Științe periculoase?


După ce comuniștii au preluat puterea au început să prelucreze istoria ca să servească dictaturii proletariatului. Proletarii erau buni. Și țăranii. Istoria a fost adaptată mai întîi să placă rușilor, apoi abandonînd internaționalismul proletar s-a trecut la naționalismul comunist care a transformat familia Ceaușescu într-un soi de familie aleasă, iar pe el personal, pe cel mai iubit fiu al poporului, pe secretarul general al partidului l-a transformat în mesia. Unsul a murit, tot executat, nu pe cruce, mai mult pe stea, dar nu aia a Betlehemului. De fapt a murit pe prostia sa. Fără alte comentarii.

Cert este că nu chimia, astrofizica sau psihologia erau atît de periculoase pentru stat și individ, ci istoria, considerată ideologic periculoasă. Ca urmare nu oricine făcea o facultate de istorie. După cum nu oricine preda istoria. Aleșii alegeau cu grijă. Și ai fi crezut că era mare concurența la facultatea asta. Dar nu, cea mai mare concurență era altundeva. La o facultate la fel de periculoasă.

La teologie. Douăzeci și patru pe un loc era bine. Teologia nu era pentru oricine. Ai fi zis că facultățile de teologie cum le spune acum și seminarile teologice, cum le spunea atunci, trebuiau închise pentru că religia era opiul săracilor. (În același context socio-politic, oare care era opiul bogaților?) Dar autoritățile comuniste preferau să dea poporului opiu cu lingurița. Dacă se dădea cu lingura mare te numeau sectă și erai o infiltrare a vreunei agenturi străine (preferabil americane).

La noi s-a împămîntenit ideea că romanii au inventat uniformitatea religioasă în urma instituirii cultului imperial. Romanii erau mici copii. Puteai să te închini oricărui zeu sau zeiță, unuia sau mai multora dacă acceptai și cultul imperial. În condițiile în care popoarele migratoare puneau deja mari presiuni la granițele imperiului, era o condiție de securitate și supraviețuire. Jurai, erai loial. Nu jurai, erai dușman. Ca urmare te torturau ca să te conformezi. (Cum să fi loial după ce erai torturat? Nimeni nu și-a pus întrebarea.)

Dar trebuie să semnalăm că teologia a fost periculoasă și înainte de apariția lui Isus Cristos. Mulți au murit doar că au deschis gura. Prorocii erau periculoși pentru că-și strigau teologia fără să ceară vreo permisiune. Și pentru că Dumnezeu este un dumnezeu al ordinii mai-marii zilei i-au făcut să amuțească. Le-au asigurat un anumit nivel de trai. Așa că prorociile s-au îndulcit. Și nu degeaba erau cîteva sute de proroci ce proroceau împăratului de bine. Ia să fi îndrăznit cineva să iasă din front… Ia să fi îndrăznit unul ce nu era împărat să-i fi convocat pe proroci… Cam așa cu teologia. Deocamdată.

Totuși mă întreb în contextul fake-news, al controlului și manipulării informației care știinte sunt acum cele mai periculoase. Sau sunt toate în funcție de cine și pentru ce sunt folosite? Cam ca și fizica atomică? Fizica lui Hitler rea, aia americană bună. Ulterior aia sovietică rea, chinezească rea, nord-koreană mică și rea.