Să se schimbe el/ea…


Am dat de Domnul cu circa 35 de ani în urmă. O viață de om. După vreo cîteva înîlniri acasă la mentorul meu, am poposit și la biserică. Era parcă vineri seara. Puțini. Cînd mă rugam mă treceau toate sudorile. Dar după un timp am vrut să merg și duminica dimineața. Pe vremea aia nu știam ce e biserica, cine e biserica și dacă făceam parte din biserică. Conștientizarea a venit mult mai încolo. Dar eu eram mulțumit că aveam acces la Dumnezeu.

Retrospectiv intuiesc două perspective. Eram eu care intram în contact cu ceva nou. Era biserica ce intra în contact cu ceva nou. Nu eram un tip extravagant. Nu a trebuit să schimb aspectele exterioare ca să mă pierd în mulțime… Nici biserica nu avea nimic extravagant, așa că ne-am înțeles.

Dar au intervenit schimbări. De obiceiuri. De taiming. De proceduri. De gîndire. Și de acțiune. Și m-am întrebat dacă mi s-a dat timp să mă obișnuiesc sau a trebuit să mă schimb ca să fiu acceptat? Și cu toate că botezul consființește punerea în drepturi depline în biserică și în mod normal de la botez ar trebui să apară schimbările, nu aș putea confirma acest lucru în ceea ce mă privește.

Schimbarea a apărut (cel puțin la mine) înainte de a lua contactul cu cineva care să-mi explice despre ce este vorba în creștinism, ce e aia biserică, Dumnezeu, Biblie, păcat, iertare, justificare, neprihănire, cină, botez și altele. Dar disciplina a apărut după contactul cu biserica, chiar dacă era vorba de doar un creștin și de mine.

Iar mai apoi au intervenit schimbările intelectuale. Modul de a judeca. Setarea priorităților. A valorilor. Și de ce nu eficientizarea vieții. Unele lucruri le-am socotit ca un gunoi pentru a fi capabil să alerg după cele mai valoroase.

După care a apărut reflexul, mimetizarea, autosuficiența, plafonarea și alte înfundături. Le-am explorat, am ieșit din ele și încerc să-mi văd de treabă. Vreo două-trei cadavre mai trebuie îngropate. Cel mai periculos este să te obișnuiești cu putoarea lor și să devii imun la schimbare. Sau total insensibil.

Cu teologia nu a fost un șoc. A fost un deșert. Era efectul de minte de lemn. Probabil din cauza creativității forțate, a competiției și a lipsei practicii în raport cu teoria. Cred că ar trebui să existe și disciplina asta. Cum să pui teologia în practică. Nu cu pastori sau ce vor ei. Ei vor altceva și altcumva. Sau să nu poți trece mai departe la teologie dacă nu ai aplicat în practică. Dificil? Poate. Tai din aripi? Poate. Ce să faci, vîrsta…

Și din nou, n-ar fi mai simplu să se schimbe celălalt sau cealaltă? Ba da. Doar că ar fi total fără folos pentru mine. Schimbarea minții altcuiva nu îmi aduce nici un folos. Dacă se schimbă altul există riscul de a nu mai înțelege schimbarea. De a mă pierde sau de a rămîne în urmă.

Dacă mă schimb eu și înțeleg de ce o fac, pentru ce o fac, schimbarea este lipsită de traume și poate deveni permanentă și ireversibilă.

Is Donald Trump Merely Lending His Name to „America”?


Waging Wisdom

Donald Trump & White HouseHaving recently returned from three weeks in England, I can tell you it was a relief not to be Trump-blitzed everyday by the media. But I’ll also tell you this. When conversation in my home-away-from-home turned to American politics, as it frequently did, not one person I spoke to – and I was with many different kinds of people in varied contexts and cities – was a fan of the Trumpster.

In the interest of full disclosure, I should add that most had concluded that Hillary Clinton was no great catch either. And among some that I met, I heard a wryly spoken running joke: “Until June, we used to take pride in not being as divided as America. But now we have Brexit.” Welcome to the club, I’d reply. You guys import too much stuff from America! Misery loves company.

Anyway, I’m back home and again running for cover…

Vezi articolul original 851 de cuvinte mai mult

Parole – fanatism


dyo

Contrar aparențelor și presupunerilor pripite, de suprafață, fanatismul religios își trage în principal seva nu din nezdruncinate convingeri cu privire la ordinea celor sfinte, ci din pofte nepotolite care se războiesc în măruntaiele omului. Setea de putere, foamea după relevanță, iubirea de bani și de plăceri. Mirajul prosperității, cele șaptezeci și două de fecioare care îl așteaptă pe credincios în rai, veșnică sănătate, moartea dușmanilor. Unor lucruri ca acestea li se adaugă un alt ingredient esențial: proximitatea întâlnirii lor, acel acum și aici existențial care ucide orice speranță cu privire la eternitate sub tăvălugul certitudinilor zilei. Fanaticul trăiește în toată grozăvia lui un acum continuu al dorinței; cohorta de vise în care își botează proiectul său de viață îl obligă la acțiune imediată, asta pentru că îi este imposibil oricărui astfel de proiect să suporte amânarea împlinirii. Fanaticul este vierul care nu mai are răbdare și culcă smochinul neroditor la…

Vezi articolul original 170 de cuvinte mai mult