Cum stăm cu corectitudinea ?


sursa: ce mai contează?

În 24 octombrie 2014 la ora 5:46 PM am scris acest post. E extrem de actual.

Adevărul e unul. Nu există un da mai nu sau un nu mai da. Da-ul e da și nu-ul e nu. Filozofic însă e mai complicat. Academic mai puțin, dar politic e de groază.

Pe vremea adevărului roșu un prof, nu mai țin minte care și ce preda (mă bate gîndul că era unul dintre profii ce suplineau la limba română, un evreu poreclit Siță), ne-a spus – habar n-am în ce context – poate ceva cu piețele de sclavi, că prin Africa nu era bai că se mai mîncau oameni, ci era bai că unii cumpărători (dat fiind că animalul om era cumpărat pe bucăți) voiau bucata înainte să fie vîndut tot animalul. Cum să tai o bucată dintr-un animal cînd e în viață? Dar dintr-un om? Deci dintr-un punct de vedere așa ceva era cruzime.

Proful nu specifica religia animalului de sacrificiu pentru catering, ci doar culoarea: neagră. Mîncătorii erau tot negrii, că albii s-au mai domesticit. (Ei doar omorau.)

Mă întreb cum se face că acum se întreabă oamenii care o fi religia celor din ISIL/ISIS/IS. Și ei mîncă oameni. Nu contează religia. Contează să nu fie de-a lor. Îi mănîncă de vii. Ca pe animale. Gestul e asemănător cu cel al exterminării naziste, a celei bolșevice, a celei de stînga sau de dreapta. Dar acum nu e o treabă politică, ci una religioasă. Nu e clar?

Din ce punct de vedere nu e clar? Filozofic? Academic? Politic? Mai trebuie să fie corect sau să moară mai mulți oameni?

Din punct de vedere religios nimeni în afară de ei nu spune că ei sunt întruchiparea judecății lui Dumnezeu. Și atunci cînd cineva își arogă acest statut eu am mari rezerve. Se pune în locul lui Dumnezeu. Religios, politic, academic, filozofic vorbind.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s