Requiem pentru (o) biserică


Mă produc miercurea la radio. Nu-i de mirare că producția mea stîrnește reacții. Asta și urmăresc. Dacă producția mea n-ar face așa ceva, mai bine pescuiesc la copcă.

Cu o indignare sfîntă o doamnă se terifia că mă iau de biserică. Că o critic. (Madam, dacă nu ne criticăm noi, las că ne critică alții de nu ne vedem!) Și gîndeam cu voce tare: Dacă Isus a murit pe cruce ca noi să ne-nvîrtim de trei ori de Paște în jurul unei construcții și să primim/dăm pungi cu dulciuri de Crăciun, atunci una din două: Isus a murit degeaba ori biserica nu este ceea ce trebuie.

Refuz să cred că prima afirmație este adevărată. După cum refuz să cred că cea de-a doua nu este. Dacă Dumnezeu și-a lăsat Cerul, s-a întrupat ca om, a trăit printre oameni, a murit, a înviat și s-a ridicat la Cer pentru noi, atunci Biserica ce continuă să-l ignore pe aproapele are o mare problemă.

Pe de altă parte, dacă doar pentru viața asta ne-am pus nădejdea în Isus, atunci suntem niște ființe jalnice, vrednice de milă. Și atît. Însă dacă după viața asta mai este ceva, atunci mă arunc și în foc ca să salvez pe cel ce arde.

E cazul să cîntăm prohodul unei biserici neimplicate în România. Din cenușa acestei biserici ce stă cu spatele întors la națiune în timpul a trei zile de doliu național trebuie să se nască biserica militantă, implicată, vie și gata de sacrificiu. Dacă pentru niște tineri ce au murit în chinuri groaznice s-a ieșit în stradă și a căzut guvernul. Dacă poporul s-a săturat de corupție, de profitori și de aranjamente politice după un concert rock eșuat, biserica ar trebui să-și re-evalueze agenda. Dacă s-a săturat și ea de corupție, profit și aranjamente politice.

De ce ar trebui să aștepte înaltele fețe bisericești revenirea Mielului pentru a-și arunca-n țărînă sfintele și scumpele coroanele, odăjdiile și scumpeturile acumulate din sudoarea poporului? N-ar putea da Biserica o pildă?

Am ajuns ca Franța înainte de Revoluția din secolul XVIII cînd monarhia, nobilimea și clerul făceau legea. La noi politicienii, îmbogățiții și biserica fac legea. Și huzuresc. Dar noi avem voturile. Cui le dăm?

O biserică bogată a atras totdeauna oameni avizi de bogăție. O biserică neimplicată a atras totdeauna leneși și profitori. Și absenteismul ei a  avut efect asupra moralității poporului. Unul negativ.

Cînd se spune să faci ce spune popa, nu ce face popa e cazul să te întrebi care este menirea unor astfel de slujitori ai Bisericii. Pentru că nu poți impune o ținută morală înaltă de pe o poziție ipocrită.

Nu poți cataloga tineretul ca fiind satanist cînd stai la masă cu minciuna și cu luxul vizionînd nenorocirea propriului popor și afișînd o indiferență de-a dreptul cinică. Poporul n-are ce face cu astfel de biserică. Ba aș îndrăzni să spun că nici Dumnezeu n-are ce face cu o biserică de tipul ăsta.

După 22 decembrie 1989 patriarhul și-a dat demisia. Și bine-a făcut. Apoi a revenit. Și rău a făcut. A fost repetarea greșelii. Nu a fost singurul din istoria bisericii ce a făcut asta.

Dacă poporul nu cere azi demisia patriarhului nu înseamnă că-l și aprobă. Nu. Înseamnă că nu-l mai interesează. Trist. Să fii păstor, dar să n-ai turmă… Să fii bogat, dar să n-ai cui să-i faci un bine. Să-l ai garant pe Dumnezeu și să ți se spună că Dumnezeul tău nu mai e și Dumnezeul lor.

Trist ca un requiem. Requiem pentru o biserică…

Advertisements

2 comments on “Requiem pentru (o) biserică

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s