Cățărarea pe cadavre


Întrebare: care este sportul preferat al liderilor?

Răspuns: cățărarea pe cadavre.

Cum se poate face? Păi există mai multe variante.

Una: anunți o cauză nobilă, pentru care te declari cu trup și suflet. Și aștepți un pic. Toți cei ce nu se raliază sunt declarați eretici, necredincioși, inamici. Și astfel te înconjori doar de oameni siguri. Asta doar în vis. Pentru că așa apar profitorii, mincinoșii, carieriștii și iesmenii. Uitați de naivi. Ei n-au nici o vină. Dar vor cădea la a doua numărătoare.

Alta: anunți că ai descoperit un complot. Denunți. Pe cine nu îți este de folos. Pe cei mai buni ca tine. Așa-i lichidezi pe cei care te-ar putea concura. Lichelele și fricoșii îți vor fi cei mai buni aliați. Să nu te miri că te vor vinde și te vor înjunghia pe la spate.

Și încă una: încurajezi pe unul, pe altul să iasă în față. Să sară în spărtură. Să scoți castanele din foc cu degetele lor. Fără să te arzi. Ieftin și eficient. Mor ei, nu tu. Tu ești ză survaivă. Și cui i se atribuie toate meritele? Eroilor în viață. Morții cu morții și viii cu viii. Profitul este să rămîi ultimul dintre rechini și să iei tot: ză uină teics-it-ol!

Deci ce vreți să deschideți? Sau pe ce vreți să puneți mîna?

Se vede totul mai bine de pe un munte înalt…

Tradiția, monșer! Legalismul, stimabililor!


Din dei uan tradiția (credința vie a celor morți) și legalismul (tradiția moartă a celor vii) s-au ciondănit și s-au asasinat. Un fel de-a spune…

Apropo: unii își închipuie că pe blog trăbă să fii serios ca la altar. Alții că la radio trăbă să porți pantaloni la dungă, că jinșii-s o rușine la adresa lui Dumnezeu. Ba io cred că Dumnezeu a văzut la vremea sa mai multe rușini decît ne putem noi toți închipui! So tu spic!

Și alții își fac din adunările de tineret o copie a serviciilor divine a adulților. Comic, dacă n-ar fi trist. Vă dați seama cum ar trebui, pe același calapod să se facă în bisericile tradiționale (de parc-ale noastre/vostre, n-ar fii…). Inimaginabil. Nu de alta dar biserica suntem noi toți.

În fine, tradiția ce nu mai este relevantă trebuie abandonată. De ce? De ce trebuie să abandonăm ceva ce a fost bun cîndva și de ce trebuie să decretăm că nu mai e  bun ceva? Păi tocmai asta este. Nu decretăm. Practica dictează utilitatea. Din practică a izvorît teoria și de aceea nu trebuie să facem din teorie un bou sfînt. N-am spus vacă să nu se interpreteze.

Orice tradiție ce nu-și mai regăsește utilitatea este abandonată. E zadarnică. Zice Pavel că zadarnică este ținerea legii în lipsa lui Cristos.

Oare ce s-ar fi întîmplat dacă după demolarea templului de la Ierusalim creștinii animați de tradiția iudaică s-ar fi pus și ar fi reconstruit templul? Multe s-ar fi întîmplat. Dar n-ar fi venit Domnul din ceruri. Poate romanii din Cezarea.

De ce nu mai avem textele sacre pe piele de vițel, pe pergament? Pentru că tehnica a evoluat. Acum există televizoare în biserici. Cîndva erau ale Satanei.

Îmi aduc aminte de unul dintre vestitorii pericolului occidental și de demonizarea computerelor. Acum urmărim servicii divine pe net. Satana ăsta! O fi Satana@ devil. com?

Și insistăm, cu lacrimi, cu predici mii și mii pe tradiții fără de care creștinismul nostru, sau mai bine zis creștinismul autentic, se poate lipsi fără ajustări doctrinare. Pe forme. Pe păr. Pe cîrpe. Pe trestie și paie. Și uităm de aur.

De frica cui, a ce, insistăm pe respectarea literei? N-ar trebui creștinii cu peste 30 de ani de credință să mai treacă la capitolul înnoirea minții, la hrana tare și să lase lăpticul botezurilor, punerii mîinilor și altor tradiții periferice pe seama altora?

Ciudat, dar în practică nu se întîmplă așa. Îți moare biserica și vrei să mori ca și căpitanul la datorie cînd se scufundă corabia? Nu uita: nu-i corabia ta. Nu-s pasagerii tăi. Nu tu te-ai pus căpitan, ai fost pus. Sobolanii tradiției ți-au ros corabia devenind legalism? Scapă de șobolani! Dacă nu, te vei duce la fund o dată cu ei.

Am urmărit duminică un cor al moșilor cîntînd ca la înmormîntare într-o biserică baptistă. Era un cor mare. N-am văzut nici un sicriu, decît acela al tradițiilor devenite legalism. Oare cine vrea să stea într-un astfel de sicriu zi de zi? Eu nu. Prea miroase a șobolan.