl învinuiră că întîrziase peste măsură. Ei, doar cîteva zile… Femeile astea!

Sună ciudat? Da. Sună ciudat pentru că Isus a făcut totul pe dos de cum e relatat mai sus. A vindecat-o pe femeia necurată, i-a dat sens vieții femeii rătăcite, a acceptat iubirea unei femei dubioase, a salvat viața femeii condamnate, a ajutat-o pe cea de care profitau ceilalți, a desființat suferința prin înviere.

Ăsta a fost Isus.

Ăsta este Isus.

Cine sunt eu?

ISIS and the Future of Islam – داعش وتأثيره على مستقبل الإسلام


The Institute of Middle East Studies

By Martin Accad

Would you believe it? It turns out that more than two dozen conferences and consultations have already been organized by international Islamic bodies in order to condemn the behavior of ISIS! And that was in the mere 12 months immediately following the emergence of the group in the summer of 2014.

بقلم مرتان عقّاد

  هل تعلم بأنّ مؤسّسات إسلاميّة دوليّة قد نظّمت عددًا كبيرًا من المؤتمرات والمنتديات في الأشهر التي تلت ظهور منظّمة ’الدولة الإسلاميّة‘ في صيف 2014، لتعلن عن رفضها لتصرّفات داعش؟ التتمّة تلي النص الإنجليزي

Vezi articolul original 1.493 de cuvinte mai mult

Hannibal ad portas!


Nu e vorba de un oarecare Hannibal din serialul teve. Nici de cel de pe marele ecran. E vorba de un Hannibal de acum mai mult de 2000 de ani. Era cartaginez. Se bătea cu romanii. Se bătea cu ei la ei acasă și se bătea bine. N-a lipsit mult ca Roma să fie desființată. În campania sa din Italia sau mai bine zis în al doilea război punic Hannibal nimicise una după alta armatele romane. Se plimba-n Italia de parcă era la el în Africa. Inspira teroare. Apăruse și la porțile Romei. Ca urmare mamele romane își speriau copii cu Hannibal ad portas, adică Hannibal e la ușă!

Cu alte cuvinte, dacă nu ești cuminte, te ia Hannibal! Un fel de Bau-bau antic.

Contextul istoric ne spune că Roma făcuse tot ce se putea ca să reziste. Legiunile sale au fost însă înfrînte, orașele sale jefuite. Dacă nu ar fi făcut nimic probabil că ar fi trebuit să arunce armele și să-l primească pe Hannibal cu flori și ofrande, ca să-l îmbuneze.

Mă gîndesc dacă cei ce strigă aidoma mamelor romane de acum 2000 de ani Satana la ușă au dreptate! Dacă rockerii sunt sataniști, dacă musulmanii sunt sataniști, dacă toată lumea asta e satanistă. O fi așa, nu contest. Dar…

Dacă spui că rockerii sunt sataniști mi se pare corect ce spui. Dacă BOR et co (adică toate celelalte biserici) are de gînd să cînte partitura satanismului, ar fi trebuit să-și asume poziția pînă la capăt și în ciuda tuturor criticilor. O poziție de acest gen, adică absolută, tranșantă și ideologică nu se poate altera la presiuni de niciun fel.

De ce a fost executat Brîncoveanu împreună cu fiii săi? Că era prea bogat sau că era ortodox? De ce are BOR martiri, că au fost invidiați pentru ce aveau sau că au crezut dreapta credință? Păi dacă ești ferm convins că ai o mare misiune, că îți este desemnată o slujbă unică de sus, păi nene bate-te pentru asta. Fii martir și în sec XXI să vadă islamișții că și creștinilor adevărați nu le pasă de moarte.

Dacă Satana e acolo, iar tu ai misiunea de a-l combate, combate-l domle pînă la capăt. Că altfel ești ca Agamiță Dandanache ce a fost tot combătut. Sau ca mamele romane care își speriau doar copiii cu Hannibal ad portas.

Dacă vrei ca realitatea existenței Satanei să nu cadă în derizoriu, fă ceva pentru poporul ăsta pentru ca să-și dea seama de rolul pe care-l are Dumnezeu în viața sa. Și dacă după trei zile de la nenorocire apari și spui că de fapt ai fost p-acolo și acum faci metanii, ridici o troiță, faci slujbe, nu se cheamă că te-ai întors, că ai făcut pact cu Satana? Unde e consecvența în învățătură? Unde este vîna, rădăcina isihastă, unde sunt energiile necreate de care ai avut parte?

Nu se întreabă poporul pe bună dreptate dacă Satana este la porți?

Requiem pentru (o) biserică


Mă produc miercurea la radio. Nu-i de mirare că producția mea stîrnește reacții. Asta și urmăresc. Dacă producția mea n-ar face așa ceva, mai bine pescuiesc la copcă.

Cu o indignare sfîntă o doamnă se terifia că mă iau de biserică. Că o critic. (Madam, dacă nu ne criticăm noi, las că ne critică alții de nu ne vedem!) Și gîndeam cu voce tare: Dacă Isus a murit pe cruce ca noi să ne-nvîrtim de trei ori de Paște în jurul unei construcții și să primim/dăm pungi cu dulciuri de Crăciun, atunci una din două: Isus a murit degeaba ori biserica nu este ceea ce trebuie.

Refuz să cred că prima afirmație este adevărată. După cum refuz să cred că cea de-a doua nu este. Dacă Dumnezeu și-a lăsat Cerul, s-a întrupat ca om, a trăit printre oameni, a murit, a înviat și s-a ridicat la Cer pentru noi, atunci Biserica ce continuă să-l ignore pe aproapele are o mare problemă.

Pe de altă parte, dacă doar pentru viața asta ne-am pus nădejdea în Isus, atunci suntem niște ființe jalnice, vrednice de milă. Și atît. Însă dacă după viața asta mai este ceva, atunci mă arunc și în foc ca să salvez pe cel ce arde.

E cazul să cîntăm prohodul unei biserici neimplicate în România. Din cenușa acestei biserici ce stă cu spatele întors la națiune în timpul a trei zile de doliu național trebuie să se nască biserica militantă, implicată, vie și gata de sacrificiu. Dacă pentru niște tineri ce au murit în chinuri groaznice s-a ieșit în stradă și a căzut guvernul. Dacă poporul s-a săturat de corupție, de profitori și de aranjamente politice după un concert rock eșuat, biserica ar trebui să-și re-evalueze agenda. Dacă s-a săturat și ea de corupție, profit și aranjamente politice.

De ce ar trebui să aștepte înaltele fețe bisericești revenirea Mielului pentru a-și arunca-n țărînă sfintele și scumpele coroanele, odăjdiile și scumpeturile acumulate din sudoarea poporului? N-ar putea da Biserica o pildă?

Am ajuns ca Franța înainte de Revoluția din secolul XVIII cînd monarhia, nobilimea și clerul făceau legea. La noi politicienii, îmbogățiții și biserica fac legea. Și huzuresc. Dar noi avem voturile. Cui le dăm?

O biserică bogată a atras totdeauna oameni avizi de bogăție. O biserică neimplicată a atras totdeauna leneși și profitori. Și absenteismul ei a  avut efect asupra moralității poporului. Unul negativ.

Cînd se spune să faci ce spune popa, nu ce face popa e cazul să te întrebi care este menirea unor astfel de slujitori ai Bisericii. Pentru că nu poți impune o ținută morală înaltă de pe o poziție ipocrită.

Nu poți cataloga tineretul ca fiind satanist cînd stai la masă cu minciuna și cu luxul vizionînd nenorocirea propriului popor și afișînd o indiferență de-a dreptul cinică. Poporul n-are ce face cu astfel de biserică. Ba aș îndrăzni să spun că nici Dumnezeu n-are ce face cu o biserică de tipul ăsta.

După 22 decembrie 1989 patriarhul și-a dat demisia. Și bine-a făcut. Apoi a revenit. Și rău a făcut. A fost repetarea greșelii. Nu a fost singurul din istoria bisericii ce a făcut asta.

Dacă poporul nu cere azi demisia patriarhului nu înseamnă că-l și aprobă. Nu. Înseamnă că nu-l mai interesează. Trist. Să fii păstor, dar să n-ai turmă… Să fii bogat, dar să n-ai cui să-i faci un bine. Să-l ai garant pe Dumnezeu și să ți se spună că Dumnezeul tău nu mai e și Dumnezeul lor.

Trist ca un requiem. Requiem pentru o biserică…

Anunț de ultimă oră: experimentul a reușit!


Deschide cartea de istoria bisericii!

Indiferent ce carte românească ai deschide despre istoria bisericii NOASTRE vei constata că autorii consemnează, susțin și argumentează că ființa acesteia a fost conservată în Transilvania prin credința poporului. Vezi mai ales rezistența la impunerea Reformei în aceiași provincie. Vezi rezistența românilor adesea violentă împotriva unirii cu Roma, mai ales între 1700 și 1764. Vezi un pic mai tîrziu botezarea forțată întru credința ortodoxă a ungurilor de către răsculații lui Horea, Cloșca și Crișan, ale căror imortalizare în vitralii se poate constata dincolo de poarta episcopiei din Oradea.

Poporul, poporul și iar poporul. Măria Sa Poporul este lingușit, este împuternicit și este slăvit. N-am nimic împotrivă. Ba chiar îmi place acum.

Dar oare de ce acum?

Acum pentru că a treia zi după potop prea-fericirea sa bisericească a hotărît ca Biserica Ortodoxă Română se implică şi face slujbe speciale la Colectiv şi pentru victime la patru zile după tragedie, patriarhul Daniel oficiind, marţi dimineaţă, o slujbă de pomenire la Catedrala Patriarhală, după care a mers la slujba de îmormântare a femeii de serviciu de la clubul Colectiv şi la înmormântarea lui Claudiu Petre. La clubul Colectiv au fost trimişi trei preoţi de la Administraţia Cimitirelor, care au ţinut o slujbă, în timp ce mulţi preoţi au făcut slujbe în ţară, unii dintre ei donând sânge pentru răniţi. (vezi Mediafax)

De ce TOCMAI acum?

Pentru că patriarhul aceluiași popor iese public (ah, ce-mi place, să sperăm că nu e adevărat!).  După slujba pentru femeia angajată la negru de la clubul Colectiv, patriarhul a fost asaltat de jurnalişti care l-au întrebat de ce slujbele speciale au fost făcute cu întârziere. „Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă.” (Mediafax)

Și a spus asta după patru zile, confirmînd că experimentul strict secret preotul invizibil a reușit. Biserica se poate lăuda că a depășit secretele laboratoare din Zona 51, Los Alamos, Celeabinsk și Stara Zagora. Preoții de altfel ultra vizibili în odăjdii colorate, firuite cu aur și personalizate specific, ca nu cumva să se confunde cu poporul de rînd, au reușit, în ciuda tuturor piedicilor puse de stat, popor, istorie și Satana, să fie prezenți la clubul Colectiv încă din prima zi, dar să fie INVIZIBILI.

Ba, în ciuda atîtor afirmații că Biserica invizibilă nu există, Biserica Ortodoxă Română a demonstrat că tocmai ea este această biserică invizibilă. Cel puțin pentru cîteva zile. Nu vă supărați, nici altele nu au demonstrat altceva. Am văzut un singur Monsenior acolo…

Cu chiu, cu vai patriarhul a dat dezlegare la invizibilitate. Nu se cădea, dar și-a călcat pe inimă. Din respect pentru cei morți. Pentru cei vii. Pentru firma ce trebuia protejată. Adînc resemnat, patriarhul a apăsat pe butonul VIZIBIL. Cu mare RETICENȚĂ. Cu durere în inimă. Cu regrete, poate eterne…

Deci, să se facă ziuă! Să vină morții la Biserică. Să le arate preoții și prea-fericirea sa personal ce înseamnă credință. Că politicienii le-au arătat ce înseamnă înaltă ținută morală. Și spirit civic. Și modestie. Și dragoste de țară. Și trai decent. În loc de să trăiți bine, SĂ MURIȚI BINE!!!

Mint oare cărțile de istoria bisericii scrise de școliți preoți ortodocși că acest popor este cel ce conservă și duce credința ortodoxă mai departe? Ce va spune istoria bisericii în legătură cu aceste evenimente?

Orice minune ține trei zile… de doliu?


Marșul din București a consemnat reacția de neputință a cetățenilor: rugăciuni, scandări, înjurături. De obicei cînd se întîmplă ceva spunem: Dacă aș fi știut… Dacă am fi știut, am fi prevenit, am fi preîntîmpinat, am fi evitat. Dar mintea românului cea de pe urmă nu vine cu una cu două. Să sperăm că vine în cele din urmă.

Englezii au o altă zicală: If is not broke don’t fix it. Sau dacă nu-i stricat, nu repara. Cu alte cuvinte, nu te îngrijora și căuta hibe dacă se vede că nu-s, nu pierde timp și bani, dă-i nainte așa.

În lumina și tragedia evenimentului din clubul Colectiv poate ar fi bine să le combinăm cele două: cei ce nu sunt vinovați să își vadă de treabă, cei vinovați criminal să fie penalizați drastic. Și ar fi timpul să pieptănăm activitățile, imobilele, procesele și procedurile tehnologice și de alt gen a căror exploatare ar duce la victime directe sau colaterale.

Cu toate astea, ca cetățean român ce a văzut destule pe aici și prin alte părți, am dreptul să mă îndoiesc că așa ceva se va întîmpla prea curînd. Nu de alta dar:

  1. Pădurile se defrișează în continuare;
  2. Mai sunt imobilele neretrocedate;
  3.  Mai sunt corupți în Parlament;
  4. Mai sunt plagiatori cu funcții înalte;
  5. Fabricile de diplome funcționează bine mersi;
  6. Consumatorul de rînd și statul este furat de marile companii;
  7. Țăranul român este ignorat;
  8. Mita mai este încă eficientă;
  9. Nepotismul este în floare;
  10. Libertatea cuvîntului este vagă;
  11. Alegătorii sunt ignorați de cei aleși;
  12. Autoritățile îi tratează pe cetățeni ca pe niște sclavi; și cîte altele.

Prevenția, mama tuturor leacurilor este contracarată de o altă tară a țării noastre, supranumită țara tuturor posibilităților (adică țara unde legea poate fi fentată sau impusă abuziv după interes) sintetizată în expresia: orice minune ține doar trei zile.

Întrebarea mea legitimă n acest caz este: Oare și de data asta ține doar trei zile de doliu?

(PS Acest post a fost scris 90% în data de 31.10.2015)