M-am convertit din nou: sunt musulman baptist!


Am devenit musulman baptist. Eram musulman și m-am botezat într-u Allah. Am strigat “La ilaha illa Allah, Muhammadur rasoolu Allah,” în momentul cufundării și atunci s-a produs minunea. Pesemne din cauza lichidului intrat pe nas și pe gură în același timp. Acum nu mai sunt sigur de mîntuirea mea, pentru că deviza convertirii a fost cam gîlgîită. Mă întreb cine mă va înțelege: Allah sau Dumnezeu?

 

Soția mi-a dat să mănînc un rasol, dacă tot am strigat lozinci, și iată, mi-am schimbat obiceiurile alimentare. Sper să nu mă radicalizez.

Mi-am pus și minaret la casă și cum nu este muezin prin apropiere am și giobul ăsta. Mă urc în minaret de cinci ori pe zi și mă chem la rugăciune. Că sunt atîta de ocupat că aproape uit de rugăciune. Apoi iau covorașu lui Moxi, foxterierul de companie al copiilor și mă proștern. La început nu știam de cîte ori trebuia. După un timp mi-am dat seama că dacă mă doare căpățîna de atîta bănguit, a trecut timpul de rugăciune. Plus persecuția lui Moxi: Are niște colți…

Vineri mă duc la geamia baptistă. Aici ascult propria mea predică despre tradiție, locul femeii în moskeie, învelirea capului femeii, rolul femeii în societate și eliminarea apostaților. Sîmbătă fac pauză în semn de respect pentru religia falsă a înaintașilor și duminică pun de un mic jihad. Dacă era unul mai mare se întindea peste săptămînă, dar așa, limitat, e numai bun. Se poate aplica individual sau în grup.

Jihadul meu de musulman baptist este personal, adică eu lupt. Și este și colectiv, adică luptă și ei. Nu cu mine! Cel personal este la peluza terenului de fotbal al comunei. Cel colectiv este după meci, cînd împreună cu alți coreligionari în devenire jihadăm albitrul dacă nu ne iese meciul. Săptămîna trecută era cît pe ce să luăm beregata celui de centru, dar nu l-am putut prinde. S-a autobotezat în pîrîul local care fiind iute l-a luat la vale.

Presa a scris despre un creștin înecat, dar eu cred că am reușit să-l convertesc, cu toate că n-am mai reușit să-l salvez. Am fi fost doi musulmani baptiști, că el s-a botezat în ultima clipă ca tîlharul de pe cruce. Io cred că-i mîntuit… Allah e mare.

Cu hajul stau cam rău. Nu pot să mă duc la Mecca, că secta mea nu e recunoscută oficial, dar am hotărît să mă duc la Arad, care este considerat Ierusalimul baptiștilor. Baiu-i că deși este Ierusalimul baptiștilor, Aradu nu-i bun la închinare: e la apus și la Coran scrie că tre să ne închinăm către răsărit.

Dar poate dau acolo de un muftiu, un cadiu, un hoge sau un aiaholah de pastor care îmi pune o pilă unde trebuie. Adică la Mecca. La Medina am fost, dar nu mai vreau să fiu plimbat de la Ana la Caiafa. Apropo, am instituit o petiție onlain cu protest: să se corecteze cărțile sfinte ale creștinilor. Marele preot nu putea fi Ana, o femeie.

Deci religia mea este superioară și o să cucerească întreaga lume. Primul pas a fost făcut. Mă duc la o manifestație pașnică de interzicerea explozivilor. Voi manifesta în fața tuturor instituțiilor. Pot să trec pe la toate cu tramvaiul. Nici nu mă dau jos. Dacă nu văd ei protestul meu, e problema lor. Cine mai vine?

Dacă umplem un tramvai facem turul Ierusalimului pe gratis că nu poate să urce nici un controlor. Și punem de o eclesie musulmană suis generis. Nu ne poate detecta nimeni, nu ne trebuie spațiu, nu plătim facilități. Cu un bilet de 2 lei avem la dispoziție o oră de comfort. De ce nu s-a gîndit nimeni la asta pînă acum? Bag seama că în Arad se construiește o nouă moskeie cu vreo 4 milioane de euroi. De banii ăștia cuceream toată lumea, ba aveam și bonus Luna. Sau cel puțin semi-Luna…

Ha!

Normalitate și moralitate pentru… divinitate?


Nu știu dacă există cineva în România care să nu fi protestat în vreun fel împotriva aberațiilor autohtone. Recent împotriva inconștienței celor ce au avut de-a face cu evenimentele tragice din clubul Colectiv. Pro sau contra, deschis sau între patru pereți, pe stradă sau între prieteni, cam toată lumea avizată și-a manifestat într-un fel sau altul sentimente de cele mai multe ori negative. Ele s-au manifestat într-o formă continuată după ce cei arestați au fost eliberați. După ce guvernul a căzut și după ce s-a văzut că societatea noastră nu este pregătită să se alinieze Europei civilizate. Ne-am simțit furați, înșelați, manipulați. Și nu numai.

Dar, în esență, nu suntem siguri cît de mult s-a trecut peste lege în acest caz. Legea a fost fentată în fel și chip de instituții, persoane, autorități. Și ce?

În același registru ne-am manifestat față de marii și prolificii scriitori de după gratii. Cum m-am chinuit cîțiva ani să scriu o banală teză de doctorat și cum o carte e și mai greu de scris, mă tot întrebam de unde pînă unde scrierea unei cărți a dobîndit putere iertătoare. Îmi aduc aminte de primul eliberat cu această calitate de scriitor. Un pedofil străin de limbă engleză ce fusese condamnat și încarcerat parcă la Iași. Era universitar parcă. Om de știință cu bube pline de iubire fața de copiii românilor. Ba a mai fost petrecut de alți pedofili veniți din străinătate să-l sprijine.

Normal? Moral? Tipar. Pentru că acum avem nume sonore ale unor condamnați de marcă ce în viața lor n-au scris o carte și în timp record, în condiții nu tocmai prielnice, au fost loviți de muză cu o fecunditate genială. Mă întreb care o fi acest proces de fecundare literară cu caracter științific. Moral? Normal? Divin? Dumnezeu însuși să-i fi atins cu aripa unui înger și n-ar fi mărit credința noastră dincolo de tradiționalul bob de muștar. Pavel, apocalipticul Ioan, Moise, Isaia și David au rămas de căruță dacă comparăm lungimea revelațiilor menționate în dreptul numelor lor cu cele ale delicvenților deveniți peste noapte oameni de știință în varii domenii. Normalitate? Moralitate? Divinitate?

Perplexitate.

De vreo lună cîteva mii de români manifestează să se schimbe legile în altă țară. Oare ce s-ar întîmpla dacă Nigeria ar manifesta cu circa 20 de milioane de oameni închiși la culoare, din care circa 15% musulmani, să se schimbe o lege sau să fie modificat statutul și practica unei instituții de la noi din țară? M-aș mira să se schimbe ceva. Nu de alta dar Parlamentul și Senatul nostru, plus comisiile de avizare, Curtea Constituțională și Președintele ar avea multe de spus. O lege nu se schimbă că vrea străinezia. Indiferent care. La noi e moralitate. Normalitate. Și mai ales divinitate.

Și atunci?

Păi atunci noi facem ce ne place, ce ne mînă inima și ne dictează conștiința. Să nu se supere nimeni dacă noi suntem așa. Ei sunt malefici, sataniști, stricați, corupți și răi, răi, răi. La noi e raiul pe pămînt. Moral. Normal. Divin.

Mă întreb ce caut eu pe aici… Nu-n moral, nici normal, nici divin.