A fi sau a nu fi Bodnariu, aceasta-i întrebarea…


Abuz, refuz, banuz… ar fi fost titlul inițial. În lipsa unuia mai bun. Sau de fapt în lipsa unuia care să spargă banalul. Dar să revin la meandrele concretului și la banalul situației.

Aș începe prin a menționa încă o dată, așa cum am făcut-o de mai multe ori pe acest blog, că am început să ne triem prietenii și să ne acceptăm dușmanii (cel puțin cei ideologici) cu ajutorul unor ochelari străini: rama și sticla sunt străine. Este normal, cred eu, ca în unele etape ale vieții să luptăm pentru o cauză sau alta și să ne pomenim cu adversari neplăcuți (adică dintre prieteni) și cu aliați și mai neplăcuți (adică dintre inamicii noștri ideologici). Cam așa s-a întîmplat cu cazul Bodnariu.

Ce sper eu, cu toate că prin natura mea sunt un radical, un alb-negrist ce nu admite jumătăți de măsură și un războinic ce nu uită (sper, zic eu), ca după ce lucrurile se vor mai liniști, să intrăm în normal, să ne re-împrietenim, să analizăm la rece ce am greșit și ce am făcut bine, să ne iertăm și să mergem mai departe. Nu ca și cînd nimic nu s-ar fi întîmplat, ci ca după un somn bun, să ne sculăm cu mintea limpede, cu inima împăcată și cu dorința și convingerea că lucrurile pot fi tranșate corect. Chiar dacă aș ști ce înseamnă acest corect nu vrea să spun pentru că, nu-i așa, situația nu s-a calmat. Deocamdată.

Dar aș încerca ceva. Știu că nu voi fi pe placul tuturor participanților și implicaților într-o tabără sau alta, dar trebuie să plec de la un punct. Cum mă cunoașteți și mă știu și eu un pic cam extremist, după cum v-am mărturisit deja, o să am mai multe începuturi…

Unul ar fi un răspuns la întrebarea pusă ieri parcă de cineva pe Facebook: De ce dau share  de pe blogul domnului Mănăstireanu? Cu asta ar trebui să închei de fapt, dar, ca să nu vă plictisesc cu pledoaria mea și ca să vă dau posibilitatea încheierii dialogului (pentru cei cantonați în zona să se facă dreptate sau să murim cu ei de gît…), mărturisesc că mă cunosc cu domnul Mănăstireanu de prin 1983. Am petrecut un an la Londra studiind teologia și am fost colegi de doctorat. În plus ne aflăm pe aceiași poziție în ceea ce privește rolul și importanța ucenicizării în Biserică. Cu toate acestea, ne despart poate mult mai multe chestiuni. De exemplu, eu nu admit ca și domnul Mănăstireanu că Dumnezeul nostru este același cu Allah (din multe considerente), nu împărtășesc nici aceiași credință, adică cea anglicană, cu toate că avem unele afinități pe direcție protestantă, și probabil că nici nu avem aceiași practică în ceea ce privește creșterea copiilor, eu fiind mult mai apropiat de practica familiei Bodnariu. În egală măsură, nu recurg ca și dînsul, la un limbaj tranșant în ceea ce privește dialogul cu opozanții. Din care cauză nu avem aceiași prieteni și inamici ideologici. Deci, ca să zic așa, în pofida asemănărilor și în ciuda deosebirilor am avea motive să ne situăm pe poziții antagoniste. Cu toate acestea îl reproduc sau reproduc ceea ce publică. Uneori.

Acestea fiind zise, aș dori să vă pun o întrebare. De fapt să reproduc o întrebare: De ce unele națiuni reușesc, au succes, sunt prospere, în timp ce altele, orice ar face nu? Dacă ne uităm la țara noastră și vedem statisticile, observăm că pe vremea comunismului, ea era, cu excepția Albaniei, ultima din Europa. Acum este ultima din Uniunea Europeană, cu excepția Bulgariei. Nu progresăm în ciuda schimbării sistemului. Nu reușim să depășim un stadiu de dezvoltare ca popor, ca națiune, ca țară. Cu toate că vrem mai mult, mai bine, mai sus. Nu ne merge. De ce? Urmăriți din clipul de mai jos imaginile de la 19.20

Va schimba ceva acțiunea anti-Norvegia? Va schimba cu ceva Barnevernet-ul? Probabil că da. Va aduce acest val de energie descătușată copiii înapoi familiei Bodnariu? Probabil că… Nu știu. Nădăjduiesc ca orice părinte că da. Dar nu aceasta este întrebarea cea mai importantă. Cea mai importantă întrebare este dacă tot acest caz va schimba țara noastră, familia mea, pe mine. Căci altfel nu are sens. De ce? Pentru în eventualitatea unei victorii a cauzei anti-Barnevernet cei ce vor cîștiga vor fi tot norvegienii. Vor cîștiga o instituție mai bună, în aceleași condiții de trai, la același standard de viață. Nu cred că legea din Norvegia va stipula că de acum încolo vei putea să le mai arzi copiiilor o pălmuță la fund și să le administrezi o urecheală din cînd în cînd. Să fim serioși. În țara în care cerșetoria nu există pînă n-am reintrodus-o noi românii, nu se va reveni la practici catalogate barbare prin lege.

Unde eu aș vrea să văd schimbarea, este aici. La mine acasă. În țara în care trăiesc. Nu contează că familia Bodnariu se întoarce în România. Aș vrea ca familia Bodnariu să fie liberă să-și crească copiii, dar aș mai vrea să facem ceva ca să schimbăm nenorocitul ăsta de sistem în care trăim și căruia ne supunem aproape orbește. Aș vrea să spun că a trecut destul timp de cînd s-a desființat Partidul Comunist Român, dar noi, nu norvegienii, trăim cu aceleași metehne comuniste și preferăm să dăm bir cu fugiții, să luptăm pentru o cauză externă, decît să schimbăm ceva ce ne afectează direct, în fiecare zi și pe majoritatea dintre noi.

Nu am o afiliere politică și nu cred că la ora actuală politicienii din România scot țara noastră din marasmul în care se scaldă. Același lucru se poate constata și în domeniul religiei. Al învățămîntului și al justiției. Nu cred că mai trebuie să adaug ceva. Dar aș vrea să facem ceva concret să se schimbe ceva AICI și să se schimbe DEFINITIV.

Noi creștinii o tot dăm cu păcatul, Satana, Dumnezeu și Biserica. Și? Bînguim o rugăciune, două și gata. Nu facem nimic. NIMIC!

Foarte bine că s-au aliat cultele. Că s-au unit pentru o cauză comună. Întrebarea mea este: ce urmează? Cîștigată sau pierdută, această cauză nu ne mută cu un milimetru mai aproape de vîrful ierarhiei mondiale. Sau europene. Cînd vom avea disponibilitatea, curajul, hotărîrea și energia de a schimba ceva aici la noi? Și de a schimba definitiv. Cînd ne vom transforma din pesimiști în optimiști? Din consumatori în catalizatori. Cînd impactul va fi atît de mare încît nu va putea fi oprit de ceea ce este imoral, decadent, auto-destructiv și abuziv?

Ei, da! Întrebarea nu este de fapt a fi sau a nu fi Bodnariu. Întrebarea este alta. Este aceea ce ne va aduce pe toți împreună pentru a ne schimba optica, mentalitățile, țara și de a trăi altcumva pentru a produce schimbarea. Una definitivă. Aici și acum. În ROMÂNIA.

 

 

Advertisements

7 comments on “A fi sau a nu fi Bodnariu, aceasta-i întrebarea…

  1. Cazul Bodnariu de la Ana la Caiafa…era un titlu portrivit.In sfârșit…o sa încerc sa va explic cum gândim noi ,cei care locuim in west si suntem pro Bodnariu.Ne am saturat de statisticile contrafăcute care ar dovedi ca mentalitatea vestului este superioară mentalității estului.Vrem sa dovedim ,cu orice preț,ca vestul este complet demonizat si merita tratat ca atare.Vestul a folosit resursele intelectuale ale estului pentru al devaliza din toate punctele de vedere…de ce nu am folosi si noi resursele materiale ale vestului pentru ai dovedi goliciunea spirituală?Cei ca Mănăstireanu trăiesc din banii vestului pe teritoriul estic dind lecții de rațiune si Civilizație decadente unor oamenii considerați de vest cetățeni de mina a doua.Traiesc in vest de aproximativ 10 ani si mi am format o opinie ,subiectiva bineînțeles,precum căci vestul are prosperitatea materială din mina printului acestei lumi….iar creștinismul vesti este o mortăciunea.Esti liber sa gindesti cum vrei dar si noi suntem îndreptățiții sa acționăm conform conștiinței.

  2. Reblogged this on Persona and commented:
    Alex Nadaban scrie despre angoasele sale post-Bodnariu. Marturisesc ca sunt si ale mele. Si ca, spre deosebire de el, sunt mult mai pasimist cu privire la ce va urma.

  3. “Va schimba cu ceva Barnevernet-ul?”
    Raspund la aceasta intrebare, anuland (iertata fiindu-mi actiunea) cuvantul “cu” : Va schimba CEVA Barnevernetul? Da, va schimba Europa! Daca copiii Bodnariu vor fi inapoiati familiei, sistemul va fi schimbat din temelii in toate tarile unde se practica acest model de “protectie a copilului”…..insa, daca copiii Bodnariu nu vor fi inapoiati familiei natural-bilogica compusa din tata si mama, atunci, in toata Europa va predomina…Barnevernetul, inclusiv Romania. Sansele din pacate sunt egale!

    • sunteti optimist ca si mine, cu toate ca am impresia ca barnevernet e o institutie norvegiana, nu una europeana. ca atare, nu cred ca se va schimba nimic in europa. din contra,masurile se vor inaspri in favoarea statului. de ce? oamenii sunt tot maiindiferenti la asa ceva. vor bani in primulrind.

      • Corect: Barnevernet e Norvegiana, dar ideea in sine se practica, la scara mai mica, si in Germania, si in Anglia, fara a mai aminti celelalte state Scandinave. Norvegia izolata si geografic si politic de restul Europei, nu este altceva decat locul cel mai potrivit pentru experimente sociale. Chiar daca pe termen scurt s-ar putea ca familia Bodnariu sa-si recupereze copiii si Barnevernet -ul sa sufere ceva transformari de suprafata, viitorul spre un globalism fara Dumnezeu si fara celula de baza, familia, acolo este pornit. Si acolo se va ajunge in Noua Ordine Mondiala. Si dupa toate cele citite, si dupa mentalitatea oamenilor fara credinta sincera, tare ma tem ca a doua tara pentru experimente “ciudate” va fi Romania.

  4. Ne pui la grea încercare Alex. Probabil pentru cei mai mulți a fost doar încă o chestiune în care s-au lasat duși de val, apoi s-au întors la treburile lor liniștiți că au făcut ceva. Alții, care se luptă cu orice și oricine, își vor căuta noi câmpuri de luptă. Și alții, probabil cei mai puțini, vor fi cei ”optimiști”, vor continua să creadă că pot face ceva semnificativ (măcar pentru ei și cei câțiva din jurul lor), vor analiza ce a fost bine și ce nu, iar apoi în masura puterii lor vor mișca un micrometru mai încolo un alt bolovan (sau doar vor încerca). Când se va aduna o ”masă critică” (că tot ne mișcăm printre clișee) de ”optimiști”, intr-o anumită chestiune, aceștia vor reuși ceva și reușita poate să-i motiveze și pe alții. Până la urmă cea mai grea luptă o dăm cu noi înșine nu cu alții.
    Și așa un fel de concluzie: și pentru a rămâne pe penultimul loc, înaintea Bulgariei, trebuie să facem ceva, că altfel… 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s