Istorie și isterie


Istoria noastră e plină de evenimente sîngeroase. Și isterice. În ciuda creștinismului, a islamului și a altor religii ce îndeamnă la pace și război. Acum că citesc Sun Tze, mi se pare că în China se punea mai mare accent pe eficiență în război. Ce sens are să începi un război pe care îl pierzi?

Ne uităm la Noaptea Sf Bartolomeu din Franța. Isterie sîngeroasă. Nimeni nu știe precis nici în ziua de azi cine a dat semnalul declanșării masacrului. Dar îi știm pe toți actorii principali implicați. Știm că francezii, nu alții, au masacrat francezi. Ca nu cumva să piardă puterea. Căci, despre putere era vorba. Regele, Carol IX, mama sa, Caterina de Medici și ducele de Guise Henric I cu ajutorul locuitorilor Parisului îi asasinează pe protestanți. Crimele se generalizează în întreaga Franță.

Cu foarte mici excepții, cîțiva protejați ai regelui și doi prinți, protestanții, protestanții sunt vînați chiar dacă au fost ascunși de prieteni catolici. Vive la France! Rănit în urma unui atentat, amiralul protestant Coligny este ucis, cadavrul aruncat în Sena, apoi pescuit, emasculat, lăsat să putrezească 3 zile, apoi spînzurat. Dragoste de aproapele á la 23-24 august 1572. L′amour toujours!

S-au scris cărți, s-au făcut filme.

Dar să nu uităm că anterior acestui eveniment sîngeros, protestantul Luther cere masacrarea țăranilor răsculați scriind la 1525 Împotriva hoardelor criminale de hoți ale țăranilor. Crima lor era activismul extremist în numele Evangheliei, nesupunerea față de autorități și auto-intitularea frați întru Domnul, astfel implicîndu-l pe Dumnezeu, Isus Cristos în activitățile lor criminale. 100000 de țărani, bărbați, femei, copii, tineri și bătrîni, băieți și fetițe au fost masacrați în numele ordinei și disciplinei. Puterea a dat tonul. La isterie.

Probabil că și invers ar fi fost la fel, țăranii ar fi instaurat revoluționar împărăția de 1000 de ani, precum în Münsterul anabaptist. Împărăția cerurilor era foarte aproape! Oare ce părere avea Dumnezeu despre asta?

S-au scris cărți, s-au făcut filme.

Creștini vehemenți cer azi o noapte a unui sfînt oarecare. După Halloween și Paris vreau un alt sfînt de groază să omoare balaurul islamist. Sf Gheorghe ar fi destul de bun? Sau Sf Putin, cel neprihănit, mărturisitorul de bombe…

E de groază. E de groază și creștinismul sau ce-a mai rămas din el. E de groază și islamul sau ce au  făcut din el. In God un trust se aliază cu Allahu Akbar în numele lui Mamona. Fiarele se dezlănțuie într-un dans macabru abrutizat de politica puterii. Adios idealism pacifist, umanist. Ce isterie!

Se scriu cărți, se fac filme, se vînd suflete.

Cît valorează unul și ce ar da cineva să-și-l mîntuie? Dar mai ales cum…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s