Dacă ţi-am greşit cu ceva, te rog să mă ierţi…


Problema iertării este de-a dreptul… problematică. Cel puţin pentru creştini. Din mai multe puncte de vedere.

Primul pentru că Dumnezeu ne-a iertat fără ca noi să ne fi cerut iertare. Ceea ce este problematic. Numai dacă îţi ceri iertare Dumnezeu te iartă. Iertarea potenţială există în jertfa lui Cristos, dar dacă nu catadicseşti să faci uz de ea, creştin sau ne, nu ești iertat. Poate aici ar trebui discutat şi despre merite sau viaţa de sfinţenie… și cum este să-mi cer iertare.

Al doilea pentru că întrebat fiind, Dumnezeu a impus un standard: trebuie să ierţi dacă cineva îşi cere iertare. Chiar dacă nu-ţi place. Dar îmi place.

Al treilea pentru că tot Dumnezeu, învăţîndu-ne cum să ne rugăm ne spune Şi ne iartă nou greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Apare o condiţie. Dacă nu-i iertăm pe alţii, nici noi nu vom fi iertaţi. În ciuda celor de mai sus? Hmmm…

Al patrulea, se spune, adică unii spun, că e bine să-i ierţi pe cei ce ţi-au făcut rău pentru că astfel nu acumulezi stres, ură, resentimete, ce-o mai fii. Deci terapeutic, este bine să ierţi.

Al cincilea, vine iertarea cu musai. N-ai încotro.

Şi probabil, ca şi mine, te întrebi, chiar trebuie să iert pe toată lumea, pe toţi răii şi pe toţi nebunii? Părerea mea este că nebunii-s mai ușor de iertat, că-s… nebuni. În schimb pe cei ce sunt rău intenţionaţi, pe cei malefici, e imposibil. Probabil că asta presupune un dram de sfinţenie, de har, despre care eu n-am habar şi la care n-am acces. Cel puţin deocamdată. Şi vă dau cîteva exemple.

Primul, este cel al celui ce-şi cere iertare înainte de a te lovi. El are  o misiune divină sau cel puţin aşa crede el. Ca atare, el ştie că te va lovi unde-ţi este mai greu de suportat şi ca să nu fie învinovăţit de duritate, de tropăire cu bocancii prin viaţa ta personală, îţi cere iertare preventiv. Ca o anestezie. Frate, te rog să mă ierţi, că te fac praf un pic în Numele Domnului, dar n-am încotro. Ai greşit, te lichidez.

Ce poți să zici? Mulțumesc!

La acest capitol unii sunt mai dotaţi decît alţii şi din această cauză sunt percepuţi că sunt foarte spirituali. Fac chirurgie pe sufletele oricărui enoriaş disponibil. De obicei în spatele darului său se ascunde (sau dă pe-afară) un pic de autoritate. Mai mult sau mai puţin bisericească.

Al doilea exemplu este cel al fratelui perfect ce nu vrea să rămînă cu sechele în viaţa de sfinţenie. Şi pentru că el este perfecţionist, îşi cere iertare, trebuie-nu trebuie. El este cel ce se vede vinovat şi vrea asemenea pisicii (o ilustraţie foarte des folosită de un frate din Arad) să se cureţe mereu. Nu contează că pisica e chioară, şi-a pierdut coada şi că i-au mîncat şoarecii urechile, principalul-i că-i curată! Asemenea ipohondrie cred că ar molipsi pînă şi raiul. Nu degeaba catolicii au detectat această deformaţie paranoică la unii studenţi în teologie…

Un alt exemplu ar fi a celor pe care degeaba-i ierţi. Înţelegi că trebuie să-i ierţi, o faci, dar ei continuă în răutatea lor, ba mai mult, te acuză că tu trebuie să-ţi ceri iertare de la ei. Malefic de-a dreptul. Oamenii ăştia batjocoresc sîngele Domnului. Iar cînd ţi se spune că aşa pocăinţă ca cea din gura lor nu s-a mai auzit, fugi că n-ai scăpare. Pînă la Dumnezeu te mîncă sfinții!

Ăştia-şi cer iertare în orice caz, la orice oră şi de la oricine, pentru că urmăresc ceva mult mai substanţial. Iertarea lor este motivată politic şi doar marea prăpastie dintre tine şi ei va face diferenţa.

Şi ultimul exemplu, tot al iertării fanfaronului este iertarea care începe cu dacă. Dacă am greşit te rog să mă ierţi. Păi e clar că ai greşit, dar tu şi cei de teapa ta sunteţi singurii care credeţi că n-aţi greşit. Şi aici fac din nou trimitere la evenimentul tragic din clubul Colectiv.

Cine şi-a cerut iertare? Cine nu şi-a cerut iertare? Cine a demisionat şi de ce? Cine este investigat şi de ce? Nimeni?

Femeile? Nu le-a băgat în seamă!


Nu era sexy. Nici măcar înalt. Nu se ducea la stilist. Nici la sală. Mergea pe jos. N-avea bani. Nici proprietăți. N-avea studii: nu absolvise teologia, relaţii internaţionale sau finanţe-bănci. Cu toate astea era simpatizat de femei.

Mînca liniștit, cînd deodată, ce să vezi, o femeie dădu buzna. Evident, pe el îl căuta. Zdronc cu o litră de Chanel 5 pe capul lui. Ii aruncă o căutătură dură, își feri hainele, scuipă dezgustat alcoolul ce-i năvălise-n gură, pufni pe nas a alergie și sări pe fereastră-n mijlocul curții. Nici măcar nu-și sclînti glezna. Femeile astea…

Mergea pe stradă ca tot omul, cu prietenii lui. O tipă se furişă şi-l apucă pe nepregătite de jakă. Avea hemoragie. Ce legătură era între jaka lui şi hemoragia ei? Nici una. Dezgustător. A trimis-o la plimbare.

Veni la el una din alea, ştiţi dvs. din care. Nasol. Îi strigă să plece la bărbatul ei. Şi ce dacă n-are. Nu era problema lui.

În drum spre mol alta-i strigă disperată că-i moare băiatul. Pagubă-n ciuperci: să facă altul!

Ceva mai încolo un grup de sfîntokani judecau o paraşută după ce-l făcură scăpat pe paraşutist. O vor omorî cu pietre. Nu vrea şi el să…? Îşi verifică buzunarele. Goale. Verifică Google Israel. Nimic despre femei. Ele nu există. Aruncă o privire încurcată peste umăr. Să n-o mai vaa-dă!

E chemat la un bolnav acasă. Mașina refuză să pornească și n-avu bani de taxi. Bolnavul muri. Îl puseră în mormînt. Ajunse într-un tîrziu. Cele două surori ale decedatului îl învinuiră că întîrziase peste măsură. Ei, doar cîteva zile… Femeile astea!

Sună ciudat? Da. Sună ciudat pentru că Isus a făcut totul pe dos de cum e relatat mai sus. A vindecat-o pe femeia necurată, i-a dat sens vieții femeii rătăcite, a acceptat iubirea unei femei dubioase, a salvat viața femeii condamnate, a ajutat-o pe cea de care profitau ceilalți, a desființat suferința prin înviere.

Ăsta a fost Isus.

Ăsta este Isus.

Cine sunt eu?

ISIS and the Future of Islam – داعش وتأثيره على مستقبل الإسلام


The Institute of Middle East Studies

By Martin Accad

Would you believe it? It turns out that more than two dozen conferences and consultations have already been organized by international Islamic bodies in order to condemn the behavior of ISIS! And that was in the mere 12 months immediately following the emergence of the group in the summer of 2014.

بقلم مرتان عقّاد

  هل تعلم بأنّ مؤسّسات إسلاميّة دوليّة قد نظّمت عددًا كبيرًا من المؤتمرات والمنتديات في الأشهر التي تلت ظهور منظّمة ’الدولة الإسلاميّة‘ في صيف 2014، لتعلن عن رفضها لتصرّفات داعش؟ التتمّة تلي النص الإنجليزي

Vezi articolul original 1.493 de cuvinte mai mult

Hannibal ad portas!


Nu e vorba de un oarecare Hannibal din serialul teve. Nici de cel de pe marele ecran. E vorba de un Hannibal de acum mai mult de 2000 de ani. Era cartaginez. Se bătea cu romanii. Se bătea cu ei la ei acasă și se bătea bine. N-a lipsit mult ca Roma să fie desființată. În campania sa din Italia sau mai bine zis în al doilea război punic Hannibal nimicise una după alta armatele romane. Se plimba-n Italia de parcă era la el în Africa. Inspira teroare. Apăruse și la porțile Romei. Ca urmare mamele romane își speriau copii cu Hannibal ad portas, adică Hannibal e la ușă!

Cu alte cuvinte, dacă nu ești cuminte, te ia Hannibal! Un fel de Bau-bau antic.

Contextul istoric ne spune că Roma făcuse tot ce se putea ca să reziste. Legiunile sale au fost însă înfrînte, orașele sale jefuite. Dacă nu ar fi făcut nimic probabil că ar fi trebuit să arunce armele și să-l primească pe Hannibal cu flori și ofrande, ca să-l îmbuneze.

Mă gîndesc dacă cei ce strigă aidoma mamelor romane de acum 2000 de ani Satana la ușă au dreptate! Dacă rockerii sunt sataniști, dacă musulmanii sunt sataniști, dacă toată lumea asta e satanistă. O fi așa, nu contest. Dar…

Dacă spui că rockerii sunt sataniști mi se pare corect ce spui. Dacă BOR et co (adică toate celelalte biserici) are de gînd să cînte partitura satanismului, ar fi trebuit să-și asume poziția pînă la capăt și în ciuda tuturor criticilor. O poziție de acest gen, adică absolută, tranșantă și ideologică nu se poate altera la presiuni de niciun fel.

De ce a fost executat Brîncoveanu împreună cu fiii săi? Că era prea bogat sau că era ortodox? De ce are BOR martiri, că au fost invidiați pentru ce aveau sau că au crezut dreapta credință? Păi dacă ești ferm convins că ai o mare misiune, că îți este desemnată o slujbă unică de sus, păi nene bate-te pentru asta. Fii martir și în sec XXI să vadă islamișții că și creștinilor adevărați nu le pasă de moarte.

Dacă Satana e acolo, iar tu ai misiunea de a-l combate, combate-l domle pînă la capăt. Că altfel ești ca Agamiță Dandanache ce a fost tot combătut. Sau ca mamele romane care își speriau doar copiii cu Hannibal ad portas.

Dacă vrei ca realitatea existenței Satanei să nu cadă în derizoriu, fă ceva pentru poporul ăsta pentru ca să-și dea seama de rolul pe care-l are Dumnezeu în viața sa. Și dacă după trei zile de la nenorocire apari și spui că de fapt ai fost p-acolo și acum faci metanii, ridici o troiță, faci slujbe, nu se cheamă că te-ai întors, că ai făcut pact cu Satana? Unde e consecvența în învățătură? Unde este vîna, rădăcina isihastă, unde sunt energiile necreate de care ai avut parte?

Nu se întreabă poporul pe bună dreptate dacă Satana este la porți?