Zoofilia? De ce nu?

Canada a legalizat zoofilia. Tradus, mai mult sau mai puțin exact, ar fi dragostea cu sau față de animale. Nu că ar fi același lucru. Iubesc animalele, dar nu fac dragoste sau sex cu ele. Îmi plac, le iubesc, dar în chip platonic. Nu mă căsătoresc cu ele, nici nu divorțez de ele. Nu că nu aș vrea eu, dar nimeni nu le-a întrebat pe animale.

Închipuiți-vă o scenă de genul: la ofițerul stării civile se prezintă un tip cu o vițică sau o vacă. Funcționarul public examinează hîrtiile, vede că sunt întrunite condițiile, adică mirele are mai mult de 18 ani și vițica, doamna în devenire, are cel puțin 16 ani (sub 16 are acordul părinților). Cu un tată bou și cu o mamă vacă nu e de mirare că mirele a obținut acordul. Un balot de fîn, un drob de sare sau un grajd cu încălzire centrală și aer condiționat și totul s-a aranjat. Că doar nu e mită dată politicienilor, poliției, funcționarilor publici sau doctorilor. Cu dragostea nu te pui!

Și vine momentul mult așteptat la care visa el, invitații lui de fapt, tot auditoriul.

– Cetățene Cutărică, de bună voie și nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetă… pe animala Joițica?

-Da!

-Cetă… animala Joițica, de bună-voie și nesilită de nimeni iei în căsătorie pe cetățeanul Cutărică?

-Muuu!!! Poate a spus da, poate a spus nu. Cine să-i ia apărarea bietei victime?

-Animala a spus DA! Luînd la cunoștiință de consimțămîntul ambilor soți, avînd în vedere că se împlinesc condițiile prevăzute în lege, vă declar soț și animal! Puteți să vă sărutați animala.

Și ne mai mirăm că ne omorîm ca animalele, că ne furăm, că ne urîm, că ne vindem sau că ne exploatăm și că nu ne pasă de consecințe. Am devenit animale pentru că e clar că animalele nu au devenit oameni. Nu de alta, dar în afară de omul care doreștesă se culce cu un animal nu prea știu multe animale să vrea să se culce cu un om. Decît din greșeală.

Încă o pagină importantă înscrisă în evoluția omului. Sau poate în involuția sa… Zoofilia o fi iubirea animalelor, dar le-a întrebat cineva și pe ele dacă cumva ne iubesc? Altfel, conform legii e doar viol. Și asta se pedepsește. Tot conform legii!

To Boldly Go: anti-Trump Republicans speak up

Waging Wisdom

“[T]here are certain standards more important than one year’s election. There are certain codes that if you betray them, you suffer something much worse than a political defeat. Donald Trump is an affront to basic standards of honesty, virtue and citizenship. He pollutes the atmosphere in which our children are raised. He has already shredded the unspoken rules of political civility that make conversation possible. In his savage regime, public life is just a dog-eat-dog war of all against all.”

That’s conservative Republican David Brooks in his New York Times editorial “No, Not Trump, Not Ever.” The widely-respected columnist and a commentator for NPR, who also teaches at Yale, is challenging Republican politics even if it costs him some readers.

“[Reinhold] Niebuhr always said politics is the art of making choices between relative goods and lesser evils. [When they hear me say that, people say], ‘Oh I hadn’t thought of…

Vezi articolul original 238 de cuvinte mai mult

Cina ca altceva…

De multe ori, poate de prea multe ori am auzit și am simțit că Cina Domnului sau Euharistia este un simbol al credinței. Nu voi intra în teoria simbolurilor, dar să susți că este doar un simbol al unui act prefigurat și practicat în Vechiul Testament, socotit primul ca importanță după botez, mi se pare cel puțin o limitare cu explicații doar pe orizontală. Că noi nu facem ca ei, că ei nu fac ce trebuie, că la ei e așa și la noi e altcumva. Dar dacă Cina ar avea adevăratele sale valențe, poate și viața noastră ar fi altcumva.

Ieri stăteam de vorba cu cineva care zicea că Cina a ajuns un act de cult făcut la repezeală în finalul unei predici. Și că pe vremuri era altcumva. Posibil. Ultima dată am luat Cina la o nuntă… cu mulți observatori și multe observatoare doar să afle cine o va lua în felul acela. Pagubă-n ciuperci pentru ei…

Vă mai aduceți aminte de legămintele din Vechiul Testament? Vă mai aduceți aminte de jertfe, de jurăminte și de masa ce se mînca împreună de cei ce participau la legămînt? Să nu lungim însemnătatea Paștelor de la evrei la creștini, dar să luăm aminte că în finalul tuturor legămintelor, a tratatelor încheiate între faraoni și împărați exista o masă comună. De cele mai multe ori suntem concentrați pe replicarea mesei de Paște, ne limităm la cuvintele spuse de Isus în încăperea de sus.

Oare nu este prea puțin amintirea unui act făcut în urmă cu 2000 de ani, chiar dacă a fost făcut de Isus Hristos? Care sunt implicațiile prezente și viitoare ale participării împreună cu cel de lîngă mine, cu cea de lîngă mine, cu dușmanul, cu prietenul, cu străinul, cu soția sau cu copiii mei la o masă în care reînoim un legămînt, nu numai prin cuvintele celebre lăsate de Mîntuitor, ci cu masa pe care o luăm împreună? Pentru că, în ciuda faptului că cel mai adesea se mănîncă pîine sau azimi și se bea vin sau must, nu degeaba se mănîncă și se bea împreună.

Pentru că nu pot mînca decît în silă cu dușmanul meu, cu cel cu care sunt certat, cu soția pe care am bătut-o sau cu subalternul sau șeful pe care l-am înșelat. Această masă ce încheie un legămînt mă îndeamnă să fiu în armonie cu întreaga Scriptură, cu întreaga viață a Mîntuitorului. Și din această cauză, ar trebui să mă împac cu pîrîșul meu, să dau înapoi ce-am furat, să îmi cer iertare de la cel pe care l-am nedreptățit, să-l iert pe fratele meu de 7 ori cîte 70.

Nu vreau să cred că am ajuns la acea insensibilitate care mă face să particip la cină fără să simt bucuria, responsabilitatea și în același timp încărcătura spirituală a legămîntului pentru care însuși Dumnezeu și-a dat viața. Pentru că altfel cum aș putea continua să trăiesc învierea, ridicarea la cer și pogorîrea Duhului Sfînt?

Este Cina un simbol, un simplu act de cult, o comemorare a ceva ce s-a întîmplat acum 2000 de ani? Poate. Dar nu și pentru mine. Pentru mine este altceva…