Mene, mene, techel, ufarsin sau paranoia dezvoltată


Dacă copiii unei familii de români credincioşi declaraţi foarte credincioşi de un anume pastor româno-american şi-ar fi bătut părinţii şi ar fi fost daţi pe mîna autorităţilor, campania pro-părinţi ar fi fost tot atît de vehementă şi ne-ar fi împărţit în două tabere diametral opuse pe aceleaşi criterii?

Mă îndoiesc. Daţi-mi şi mie voie să am propria mea paranoia.

Standardul bine-rău în momentul de faţă a fost plasat în nişa credincios adevărat partizanul părinţilor şi al pastorului româno-american. Oricine are o altă opinie e nebun, liberal, creştin fals, răuvoitor, unfriend sau prinde posturi străine.

Nu mai e completul inchiziţiei, este plutonul de execuţie al creştinului verde, duşmanul declarat al celor ce fac rabat la credinţă, moralitate, patriotism şi ce nu-mi place mie.

Mene, mene, techel, ufarsin-ul modern nu mai este scris de către mîna divină, ci de gura şi condeiul unor enervaţi ai domnului. Care domn, nu se ştie.

Cert este că dincolo de drama în sine, ne sdropşim unii la alţii pe criterii subiective, fără martori audiaţi sub jurămînt, dar jurîndu-ne cu mîna pe Biblie, Dumnezeu sau templu de parcă e vorba de mîntuirea neamului.

Adio îndurarea, mila, suportarea pierderii şi îndreptarea greşelii. Pare un vajnic concurs al dreptăţii pe teme parentale, justiţie, bun simţ şi fariseismului mai mult sau mai puţin local.

Încă puţin şi, cine ştie, poate se declară cod roşu, stare de urgenţă sau iminenţa invaziei locuitorilor din alfa centauri.

Cînd toate astea se vor termina, poate vom avea curajul să ne uităm în oglindă, să ne privim lung şi să ne facem mea culpa. Poate ne vom apropia pentru că am descoperit că dincolo de oglindă ne priveşte cineva mai important ca cearta noastră de doi bani.

Sau cine ştie, e doar ceva ce izvorăşte din paranoia mea, personală. În cazul acesta, mea culpa!

Mene, mene, techel, ufarsin!

Cert este că dezbaterile civilizate între români nu sunt prea pomenite. Legea bîtei, a dictatorului luminat sau pantofar e încă cuibărită în reflexele unora dintre noi. Nu ştim să discutăm, dar ştim să ne duşmănim pentru vini imaginare sau nu. Pentru dezacord. Pentru gîndire personală. Sau liberă.

PS Încercaţi să daţi o definiţie proprie a legalismului în cazul insinuat. Hmmm…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s