Obsesia noastră cea de toate zilele…


În vremea cînd eram trimis în delegație în adevărata Românie, acolo unde nu se prindeau bozgorii, nici sîrbii, sufeream de românită și ceaușită. Soarele răsărea de la București. Adevărul venea de la București, etc. La asta contribuiau secretarii de partid, primarii, miliția, Securitatea și alți români adevărați. La care a făcut apel tov Iliescu redenumindu-i de bună credință. Probabil că-i era rușine să spună de credință ortodoxă…

Același sentiment al inadecvării, al picării în importantele noastre probleme ce nu puteau fi înțelese de planeta asta meschină preocupată cu crize financiare, tehnică spațială, drepturile omului, artă și alte nimicuri am retrăit-o pe cînd stăteam prea mult timp în străinătate. Picarea în autohton se producea de cele mai multe ori brusc prin intrarea în aeronava întîrziată sau demodată a Taromului, aterizarea în lumea taximetriștilor bucureșteni de la Otopeni, un fel de pre-teroriști ce te răpeau cerînd răscumpărare în loc de plata serviciului de tip taximetrie.

A doua zi intram în obsesia noastră cea de toate zilele pentru că a gîndi diferit însemna a deveni alienatul societății, singura disponibilă. Mă aliniam cu troznete, bombăneli, proteste și frustrări. Și așa am rămas.

Mă bate gîndul că am ajuns din nou în faza asta. Cazul copiilor confiscați de un stat ne desparte cam pe aceleași principii. Din păcate. Niciun murmur în presa norvegiană. Dar la noi cutremure, proteste, nervi cu carul, amenințări, comunicate și răs-comunicate.

Ba nu ne ajung românii de acasă, îi raliem și pe cei de departe. Personal cred că e o obsesie prea mare pentru un caz prea mic.

Suntem virusați de propria noastră înțelegere a unui caz ce ne depășește. Puterea noastră de asimilare e blocată la nivelul al nostru, al meu, românesc, credincios, dragoste, dreptate, educație de tip autohton. Ce nu concordă cu românismul tradițional, creștinismul și legalismul nostru, este rău, inimaginabil, subversiv, fără inimă, anti-creștin, urît și injust, adică satanic. Și devine o obsesie.

Obsesia că la noi e mai bine, cînd nu e. Obsesia că noi știm mai bine, cînd situația stă exact invers. Obsesia că ce e românesc e cel mai bun. O fi așa dar nu în materie de educație, drumuri, nivel de trai, politică, investiții, ecologie, sănătate națională, transport aerian, fluvial, tăiere a pădurilor, curățenie. Cred că ajunge. Bine că la noi merge internetul de zbîrnîie. O altă obsesie.

Și pe deasupra invocăm Biblia, pe Dumnezeu și cultul nostru. De parcă doar noi avem așa ceva!

Advertisements

One comment on “Obsesia noastră cea de toate zilele…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s