Crucea sau moartea?

Crucea e prezentă pretutindeni. Chiar și în țările musulmane. O intersecție de străzi, stîlpi cu fire de curent, conducte și antene. Bărci și corăbii, vele și catarge. Avioane, mașini și mașinării. Unghiul drept e ceva matematic, poate chiar divin. El există și nu se poate face abstracție de existența lui. Și poate nu ar avea așa mare însemnătate dacă cineva, cîndva nu ar fi murit pe cruce.

Crucea lui Cristos n-a fost prea băgată în seamă. Dar a fost pomenită de însuși Cristos. Știa el ce știa… Lemnul ei este menționat în Vechiul Testament. Să nu uităm.

Apoi a apărut biserica. Cu cruce sau fără. Constantin i-a sesizat sensul, puterea și legătura. De pe norii cerului pe ascuțișul săbiilor. De la viață spre moarte sau invers. Și invers.

Oare ce știa Diavolul despre cruce? O fi fost martor al răstignirii? Cum a fost treaba cu Iuda? Dar cu Petru?

Crucea devine legală. Apoi este găsită. Furată. Recuperată. Simbolizată. Impusă. Transpusă. sfințită și sfințitoare. Hulită, eretică, arsă, înălțată, preamărită și batjocorită.

Ajunge amuletă, tipărită, dublă, simplă, ortodoxă, catolică, slavă, de Lorena sau de alte feluri. Chiar și egipteană. De la tortură și moarte la viață și veșnicie.

De la Alfa-Romeo la Real Madrid. De la biserica catedrală la unele biserici ale sectelor. De la Prusia la Wermacht. De la soldați romani la soldați naziști. Sau ruși. De la înaltul catedralei la praful demolărilor comuniste.

Crucea e o cruce. Omul e o cruce. Dumnezeu e o cruce. Ce este crucea? Crucea sunt eu. Crucea ești tu.

Universul poate fi o cruce. Existența poate fi o cruce. Moartea poate fi o cruce.

Ce alegi?